PREDICĂ PRIMA DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 14 06 2020

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în prima Duminică după Duminica Sfintei Treimi, prima Duminică din ultimul și cel mai lung sezon al acestui an Bisericesc, sezon numit Sezonul Sfintei Treimi sau Sezonul Trinității. Acest sezon este cel mai lung al anului Bisericesc și este un sezon variabil deoarece el este legat de Sărbătoarea Învierii lui Cristos. Anul acesta, Sezonul Trinității va avea 24 de Duminici, terminându-se la 22 Noiembrie, o dată cu ultima Duminică a Anului Bisericesc. Sezonul Sfintei Treimi are culoarea verde și este un sezon care este caracterizat de creșterea Bisericii în cunoașterea învățăturilor lui Cristos pentru creșterea în credință și în pocăință. Spre deosebire de celelalte sezoane care caracterizează prima jumătate a anului Bisericesc, Sezonul Trinității nu conține sărbători mari, precum Nașterea lui Cristos, Circumcizia, Epifania, Învierea, Înălțarea și Rusaliile. Cu toate acestea este un sezon minunat în care vom parcurge Evanghelia lui Cristos înțelegând minunata învățătură transmisă de mântuitorul nostru. Pentru această Duminică, textul pentru predică este din Luca 16:19-31

”¹⁹ Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast; ²⁰ la poarta lui zăcea un sărac, al cărui nume era Lazăr, plin de bube: ²¹ el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba mai mult, veneau şi câinii să-i lingă bubele. ²² A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abrahám. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. ²³ Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abrahám şi pe Lazăr în sânul lui ²⁴ şi, strigând, a zis: «Părinte Abrahám, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui [cumplit] în flăcările acestea!». ²⁵ Însă Abrahám i-a spus: «Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. ²⁶ Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată şi nici de acolo să treacă la noi». ²⁷ El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, ²⁸ căci am cinci fraţi, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin!». ²⁹ Dar Abrahám i-a spus: «Îi au pe Moise şi pe Profeţi: să asculte de ei!». ³⁰ El însă a zis: «Nu, părinte Abrahám, dar dacă unul dintre morţi ar veni la ei, s-ar converti». ³¹ I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge»”.

Pilda aceasta a bogatului și a săracului Lazăr reprezintă una dintre cele mai minunate ocazii în care Domnul nostru Isus Cristos ne conduce în realitatea faptului că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul său să fie Mântuitorul lumii. Despre acest lucru ne vorbește Sfânta Scriptură, descrisă în textul din această Duminică prin expresia: ”Moise şi Profeţi” (Lc.16,31). Sfântul Profet Moise și toții profeții Vechiului Testament mărturisesc faptul că Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său să ne salveze din păcat, din moarte și de diavol. Cu privire la acest punct central al Cuvântului lui Dumnezeu citim și în relatarea întâlnirii pe care doi dintre ucenicii Domnului au avut-o cu Mântuitorul înviat în timp ce călătoreau spre Emaus. Sfântul Evanghelist Luca spune astfel: ”începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc.24,27). Astfel, Domnul Isus Cristos le-a deschis ucenicilor săi ochii să înțeleagă faptul că Cristos trebuia să sufere pentru a răscumpăra omenirea din păcat.

Pentru toți aceia care sunt în Cristos fiind spălați în apele Sfântului Botez, aceia care ascultă și cred cu tărie mărturia pe care Sfântul Profet Moise și toții ceilalți profeții o dau despre Fiul lui Dumnezeu, aceia care se alătură comuniunii sfinților și sunt parte a trupului lui Cristos care este sfânta sa Biserică, această pildă reprezintă o mângâiere și o învățătură plină de speranță. Pentru toți aceia care se recunosc pe sine în suferințele lui Lazăr, cei care tânjesc după plinătatea cerului și sunt tratați cu dispreț de această lume căzută, această pildă le vorbește despre fericirea de care vor avea parte în Împărăția lui Dumnezeu în ciuda unei vieți de suferință, de sărăcie și de sacrificiu pe care o trăiesc pe acest pământ de dragul lui Cristos.

