predica pentru a xiii-a duminică după sfânta treime, 3 09 2023

” 23 Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: „Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, 24 căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!”. 25 Dar iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. 26 El i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?”. 27 Acesta, răspunzând, a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”. 28 El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!”. 29 Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”. 30 Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalím la Ierihón şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. 32 La fel şi un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. 33 Dar un samaritean oarecare, ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. 34 Apropiindu-se, i-a legat rănile turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă. 35 În ziua următoare, a scos doi dinári, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi întoarce!». 36 Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?”. 37 El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus: „Mergi şi fă şi tu la fel!”

Pericopa din această Duminică debutează cu o afirmație specială a Domnului Isus Cristos care spun: ”fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!” (Lc.10,23-24). Prin aceste cuvinte Evanghelia este pusă în valoare într-un mod cu totul special și ne aduce fiecăruia dintre noi un confort binecuvântat.

Ne amintim cuvintele Sfântului Apostol Paul care spun: ”eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). În consecință, dragii mei, avem enorm de multe motive să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem privilegiul ca urechile noastre să audă iar inimile noastre să creadă Evanghelia, căci acolo unde nu este Evanghelie nu poate să fie credință și unde nu este credință este moarte.

Acolo unde Evanghelia este predicată și auzită, acolo Duhul Sfânt naște credința care crede Evanghelia după cum citim: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17). Despre credința mântuitoare născută prin auzirea predicării Evangheliei, Domnul nostru Isus Cristos însuși vine si ne spune astfel: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In.5,24)

Dar, acolo unde Evanghelia lui Cristos nu este in mod corect crezută și predicată, ereziile ajung să umple golul din inima omului, pentru că acolo unde predicatorul nu este Cristos, locul este imediat ocupat de către diavol și profeții lui falși. Toți predicatorii falși au avut un lucru în comun. Anume, eu au predicat o mântuire pe care omul o obține prin ascultarea de Lege cu toate că Sfântul Apostol Paul ne spune clar: ”prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Rom.3,20).

În prezent, sute de milioane de creștini trăiesc o adevărată dramă spirituală deoarece își pun speranțele de mântuire în ascultarea de Lege. Aceștia se chinuie în fel și chip să câștige favoarea lui Dumnezeu într-un mod în care nimeni nu o poate face după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”știu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau” (Rom.7,18-19).

Dragii mei, Legea lui Dumnezeu nu va aduce niciodată vreun confort în viața omului deoarece niciodată omul care trăiește prin Lege nu va putea să zică: ”trăiesc așa cum spune Legea” ci singura concluzie pe care Legea o aduce în viața omului este cea la care a ajuns Sfântul Apostol Paul care spune: ”om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom.7,24).

Astfel, încrezându-se în faptele Legii pentru mântuire, în dreptul multora dintre creștinii din prezent se împlinesc cuvintele care spun: ”a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In.1,11). De ce aceasta? Deoarece acolo unde Legea este pusă în locul Evangheliei, Cristos însuși este lepădat și se împlinesc cuvintele Sfântului Paul care spun: ”Voi, care voiţi să fiţi justificaţi prin Lege, v-aţi înstrăinat de Cristos, aţi căzut din har” (Gal.5,4).

Pilda acesta binecunoscută a ”Samariteanului milostiv” este cel mai frumos tablou care ne vorbește despre Lege si Evanghelie și despre distincția dintre cele două predici ale lui Dumnezeu. Eu cred că această pildă a fost spusă de către Domnul nostru Isus Cristos ca un exemplu epic pentru cuvintele pe care le-a rostit în debutul acestei pericope.

Atunci când omul a hotărât în inima lui faptul că: ”pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune” (Gen.3,6), mai precis atunci când omul a găsit de cuviință că înțelepciunea lui este mai bună decât înțelepciunea lui Dumnezeu, atunci el a devenit victima diavolului. Diavolul ”l-a dezbrăcat şi l-a strivit în bătaie, a plecat, lăsându-l pe jumătate mort” (adaptare Lc.10,30), adeverindu-se cuvintele Sfântului Apostol Paul care spun: ”voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre” (Ef.2,1).

Pilda acesta spune mai departe astfel: ”Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. La fel şi un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe” (Lc.10,31-32). Există un verb special în aceste două versete și acesta este: ”văzându-l”. Acest verb denotă faptul că asupra acestui om căzut ca mort la marginea drumului s-au emis niște judecăți și s-au tras niște concluzii.

Dragii mei, Lege lui Dumnezeu ne spune astfel: ”să ţineţi legile şi poruncile mele: omul care le va împlini va trăi prin ele!” (Lev.18,5) pentru ca mai apoi să spună ”oricine face vreun astfel de lucru abominábil va fi nimicit din poporul său” (Lev.18,29). Aceasta este predica Preotului și a Levitului. Sfântul Apostol Paul ne spune însă faptul că aceste cuvinte nu sunt promisiuni ci sunt blesteme după cum citim: ”când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit” (Rom.7,9).

Pentru omul păcătos, așa cum este cel căzut mort la marginea drumului, Legea are un singur rol. Acela de al acuza și de al condamna după cum citim: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,27). Legea este un blestem pentru păcătos pentru că ea condamnă păcatul și închide ușa cerului pentru acela care încalcă poruncile Legii, exact lucru pe care preotul și levitul l-au și făcut atunci când citim că fiecare dintre ei: ”a trecut mai departe” (Lc.10,31-32).

Evanghelia este însă glasul plin de iubire și de empatie a lui Cristos prin care Dumnezeu vine la cel mort îi robia păcatului și, după cum citim: ”i-a legat rănile turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă” (Lc.10,34). Evanghelia este mesajul plin de har al lui Dumnezeu care ne spune că Dumnezeu ne iubește și ne salvează prin Fiul său.

Evanghelia spune ceea ce Legea nu poate sa spună, anume că există mântuire pentru omul păcătos. Evanghelia face ceea ce Legea nu poate să facă, anume să aducă acestă mântuire pentru omul păcătos. Evanghelia este despre Fiul lui Dumnezeu care, devenit om asemenea nouă, coboară în lumea acesta păcătoasă pentru să facă ceea ce promite, după cum citim:”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4) respectiv: ”pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi”(Is.53,5).

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de a da viață acolo unde este moarte. Ea pătrunde în urechile moarte și pune în mișcare inima moartă. Ea nu trece mai departe precum Legea ci ea face ceea ce promite după cum citim: ”Ceea ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu” (Lc.18,27).

Parabola spune astfel: ”urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă” (Lc.10,34). Prin Evanghelia sa, Domnul Isus Cristos ne așează în Sfânta Sa Biserică acolo unde noi suntem îngrijiți prin Cuvântul citi și predicat și prin împărtășirea cu Sfintele Sacramente. Prin Sacramentul Botezului nostru noi suntem trecuți de la moarte la viață iar prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domului Isus Cristos, Domnul ne ține în viață și ne dă iertarea păcatelor noastre, eliberându-ne din jugul diavolului astfel încât acesta să nu mai aibă puterea să ne jefuiască, să ne batjocorească și să ne lase fără suflare spirituală.

Evanghelia lui Cristos este aducătoare de viață, o viață veșnică pe care nu o primim datorită faptelor noastre ci doar datorită iubirii lui Dumnezeu. Evanghelia este cea care poartă către noi cuvintele lui Cristos: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (In.11,25). De aceea, pentru că noi sunt adevărate cuvintele: ”fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi!” (Lc.10,23-24).

Amin