PREDICA PENTRU PRIMA DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 6 06 2021

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în prima Duminică după Duminica Sfintei Treimi, prima Duminică din ultimul și cel mai lung sezon al acestui an Bisericesc, sezon numit Sezonul Sfintei Treimi sau Sezonul Trinității. Acest sezon este cel mai lung al anului Bisericesc și este un sezon variabil deoarece el este legat de Sărbătoarea Învierii lui Cristos. Anul acesta, Sezonul Trinității va avea 25 de Duminici, terminându-se la 21 Noiembrie, o dată cu ultima Duminică a Anului Bisericesc. Sezonul Sfintei Treimi are culoarea verde și este un sezon care este caracterizat de creșterea Bisericii în cunoașterea învățăturilor lui Cristos pentru creșterea în credință și în pocăință. Spre deosebire de celelalte sezoane care caracterizează prima jumătate a anului Bisericesc, Sezonul Trinității nu conține sărbători mari, precum Nașterea lui Cristos, Circumcizia, Epifania, Învierea, Înălțarea și Rusaliile. Cu toate acestea este un sezon minunat în care vom parcurge Evanghelia lui Cristos înțelegând minunata învățătură transmisă de mântuitorul nostru. Pentru această Duminică, textul pentru predică este din Luca 16:19-31:

” ¹⁹ Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast; ²⁰ la poarta lui zăcea un sărac, al cărui nume era Lazăr, plin de bube: ²¹ el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba mai mult, veneau şi câinii să-i lingă bubele. ²² A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abrahám. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. ²³ Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abrahám şi pe Lazăr în sânul lui ²⁴ şi, strigând, a zis: «Părinte Abrahám, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui [cumplit] în flăcările acestea!». ²⁵ Însă Abrahám i-a spus: «Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. ²⁶ Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată şi nici de acolo să treacă la noi». ²⁷ El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, ²⁸ căci am cinci fraţi, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin!». ²⁹ Dar Abrahám i-a spus: «Îi au pe Moise şi pe Profeţi: să asculte de ei!». ³⁰ El însă a zis: «Nu, părinte Abrahám, dar dacă unul dintre morţi ar veni la ei, s-ar converti». ³¹ I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge»”

Parcurgând Evanghelia Sfântului Luca, descoperim faptul că de două ori, Domnul Isus Cristos face următoarea afirmație: ”oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Lc.14,11). De asemenea, ne aducem aminte faptul că ultimele cuvinte spuse pe patul de moarte de către reformatorul Martin Luther au fost: ”Wir sind bettler. Hoc est verum!” (vir zind betlăr. Hoc est verum) care se traduc în limba română prin afirmația ”toți suntem cerșetori, acesta este adevărul”. Aceste afirmații nu sunt doar descriptive ci, în același timp, ele sunt, de asemenea, prescriptive. Ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne spune este că așa trebuie să fim dacă vrem să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Mai mult, aflăm faptul că lucrul cel mai iubit de lume, mai precis mândria - care vine prin bogăție, succes sau statut social și multe altele - reprezintă o urâciune înaintea lui Dumnezeu și acel lucru pe care lumea îl urăște, mai precis smerenia, este iubit de Dumnezeu.

Sunt câteva aspecte pe care trebuie să le clarificăm deoarece, în prezent, în lumea creștină există o reală confuzie în ceea ce privește modul în care trebuie să înțelegem termenii ”mândrie” și ”smerenie”. De cele mai multe ori, expresia ”smerenie” este considerată ca fiind sinonim pentru expresia ”modestie”, expresie care, la rândul ei reprezintă contrastul pentru ”mândrie”. Un om ”mândru” este un om care, indiferent de cât de bogat sau de sărac este, indiferent de cât de deștept sau prost este, indiferent de cât de important este statutul său sau cât de neînsemnat este acesta, își găsește plăcerea de a se ”lăuda cu sine”. Omul ”mândru” este acea persoană care, indiferent de situația sa, își găsește plăcerea în a fi ”centru atenției” sau ”persoana dominantă”. Expresia ”modestie” este un contrast pentru ”mândrie”. Omul modest nu se pune pe sine în centrul atenției chiar dacă ar avea suficiente motive să o facă. Un om poate să fie în același timp și foarte bogat, un om de succes, un intelectual apreciat și totuși să fie modest, evitând să atragă atenția asupra persoanei sale. Modestia se traduce prin virtutea de ”a nu te lăuda” sau ”a nu te expune atenției publice”.

