CE CREDEM DESPRE SFÂNTA FecioarĂ Maria

În fiecare an, la data de 15 August, Bisericile Luterane Confesionale o comemorează pe Sfânta Fecioara Maria. Potrivit relatărilor inspirate ale Noului Testament, Sfânta Fecioara Maria a fost o femeie din Nazaret, Galileea, cunoscută pentru faptul că a fost mama Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat (Matei 1:16, 18-25 și Luca 1:26-56; 2:1-7).

Evanghelia Sfântului Apostol Matei și Evanghelia Sfântului Luca o descriu pe Sfânta Maria ca fiind o fecioară (παρθένος = parteonos) și afirmă că aceasta a rămas însărcinată exclusiv prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt, adică fără să fi existat vreo relație cu un bărbat - așa cum este necesar în mod natural. Sfânta Scriptură nu ne spune nimic despre vârsta pe care o avea această fecioară la momentul sarcinii dar, din expresia în limba greacă înțelegem faptul că ea trebuie să fi fost foarte tânără.

Din Evanghelie aflam faptul ca Maria a rămas însărcinată pe când era deja logodită cu Iosif și se afla în așteptarea ritualului de încheiere a căsătoriei, mai precis în așteptarea ceremoniei care le conferea dreptul de a locui împreună ca soț și soție. Vestea că Maria va purta în pântecele sale pe Fiul lui Dumnezeu - conceput în mod miraculos prin intervenția Duhul Sfânt - a fost anunțată Sfintei Fecioare de către Sfântul Arhanghel Gabriel care s-a arătat și a dialogat pe această temă cu Sfânta Fecioară (Luca 1:26-38). În ceea ce îl privește pe Iosif, logodnicul Mariei, - bănuind că Maria l-a înșelat și că în urma acestui păcat a rămas însărcinată - a hotărât să se despartă de ea. Totuși, pentru că o iubea și nu dorea să o facă de rușine, Iosif s-a hotărât să facă acest gest în mod tainic. Iosif, asemenea Sfintei Fecioare, a avut și el o revelație din partea lui Dumnezeu. Lui Iosif nu un înger i-a purtat mesajul lui Dumnezeu ci revelația a avut loc printr-un vis în urma căruia bărbatul a înțeles ceea ce se petrece cu tânăra sa soție și s-a supus acestui plan măreț, făcut de către Dumnezeu încă din veșnicie.

În relatările Noului Testament despre viața și activitatea lui Isus Cristos, referirile la Sfânta Fecioară Maria sunt foarte rare. O întâlnim pe Sfânta Fecioara la nunta din Caana Galileei, acolo unde îi cere Fiului său să ajute familia proaspăt căsătorită. Apoi, o întâlnim doar tangențial atunci când Isus Cristos este informat că mama sa și frații săi doresc să îi vorbească. O întâlnim la cruce, acolo un Sfânta Fecioară asistă îndurerată la moartea și îngroparea Fiului său. Mai apoi, Sfânta Fecioară devine martoră la învierea lui Isus Cristos și apare alături de Sfinții Apostoli și ucenici în activitatea lor, fiind un membru de bază al comunității creștine din Ierusalim. Aceasta este ultima relatate cu privire la Sfânta Fecioară după care Sfânta Scriptura nu mai amintește absolut nimic despre viața, moartea, posibila înviere respectiv înălțare în trup la cer a Sfintei Fecioare.

Doctrina despre Sfânta Fecioară Maria reprezintă una dintre doctrinele controversate ale creștinismului, o doctrina care dezbină Bisericile Creștine, trecând de la o atenție exagerată și non-biblică în cadrul Bisericilor Romano-Catolice și cele Ortodox-răsăritene, la ignorare și chiar la o formă de dispreț în multe dintre Bisericile cu origini în protestantismul radical, Biserici cunoscute în România sub numele de Biserici Neo-protestante sau pocăiți.

