PREDICA PENTRU A XIV-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 13 09 2020

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos. Predica pentru cea de-a XIV-a Duminică după Sfânta Treime se fundamentează pe Luca 17,11-19.

”¹¹ În timp ce mergea spre Ierusalím, a trecut prin Samaría şi Galiléea. ¹² A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. ¹³ Aceştia și-au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!”. ¹⁴ Văzându-i, el le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!”. ¹⁵ Şi în timp ce mergeau, [leproșii] s-au curăţat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic ¹⁶ şi a căzut cu faţa la picioarele lui [Isus], mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. ¹⁷ Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? ¹⁸ Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?”. ¹⁹ Apoi i-a zis: „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit”

Pericopa din Evanghelia Sfântului Luca pentru această Duminică, a XIV-a Duminică după Sfânta Treime, ne relatează un eveniment aparte petrecut în Samaria, în timp ce Domnul Isus Cristos călătorea din Galileea spre Ierusalim, acolo unde avea să devină pentru fiecare dintre noi: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In.1,29). Este un drum scurt, din punct de vedere al distanței, dar un drum pe care Domnul Isus Cristos îl parcurge cu greutate deoarece el mergea la Ierusalim împovărat de toate păcatele noastre după cum citim: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4).

Sfântul Evanghelist Luca ne vorbește despre faptul că la intrare într-un sat, Domnul a fost întâmpinat de un grup de zece leproși care i-au cerut să îi vindece de suferința lor, după cum citim: ”A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. Aceştia și-au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi” (Lc.17,12-13). Deși ni se spune faptul că acești leproși ”stăteau la distanţă” (Lc.17,12), cu siguranță această distanță a fost suficient de mică astfel încât între acest grup de leproși și Domnul Isus Cristos să se poată desfășura un dialog. Apoi, Sfânta Scriptură ne relatează un lucru surprinzător, cel puțin la prima vedere. Învățați deja cu modul de a acționa al Domnului Isus Cristos, ne-am fi așteptat la rostirea unor cuvinte de vindecare, ceva de genul: ”sunteți vindecați” sau ”fiți vindecați” și, de asemenea, ne-am fi așteptat ca aceste cuvinte ieșite din gura Mântuitorului să fie efective, adică să facă ceea ce spun, să își producă efectul pe care îl proclamă. De altfel, Sfântul Evanghelist Marcu ne vorbește despre o altă vindecare a unui lepros, prezentând reacția Domnului Isus Cristos astfel: ”i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!”. Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat” (Mc.1,41-42). Însă cuvintele rostite de către Domnul Isus Cristos în dreptul acestor zece leproși sunt următoarele: ”Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor” (Lc.17,14). Pericopa nu ne oferă detalii suplimentare cu privire la modul în care cei zece leproși au reacționat la aceste cuvinte. Știm doar că toți aceștia s-au supus poruncii lui Isus, iar ceea ce pericopa ne spune este următorul lucru: ”în timp ce mergeau, [leproșii] s-au curăţat” (Lc.17,15).

La o privire superficială, această pericopă ne vorbește despre o minune pe care Cristos a făcut-o în dreptul a zece leproși, vindecându-i de suferința lor, lucru care este cât se poate de corect. În dorința mea de a-mi axa predicile din acest an bisericesc pe distincția dinte Lege și Evanghelie, pare că această pericopă ar fi un obstacol pentru realizarea acestui obiectiv. Însă, vă asigur de faptul că lucrurile nu stau deloc așa ci, din contra, pericopa acesta este un alt tablou minunat în care ne este prezentată distincția dintre Lege și Evanghelie, după cum vom vede.

Textul Evangheliei pentru această Duminică ne vorbește despre niște oameni care sufereau de lepră. Lepra era o boală foarte gravă atât din punct de vedere a consecințelor pe care le avea asupra trupului uman cât și datorită faptului că era foarte contagioasă. Lepra era o boală care ataca și degrada corpul uman, descompunându-l bucată cu bucată, provocând dureri insuportabile până când avea loc decesul celui bolnav. Dar lepra nu era o boală care afecta doar trupul. Lepra avea consecințe foarte grave asupra întregii vieți a celui bolnav.

Potrivit cu Legea poporului Evreu, lepra era considerată mai mult decât o simplă boală a trupului. Lepra era considerată o ”impuritate” care conducea la izolarea celui bolnav de familia sa, de societate dar și de întreaga viață religioasă a poporului evreu. Lepra reprezenta practic o moarte trupească, socială și religioasă a omului iar vindecarea de lepră era mereu privită ca o adevărată înviere deoarece acesta este imposibilă din punct de vedere uman, reprezentând intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu. De altfel, este bine de știut că nici măcar în prezent umanitatea nu a găsit o metodă de a vindeca lepra.

În Sfânta Scriptură, lepra este asociată cu păcatul. Ceea ce lepra face în mod fizic în dreptul omului, păcatul face din punct de vedere spiritual. Păcatul este o lepră spirituală care îl desparte pe om de Dumnezeu și îl ucide ținându-l captiv în robia morții și a diavolului, după cum citim: ”fărădelegile voastre au devenit despărţitură între voi şi Dumnezeul vostru şi păcatele voastre au ascuns faţa lui de la voi” (Is.59,2). Lepra este simbolul folosit de Scriptură pentru a defini robia noastră în păcat, o robie împotriva căreia omul nu poate să facă absolut nimic așa cum omul lepros nu se putea sub nici o formă să se vindece prin propriile sale puteri ci doar prin mila lui Dumnezeu.