Privind la istoria relatată de către Domnul Isus Cristos în pericopa noastră, putem trage concluzia că bogatul era un om care deborda de ”mândrie” în timp ce Lazăr era un om ”modest”. Sfânta Scriptură folosește însă o altă expresie decât ”modest” atunci când ne vorbește despre cei care vor intra în Împărăția Cerurilor. Domnul Isus folosește expresia: ”ὁ ταπεινῶν” (ho tapeinon) care se traduce în limba română prin expresia: ”cel care se umilește” sau ”cel care se smerește” (Lc.14,11). Parcurgând Cuvântul lui Dumnezeu, descoperim faptul că prin expresia ”a te umili” se înțelege mult mai mult decât exprimă expresia: ”modest”. ”A te umili” înseamnă a te recunoaște ca fiind un neputincios. Cu alte cuvinte, ”a te umili” înseamnă a te recunoaște ca fiind sărac, slab, înrobit, neputincios. Starea de ”umilință” face referire la o stare obiectivă a omului despre sine. Expresia ”umilință” este urâtă de către toți oamenii. În mod surprinzător, ”modestia” este o virtute iubită de oameni. Oamenii admiră ”modestia” pentru că ea nu înjosește omul care ”nu face spectacol” cu cine este, cu ce are sau cu ce poate. Un om ”modest” este un om ”mândru de sine” dar care nu face spectacol cu ceea ce este, cu ceea ce are sau cu ceea ce poate. În contrast, un om ”umil” este întotdeauna un om care nu este ”mândru de sine” pentru că înțelege faptul că nu are cu ce să se mândrească înaintea nimănui, nici măcar înaintea propriei persoane. Un om ”umil” este un om căruia îi este ”rușine de sine însuși”.

Sfânta Scriptură folosește expresia: ”umilință”, a cărei sinonim este expresia: ”smerenie” ca fiind un contrast asupra viziunii lumii acesteia cu privire la sine. A fi ”umil” sau ”smerit” nu înseamnă nicidecum a fi sărac sau slab în înțelesul pe care lumea acesta îl oferă acestor expresii ci înseamnă a te recunoaște dependent de mila lui Dumnezeu. Înseamnă a aștepta cu încredere mila lui Dumnezeu, înțelegând și mărturisind faptul că nu ai absolut nimic care să te poată promova înaintea lui Dumnezeu. A fi ”umil” sau ”smerit” înseamnă a recunoaște că nu ai nici un fel de virtute în baza căreia să meriți dragostea lui Dumnezeu și că propria putere, propriul statut sau bogăția deținută nu au nici un fel de valoare.

Despre aceste lucruri este vorba în această istorie a bogatului și săracului Lazăr. Pericopa acesta condamnă ceea ce fiecare dintre noi, cei care ne numim creștini, ascundem în inima noastră. De aceea spuneam faptul că un creștin apreciază mereu conceptul de ”modest”. Da! Toți suntem de acord că trebuie să fim ”modești”. Acest lucru deoarece modestia nu ne cere decât sacrificiul de a nu ne da în spectacol cu ceea ce, de fapt, noi iubim în inima noastră, anume: bogăția, prestigiul, puterea etc. Cu toții avem părerea noastră despre sine și, cu toții avem ambiții și standarde. De exemplu, nu ne place să stăm în compania unor oameni care, de exemplu, sunt murdari, sunt alcoolici, sunt mincinoși sau care cerșesc. Cu toții, deși suntem modești, avem anumite standarde și tocmai datorită acestora suntem într-un mare pericol pentru că toate aceste lucruri ne fac să mergem pe exact același drum pe care a mers bogatul din pericopa noastră, deși, spre deosebire de acesta despre care citim: ”se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast” (Lc.16,19) ne place să credem despre noi că suntem ”modești”. În mod surprinzător, poate pentru cei mai mulți dintre creștini, prin această istorioară, Domnul Isus Cristos nu ne cheamă și nu ne îndeamnă la a fi ”modești” ci ne cheamă și ne îndeamnă la a fi ”umili” exact așa cum era săracul Lazăr. Domnul Isus Cristos vrea ca noi să fim ”umili” ca acest sărac care trăia exclusiv din mila lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos vrea ca noi să fim la fel de dependenți de mila lui precum a fost poporul evreu în pribegia lui prin pustiu. Dumnezeu, din nou și din nou, promite să îi mântuiască pe toți aceia care, trăind în ”umilință”, se agață de harul lui. Dumnezeu promite să îi mântuiască pe cei smeriți, să îi audă pe cei smeriți, să îi conducă și să îi învețe și să îi înalțe pe cei smeriți și, de asemenea, Dumnezeu amenință cu condamnarea pe toți cei mândri și chiar și pe cei modești.

