predica pentru prima duminică după crăciun, nașterea domnului nostru isus cristos, 26 12 2021

Har și pace de la Dumnezeu și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu iată-ne ajunși la finalul sezonului de Advent. Începe binecuvântatul sezon al Crăciunului. Este vorba despre un sezon care începe cu Sărbătoarea nașterii Domnului nostru Isus Cristos și ține până la Sărbătoarea Epifaniei. Culoare liturgică a acestui minunat sezon liturgic este culoare albă. Textul pentru predica din această minunată zi de sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Isus Cristos este din Luca 2:1-14.

” ¹ În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cézar Augúst ca să se facă recensământ pe tot pământul. ² Acest recensământ a fost primul, pe când Quirínius era guvernator al Síriei. ³ Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. ⁴ Şi Iosíf a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, ⁵ pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. ⁶ Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască ⁷ şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.⁸ În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. ⁹ Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. ¹⁰ Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: ¹¹ astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. ¹² Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. ¹³ Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: ¹⁴ „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”.”

Dragii mei, în fiecare an la 25 Decembrie, Biserica celebrează o sărbătoare care luminează sufletele creștinilor din toată lumea. Este vorba despre o sărbătoare care face ca religia creștină să fie una cu adevărat unică. Toate celelalte religii ale lumii sunt alcătuite în cea mai mare parte din învățături care vizează diverse domenii ale vieții omului. Creștinismul - pe lângă faptul că prezintă învățături cu privire la viața omului – mărturisește și aspecte istorice care au o importanță majoră. În toate celelalte mari religii ale lumii, învățăturile nu sunt dependente sau nu sunt corelate cu viața celor care le-au predat. Deși există o istorie a acestor religii, învățăturile predicate nu sunt deloc dependente de această istorie. Pentru oamenii care urmează aceste religii, istoria nu este nici pe departe atât de importantă precum este învățătura predată. Chiar dacă se descoperă și se dovedește că anumite repere din viața liderilor lor religioși sunt false, lucrurile merg mai departe pentru că unicul accent este pus pe învățătura acestora ci aproape deloc pe viața lor.

Lucrurile nu stau la fel cu privire la creștinism. Creștinismul se fundamentează pe persoană și pe lucrarea Domnului nostru Isus Cristos. Dacă cineva ar putea să demonstreze de exemplul faptul că Isus Cristos nu a înviat din morți, atunci creștinismul se prăbușește! La fel s-ar întâmpla și dacă cineva ar putea să demonstreze faptul că Isus Cristos nu a murit pe cruce ci ar fi murit din niște cauze naturale. Creștinismul este direct legat nu doar cu învățătura Domnului Cristos ci și cu viața și activitatea acestuia. Dacă întruparea, nașterea, viața, moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus Cristos nu sunt așa cum le relatează Evanghelia, atunci rămâne ceea ce spune Sfântul Apostol Paul creștinilor din Corint: ”dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Cristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1Cor.15,19) iar mai apoi, ne spune că dacă Cristos nu a înviat din morți atunci ”să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri” (1Cor.15,32). Dacă toate aceste relatări istorice ale Sfintelor Scripturi nu sunt reale, creștinii sunt doar niște oameni de râsul lumii.

Dragii mei, creștinismul pare poate cea mai vulnerabilă religie tocmai datorită faptului că învățătura sa este atât de profund legată de viața și de activitatea Domnului Isus Cristos. Trebuie să vă spun faptul că nimeni, niciodată, nu a fost în stare să prezinte dovezi clare conform căreia viața și activitatea Mântuitorului nu ar fi fost exact așa cum sunt prezentate în Evanghelie. Asta nu înseamnă că nu au existat poate mii de tentative. Mulți au încercat să găsească erori în relatările Sfintelor Scripturi dar au eșuat în tot felul de speculații care nu au convins pe nimeni.

Cuvântul lui Dumnezeu ne învață faptul că omul, prin păcat, a ieșit de sub autoritatea lui Dumnezeu și a intrat în robia păcatului, a morții și a diavolului. Prin păcat, omul nu a devenit liber așa cum diavolul l-a ispitit să creadă spunându-i: ”Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen.3,5) ci, de fapt, omul a devenit robul păcatului și al morții după cum Sfânta Scriptură ne spune: ”după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Rom.5,12). Prin păcat, omul se supune păcatului, morții, diavolului și, prin toate acestea, el se pune sub condamnarea veșnică a Legii lui Dumnezeu.

