PREDICA PENTRU A XIII-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 06 09 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această a treisprezecea Duminică după Sfânta Treime este fundamentată pe Luca 10,23-37.

”²³ Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: „Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, ²⁴ căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!”.²⁵ Dar iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. ²⁶ El i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?”. ²⁷ Acesta, răspunzând, a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”. ²⁸ El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!”.²⁹ Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”. ³⁰ Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalím la Ierihón şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. ³¹ Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. ³² La fel şi un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. ³³ Dar un samaritean oarecare, ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. ³⁴ Apropiindu-se, i-a legat rănile turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă. ³⁵ În ziua următoare, a scos doi dinári, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi întoarce!». ³⁶ Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?”. ³⁷ El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus: „Mergi şi fă şi tu la fel!”.

Pericopa din această Duminică este unul dintre cele mai cunoscute pasaje ale Sfintei Scripturi, fiind predicată foarte adesea cu scopul de a evidenția modul în care omul răspunde poruncii lui Dumnezeu care spune: ”Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mc.12,31). O astfel de abordare este una cât se poate de corectă însă personal cred că pericopa acesta reprezintă una dintre cele mai minunate tablouri ale Evangheliei Domnului Isus Cristos, pictând prin intermediul unei parabole modul în care Dumnezeu ne-a salvat prin Cristos din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Contextul în care Domnul Isus Cristos este unul în care liderii spirituali ai poporului evreu își concentrează eforturile în al aduce pe Domnul Isus Cristos la tăcere, căutând motive să îl acuze și să îl condamne pentru predarea unor erezii. De altfel, în pericopa din această Duminică citim astfel: ”un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare” (Lc.10,25). Acest fariseu - căci despre farisei ne predă Scriptura faptul că erau ”învățători ai Legii” iar aici Luca folosește cuvântul ”νομικός” (nomicos) – lasă senzația că vrea să înțeleagă modul în care omul ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Întrebarea: ”Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Lc.10,26) anticipa un răspuns în urma căruia fariseul să îl acuze pe Domnul Isus Cristos de faptul că predica o învățătură contrară Legii lui Moise. Ceea ce a urmat însă a fost exact pe dos. Răspunsul Domnului Isus Cristos l-a pus pe acest fariseu fată în fată cu Legea lui Dumnezeu, descoperindu-i adevărata stare înaintea lui Dumnezeu. Fariseul a dorit să îl ucidă pe Cristos folosindu-se de Legea lui Dumnezeu dar a sfârșit prin a fi el însuși ucis de Lege. Domnul Isus Cristos răspunde la întrebarea fariseul cu o altă întrebare: ”Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” (Lc.10,26). Fariseul recită Legea lui Dumnezeu în mod perfect. Însă, pe măsură ce face acest lucru, el însuși se confruntă cu realitatea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, atunci când Cristos îi răspunde spunând: ”fă aceasta şi vei trăi” (Lc.10,28), fariseul caută, spune Scriptura: ”să se justifice” (Lc.10,29).

Din discuția cu Domnul Isus Cristos, fariseul a înțeles faptul că Legea lui Dumnezeu este calea către mântuire doar dacă ea este împlinită în mod perfect. Legea spune: ”să ţineţi legile şi poruncile mele: omul care le va împlini va trăi prin ele!” (Lev.18,5). Legea deschide porțile cerului pentru cel care o împlinește fără urmă de eroare. Dar, în același timp, Cuvântul ne spune faptul că Legea închide poarta cerului pentru oricine eșuează la acest capitol, după cum citim: ”oricine face vreun astfel de lucru abominábil va fi nimicit din poporul său” (Lev.18,29). Verdictul Legii lui Dumnezeu depinde, așa dar, de modul în care noi ascultăm de Legea lui Dumnezeu. Fariseul este suficient de deștept ca să-și dea seama că păcătuiește. El știe că Sfântul Apostol Paul are dreptate când spune: ”Nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul” (Rom.3,10-12). El știe că nici un om nu va ajunge vreodată în cer prin ascultarea de Lege, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”este clar că nimeni nu este justificat prin Lege înaintea lui Dumnezeu” (Gal.3,11). Conștient de faptul că datorită păcatelor sale se află sub blestemul propriilor sale păcate, fariseul caută să obțină de la Domnul Isus Cristos o interpretare a Legii care să îi lase o portiță de scăpare. Legea nu lasă însă nici o portiță de scăpare. Legea condamnă pe oricine nu o împlinește în mod perfect, după cum citim: ”blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26). Cuvântul lui Dumnezeu spune astfel: ”Dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr justificarea ar veni din Lege. Însă Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea să fie dată celor care cred prin credinţa în Isus Cristos” (Gal.3,21). Aici este locul unde, prin pilda samariteanului milostiv, Cristos îl poartă pe interlocutorul său. Așa cum am spus, pilda acesta este un minunat tablou al Evangheliei lui Cristos ci nu al Legii. Pilda Samariteanului milostiv este despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mântuirea omului păcătos, a aceluia pe care păcatul: ”l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie” (Lc.10,30). Mesajul pildei Samariteanului milostiv ne vorbește cum se ajunge cu adevărat viața veșnică.

Viața veșnică nu este adusă de faptele omului ci este adusă de faptele lui Dumnezeu. Nu este despre jertfele pe care omul le aduce lui Dumnezeu ci este despre jertfa pe care Dumnezeu a adus-o pentru om. Acest mesaj este purtat de către Evanghelia Domnului Isus Cristos iar această Evanghelie este prezentă pe tot parcursul Scripturii. Domnul Isus Cristos vrea ca fariseul să înțeleagă acele cuvinte ale lui Dumnezeu care spun: ”îndurarea îmi place, nu jertfa” (Os.6,6). Pentru ca mai apoi, prin gura Sfântului Profet Isaia, Dumnezeu să vestească mila, iubirea și harul său față de omul păcătos prin cuvintele: ”Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! Vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu! El vine şi vă va mântui” (Is.35,4).

