PREDICA PENTRU PRIMA DUMINICĂ DUPĂ NAȘTEREA DOMNULUI ISUS CRISTOS, 27 12 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această Duminică este fundamentată pe Luca 2,22-32:

”²² Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalím ca să-l ofere Domnului, ²³ după cum este scris în Legea Domnului: «Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul» ²⁴ şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». ²⁵ Şi iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israél şi Duhul Sfânt era asupra lui. ²⁶ Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. ²⁷ A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, ²⁸ l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: ²⁹„Acum eliberează-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, ³⁰ căci au văzut ochii mei mântuirea ta ³¹ pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, ³² lumină spre luminarea neamurilor şi gloria poporului tău, Israél!”

Textul Evangheliei din această primă Duminică după Crăciun ne vorbește despre un eveniment cu totul special care s-a petrecut la patruzeci de zile distanță de momentul nașterii Domnului nostru Isus Cristos la Bethleem. Conform Legii mozaice, la patruzeci de zile de la naștere, orice femeie trebuia să se prezinte la Templu pentru a se supune unui ritual de purificare așa cum citim: ”Când o femeie va rămâne însărcinată şi va naşte un băiat, este impură timp de şapte zile; [...] În ziua a opta, [copilul] să fie tăiat împrejur! [Femeia] să rămână treizeci şi trei de zile ca să se cureţe de sângele ei [...] Când se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru băiat sau pentru fată, să aducă la preot, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa pentru păcat” (Lev.12,1-4,6). În fiecare an, la patruzeci de zile distanță de la momentul nașterii Domnului Isus Cristos, Biserica noastră are în calendar sărbătoarea numită: ”Purificarea Sfintei Fecioare Maria și înfățișarea Domnului Isus Cristos la Templu”. Deși vizează același moment de timp, pericopa din Prima Duminică după Crăciun se concentrează pe alte aspecte importante pe care le regăsim în această pericopă.

Dragii mei, în predica din Ziua de Crăciun am vorbit despre faptul că Dumnezeu a ales să mântuiască pe om din păcat printr-o metodă cu adevărat misterioasă - nu în sensul că ea ar ascunde ceva de natură magică ci în sensul că în care rațiunea umană nu poate pătrunde această taină a lui Dumnezeu după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd” (1Cor.1,18). Despre această metodă a crucii, Evanghelia Domnului Isus Cristos ne spune astfel: ”Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea” (Gal.4,4). În ceea ce privește răscumpărarea noastră din robia păcatului, a morții și a diavolului, cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Astfel, pentru a ne răscumpăra, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, adică a devenit om asemenea nouă, în lumea noastră și astfel, el a devenit subiectul Legii lui Dumnezeu. Numai ca subiect al Legii putea Fiul lui Dumnezeu să ajungă la cruce unde, pătimind pentru păcatele noastre, să ne elibereze din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Dragii mei, în mod natural Domnul Isus Cristos este cu adevărat mai presus de Lege. Legea nu îl poate supune deoarece, conform divinității sale, Cristos este Dumnezeu adevărat și el este dătătorul Legii. El nu poate încălca niciodată această Lege deoarece Legea reprezintă expunerea voinței sale. De aceea, Legea nu a fost dată pentru Cristos ci a fost dată pentru fiecare dintre noi. Despre Lege, Sfântul Apostol Paul spune foarte clar faptul că: ”Legea este sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom,7,12). Însă, în relație cu păcatul omului, Legea s-a transformat într-un blestem pentru omul păcătos, pronunțând asupra acestuia sentința morții după cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: ”păcatul, găsind o ocazie prin Lege, a produs în mine toate poftele, căci, în afara Legii, păcatul este mort. Odinioară, fără Lege, eu eram viu. Dar când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit. Şi porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a descoperit că este spre moarte” (Rom.7,8-10).

Pentru a ne elibera din acest blestem al Legii, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, trebuia să se supună la rândul lui acestei Legi aducătoare de blestem pentru cei care păcătuiesc. Această coborâre în umilință a Fiului lui Dumnezeu nu a fost una pasivă. Cuvântul Evangheliei ne spune faptul că Dumnezeu Tatăl nu l-a trimis pe Fiul său în lumea noastră a păcatului împotriva voinței acestuia. Din contră, Evanghelia ne aduce următorul mesaj despre Fiul lui Dumenzeu: ”El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil.2,6-8), Fiul lui Dumnezeu s-a lepădat de sine prin propria voință pentru a deveni: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In.1,29). Toate acestea pentru ca noi înșine să fie eliberați prin sacrificiul său.

În ceea ce privește această umilință a Domnului Isus Cristos, învățătura Bisericii Luterane Confesionale vorbește despre o ”ascultare activă” și despre o ”ascultare pasivă”. În ceea ce privește ascultarea activă, aceasta este relaționată cu faptul că, născut fiind sub Lege din Sfânta Fecioară Maria, Domnul Isus Cristos a fost nevoit să asculte de Legea lui Dumnezeu în toate poruncile ei. Prin ascultarea sa activă, Domnul Isus Cristos nu a păcătuit, cu alte cuvinte el nu a făcut nimic din ceea ce Legea interzicea să facă. Acest lucru, așa cum spuneam și în predica de Crăciun, a fost recunoscut chiar și de către autoritățile statului care, prin vocea lui Ponțiu Pilat afirmă: ”să ştiţi că nu găsesc în el nicio vină!” (In.19,4). Prin întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu s-a așezat sub Legea lui Dumnezeu dar Legea nu a avut nici un fel de acuzație împotriva lui după cum citim: ”El, care nu a săvârşit păcat, şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui” (1Pet.2,22).

