PREDICA PENTRU DUMINICA AD TE LEVAVI, PRIMA DUMINICĂ DIN ADVENT, 29 11 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Iubiți credincioși, astăzi suntem în Duminica Ad Te Levavi, prima Duminică din Advent și prima Duminică a noului an Bisericesc. Expresia acesta ”Ad te levavi” vine din traducerea în limba latină a primului verset din Psalmul 25, acolo unde citim: ”către tine, Doamne, îmi înalţ sufletul meu”. Așa cum spuneam, Duminica acesta deschide un nou sezon, mai precis sezonul Adventului. Sezonul Adventului este un sezon de culoare violet, o culoare care simbolizează pocăința și introspecția în vederea întâlniri cu Domnul nostru Isus Cristos. Predica din prima Duminică din Advent este fundamentată pe Matei 21,1-9

” ¹ Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, ² spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! ³ Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. ⁴ Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: ⁵ „Spuneţi fiicei Siónului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”. ⁶ Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. ⁷ Au adus măgăriţa şi mânzul, au pus hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. ⁸ Atunci, mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. ⁹ Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: „Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”

Dragii mei, sezonul Adventului este un sezon al așteptării și al pregătiri. În centru lui stă cel mai important eveniment al acestei lumi, mai precis mântuirea omului din robia păcatului, a morții și a diavolului. Creștinismul expune o perspectivă unică în această lume cu privire la modul în care Dumnezeu a realizat această salvare a omului păcătos. Dacă în toate celelalte religii omul este cel care se înalță la divinitate prin efort propriu care constă atât în contemplarea divinității cât și în îndeplinirea anumitor norme de existență, creștinismul ne vorbește despre un lucru cu privire la care Sfântul Apostol Paul spune: ”cuvântul crucii este nebunie” (1Cor.1,18). Ceea ce creștinismul învață că Dumnezeu a făcut pentru mântuirea omului răpit prin păcat de Satana, este nu doar un lucru complet necunoscut altor religii și sisteme filozofice ci, așa cum spune Sfântul Apostol Paul este un motiv de ”scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni” (1Cor.1,23). Creștinismul predică un Dumnezeu care s-a ascuns pe sine însuși în slăbiciune, în sărăcie și în suferință pentru ca, prin aceasta să ne ridice pe noi din slăbiciunea, sărăcia și suferința în care ne-a târât satana prin păcat. Creștinismul ne vorbește despre un Dumnezeu care nu a așteptat pasiv ca omul să urce scara sfințeniei pentru a ajunge la cer, ci ne vorbește despre un Dumnezeu care a părăsit cerul, care a coborât scara suferinței și care a venit la ai săi, ca unul dintre ei, pentru ca lumina să lumineze în întuneric și ca să rupă lanțurile robiei morții, să vindece rana păcatului și să dea viața veșnică. Sfântul Apostol Paul descrie toate aceste lucruri printr-o afirmație concisă spunând: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13).

Dacă toate celelalte religii și sisteme filozofice, prezintă o divinitate caracterizată de glorie infinită, creștinismul autentic vorbește despre o ”teologie a crucii”, o teologie în care puterea lui Dumnezeu nu se exprimă prin glorie ci, din contră, Domnul însuși îi spune Sfântului Apostol Paul: ”puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor.12,9). Teologia crucii ne vorbește despre Dumnezeu care a părăsit tronul glorie pentru a se urca pe un tron al umilinței și al suferinței, un Dumnezeu pe care Sfântul Profet Isaia îl descrie prin cuvintele: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă” (Is.53,3). Acesta este Dumnezeul nostru, un Dumnezeu care ne mântuiește prin nebunia crucii, coborându-se în mizeria acestei lumi a păcatului, luând asupra lui toate păcatele și suferințele și purtându-le pe cruce în moartea sa după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4) pentru ca mai apoi să adauge: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi.” (Is.53,5).

Evanghelia din prima Duminică din Advent ne vestește un Dumnezeu care vine la noi în smerenie, sărăcie și suferință, după cum citim: ”Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară” (Mt.21,5). Este un tablou fascinant al ”teologiei crucii” pe care reformatorul Martin Luther a predicat-o toată viața lui și din care Reforma Luterană din Secolul al XVI-lea a făcut fundamentul învățăturilor sale. Acest Isus din Nazaret care vine călare pe: ”puiul unui animal de povară” (Mt.21,5) este Fiul cel veșnic și atotputernic al lui Dumnezeu care vine în Ierusalim împovărat de toate păcatele noastre. Este un tabloul în care Domnul vieții vine să își dea viața lui pentru ca cei morți să primească viață după cum spune însuși Domnul Isus Cristos: ”Eu am venit ca să aibă viaţă şi să [o] aibă din belşug” (In.10,10).