Vedeți, pildele Domnului nostru Isus Cristos nu sunt învățături izolate una de alta. Ele sunt parte a Cuvântului lui Dumnezeu și conțin învățături care sunt interconectate între ele. Ne aducem, aminte de parabola care ne vorbește despre sărbătoarea nunții Fiului de Împărat. Citim acolo faptul că toți aceia care au primit inițial invitația de a participa la nuntă au refuzat-o. Astfel, la petrecerea de nuntă au ajuns toți suferinzii, săracii și oamenii cu handicap, până când sala nunții s-a umplut de oameni. În textul Evangheliei din această Duminică noastră îl găsim pe săracul Lazăr suferind la ușa bogatului, plin de răni, lins de câini, tânjind doar câteva dintre firmiturile rămase de la masa îmbelșugată a celui bogat. La moartea sa, Domnul Isus Cristos ne spune că acesta a pășit din această viață plină de suferință direct la marea sărbătoare a nunții Mielului lui Dumnezeu. El a fost așezat de către Dumnezeu: ”în sânul lui Avraam” (Lc.16,22), stând la masa lui Cristos cu Sfinții Patriarhi și Profeți și cu sfinții lui Dumnezeu din toate timpurile și toate locurile.

Pentru a înțelege corect această pericopă, trebuie să înțelegem cui i-a fost ea adresată. Deși audiența a fost una generală, Domnul Isus Cristos adresează această poveste fariseilor. Cu doar câteva versete înainte - în același context în care Domnul Isus Cristos spune această pildă - Sfântul Evanghelist Luca ne vorbește astfel: ”fariseii, iubitori de arginţi, şi îşi băteau joc de el” (Lc.16,14). Acestora Domnul Isus Cristos le spune astfel: ”Voi sunteţi cei care vă arătaţi drepţi înaintea oamenilor, însă Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce este preţios pentru oameni este abominabil înaintea lui Dumnezeu” (Lc.16,15).

Fariseii au înțeles în mod clar faptul că în această parabola ei erau reprezentați de către omul bogat. De asemenea, au înțeles faptul că săracul Lazăr îi simboliza pe toți aceia care erai disprețuiți și considerați scursura societății evreiești. Erau exact acei oameni cu care fariseii nu ar fi vrut niciodată să aibă de a face în nici un fel. Deși se declarau ca fiind oameni ai Legii lui Moise, făcând toate eforturile necesare să nu încalce nici un fel de poruncă, fariseii nu au înțeles faptul că în Legea sa, Dumnezeu le vorbea despre milă și milostenie, adică despre necesitatea de ași folosi darurile primite în a arăta dragoste și milă față de ceilalți. Săracul Lazăr nu este un om pretențios, rupt de realitatea în care se afla. El nu visa ca bogatul să îl invite să ia parte alături de el la masa cea bogată. El nu visa la bucate sofisticate și vinuri de calitate. Lazăr visa la o hrană umilă, visa exclusiv la ceea ce prisosea bogatului. Din acest motiv, acest Lazăr era destinatarul perfect a ceea ce bogatul trebuia să facă pentru al onora pe Dumnezeu, demonstrând faptul că îndurarea poate să fie exprimată printr-o administrare corectă a bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a oferit. Din păcate însă, traiul plin de excese și pasiunea cu privire propria sa persoană, l-au făcut pe bogat să îl ignore pe omul sărac care aștepta bunăvoința sa.

Domnul Isus Cristos ne spune că cei doi protagoniști ai poveștii au murit. Despre săracul Lazăr ne spune că a fost purtat de către îngeri în sânul lui Avraam. Acesta este un moment cu totul extraordinar. În timpul vieții, lui Lazăr nu i-a fost niciodată permis să ia parte la masa bogatului, dar acum, îngerii lui Dumnezeu l-au purtat la marele banchet organizat de către Cristos, masă cea mai îmbelșugată. În contrast cu săracul Lazăr, despre bogat ni se spune că era chinuit și suferea amarnic. Lucrurile stau acum complet pe dos față de cum stăteau în timpul vieții. Dar acest lucru nu trebuie să ne mire de loc.