Despre ascultarea sa pasivă de voia lui Dumnezeu, Biserica noastră învață faptul că Domnul Isus Cristos, de bună voie, a permis Legii să rostească asupra lui blestemul pe care trebuia să îl rostească împotriva fiecăruia dintre noi datorită păcatelor noastre. Astfel, Domnul Isus Cristos a permis lui Dumnezeu să pună asupra lui toate păcatele noastre după cum citim: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Ascultarea acesta pasivă a culminat la cruce acolo unde, datorită păcatului nostru care era asupra lui, Fiul lui Dumnezeu a suferit iadul mâniei lui Dumnezeu fiind părăsit de Tată ceresc după cum citim: ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit” (Mt.27,46)

Întruparea Fiului lui Dumnezeu a coincis cu asumarea unor suferințe și a unor umilințe. Fiul lui Dumnezeu s-a supus cruzimii acestei lumi căzute în păcate. Ne amintim faptul că el a fost vânat de către Împăratul Irod care căuta să îl ucidă. De asemenea, el a fost vânat de către farisei pe tot parcursul vieții sale. Aceștia din urmă căutau mereu să găsească un motiv pentru al ucide. De asemenea, Domnul Isus Cristos avea să fie trădat de către Iuda Iscarioteanu, bătut de către iudei, torturat de către soldații romani și, în cele din urmă ucis pe cruce. În tot acest timp, Fiul lui Dumnezeu s-a dezbrăcat de sine ca Dumnezeu și a renunțat la a face uz de atributele sale divine. Astfel, el a fost nevoit să învețe și să muncească pentru ași asigura cele necesare vieții de zi cu zi și a fost în permanență supus părinților săi după cum citim: ”Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Lc.2,52)

Pericopa din această Duminică, prima Duminică după Crăciun, este o dovadă a modului în care Fiul lui Dumnezeu a ascultat de Dumnezeu în umilința sa. Domnul Isus Cristos s-a supus pe deplin Legii. El a fost prezentat la Templu, asemenea oricărui om, deși Sfântul Profet Isaia ne spune faptul că: ”l-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi ridicat, iar poalele mantiei lui umpleau templul” (Is.6,1).

Ce paradox de nepătruns de mintea umană. Fiul lui Dumnezeu, cel despre care Sfântul Apostol Ioan spune: ”Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (In.1,3-4), este acum doar un prunc complet neajutorat. Dar lucrurile erau mult mai presus de ceea ce ochiul uman putea să vadă. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că Simeon a fost condus de către Duhul Sfânt să vadă cine era cu adevărat acest prunc umil. Sfântul Evanghelist Luca ne redă cuvintele acestui om astfel: ”au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israél!” (Lc.2,29-32).

Dragii mei, suntem într-o lume în care păcatul a adus o pandemie parcă interminabilă, o lume dominată de Satan și înțesată de demonii lui. Lumea acesta nu poate oferi nici o speranță. Întunericul pare atotstăpânitor, Dar, dragii mei, nu uitați că și în astfel de situații noi avem Crăciunul. Crăciunul este despre întruparea Fiului lui Dumnezeu la Bethleem acum aproximativ două mii de ani. Crăciunul este despre venirea în lumea aceasta întunecată a Salvatorului nostru, a luminii lui Dumnezeu. Această venire a fost anunțată de către Sfinții Îngeri, primită prin credință și proclamată de către păstori și de către neamuri. Dragii mei, sărbătoarea Epifaniei Domnului Isus Cristos este înaintea noastră ca următorul eveniment major din Calendarul Bisericii noastre. Apoi, la scurt timp după Epifanie vine Sezonul Postului Mare, un sezon în care contemplăm la noi înșine și la neputința noastră de a fi după voia lui Dumnezeu dar și la o așteptare însetată după eliberarea noastră din robia păcatului. În toate aceste clipe, dragii mei, noi nu suntem deloc singuri. Cristos însuși este cu fiecare dintre noi. Știți de ce trebuie să avem această credință? Pentru că o dată venit Crăciunul, Cristos nu va mai părăsi absolut niciodată această lume iar eliberarea noastră a venit, lumina a alungat noaptea și ziua a început pentru fiecare dintre noi, cei care credem aceste cuvinte pe care Evanghelia lui Cristos ni le spune.

Dragii mei, ași vrea ca fiecare dintre noi să credem cu tărie faptul că pacea anunțată de către Sfinți îngeri pe dealurile din jurul Bethlehemului, această pace proclamată și de către Sfântul Simion în cântarea sa și pe care noi înșine o proclamăm lumii întregi imediat după ce ne împărtășim cu darurile salvatoare pe care Dumnezeu ni le oferă în Sacramentul Euharistiei, împărățirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos, este mereu cu noi. Simion spune ținând în brațele sale pe pruncul din Bethleem: ”au văzut ochii mei mântuirea ta” (Lc.2,30). La fel și ochii noștri, prin credință, văd mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor popoarelor ori de către ori, prin credință, ne împărtășim din Cuvântul lui Dumnezeu și din celebrarea Sacramentului Euharistiei, acolo unde îl primim cu adevărat pe Domnului nostru Isus Cristos împreună cu promisiunea sa: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Io.6,54).

AMIN!