Dragii mei, acesta reprezintă mesajul greu al Legii lui Dumnezeu, un mesaj pe care, absolut toată umanitatea trebuie să îi ia foarte în serios. Legea lui Dumnezeu nu a încetat să fie vocea care ne arată cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos însuși ne spune faptul că: ”adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate” (Mt.5,18). Dacă un om nu va lua Legea lui Dumnezeu în serios, dacă nu se va lăsa mustrat și smerit de ea, atunci el nu va crede niciodată promisiunile aduse de către Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos cu privire la mântuire, după cum citim în pericopa noastră: ”Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge” (Lc.16,31).

Lazăr este un om ”umil” sau ”smerit”. El este un om care nu are absolut nimic cu care să se laude înaintea oamenilor și nici înaintea lui Dumnezeu. Nu uitați faptul că în tradiția ebraică, boala și sărăcia erau mereu privire ca fiind pedepse ale lui Dumnezeu pentru cei care trăiau în păcate grave. Din păcate, mulți creștini din prezent au o gândire similară. De aceea, Lazăr trebuie să fi fost un mare păcătos în mintea audienței acestei istorioare. În schimb, bogatul era plin de glorie. Astăzi sunt mulți creștini care asociază ”gloria pământească” cu o viață trăită sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Bogatul vedea în averea și în gloria sa un semn al favorii lui Dumnezeu. Dar, Domnul Isus Cristos ne spune faptul că înaintea lui Dumnezeu lucrurile stau exact pe dos, după cum spune Sfânta Fecioară Maria în cântarea sa: ”i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.” (Lc.1,51-53).

O astfel de răsturnare, dragii mei, nu ar fi putut există fără ”o altă răsturnare de situație”. Este vorba despre una cu totul specială pentru destinul acestei lumi. Sfântul Apostol Paul ne spune despre Fiul lui Dumnezeu astfel: ”deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2Cor.8,9). Fiul lui Dumnezeu, bogat în glorie veșnică, a lăsat toată această bogăție și s-a făcut sărac cu scopul a suferi pentru noi. El a suferit ura oamenilor, insultele lor, excluderea lor și a fost răstignit în afara Ierusalimului ca un profanator. Despre Fiul lui Dumnezeu întrupat Sfântul Profet Isaia ne vorbește astfel: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă. Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,3-6). Prin întruparea și jertfa sa, Domnul Isus Cristos a răsturnat destinul fiecăruia dintre noi. Conform Legii, noi, cei prea-păcătoși, eram blestemați să suportăm veșnic mânia lui Dumnezeu. Destinul nostru ar fi fost același cu destinul omului bogat. Dar prin sângele său vărsat pe cruce, Domnul Isus Cristos ne-a scăpat din acest blestem și a schimbat destinul nostru.

Dragii mei, atunci când noi suntem botezați în Cristos, apele botezului ne unesc cu Mântuitorul nostru iar noi suntem în Cristos și astfel suntem acolo unde este Cristos. Prin urmare, în botezul nostru noi devenim cetățeni ai cerului alături de sfinții lui Cristos, de Sfinții Îngeri și Arhangheli și alături de toate ființele cerești. Apoi, Domnul Isus Cristos ne menține în sine prin faptul că ne hrănește mereu și mereu cu trupul și cu sângele său în Sfântul Sacrament al Euharistiei. De asemenea, prin împuternicirea dată păstorilor Bisericii sale, Domnul Isus Cristos însuși pronunță iertarea păcatelor asupra tuturor acelora care și le mărturisesc. Astfel, dragii mei, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi nu la o viață de ”modestie” ci la o viață de ”umilință”. Dumnezeu ne cheamă la dependență de el și ne cheamă să primim mântuire și toate binecuvântările din mâna lui prin participarea noastră la Liturghia Sfintei sale Biserici.

Amin!