PREDICA PENTRU SĂRBĂTOAREA SFINTEI ȘI BINECUVÂNTATEI Fecioară Maria

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, în această a XI-a Duminică după Sfânta Treime, Bisericile Lutherane Confesionale celebrează Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Mama Domnului nostru Isus Cristos. Este o sărbătoare extrem de importantă pentru cea mai mare parte dintre creștini, luteranii confesionali luând la rândul lor parte la acest minunat eveniment al Bisericii Creștine. Predica din această Duminică specială este fundamentată pe Luca 1,26-56.

” ²⁶ În luna a şasea, îngerul Gabriél a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galiléea, al cărei nume era Nazarét, ²⁷ la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosíf, din casa lui Davíd. Iar numele fecioarei era Maria. ²⁸ Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. ²⁹ Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. ³⁰ Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! ³¹ Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. ³² Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui Davíd, tatăl său; ³³ şi va domni peste casa lui Iacób pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. ³⁴ Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta din moment ce nu cunosc bărbat?”. ³⁵ Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. ³⁶ Iată, Elisabéta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, ³⁷ pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!”. ³⁸ Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”. Şi îngerul a plecat de la ea. ³⁹ În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. ⁴⁰ A intrat în casa lui Zaharía şi a salutat-o pe Elisabéta. ⁴¹ Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt ⁴² şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! ⁴³ Şi de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? ⁴⁴ Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! ⁴⁵ Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”. ⁴⁶ Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul ⁴⁷ şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu ⁴⁸ căci a privit la umilinţa slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, ⁴⁹ căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! ⁵⁰ Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. ⁵¹ A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, ⁵² i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umiliţi; ⁵³ pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. ⁵⁴ L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, ⁵⁵ după cum a promis părinţilor noştri, lui Abrahám şi urmaşilor lui în veci” ⁵⁶ Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.”

Dragii mei, Sfânta Fecioară Maria este cea mai binecuvântată dintre femei. Această afirmație nu este una de natură omenească ci îi aparține Sfântului Înger Gabriel care i se adresează Sfintei Fecioare cu expresia: ”Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc.1,28). Cuvintele acestea conțin un adevăr pe care nici un fel de teolog, în special din familia protestant-radicală, nu îl poate nega. Dumnezeu este cu această copilă din Nazaret deoarece Duhul Sfânt avea să lucreze într-un mod cu totul special pentru ca Dumnezeu să locuiască în trupul ei timp de nouă luni. Acesta era planul lui Dumnezeu pentru ca Fiul său cel veșnic și atotputernic să poată să devină: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Domnul Dumnezeu i-a făcut Sfântului Patriarh Avraam următoarea promisiune: ”Prin descendența ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Gen.22,18). Această promisiune era acum împlinită de către Dumnezeu deoarece această ”descendență” sau ”sămânța” despre care Dumnezeu însuși a vorbit prin cuvintele: ”Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen.2,15) este acum prezentă în pântecul sfintei și binecuvântatei Fecioare Maria. În Fiul aflat în pântecul Sfintei Fecioare Maria, Dumnezeu avea să rezolve problema păcatului după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii” (2Cor.5,19). Isaac coboară de pe altar, astfel încât Fiul Mariei să poată ajunge pe el. Acel Prunc aflat în pântecul Sfintei și Binecuvântatei Fecioare Maria este cel pe care Dumnezeu l-a pregătit ”spre căderea şi spre ridicarea multora în Israél şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi” (Lc.2,34-35) dar și pentru a fi ”o sabie” care va străpunge inima binecuvântatei sale mame. Domnul Isus Cristos însuși afirmă: ”Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie” (Mt.10,34), o sabie care avea să lase cicatrici adânci pentru eternitate și avea să schimbe pe veci această lume. Dar sabia nu va fi străină nici de pruncul Mariei pentru că mâinile sale care vor aduce alinare atâtor oameni suferinzi, care vor transforma apa în vin, care vor înmulții pâinile și vor învia morții, vor fi străpunse adânc de cuiele crucii iar trupul lui Cristos va fi străpuns de sabie iar din rănile lui vor curge sânge și apă pentru a oferi omului o spălare de păcate. Astfel, cuvintele Sfântului Înger Gabriel care spun: ”Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (Mt.1,21) se împlinesc în pruncul care se află în pântecul acestei copile din Nazaret. El va muri, dar El se va ridica și se va înălța pentru a ne deschide calea spre cer. În pântecul Sfintei și Binecuvântatei Fecioare Maria, Dumnezeu este unul dintre noi, cu noi și pentru noi, după cum spune cuvântul profeției: ”Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuél!”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi” (Mt.1,23).