Evanghelia lui Cristos ne spune faptul că mântuirea aparține lui Dumnezeu. Mântuirea este în mâna lui Dumnezeu și, după cum citim: ”Voi avea milă de cel de care voi avea milă şi mă voi îndura de cel de care mă voi îndura” (Rom.9,15). Dumnezeu însuși este cel care vestește Evanghelia lui Cristos prin cuvintele: ”nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău” (Ez.33,11). Evanghelia lui Cristos ne vorbește despre faptul că Dumnezeu nu își găsește plăcerea să vadă omul sub blestemul Legii, din contră, Sfântul Apostol Ioan spune: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16).

În pilda samariteanului milostiv avem de-a face cu patru personaje. Primul este omul care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și despre care citim: ”a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort” (Lc.10, 30). Nu cunoaștem nici un detaliu despre acest individ. Nu ni se spune cine era, cu ce se ocupa sau care era scopul călătoriei sale. Pilda nu de dă aceste detalii dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că fiecare dintre noi este acest om. Da, ați auzit bine, noi suntem acest om! Tălharii care și-au bătut joc de el sunt diavolul și demonii lui care - prin intermediul păcatului - au pus stăpânire pe fiecare om. Datorită păcatului, noi suntem zilnic jefuiți și bătuți de către diavol și suntem abandonași fără milă în robia morții. Diavolul nu are nici un fel de milă de noi. De altfel Domnul Isus Cristos îl descrie astfel: ”el era un ucigaş de la început” (In.8,44). Păcatele noastre sunt cele care ne duc la moartea după cum spune și Sfântul Apostol Paul: ”voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre” (Ef.2,1). Noi, fiecare dintre noi suntem oaia cea pierdută și noi suntem banul cel pierdut deoarece prin păcatul nostru noi ne-am înstrăinat de Dumnezeu și am ajuns să fim prădați și batjocoriți de diavol.

După ce ne este introdus primul personaj, pilda spune astfel: ”a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. La fel şi un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe” (Lc.10,31-32). Preotul și Levitul sunt exponenții a ceea ce noi numim ”vechiul legământ”. Este vorba despre Legea de la Sinai și de Legile ceremoniale ale poporului Israel. Nici Legea Morală și nici Legea Ceremonială nu au puterea de al salva pe om din robia păcatului, a morții și a diavolului. Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Rom.3,20). De aceea preotul și levitul trec fără a avea nici un pic de simpatie față de omul căzut sub povara păcatului, deoarece rolul lor nu era să salveze ci să condamne orice fel de abatere a omului de la o ascultare perfectă de voia lui Dumnezeu.

Personajul central al acestei pilde este însă samariteanul milostiv. Acesta nu este alt cineva decât Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. El este singurul care arată compasiune față de omul păcătos deoarece, spune Sfântul Apostol Ioan: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17). Cristos a coborât din cer nu ca să aplice blestemul Legii ci ca să ne salveze de sub acest blestem după cum citim: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Legea și sacrificiile din Templu nu pot mântui deoarece ele nu au puterea de înlătura blestemul rostit de Lege. Dar Dumnezeu însuși mântuiește pe păcătos în moartea și învierea lui Isus. Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). În pilda noastră, îl descoperim pe Samariteanul milostiv spălându-i rănile celui zdrobit de păcat, exact ceea ce face și pentru noi în apa Botezului.

Domnul Isus Cristos nu s-a limitat însă doar la a ne curăța rănile și la a ni le pansa. Parabola spune astfel: ”urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă” (Lc.10,34). Prin Evanghelia sa, Domnul Isus Cristos ne așează în Sfânta Sa Biserică acolo unde noi suntem îngrijiți prin Cuvântul citi și predicat la fiecare Liturghie, prin absoluția păcatelor și prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos pe care le primim în Sfânta Euharistie. Domnul este cel care ne ține în viață și ne dă iertarea păcatelor noastre, eliberându-ne din jugul diavolului astfel încât acesta să nu mai aibă puterea să ne mai jefuiască, să ne mai batjocorească și să ne lase fără suflare spirituală. Aceasta este Evanghelia lui Cristos, mesajul crucii lui Cristos despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1Cor.1,18).

În pilda acesta victima este un om care nu cooperează sub nici o formă cu salvatorul său. Nici măcar nu cere să fie salvat. De aceea, Evanghelia este mesajul care ne spune că Dumnezeu ne iubește și ne salvează prin Fiul său, doar din propria sa inițiativă. Evanghelia este cea care ne spune faptul că Legea nu ne poate salva din păcatul nostru ci doar Domnul Isus Cristos ne poate salva din moarte și din pedeapsa veșnică. Toate aceste lucruri au fost făcute pentru mântuirea noastră, după cum, foarte frumos spune tot Sfântul Profet Isaia: ”Prin rănile lui noi suntem vindecaţi”(Is.53,5). Prin suferința și moarte sa, Domnul Isus Cristos a făcut satisfacție pentru păcatele noastre și prin învierea sa ne-a adus salvare și viața veșnică.

Crede aceasta veste bună și vei avea viața veșnică după cum Domnul spune: ”Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (In.11,25-26). De aceea, pentru că noi avem această minunată Evanghelie, putem să înțelegem, să crede, și să apreciem cu adevărat cuvintele Domnului nostru Isus Cristos din debutul pericopei noastre care spun: ”fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi!” (Lc.10,23).

Amin!