Pentru a ne salva din această stare de condamnare veșnică, Dumnezeu - din propria lui inițiativă - a ales să îl trimită pe Fiul Său în această lume pentru ca omul să fie salvat din robia păcatului, a morții și a diavolului. Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat, a coborât în lumea noastră, a trăit printre noi, a murit pentru noi și a înviat din morți, toate acestea exclusiv pentru salvarea omului din robia păcatului. Iată cum ne relatează Evanghelia acest lucru: ”atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16). În planul lui Dumnezeu de mântuire a omului păcătos, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, devenind om asemenea nouă iar despre această întrupare ne vorbește Sărbătoarea Crăciunului. Crăciunul este despre Dumnezeu cel veșnic devenit om, trăind, murind și înviind printre noi și pentru noi.

Astăzi sărbătorim nașterea Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, la Betleem. Întruparea Fiului lui Dumnezeu a avut însă loc nouă luni mai devreme atunci când, prin puterea Duhului Sfânt, Sfânta Fecioara Maria a rămas însărcinată cu Domnul Isus Cristos după cum însuși Sfântul Înger Gabriel i-a spus. Timp de nouă luni, ca orice fiu de om, Domnul nostru Isus Cristos a stat în pântecul Sfintei Fecioare. Acolo a crescut și s-a dezvoltat de la stadiul de embrion până la momentul în care a fost gata să se nască în această lume. Despre această naștere vorbește Sărbătoarea Crăciunului. Nașterea lui Cristos nu a fost nicidecum una miraculoasă ci a fost o naștere perfect naturală. Ceea ce a fost supranatural a fost modul în care Sfânta Fecioară Maria a rămas însărcinată. Sarcina aceasta nu a fost rodul unei relații trupești dintre Maria și Iosif ci, sarcina a fost explicată de îngerul Gabriel astfel: ”Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Lc.1,35)

Astfel, dragii mei, putem să spunem: ”Dumnezeu s-a născut la Bethleem”. Vă invit să reflectăm la acest lucru. Să ne concentrăm mintea asupra acestei propoziții simple. ”Dumnezeu s-a născut la Bethleem!”. Locul acesta unde Dumnezeu s-a născut este un loc real. El există și astăzi. Îl puteți găsi pe hartă pentru că Bethleem-ul nu este un loc imaginar, nu este un basm. Sfântul Ucenic și Evanghelist Luca ne spune faptul că Dumnezeu s-a născut la Bethleem în vremea lui Cezar August. Acest Împărat Roman este real ci nu un basm. El a trăit cu adevărat. Din acest motiv, Isus Cristos este un personaj istoric ci nu unul imaginar. Isus Cristos a fost cu adevărat om, într-un loc adevărat și într-un timp adevărat. Acesta nu este doar un mit. Isus a fost o ființă reală așa cum noi suntem niște ființe reale. Isus a trăit cu adevărat așa cum noi trăim cu adevărat. Așa dar, creștinismul se bazează pe o istorie reală ci nu pe o încâlcitură de povești mitologice sau relatări îndoielnice. Isus Cristos a fost și este real!

Noi înșine suntem ființe reale. Datorită faptului că păcătuim noi suntem sub pedeapsa veșnică a lui Dumnezeu. Acesta nu este doar o poveste ci este o realitate. Noi suferim sub blestemul Legii lui Dumnezeu. Toți avem parte de suferință, ne îmbolnăvim, ne rănim și, în cele din urmă, toți murim. Acesta este o realitate ci nu este o ficțiune. Toate acestea sunt consecințe ale păcatului care ne înrobește. Toate acestea le-am experimentat personal fiecare dintre noi. Păcatul nu este un mit ci este o realitate în viața fiecăruia dintre noi. Consecințele păcatului nu sunt însă doar temporare, aici și acum. Ele sunt și veșnice pentru cel care nu crede în promisiunile Evangheliei iar aceste consecințe veșnice sunt chiar mai rele decât suferința, boala și moartea pe care le experimentăm pe acest pământ. Păcatul ne pune în opoziție veșnică cu Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu condamnă veșnic păcatul fiecăruia dintre noi. Toate aceste lucruri nu sunt doar vorbe, nu sunt doar amenințări ci sunt crunta realitate de aceea sunt lucruri terifiante. Astfel, pentru că sunt lucruri reale, omul are nevoie de un Mântuitor real ci nu de unul imaginar.