În tradiția romano-catolică și în cea ortodoxă, Sfânta Fecioara Maria este considerata ca ocupând o poziție aproape de egalitate cu cea a Fiului ei. Poziția aceasta nu se datorează vreunei origini divine ci faptului că Dumnezeu însuși este cel care i-a oferit aceasta glorie. Prin această învățătură, Biserica Romano-Catolică și Bisericile Ortodoxe afirmă faptul că Sfânta Fecioară Maria are rol de mediator înaintea lui Dumnezeu, având capacitatea de a mijloci în numele tuturor acelora care se roagă ei. In Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Ortodoxe, Sfânta Fecioara Maria are cel mai important rol atribuit în creștinism unei persoane care nu are origini divine. Există sărbători cu referire la Sfânta Fecioară Maria, rugăciuni foarte importante pentru parohie și numeroase practici de venerare, atât individuală cât și în grup.

Catehismul Bisericii Romano-Catolice afirmă faptul că „devotamentul Bisericii fata de Fecioara Maria este intrinsec cultului creștin”. Astfel, timp de secole, în Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Ortodoxe, Sfânta Fecioară Maria a ocupat un loc extrem de important, nu de puține ori, mai însemnat în ceea ce privește atenția acordată de către credincioși de cât cel al lui Isus Cristos, Fiul ei. În aceste Bisericii oamenii se închină Sfintei Fecioare Maria exact așa cum se închină lui Dumnezeu. De asemenea, mulți credincioși fiind așteaptă de la Sfânta Fecioară Maria izbăvirea pe care Sfânta Scriptură o atribuie exclusiv lui Isus Cristos. Despre aceasta situație, Bisericile Ortodoxe afirmă următorul lucru: „Sfânta Fecioară Maria [...] este venerată în cultul ortodox ca cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii".

De-a lungul secolelor, doctrina despre Sfânta Fecioară Maria a evoluat foarte mult. În anul 1854, Papa Pius al IX-lea a declarat drept doctrină oficială a Bisericii Romano-Catolice învățătura despre „neprihănita zămislire” sau „concepția imaculată”. Această învățătură afirmă faptul că „Maica Domnului a fost fără de păcat încă din prima clipă a conceperii ei”, fiind neatinsă nici măcar de păcatul originar. În consonanță cu această doctrină, dar cu diferențe evidente, sunt și Bisericile Ortodoxe care afirmă faptul că: „prin ocrotirea Duhului Sfânt, Maica Domnului n-a săvârșit păcate personale, adică n-a activat păcatul strămoșesc până atunci când, prin coborârea tainică în sânul ei a Logosului divin și prin umbrirea Sfântului Duh acest păcat ereditar i-a fost șters”. Nu putini sunt teologii romano-catolici care consideră faptul că Sfânta Fecioară Maria este, prin adopție, parte a Sfintei Treimi, intrând astfel în marea taina a Dumnezeirii. Conciliului Vatican II a lăsat de înțeles faptul că Sfânta Fecioară Maria este: „Mama a Bisericii” (Mater Ecclesiae) și, de asemenea, este „împreună-mântuitoare” cu Fiul său. Înainte de a închide prezentarea din punct de vedere romano-catolic și ortodox, doresc să amintesc faptul că ambele Biserici afirmă faptul că Sfânta Fecioara Maria a rămas fecioară pe tot parcursul vieții sale. Chiar și actul nașterii Domnului Isus Cristos, în mod miraculos, nu i-a afectat fecioria. Astfel, între Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif nu au existat niciodată contacte sexuale, fiii și fiicele despre care amintește Noul Testament fiind în realitate fie copii ai Sfântului Iosif dintr-o căsătorie anterioară, fie erau verișori ai Mântuitorului.

