CE CREDEM DESPRE Miercurea Cenușii și despre Postul Mare

În tradiția luterană, Postul Mare începe cu Sărbătoarea numita Miercurea Cenușii, o zi a pocăinței și a smereniei în care rememoram faptul că suntem păcătoși și vrednici de pedeapsa eternă. Cu aceasta ocazie, pe frunțile credincioșilor, pastorii fac semnul crucii folosindu-se de cenușă sau păsară cenușă pe capul credincioșilor. Cenușa simbolizează umilința și pocăința și reprezintă o rememorare a blestemului cu care atotputernicul Dumnezeu i-a confruntat pe primii oameni cu condamnarea:

„ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Gen.3,19).

Cu această ocazie este parcursă o litanie specială pentru acest eveniment și îl glorificam pe Cristos pentru mila pe care a avut-o salvând din pieire pe omul păcătos.

Din acest motiv, spunem ca Miercurea Cenușii este un memento al păcatelor noastre care ne-au pus față în față cu blestemul lui Dumnezeu și ne-au transformat din fii în opozanți ai Creatorului nostru. Mai mult decât atât, cenușa ne amintește de limitele noastre, de ceea ce suntem și de cât de mult avem nevoie de mila lui Dumnezeu în Cristos.

Postul Mare este un sezon bisericesc anual care, pentru Bisericile Lutherane Confesionale, se întinde pe parcursul a patruzeci și șase de zile, începând cu sărbătoarea numită Miercurea Cenușii - care anul acesta cade în data de: 17 Februarie, adică mâine - și se încheiere cu Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos care anul acesta cade în data de 4 Aprilie. Diferența de șase zile dintre Sezonul Postului Mare și postul despre care Scriptura ne spune că l-a ținut Domnul Isus Cristos rezultă din faptul că zilele de Duminică - șase la număr - nu sunt considerate de către Bisericile Lutherane Confesionale ca fiind zile de post ci zile de bucurie, Duminica fiind mereu celebrată de către Biserica Lutherană Confesională ca ziua învierii Domnului Isus Cristos.

Ceea ce acum numim „Postul Mare” a fost inițial o perioadă de post și de studiu pentru catehumenii care urmau să fie botezați în sâmbăta dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului. În anul 339 AD, Sfântul Athanasie a declarat această perioadă de post și studiu - care se întindea pe parcursul a patruzeci de zile - ca fiind un timp de sărbătoare care trebuie ținut de către întreaga creștinătate. Cele patruzeci de zile de post premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului au fost alese pentru a simboliza postul ținut de către Mântuitorul nostru Isus Cristos. Scopul acestui post nu este doar ca oamenii sa se înfrâneze de la anumite tipuri de mâncare ci, mai degrabă, ca aceștia să petreacă un timp de introspecție spirituală, de lepădare de sine, de umilință și de pocăința. În acest fel, creștinul se pregătește pentru Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos.

Culoarea liturgică pentru Postul Mare este culoarea violet, o culoarea care arată spre o sărbătoare plina de pocăință și regrete pentru păcatele săvârșite. Această perioadă ne pregătește pentru o înțelegere corectă a lucrării minunate pe care Domnul Isus Cristos a făcut-o pentru noi. Este vorba despre suferințele, moartea și învierea Mântuitorului, toate săvârșite pentru mântuirea noastră. Postul Mare este o perioada de pocăința și de întristare pentru păcatele săvârșite deoarece adevăratul creștin își examinează viața punând-o față în față cu cele Zece Porunci, expresia voinței și a dreptății lui Dumnezeu. Omul se pune față în față cu realitate sa păcătoasă și trece printr-o perioadă de eforturi care vizează renunțare la comportamentul păcătos și printr-o perioada de curățenie personală. Este un timp de angajament pentru o nouă viață în și cu Cristos, așa cum aceasta a fost începută la Sfântul Botez. Este un timp de studiu atent al Sfintelor Scripturi, un timp în care ne amintim de Botezul nostru în Cristos și reflectăm la impactul adus de primirea acestui Sacrament în viața noastră. Este un timp de reînnoire și de noi începuturi pentru că prin moartea lui Cristos nouă ni se oferă iertarea păcatelor. Aceasta perioadă sporește conștientizarea noastră cu privire la faptul că avem o nevoie disperată de Cristos în viața noastră.