În textul nostru vedem că avem de-a face cu o răsturnare a lucrurilor. Dar o astfel de răsturnare, dragii mei, nu ar fi putut există fără o altă răsturnare de situație. Este vorba despre una cu totul specială pentru destinul acestei lumi. Sfântul Apostol Paul ne spune despre Fiul lui Dumnezeu astfel: ”deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2Cor.8,9). Fiul lui Dumnezeu, bogat în glorie veșnică, a lăsat toată această bogăție și s-a făcut sărac cu scopul a suferi pentru noi. El a suferit ura oamenilor, insultele lor, excluderea lor și a fost răstignit în afara Ierusalimului ca un profanator. Despre Fiul lui Dumnezeu întrupat Sfântul Profet Isaia ne vorbește astfel: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă. Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,3-6). Prin întruparea și jertfa sa, Domnul Isus Cristos a răsturnat destinul fiecăruia dintre noi. Conform Legii, noi eram blestemați să suportăm veșnic mânia lui Dumnezeu. Destinul nostru era asemenea destinului omului bogat. Dar prin sângele său vărsat pe cruce, Domnul Isus Cristos ne-a scăpat din acest blestem și a schimbat destinul nostru.

Dragii mei, atunci când noi suntem botezați în Cristos, apele botezului ne unesc cu Mântuitorul nostru iar noi suntem în Cristos și astfel suntem acolo unde este Cristos. Prin urmare, în botezul nostru noi devenim cetățeni ai cerului alături de sfinții lui Cristos, de Sfinții Îngeri și Arhangheli și alături de toate ființele cerești. În timpul vieții sale, Lazăr era un om care suferea și cerșea la masa bogatului dar el sărbătorea deja, prin credință, în Împărăția lui Dumnezeu. Lazăr și-a trăit viața crezând ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre salvarea noastră din păcat. El credea că va veni un moment în care Dumnezeu va invada acesta lume și va răsturna situația în care lumea se afla, eliberând-o din robia păcatului, a diavolului și a morții. El credea că Dumnezeu va deveni sărac pentru ca noi să devenim bogați. Prin credință, el vedea în viitor la momentul în care Cristos a devenit sărac pentru ca noi să devenim bogați în el. El vedea, prin credință, momentul în care Isus a părăsit cerul pentru a putea să ne ia pe noi în cer alături de el.

Lucrurile au stat total diferit cu omul bogat. El a sfidat revelația lui Dumnezeu. El nu a fost deloc interesat de Cuvântul lui Dumnezeu. Totuși, realizează importanța acestor lucruri atunci când se află în chinuri. El se gândește la frații săi care duceau o viață la fel de greșită ca a lui și își dorește ca Avraam să îl trimită pe Lazăr la aceștia ca să îi avertizeze cu privire la ceea ce urmează sa li se întâmple. Din păcate însă, el nu se pocăiește ci continuă să manifeste exact aceeași necredință pe care a avut-o și în timpul vieții. El nu crede faptul că revelația de sine a lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură este suficientă pentru al cunoaște pe Dumnezeu și pentru a produce pocăință.

Dragii mei, din păcate, situația bogatului este situația oricărui om natural. Omul natural nu poate crede în Dumnezeu deoarece, spune Sfântul Apostol Paul: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd” (1Cor.1,18). Scriptura ne spune însă că Dumnezeu a răspuns la această problemă ridicată de necredința noastră. Acela care bogat a devenit sărac pentru noi, a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a înviat cu adevărat din morți. Acest Isus înviat din morți a apărut înaintea ucenicilor pe drumul spre Emaus. Cei doi ucenici știau totul despre Isus din Nazaret, despre viața lui și moartea lui. Dar nu credeau că învierea lui era un lucru adevărat. Domnul însă nu i-a certat pentru necredința lor ci le-a explicat Evanghelia sa și i-a împărtășit cu trupul săi în Sacramentul Euharistiei. Astfel, Domnul Isus Cristos le-a deschis ochii să înțeleagă adevărul în mod deplin și a născut credința adevărată în inima lor. În același fel, prin Cuvântul Sfânt și prin Sacramente, Cristos ne face și astăzi părtași la mântuire.

Dragii mei, a fi ascultători ai lui Moise, a Sfinților Profeți și a Sfinților Apostoli înseamnă a întra noi înșine în această inversare a lucrurilor despre care am vorbit. Înseamnă să intrăm în părtășie cu Domnul Isus Cristos, în Evanghelia sa și în Sfintele Sacramente. Înseamnă să intrăm în părtășia ”celor sfinte” în Sfânta Biserică a Domnului Isus Cristos. Doar aici, în Sânta Liturghie, noi experimentăm deja ”sânul lui Avraam” devenind părtași la marele banchet al lui Cristos, fiind hrăniți din belșug cu harul mântuitor.

AMIN!