La polul opus acestei supra-aprecieri a rolului pe care Sfânta Fecioară Maria îl are în creștinism se afla Bisericile cu rădăcini în Reforma Elvețiană respectiv în Reforma Radicală. Acestea sunt Bisericile Reformate (Calvine), Bisericile Baptiste, Bisericile Penticostale, Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea, Bisericile Creștine după Evanghelie și toate acele mișcări care s-au născut în urma așa ziselor treziri spirituale din Secolul al XIX-lea. Aceste Biserici, de regulă, datorita unei atitudini profund anti-catolice, au dezvoltat o atitudine de ignoranță sau chiar de dispreț cu privire la Sfânta Fecioară Maria. Nu doar că aceste Biserici resping orice pretenție romano-catolică cu privire la Sfânta Fecioară Maria, însă acești creștini aproape ca nici nu îi amintesc numele celei care l-a născut pe Mântuitor nostru. Numele de „Sfânta Fecioară Maria” este neutilizat în aceste Biserici fiind preferata varianta scurtă „Maria”. În înțelegerea acestor Biserici, Sfânta Fecioară Maria nu a fost virgină decât până la momentul nașterii lui Isus. Ulteriori acestui eveniment special, Sfânta Fecioară, urmând o viață normală de cuplu, a avut și alți copii cu Sfântul Iosif. Sunt respinse doctrinele despre „imaculata concepție”, doctrina despre învierea în trup doctrina despre înălțarea Fecioarei la cer. De asemenea, este respinsă orice învățătură care afirmă un posibil rol de co-mântuitoare al Sfintei Fecioare Maria.

Un lucru foarte grav în ceea ce privește doctrina despre Sfânta Fecioară Maria este faptul ca Bisericile anterior menționate, mergând pe linia gândirii teologului reformat Huldrych Zwingli, au adoptat o poziție anti-Calcedon, o poziție nestoriană, și afirmă faptul că Sfânta Fecioară Maria nu este „theotokos” (Θεοτόκος = născătoare de Dumnezeu) ci ea a dat naștere exclusiv naturii umane a lui Isus Cristos. Din acest motiv, pentru protestantismul radical este absurd să se afirme faptul că Sfânta Fecioară Maria l-a purtat în pântec și l-a născut pe Dumnezeu.

Deși exista numeroase polemici, unele dintre ele foarte dure, cu Biserica Romano-Catolică, luteranii confesionali au menținut o parte din învățătura despre Sfânta Fecioară Maria, respingând însă toate acele aspecte care sunt considerate ca fiind împotriva a ceea ce ne învață Sfânta Scriptură. Astfel, luterani confesionalo afirmă învățătura conform căreia Sfânta Fecioară Maria a fost virgină, adică nu a întreținut relații sexuale cu vreun bărbat în vederea nașterii Domnului Isus Cristos. Sarcina aceasta a fost exclusiv rolul lucrării miraculoase a Duhul Sfânt și exclude orice intervenție din partea omului. Această doctrină este extrem de importantă deoarece este atacată de către gândirea „creștină” modernă (teologia liberală) care afirmă faptul că nașterea din fecioară este doar un mit inventat de către primii creștini și perpetuat apoi de către Biserică.

Este de remarcat faptul ca Martin Luther nu doar că susținea virginitatea Sfintei Fecioare Maria la momentul zămislirii lui Isus Cristos dar reformatorul a acceptat și învățătura conform căreia Sfânta Fecioară Maria a rămas virgină și după ce l-a născut pe Mântuitor. Cu toate ca o parte dintre teologii luterani afirmă, la rândul lor, „virginitatea perpetuă” a Sfintei Fecioare Maria, această învățătură este în Biserica Luterană Confesională una secundară. Învățătura de baza a Bisericii Luterane Confesionale este cea care afirmă faptul că Sfânta Fecioară Maria a fost virgină atunci când l-a zămislit în pântecul ei pe Domnul Isus Cristos. Această învățătură este deosebit de importantă deoarece acesta este o dovada clară a faptul ca Isus Cristos, deși s-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, nu a moștenit păcatul originar și nici corupția acestuia.

În ceea ce privește învățătura despre „virginitatea perpetuă” a Sfintei Fecioare, aceasta este adiphora în Biserica Luterană Confesională. Există în argumente de partea acelora care susțin această învățătură în acord cu Biserica Romano-Catolică și cu Bisericile Ortodoxe. Nu este vorba despre o învățătură împotriva Scripturii, ba din contră, există suport biblic în acest sens. În primul rând, Scriptura nu vorbește niciunde despre ”copiii Mariei”. Când se face referire la familia sfântă, expresia folosită este ”Maria și frații lui Isus”. Ceilalți copii despre care citim, ar putea foarte ușor să fie frații lui Isus din partea tatălui ci nu și a mamei. Un alt argument special este faptul că la foarte puțin timp înainte de moartea sa pe cruce, Domnul Isus Cristos o încredințează pe mama sa în grija Sfântului Apostol Ioan, un străin față de familia sa. Un astfel de gest ar fi fost o ofensă gravă în tradiția poporului evreu dacă Sfânta Fecioară avea alți copii în viață, în grijea cărora putea să fie lăsată. Totuși, gestul nu este consemnat ca producând nefericire familiei lui Isus deoarece, ”frații Domnului” nu erau ”copiii Mariei”. Un ultim argument pertinent este acela că Scriptura lasă de înțeles faptul că ”frații Domnului” pretindeau autoritate față de Domnul Isus Cristos, iar un astfel de lucru ar fi fost posibil doar cu condiția ca aceștia să fie mai în vârstă decât Mântuitorul. Acest fapt exclude posibilitatea ca ei să fie ”copiii Mariei” deoarece Isus Cristos a fost, conform Scripturii: ”întâiul său născut”. Desigur că există argumente pertinente și pentru a susține cu Scriptura faptul că Sfânta Fecioară Maria a urmat, după nașterea Domnului Isus Cristos, o viață normală de cuplu cu Sfântul Iosif, viață care includea și relații sexuale. Pentru că nu există nici un fel de afirmație clară a Scripturii cu privire la acest subiect, Biserica Luterană Confesională lasă credincioșilor săi libertatea de a crede oricare dintre cele două variante, mai ales că nici una dintre ele nu afectează adevărul fundamental, acela că Sfânta Fecioară Maria era virgină atunci când Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în pântecul ei.

Un alt aspect teologic pe care Bisericile Luterane Confesionale îl au în comun cu Bisericile Romano-Catolice dar și cele Ortodoxe - aflându-se în opoziție cu Bisericile provenite din Reforma Elvețiană și cea Radicală - este aceea că Sfânta Fecioară Maria este „theotokos”, adica ea este Mama lui Dumnezeu. Acest lucru este afirmat deoarece natura divină și cea umană în Isus Cristos au fost inseparabil unite inclusiv în pântecul Sfintei Fecioare. Sfânta Fecioară Maria nu a purtat în pântecul ei și nu a născut doar natura umană a lui Isus Cristos ci a purtat și a născut întreaga persoană a lui Fiului lui Dumnezeu, adică inclusiv divinitatea lui. Despre acest aspect, luteranii confesionali afirmă că este o taină de nepătruns pentru rațiunea umană, o taină care trebuie crezută în baza afirmațiilor Cuvântului lui Dumnezeu.

În privința doctrinei despre „imaculata concepție”, Martin Luther a susținut-o la început însă, pe măsură ce a avansat în înțelegerea Sfintelor Scripturi, el a încetat să o mai promoveze, afirmând faptul că Domnul Isus Cristos este singurul care a avut parte de o concepție imaculată, fiind născut prin puterea Duhului Sfânt, fără intervenția naturală a unui bărbat. Martin Luther și Bisericile Luterane Confesionale declară doctrina „concepției imaculate” ca fiind una împotriva afirmațiilor Scripturii. Sfânta Fecioară Maria a fost un om născut pe cale naturală și, astfel, ea a fost zămislită în păcat, s-a născut cu păcat și a avut nevoie de Cristos ca Mântuitor al ei. Sfânta Fecioară Maria a fost – asemenea oricărui om - total dependentă de jertfa de la cruce a Fiului ei.