În Biserica Lutherană Confesională, Postul Mare este o oportunitate pentru adevăratul credincios ci nu o obligație deoarece acest post de patruzeci de zile nu este poruncit de către Domnul nostru Isus Cristos și nici măcar nu este menționat în Sfintele Scripturi. Totuși, noi îl practicăm pentru că, asemenea primilor creștini, îl găsim ca fiind o oportunitate utilă pentru pocăință, reînnoire și consolidare a credinței.

În lumea creștină, și cu precădere în lumea protestantă, exista practici diferite cu privire la modul de utilizare a calendarului bisericesc iar acest lucru se reflecta în modul în care este poziționat sezonul Postului Mare. De exemplu, Bisericile Luterane și Biserica Angliei păstrează, cu unele diferențe între ele, Calendarul Bisericesc tradițional, în timp ce Bisericile Reformate, Bisericile Baptiste, Bisericile Penticostale și Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea au renunțat la utilizarea Calendarului Bisericesc. În consecință, spune că în practica Bisericilor Evanghelice nu există acest sezon al Postului Mare.

Deoarece mâine, 17 Februarie, este Miercurea Cenușii - ziua care marchează începutul sezonului Postului Mare, doresc să vă pun la dispoziție câteva motive pentru care acest sezon este benefic pentru credinciosul creștin.

Deși Dumnezeu nu poruncește un sezon de post - in consecință Postul Mare nu este descris în Sfânta Scriptură - totuși, Dumnezeu ne poruncește să postim. Vechiul Testament conține sezoane clare de post poruncite de către Dumnezeu, unul dintre acestea fiind – de exemplu - cu ocazia Zilei Ispășirii. Aceste sezoane de post au reprezentat un mijloc prin care Dumnezeu a arătat poporul Israel că are nevoie să se bazeze pe hrana spirituală mai degrabă decât pe hrana pământească. De asemenea, Noul Testament ne vorbește în mai multe rânduri despre post. Biserica Apostolică a practicat postul după cum citim:

”În Biserica din Antiohía erau profeţi şi învăţători: Bárnaba, Simeón, cel numit Nígher, Lúciu din Ciréne, Manaén, cel care a fost crescut împreună cu tetrarhul Iród, şi Saul. În timp ce îi aduceau slujire lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Bárnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat [să plece]” (Fapte 13,1-3).

De asemenea, Sfântul Apostol Pavel a postit după cum citim:

”Dar în toate noi ne prezentăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu printr-o mare răbdare în necazuri, în nevoi şi strâmtorări, în bătăi, în închisori şi în răscoale, în osteneli, în vegheri şi în posturi” (2 Cor.6,4-5)

Scriptura ne spune faptul că inclusiv Domnul și Mântuitorul nostru a avut un sezon de post la începutul misiunii sale. Găsim detalii despre acest post în Evanghelia Sfântului Luca la capitolul patru. De asemenea, pe lângă acest post special, Domnul Isus Cristos a postit în mai multe rânduri. În consecință, Biserica face din Postul Mare o oportunitate pentru a susține o disciplină spirituală care să îl onoreze pe Dumnezeu.

Viața creștinului reprezintă o continuă pocăință înaintea lui Dumnezeu iar aceasta este tema principala a sezonului Postului Mare. Prin participarea la post, creștinii își iau timp să se cerceteze și să răspundă chemării la pocăință. Domnul Isus Cristos a purtat acest mesaj despre pocăinţă şi despre iertarea păcatelor pe tot parcursul misiunii sale între oameni. Postul Mare reprezintă o chemare a Bisericii lui Cristos la misiunea sa primita de la Dumnezeu iar credincioșii sunt conduși să își examineze viața în fața Legii lui Dumnezeu și să caute iertarea în Cristos. Mulți dintre evanghelici vor afirma faptul că un creștin adevărat, asemenea Bisericii lui Cristos, trebuie să trăiască în fiecare zi o astfel de existență de pocăință însă, ce poate sa fie în neregulă în viața Bisericii cu privire la proclamarea unui sezon care să se concentreze în mod cu totul special pe aceste aspecte?