Parcurgând Evanghelia Domnului Isus Cristos, vedem faptul că Sfânta Fecioară Maria este cinstită de către Dumnezeu mai presus de orice altă femeie. Ea este onorată tocmai în rușinea unei sarcini venite înainte de căsătorie, o sarcină care avea să o transforme în ochii poporului său într-o ”necurată”. Fiul lui Dumnezeu nu a venit în lume pentru a obține gloria acestei lumi, de aceea ”teologia crucii” înseamnă suferință și rușine, toate acestea pentru a spăla suferința și rușinea pe care păcatul le-a adus în viața fiecăruia dintre noi. Modul în care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în pântecul acestei umile copile din Nazaret dar și modul în care Sfânta Fecioară Maria avea să fie binecuvântată prin trăirea unei astfel de rușini este de nepătruns de către om după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1Cor.1,18).

Dragii mei, o foarte importantă întrebare se naște în rândul creștinilor. Dumnezeu a onorat-o foarte mult pe Sfânta Fecioară Maria, acest lucru este evident din cuvintele Evangheliei. Dar, oare se cade ca și noi, creștinii, să o onorăm la rândul nostru? Din păcate, în prezent, pentru mulți dintre creștinii care se autodefinesc ca fiind Protestanți, au o atitudine de dispreț la adresa Sfintei Fecioare Maria crezând că prin această ostilitate ei își arată împotrivirea față de învățăturile eronate pe care Biserica Romano-Catolică și Bisericile Ortodoxe Răsăritene le predică cu privire la Sfânta Fecioară Maria. Însă noi știm că niciodată o învățătură greșită nu poate fi îndreptată prin predicare unei alte învățături greșite. Prin aceste cuvinte spun faptul că cei mai mulți creștini din prezent urmează o cale greșită cu privire la atitudinea pe care noi ar trebui să o avem cu privire la cea despre care Duhul Sfânt a vorbit prin cuvintele: ”de acum toate popoarele mă vor numi fericită” (Lc.1,48).

Noi, luteranii confesionali, o iubim pe Sfânta Fecioară Maria fără însă ai aduce închinare. Noi o onorăm nu prin înălțarea de rugăciuni ci prin faptul că urmăm exemplul ei de credință pentru care îi mulțumim lui Dumnezeu și îl rugăm pe acesta să ne dea o credință similară ei. Noi lăudăm credința Sfintei Fecioare Maria așa cum îi lăudăm pe Sfinții lui Cristos care ne-au lăsat exemplul credinței lor. De asemenea, noi lăudăm cu multă pasiune sfântă modul în care Dumnezeu se folosește de Sfânta Fecioară Maria, de slăbiciunile dar și de evlavia ei, pentru a ne întări credința în promisiunile sale. În Sfânta Fecioară Maria, Dumnezeu a demonstrat compasiune față de noi, cei slabi și smeriți. De asemenea, noi nu o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria doar prin faptul că ne amintim de credința ei ci și prin faptul că noi ne străduim să imităm în viața noastră exemplul ei de credință. Sfânta Fecioară Maria este cea care ne învață să cântăm plini de credință: ”Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu căci a privit la umilinţa slujitoarei sale […] căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el” (Lc.1,46,50).

Cântecul Sfintei Fecioare Maria aduce în atenția noastă două atribute speciale ale lui Dumnezeu. Primul atribut este ”Milostivirea”. În marea sa milă pentru omul păcătos, Dumnezeu se abține de a pedepsi păcatul așa cum ar fi fost drept să o facă. Sfântul Apostol Paul ne spune că, în loc să ne lasă pradă mâniei Legii, ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8). Al doilea atribut despre care ne vorbește Sfânta Fecioară Maria este ”harul” sau, așa cum spune Sfânta Fecioară: ”îndurarea sa” (Lc.1,46,54). Harul este bunătatea și generozitatea complet nemeritată pe care Dumnezeu o arată față de noi, cei păcătoși.