Acest Mântuitor real s-a născut la Bethleem. El a luat asupra lui natură noastă umană și a devenit unul ca noi. Consubstanțial cu noi în natura sa umană și, în același timp, consubstanțial cu Dumnezeu în natura sa divină. Deși om adevărat. Cristos nu a făcut nici un păcat dar și-a asumat păcatele noastre ale tuturora devenind astfel cel mai mare păcătos. Astfel, el a devenit mântuirea noastră. Cristos a ascultat perfect de Legea de care noi nu putem să ascultăm, împlinind Legea în locul nostru. Sfânta Scriptură ne spune astfel: ”n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Ev.4,15).

Dragii mei, sărbătorind nașterea lui Isus Cristos, noi sărbătorim începutul celui care a câștigat neprihănirea pentru noi prin propria lui perfecțiune și prin propria sa jertfă pentru păcat. Fiind omul perfect, Isus a reușit să facă ceea ce noi, oameni imperfecți, nu reușim. El a fost capabil să țină Legea și, în același timp, să își asume păcatele noastre ale tuturora. Astfel, el s-a pus pe sine în locul nostru sub mânia lui Dumnezeu și a plătit cu viața sa pentru vina noastră. Toate aceste lucruri sunt reale! Nu sunt basme! Crucea lui Cristos este foarte reală! Dumnezeu s-a născut ca om și a murit ca om pentru păcatele noastre. Această expresie este reală din punct de vedere istoric! Nu este doar o învățătură morală ci este un act cu adevărat istoric.

Mai este un lucru despre care doresc să vă reamintesc în această seară binecuvântată. Acest Isus care s-a născut în mod real, a trăit în mod real și a murit pe cruce într-un mod real a și înviat din morți tot într-un mod real. El nu a rămas în mormânt alături de cei morți. Creștinii nu plâng la un mormânt pe mântuitorul lor. Acest mormânt nu există pentru că Isus Cristos este viu! El a înviat din morți și s-a înălțat la cer. Noi avem un salvator viu și acest lucru este foarte real. Nu este ficțiune! Mântuitorul nostru este viu și el mijlocește încontinuu pentru fiecare dintre noi. El ne iartă păcatele și ne oferă viața veșnică prin Evanghelia sa care vine la noi prin mijloacele harului: predicare, administrarea absoluțiunii și administrarea Sfintelor Sacramente.

Dragii mei, sărbătoarea nașterii Domnului Isus Cristos la Bethleem nu reprezintă doar retrăirea unei povești impresionante. Ea ne aduce aminte despre faptul că Dumnezeu însuși s-a coborât în lumea noastră și a luat personal parte la acesta, schimbând-o pentru totdeauna. A trăit viața noastră pentru ca noi să trăim viața veșnică. A murit pentru noi pentru ca noi să nu murim. A înviat pentru ca noi să înviem dintre cei morți. S-a înălțat la cer pentru ca și noi să fim puși în prezența lui Dumnezeu. Toate acestea le-a făcut ca să ne mântuiască. Prin viața lui El a trăit ascultarea de Legea iar prin moartea lui El a primit pedeapsa pentru păcatele noastre în locul nostru. El a primit ceea ce noi meritam să primim, adică moartea, pentru ca noi să primim ceea ce nu meritam, adică viața veșnică! Prin Cristos și în Cristos noi avem iertare, avem viață și avem mântuire. Pentru aceste lucruri, Dumnezeu s-a născut la Bethleem acum aproximativ două mii de ani, în timpul lui Cezar Augustus, ca fiul al unei tinere fecioare care nu cunoscuse nici un bărbat. Acolo în ieslea de la Bethleem, cerul a coborât pe pământ unindu-se pentru eternitate în persoana Domnului Isus Cristos, Dumnezeu care a devenit om. Acel copil din iesle este Cristosul, este Domnul nostru, este Fiul lui Dumnezeu, care domnește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin!