PREDICA PENTRU A XII-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 30 08 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această Duminică se fundamentează pe Marcu 7:31-37:

”³¹ Ieşind din nou din ţinutul Tírului, a trecut prin Sidón spre Marea Galileii, în ţinutul Decápole. ³² I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. ³³ Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. ³⁴ Apoi, ridicându-şi [ochii] spre cer, a suspinat şi a zis: „Éffata!”, care înseamnă „Deschide-te!”. ³⁵ Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. ³⁶ Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea ³⁷ şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”

În debutul Evangheliei Sfântului Apostol Ioan citim astfel: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In.1,14). Tot Sfântul Apostol Ioan ne spune faptul că: ”[Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om” (In.1,9). Cuvântul lui Dumnezeu folosește expresia: πάντα ἄνθρωπον (panta antropon) ca să ne arate faptul că Evanghelia Domnului Isus Cristos este adresată oricărui om ci nu doar un grup de persoane sau unei națiuni.

Cristos, spune Scriptura, este: ”lumina lumii”. Domnul însuși spune: ”Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In.8,12). Cristos a venit în această lume ca să fie ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Cuvântul - ὁ Λόγος (ho logos) - este cel care vine în această lume a păcatului, ca să elibereze omul din robia mortală a păcatului și a diavolului. Deși în prezent sunt numeroase teorii cu privire la motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, una singură are fundamentul în Scriptură. Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu ne spune astfel: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17). Aflăm astfel faptul că Fiul lui Dumnezeu - logosul – a devenit om, asemenea nouă și în lumea noastră, pentru ca, prin jertfa sa să ne salveze de judecata lui Dumnezeu care s-a abătut peste noi datorită păcatului nostru.

Blestemul în care zace această lume nu este rodul faptului că Dumnezeu a creat lumea într-un mod nefericit. Din contră, Scriptura este foarte clară când spune: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune” (Gen.1,31). Dumnezeu a creat lumea în mod perfect, fără nici un fel de urmă de eroare. Blestemul a fost adus însă de păcat. Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul s-a dovedit neascultător iar neascultarea sa a avut o consecință teribilă, după cum citim: ”blestemat să fie pământul din cauza ta!” (Gen.3,17) pentru ca mai apoi să citim: ”te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,19).

Ar fi foarte simplu să ne imaginăm faptul că situația acesta îngrozitoare se referă doar la proto-părinții noștri, Adam și Eva. De fapt, Scriptura ne creionează un tablou sumbru. Prin gura Sfântului Apostol Paul, Dumnezeu ne spune astfel: ”printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit” (Rom.5,12). Rebeliunea acesta împotriva lui Dumnezeu a trecut la orice om și absolut orice om - din toate timpurile și din toate locurile - este dovedit de către Legea lui Dumnezeu ca fiind un păcătos. Legea nu ne dovedește însă doar ca fiind păcătoși ci ea conține și condamnarea pe care Dumnezeu o rostește în dreptul oricărei persoane care încalcă poruncile lui Dumnezeu. În Cuvântul lui Dumnezeu răsună teribila afirmație: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26). Tot Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că nici un om nu poate evita acest blestem. Asta pentru că toți păcătuim. Este suficient să privim la Legea celor Zece Porunci ca să înțelegem foarte clar acest lucru în dreptul nostru. Mai mult, cuvântul lui Dumnezeu confirmă faptul că fiecare om este sub blestemul lui Dumnezeu după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Nu este drept nici măcar unul” (Rom.3,10) pentru ca mai apoi să ne spună: ”Înaintea ochilor lor nu există frică de Dumnezeu” (Rom.3,18).

Datorită păcatului omul natural zace în întuneric, condamnat de Legea lui Dumnezeu, iar destinul omului care păcătuiește este cel prezentat de către Sfântul Apostol Paul care spune: ”cei care practică astfel de lucruri sunt vrednici de moarte” (Rom.1,32). Prin păcat, omul este rob al morții și al diavolului și nu găsește puterea în sine să se salveze.

Scriptura ne învață însă că Dumnezeu nu a lăsat omul pradă întunericului spiritual. Cuvântul ne spune faptul că Dumnezeu l-a trimis în lumea noastră pe însuși Fiul său care a devenit om, a trăit o viață de ascultare de Legea lui Dumnezeu pe care a împlinit-o în viața sa și, în cele din urmă, luând asupra sa toate păcatele noastre, el a primit în locul fiecăruia dintre noi pedeapsa meritată pentru păcat după cum spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că toți aceia care cred aceste acest mesaj al Evangheliei au viață veșnică pentru că, spune Sfântul Apostol Ioan: ”celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In.1,12).

Salvarea omului vine nu prin ceea ce omul face ci prin credința pe care omul o are în mesajul pe care Dumnezeu ni-l transmite în și prin Evanghelia lui Cristos. Despre Evanghelie, Sfântul Apostol Paul spune: ”ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). Dumnezeu însuși este cel care naște credință în inima omului. Credința nu este un răspuns dat lui Dumnezeu de către om ci Scriptura ne spune faptul că: ”prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef.2,8). Scriptura ne spune însă faptul că Dumnezeu naște credință în inima omului nu printr-un act de magie ci prin lucrarea de predicare a Evangheliei după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17).

Predicarea Evangheliei a fost centru de greutate al misiunii lui Cristos. Iar despre predicarea Evangheliei ne vorbește și pasajul nostru din Evanghelie. Este însă vorba despre o predicare aparte a Cuvântului lui Dumnezeu. În pericopa noastră nu avem de-a face nici cu prima și nici cu unica minune făcută de către Domnul Isus Cristos. Isus a vindecat mulți oameni. Dar, spre deosebire de minunea din această pericopă, în aproape toate celelalte Domnul Isus Cristos doar vorbește cuvintele de eliberare - cuvinte care sunt Evanghelie pură - iar aceste cuvinte fac ceea ce spun și vindecarea are pur și simplu loc. Aceasta deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna performativ, adică face ceea ce spune, după cum citim: ”a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!”. Şi a fost lumină” (Gen.1,3). În pericopa noastră îl descoperim pe Domnul Isus Cristos folosindu-se pe lângă cuvinte și de niște gesturi pentru a predica Evanghelia unui om surdo-mut. Sfântul Evanghelist Marcu descrie vindecarea acestui om astfel: ”Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. (Mc.7,33). După ce a făcut aceste gesturi, Scriptura ne spune faptul că Domnul Isus Cristos: ”a suspinat şi a zis: "Efata", adică: "Deschide-te!" (Mc.7,34). Gesturile Domnului Isus Cristos nu sunt cu nimic diferite de Cuvântul vorbit. De fapt, gesturile Domnului Isus Cristos nu au fost alt ceva decât o formă de limbaj prin care Domnul Isus Cristos transmite Cuvântul acestui om. Este un limbaj pe care omul acesta surd îl poate înțelege. Urechile sale nu pot auzi cuvinte vorbite, dar el poate percepe aceste cuvinte într-un alt mod, într-un limbaj al gesturilor care însoțesc Cuvântul vorbit.

În același fel, dragii mei, Cristos vine și ne vindecă pe fiecare dintre noi în prezent din robia păcatului, a morții și a diavolului. Din cauza păcatului nostru, fiecare dintre noi suntem surzi, muți și orbi. Avem nevoie de vindecare iar aceasta vine prin Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Liturghia Bisericii lui Cristos este locul unde astăzi Evanghelia ne este adusă de către Mântuitorul nostru prin mijloacele harului. Domnul Isus Cristos ne vestește Evanghelia mântuirii prin citirea și prin predicarea Cuvântului. Predicarea aceasta a Cuvântului se face într-un limbaj uman pe care fiecare dintre noi îl înțelege. De asemenea, Dumnezeu ne declară sfinți în numele lui Isus Cristos în Botezul nostru. Botezul nostru este promisiunea lui Dumnezeu însoțită de apă. Apa în sinea ei nu este Evanghelia ci ea este mijlocul prin care promisiunea lui Dumnezeu vine la noi. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă.” (Rom.6,4) vine la noi împreună cu apa, după cum spune Micul Catehism al lui Martin Luther: ”Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu apa face aceste lucruri, împreună cu credința care se încrede în acest Cuvânt al lui Dumnezeu cu privire la apa botezului”. Domnul Isus Cristos vine și ne îmbracă cu harul său în ”Absoluția păcatelor” (sau Spovedanie) unde auzim cuvintele de iertare venite din gura păstorului dar care sunt cuvintele atotputernicului Dumnezeu. În Sfânta Euharistie, pentru iertarea păcatelor noastre, Domnul nostru Isus Cristos vine la noi cu adevăratul său trup și cu sângele său adevărat, ascunse în pâine și vin după cum citim: ”Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!”. Apoi, luând potirul şi mulţumind, le-a dat lor, spunând: „Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al legământului, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor” (Mt.26,26-28).

În Sfânta Liturghie, Domnul Isus Cristos vine să ne conducă pe calea neprihănirii prin Cuvântul său cel dătător de viață și aducător de lumină. Acest Cuvânt vine însă la noi prin multiple căi, afectând fiecare simț al nostru. Cuvântul vine prin predicare, prin cântarea imnurilor și prin rugăciunile liturgice. Cuvântul Evangheliei vine la noi prin simțul văzului. Icoanele împodobesc Bisericile noastre și vestesc Evanghelia lui Cristos, vorbind ochilor noștri despre viața și activitatea Domnului Isus Cristos. Altarul Bisericii ne vorbește vizual despre faptul că Domnul Isus Cristos este: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Astfel, ne vin în minte cuvintele Sfântului Profet Isaia care vestesc pe Cristos spunând: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5). Altarul Bisericii reactualizează mereu și mereu în mintea noastră cuvintele Sfântului Apostol Paul care spun: ”Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit” (1Cor.5,7). Biserica noastră uzează liturgic și de tămâie. Tămâia se adresează simțul mirosului. Ea este ”mireasma plăcută a lui Cristos” (2Cor.2,15) și ne vorbește despre prezența lui Cristos în mijlocul nostru.

Dragii mei, prin Evanghelia lui Isus Cristos, Dumnezeu continuă și astăzi să deschidă urechile celor surzi. Păcatul a făcut ca toți oamenii să fie surdo-muși din punct de vedere spiritual și au nevoie ca Dumnezeu să le deschidă urechile și gura în mod miraculos. Dar noi nu auzim doar cu urechile, de aceea, prin Duhul Sfânt care lucrează prin Evanghelie, Dumnezeu schimbă inimile noastre ca să credem în Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin puterea Evangheliei lui Cristos. Ceea ce Domnul Isus Cristos a făcut cu acest surdo-mut, face și cu fiecare dintre noi pentru ca noi să credem și să primim harul lui Dumnezeu pentru noi prin Isus Cristos.

Amin!