De asemenea, teologia luterană respinge doctrina despre învierea în trup și înălțarea la cer a Sfintei Fecioare Maria. Nu există nici cel mai mic argument în Scriptură pentru a susține o astfel de învățătură care, din punct de vedere al Bisericii Luterane Confesionale nici măcar nu este necesară.

De asemenea, Biserica Luterană Confesională respinge orice învățătură care afirmă faptul că Sfânta Fecioară Maria ar avea vreun alt rol în mântuirea omului decât acela că a dat naștere Fiului lui Dumnezeu. Nu există nici un fel de argument biblic în favoare unui rol de co-mântuitor al Sfintei Fecioare. În relație cu cele afirmate anterior, Bisericile Luterane Confesionale resping orice intenție de a formula rugăciuni la adresa Sfânta Fecioara Maria exact așa cum procedează și în cazul rugăciunilor adresate sfinților. Dat fiind că Scriptura ne învață faptul că există un singur mediator între om și Dumnezeu și in singur Mântuitor, Domnul nostru Isus Cristos, orice rugăciune adresată Sfintei Fecioare Maria sau sfinților este complet inutilă. Întrebarea pusă de către Biserica Luterană Confesională este: ”dacă toată puterea în cer și pe pământ i-a fost dată lui Cristos iar Cristos însuși ne spune să mergem la el cu poverile noastre, ce anume nu ar putea să facă Mântuitor astfel încât să apelăm la persoane net inferioare lui?”. Astfel, rugăciunile adresate Sfintei Fecioare și sfinților nu doar că nu au suport biblic dar, mai mult, nu au nici măcar utilitate. Bisericile Luterane Confesionale nu consideră faptul că Sfânta Fecioară Maria sau sfinții ar avea vreun rol de mediator între om și Isus Cristos sau Dumnezeu Tatăl. Din acest motiv, nu este necesar ca noi să le acordăm un astfel de rol prin înălțarea de rugăciuni.

Trebuie să adăugăm o mică paranteză aici. A comemora un Sfânt nu înseamnă ai aduce închinare. Biserica Luterană Confesională nu aduce sfinților închinare. Ai comemora înseamnă a ne aduce aminte de ei și de ceea ce ei au făcut. Știm, de asemenea, faptul că sfinții au fost călăuziți de Dumnezeu însuși. Acest lucru înseamnă faptul că, atunci când noi îi comemorăm pe sfinți, noi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce el a făcut pentru noi prin intermediul acestor oameni. Viața de credință înseamnă inclusiv să învățăm din experiențele de credință ale sfinților. Comemorând sfinții lui Dumnezeu, noi nu comitem nici un fel de abatere de la ceea ce Scriptura ne învață din contră, aceste comemorări ne apropie de învățătura Scripturii.

Cu toate că Martin Luther a fost un admirator al Sfânta Fecioară Maria pe tot parcursul vieții lui - imediat după ce a înțeles învățătura Scripturii - el nu a adorat-o și nici nu i-a adus închinare după ce a dat startul Reformei. Aceeași poziție o are și Biserica Luterană Confesională. Biserica noastră are o deosebita considerație și admirație pentru Sfânta Fecioară Maria dar nu îi aduce nici o formă de închinare și nici nu afirmă că aceasta ar avea un alt rol în mântuirea omului, altul decât acela de al fi născut pe Fiul lui Dumnezeu. Bisericile Luterane Confesionale nu au liturghii și nici rugăciuni dedicate Sfintei Fecioare Maria.

Concluzia este aceea că, Bisericile Luterane Confesionale au adoptat o poziție corectă față de Sfânta Fecioară Maria, neexagerând rolul acesteia în planul lui Dumnezeu - așa cum fac romano-catolicii și ortodoxii - dar nici ignorând prezență acesteia, așa cum fac în mod special neo-protestanții. De aceea, în fiecare an, la data de 15 August, luterani confesionali o comemorează pe această minunată și binecuvântată femeie, fecioara căreia Dumnezeu i-a făcut marele de al purta în pântecul ei timp de nouă luni și de a trăi mulți ani în compania directă a Fiului lui Dumnezeu.