Legea conține referințe clare cu privire la lepră. Preoții de la Templu erau implicați de către Lege în diagnosticarea acestei boli dar și în aplicarea măsurilor specificate de către Lege cu privire la cel bolnav. De asemenea, vindecarea de această boală trebuia constatată tot de către preoții de la Templu care aplicau și în această privință reglementările Legii. În consecință, era o legătură directă între Lege și lepră deoarece Legea era cea care diagnostica această boală și rostea consecințele asupra celui care era bolnav. În același fel, Legea lui Dumnezeu interacționează cu păcatul. De fapt, Legea este cea care ne descoperă păcătoși după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”nu am cunoscut păcatul decât prin Lege” (Rom.7,7). De altfel, Sfântul Apostol Paul ne spune că nu există nici o altă sursă prin care păcatul să fie diagnosticat decât Legea, după cum citim: ”până la Lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu este imputat cât timp nu este Legea” (Rom.5,13). Legea lui Dumnezeu este o unealtă divină, despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune că este ”sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom.7,12) căci își are originea în însuși Dumnezeu. Totuși, Legea lui Dumnezeu are un singur rol, acesta fiind rezumat de către Sfântul Apostol Paul în cuvintele care spun: ”prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Rom.3,20).

Cu privire la omul bolnav de lepră trupească, nu stabilea doar un diagnostic ci rostea asupra omului diagnosticat cu lepră consecințele îngrozitoare ale izolării de tot ceea ce înconjura viața omului, transformându-l într-un om mort din punct de vedere al familiei, al prietenilor, al societății dar și din punct de vedere al vieții spirituale. În același fel acționează Legea și asupra leprei spirituale. Legea nu doar ne diagnostichează ca fiind păcătoși ci ne și condamnă la mânia veșnică a lui Dumnezeu după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23).

În pericopa din această Duminică, Domnul Isus Cristos le spune celor zece leproși: ”Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor” (Lc.17,14). Cuvintele acestea ale Domnului Isus Cristos au fost înțelese diferit de către cei zece leproși. Nouă dintre ei au înțeles aceste cuvinte ca pe Lege. Deși, cu siguranță, au toți cei zece leproși au văzut că au fost vindecați, nouă dintre ei au considerat că nu este cazul nici să se bucure și nici să mulțumească până când vindecarea lor nu avea să fie validată de către Lege. De aceea ei și-au continuat drumul spre Ierusalim pentru a vedea dacă într-adevăr s-au vindecat sau nu.

Totuși, unul dintre acești zece leproși a perceput cuvintele: ”Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor” (Lc.17,14) într-un mod complet diferit de ceilalți. Pentru el aceste cuvinte au fost o promisiune veritabilă cu privire la vindecare. Pentru acest samaritean lepros, cuvintele lui Cristos au fost cuvintele Evangheliei ci nu ale Legii. Samariteanul a crezut aceste cuvinte ca fiind promisiunea certă a vindecării lui de lepra care îl ținea captiv. Pentru el, cuvintele lui Cristos erau cuvinte de eliberare din robia leprei.

Evanghelia lui Cristos este în totalitate despre ceea ce Dumnezeu a făcut și face pentru noi în Cristos. Evanghelia lui Cristos este mesajul care spune: ”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt.11,28). Evanghelia ne spune faptul că Domnul Isus Cristos ne dă odihna lui prin faptul că el a luat asupra lui toată povara noastră, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Cristos ne-a eliberat de lepra noastră spirituală luând asupra lui această lepră și suferind condamnarea rostită de către Lege, după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5)

Legea și Evanghelia lui Cristos predică omului mesaje diferite. Ambele sunt mesaje venite de la Dumnezeu și ambele sunt adevărate. Legea predică adevărul lui Dumnezeu care spune: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor” (Rom.1,18). Evanghelia lui Cristos predică adevărul care spune astfel: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15), adică pe cei suferinzi de lepra spirituală.

Evanghelia lui Cristos este cea care naște credință în om. Credința acesta se bazează exclusiv pe dragostea și pe mila lui Dumnezeu, după cum citim: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17).

Credința samariteanului lepros a fost trezită de către această promisiune a lui Cristos pe care o avem în Evanghelie. Din acest motiv citim următoarea afirmație: ”văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic şi a căzut cu faţa la picioarele lui [Isus], mulţumindu-i” (Lc.17,15-16). Acest samaritean nu avea nevoie de aprobarea preoților pentru a ști că este vindecat de lepră. El credea faptul că este vindecat pentru că el credea promisiunea lui Cristos.

La fel și noi, credem faptul că păcatele noastre sunt iertate și suntem mântuiți nu pentru că avem aprobarea Legii în acest sens ci pentru că avem promisiunea lui Cristos. Pentru că avem cuvântul Evangheliei care ne spune: ”Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el” (In.6,28) iar mai apoi citim cuvintele Domnului Isus Cristos care spun: ”cine crede în mine are viaţa veşnică” (In.6,47), noi credem că am fost iertați de păcatele noastre și credem ceea ce Sfântul Apostol Paul spune: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27) dar și ceea ce Domnul Isus Cristos însuși ne spune, anume că: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54). Noi înșine avem, asemenea samariteanului din pericopa noastră, toate motivele să îi mulțumim Domnului Isus Cristos pentru că ne-a vindecat de lepra spirituală și ne-a eliberat din robia păcatului a morții și a diavolului.

Amin!