Prezența Fiului lui Dumnezeu în această lume nu a fost nici o clipă un spectacol glorios pentru ochiul uman. La nașterea sa, Fiul lui Dumnezeu, ne spune Scriptura: ”l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc.2,7). Fiul lui Dumnezeu nu s-a întrupat în pântecul unei prințese și nu s-a născut în palatele Egiptului, ale Romei sau măcar în palatul din Ierusalim. Sfântul Apostol Paul spune: ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt” (1Cor.1,27-28). La nașterea Domnului Isus Cristos în Betleem, îngerii lui Dumnezeu l-au glorificat pe cel venit în smerenie prin cuvintele: ”Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc.2,14). Aceste cuvinte nu vorbeau însă despre ”gloria” pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume deoarece îngerii spun: ”astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul” (Lc.2,11). Cristos a venit în lume ca mântuitor, a venit ca să fie el însuși ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In.1,29). În Duminica Floriilor, atunci când Domnul Isus Cristos a intrat în Ierusalim, el a făcut acest lucru tot ca ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In.1,29). Despre acest lucru este vorba în cuvintele care spun: ”Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” (Mt.21,9). Domnul Isus Cristos este cel care vine în numele Domnului pentru a vesti eliberarea noastră din robia păcatului, a morții și a diavolului, după cum citim: ”după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In.3,14-15). Cristos nu a intrat în Ierusalim pentru a fi înălțat pe tronul glorie vremelnice ci să fie înălțat pe cruce pentru ca lumea să fie adusă înapoi la Dumnezeu după cum citim: ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii” (2Cor.5,19).

Dragii mei, Cristos a venit în această lume a păcatului în umilință pentru ca, prin ascultarea sa smerită de Lege și prin jertfa sa pe cruce, să ne elibereze din moarte pentru viață veșnică. Fiul celui Preaînalt a venit la noi ascuns în smeritul și umilul om din Nazaret despre care Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că: ”în el locuieşte toată plinătatea dumnezeirii, trupeşte” (Col.2,9). Ascuns în trup uman era de fapt cel despre care Sfântul Apostol Ioan ne spune: ”În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (In.1,4). De fapt, despre exact acest lucru este vorba în Sezonul Adventului. Despre viața care vine la noi ca să ne dea viața prin moartea sa celor care erau morți în păcat. Aceste mesaj al Adventului este cu siguranță unul pe care lumea nu îl poate înțelege ”pentru că lumea, prin înţelepciunea ei, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu” (1Cor.1,21) după cum ne spune Sfântul Apostol Paul. Scriptura însă ne spune faptul că: ”Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.” (1Cor.1,24-25).

Sezonul Adventului nu este numai despre Fiul lui Dumnezeu întrupat la Betleem pentru mântuirea noastră ci este și despre revenirea în glorie a Fiului lui Dumnezeu pentru judecata din zilele de pe urmă. Evanghelia lui Cristos ne învață faptul că noi nu suntem lipsiți de prezența Fiului lui Dumnezeu în timpul acestei așteptări cu atât mai mult cu cât citim următoarele: ”celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In.1,12). Cristos, Dumnezeu atotputernic care stă la dreapta lui Dumnezeu, vine și astăzi la noi să ne umple cu harul său și face acest lucru tot în umilință și smerenie, pentru că numai așa poate omul păcătos să interacționeze cu Dumnezeu.

Domnul Isus Cristos, la înălțarea sa la cer, ne face următoarea promisiune: ”eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.28,20). El își împlinește această promisiune fiind prezent cu noi ascuns în Cuvântul Evangheliei, pe care îl citim și îl ascultăm predicat în Sfânta sa Biserică. Cristos este ”ὁ Λόγος”, Cuvântul, iar în Cuvântul Evangheliei el vine ascuns pentru a ne da viața veșnică după cum citim: ”cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In.5,24). Dumnezeu este cu noi și în apa Sfântului Botez pentru că în Botez, Cuvântul se unește cu apa pentru a împlini ceea ce spune Sfântul Apostol Paul: ”el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt” (Tit 3,5). Tot în Sfânta sa Biserică, în Liturghie, Domnul Isus Cristos vine la noi ascuns în pâinea și vinul consacrate în cadrul Sacramentului Euharistiei pentru a ne ierta păcatele și pentru a ne umple de viața veșnică după însuși Domnul Isus Cristos ne spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6.54) iar mai apoi adaugă: ”cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (In.6.56-57).

Dragii mei, Adventul este despre întâlnirea noastră cu Fiul lui Dumnezeu întrupat la Betleem. Este despre Dumnezeu venit la noi ascuns în trup uman pentru a ne elibera din robia păcatului, a morții și a diavolului. El vine la noi ca: ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In.1,29). Smerenia lui Cristos este icoana iubirii pe care Dumnezeu însuși o poartă omului păcătos după cum citim: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16). Dar Adventul este și despre așteptarea noastră după revenirea în glorie a Domnului Isus Cristos pentru a împlini promisiunea care spune: ”după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In.14,3). În așteptarea noastră lungă și greoaie, Cristos este cu noi în și prin Cuvântul Evangheliei și prin Sfintele Sacramente, în Cuvântul predicat, în Botezul nostru, în absoluția păcatelor, și în Sacramentul Euharistie. Cristos este cu noi însă puterea sa dumnezeiască este ascunsă în lucrurile slabe ale acestei lumi pentru ca noi să simțim dragostea lui și puterea lui în iertarea păcatelor noastre. Sezonul Adventului este despre prezența lui Cristos cu noi de la întrupare și până în veșnicii. Cristos este vestea cea bună a Evangheliei despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). Cristos este cu noi pentru ca prin prezența sa mântuitoare noi să avem puterea să strigăm: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In.20.28) convinși prin Duhul Sfânt de adevărul Evangheliei care spune: ”Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.” (1Cor.1,24-25)

Amin!