Pietatea creștină nu reprezintă exclusiv un act individualist, adică, noi nu suntem chemați să ne manifestăm pe cont propriu ci suntem chemați să ne trăim viața de credință în mijlocul comunitarii creștine. Postul Mare este o ocazie specială pentru un astfel de lucru. Trebuie să se înțeleagă faptul că noi nu condamnam persoanele care resping necesitatea unui sezon al Postului Mare și aleg alte perioade sau alte modalități de a tine post. Cu toate acestea, afirmăm faptul că în Sfânta Scriptură, postul este deseori prezentat ca fiind o activitate a Bisericii sau a comunității ci nu doar ca o practică individuală. Iată ce anume citim în Faptele Apostolilor:

”În timp ce îi aduceau slujire lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Bárnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat [să plece]” (Fapte 13:2-3)

respectiv:

”După ce au predicat evanghelia în cetatea aceea şi au făcut mulţi discipoli, s-au întors la Lístra, la Icóniu şi la Antiohía. Ei au întărit inimile discipolilor şi i-au încurajat să rămână [statornici] în credinţă, [spunând]: „Trebuie să [trecem] prin multe necazuri, ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”. Ei le-au hirotonit prezbíteri în fiecare comunitate şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat Domnului în care crezuseră” (Fapte 14:21-23).

În timpul Postului Mare, creștinii se unesc în Cristos și postesc nu pe cont propriu ci împreună cu întreaga Biserică a lui Cristos.

Postul Mare are inclusiv rezonanță istorică pentru Biserica lui Cristos. Asemenea multor evenimente cuprinse în Calendarul Bisericesc, acesta poate să fie urmărit până la Biserica Apostolică și Biserica post-apostolică. Avem dovezi foarte clare cu privire la faptul că Biserica primelor secole practica acest post în vederea pregătirii pentru celebrarea Învierii Domnului Isus Cristos. Sfântul Irineu vorbește despre existența acestui sezon de post încă din Secolul al II-lea. Pe la mijlocul Secolului al IV-lea, sezonul Postului Mare era deja respectat în întreaga lume creștină și se întindea pe o perioada de timp de patru zeci de zile, pentru a comemora cele patru zeci de zile în care Domnul Isus Cristos a postit în pustiu – după cum deja am amintit. Acest sezon al Postului Mare a fost o practica anuală a întregii creștinătăți până spre finalul Secolului al XVI-lea când reformatorii radicali - în special cei anabaptiști - au respins acest sezon al Postului Mare pe motiv ca nu este poruncit de către Domnul Isus Cristos și nici nu este reglementat în Sfânta Scriptură. Totuși - așa cum deja am arătat - Postul Mare este conectat cu Biserica Primară și cu Biserica istorică, reprezentând o manifestare de pietate creștină în cei peste doua mii de ani de istorie a creștinismului.

Voi încheia spunându-vă că unul dintre cele mai importante roluri pe care îl are Calendarul Bisericesc este acela de a echilibra închinarea și misiunea Bisericii lui Cristos prin predicarea fiecărui eveniment important din viața și misiunea Mântuitorului nostru și a Sfinților Apostoli. Acest aspect ajută Biserica în a nu se concentra doar pe anumite aspecte ale credinței creștine și astfel să ignore alte aspecte care și acelea au importanța lor. Pocăința reprezintă o tema foarte importantă însă Biserica trebuie să predice și despre învierea Domnului, despre Rusalii, despre Botez și așa mai departe. De aceea, păstrarea Calendarului Bisericesc este un obiectiv deosebit de important pentru Biserica Lutherană Confesională.

De asemenea, doresc să vă amintesc faptul că Biserica Lutherană Confesională nu a dogmatizat Postul Mare în sensul în care nu a introdus nici o normă cu privire la ceea ce credincioșii au voie să mănânce sau la ceea ce nu au voie. Fiind liber în Cristos, fiecare luteran confesional este liber să se apropie de acest post în modul în care el găsește că este adecvat propriei conștiințe. Așa cum am mai spus, accentul în Postul Mare nu care pe ceea ce mâncăm sau pe abținerea de la anumite alimente ci mai degrabă accentul este pus pe modul în care ne raportăm la învățăturile Domnului Isus Cristos, pe introspecție în lumina Legii lui Dumnezeu, pe pocăință și pe credința vie în faptul că izbăvirea noastră din robia păcatului, a morții și a diavolului a fost lucrată de către Dumnezeu pentru noi, în și prin Fiul său întrupat, Domnul nostru Isus Cristos.