Dragii mei, Sfânta Fecioară Maria din Nazaret era o copilă săracă iar viața ei urma să fie una plină de probleme. Dar sufletul ei este plin de bucurie și de pace deoarece ea a văzut și crezut mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ea în chiar pântecul ei. Prin rodul pântecelui ei, Dumnezeu a eliberat-o din robia păcatului, a morții și a diavolului și a repus-o în Dumnezeu. Prin ”milostivirea” și prin ”harul” lui Dumnezeu, prin acea jertfă cumplită pe care Fiul lui Dumnezeu a adus-o la Golgota și prin puterea învierii și a triumfului său asupra morții, Sfânta Fecioară Maria a devenit cu siguranță imaculată, curată, neîntinată și sfântă pentru totdeauna. Aceste lucruri nu s-au întâmplat pentru că ea l-a purtat în pântec pe cel prea-sfânt, nu pentru că i-a da să sugă de la sânul ei și nici pentru că l-a îngrijit cum a putut mai bine ci pentru că ea a auzit Cuvântul Evangheliei și a crezut promisiunile pe care Dumnezeu ni le-a făcut în și prin Isus Cristos, Domnul nostru. Cuvintele Sfintei Fecioare Maria spun: ”Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc.1,46-47). Ea nu s-a bazat pe sine, pe potențialul său ci pe Mântuitorul ei, cel pe care, în mila lui Dumnezeu, îl purta în pântecele său. La fel și noi, împreună cu Sfinții lui Cristos din toate locurile și din toate timpurile, suntem imaculați, curați, neîntinați și sfinți pentru totdeauna nu în baza efortului nostru de ascultare față de Lege ci în baza credinței în jertfa mântuitoare a Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Sfintei Fecioare Maria.

Dragii mei, Biserica Lutherană a iubit-o și o iubește pe Sfânta Fecioară Maria într-un mod cu totul special. Biserica Lutherană o cinstește pe Sfânta Fecioară Maria cu numele de Θεοτόκος care se traduce prin expresia: ”Maica Domnului” sau ”Născătoare de Dumnezeu”. Noi credem că Sfânta Fecioară Maria l-a purtat în pântecul ei nu doar pe ”Fiul Omului” ci pe adevăratul ”Fiul al lui Dumnezeu”. Dumnezeu a sălășluit în pântecul Sfintei Fecioare Maria și s-a născut din pântecul Sfintei Fecioare Maria. Reformatorul Martin Luther era convins de faptul că Sfânta Fecioară Maria a rămas ”semper virgo”. Acesta este credința multor luterani confesionali deși Biserica noastră nu a făcut niciodată o regulă de credință la acest capitol. Scriptura nu este clară la acest capitol iar argumentele sunt solide și pentru a afirma faptul că a rămas pururi fecioară dar și în favoarea afirmațiilor că ar fi urmat o viață de căsnicie normală alături de soțul său Iosif, dând naștere altor copii. De aceea nu voi consuma timpul acestei predici cu argumentații în favoarea virginității perpetue. Acest subiect este ”adiaphora” și îl vom trata ca atare. De fapt, este complet neimportant ce s-a întâmplat cu Sfânta Fecioară Maria după ce s-au împlinit cuvintele Sfântului Înger Gabriel care spun: ”Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Lc.1,35). Fundamental credinței Luterane este afirmați că Sfânta Fecioară Maria a fost virgină atunci când cuvintele Evangheliei s-au împlinit.

Luteranii Confesionali o iubesc și o cinstesc pe Sfânta Fecioară Maria în cel mai biblic mod cu putință. Este o mare eroare să îi aducem Sfintei Fecioare Maria închinarea noastră. Ea însăși s-a închinat doar lui Dumnezeu iar ultimele ei cuvinte spun cu privire la Fiul Său: ”Faceţi tot ce vă va spune!” (In.2,5). Sfânta Fecioară Maria însăși ne trimite la Fiul său despre care spune: ”duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc.1,47). A o iubi și cinsti pe Sfânta Fecioară înseamnă nu ai aduce închinare și nu ai înălța rugăciuni ci a lua aminte la credința ei specială, a imita această credință și a privi la Cristos exact așa cum ea a făcut-o pentru că, spune Sfântul Apostol Petru: ”[Isus] este «piatra dispreţuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară».Şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 1,11-12)

Amin!