PREDICA PENTRU A XV-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 20 09 2020

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această a XV-a Duminică după Sfânta Treime se fundamentează pe Matei 6,24-34.

”²⁴ Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamónei. ²⁵ De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca [sau ce veţi bea], nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca! Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul [mai mult] decât îmbrăcămintea? ²⁶ Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai [de preţ] decât ele? ²⁷ Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? ²⁸ Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu trudesc şi nu ţes. ²⁹ Totuşi vă spun că nici Solomón, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. ³⁰ Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, [oameni] cu puţină credinţă? ³¹ Deci nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! ³² Căci pe toate acestea le caută neamurile [păgâne]; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. ³³ Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! ³⁴ Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi! Ajunge zilei răutatea ei”

Pericopa din Evanghelia Sfântului Apostol Matei pe care am parcurs-o pentru această a XV-a Duminică după Sfânta Treime face parte dintr-un capitol minunat al Cuvântului lui Dumnezeu pe care îl numim: ”Predica de pe munte”. În predica de pe munte, Domnul nostru Isus Cristos revelează Legea lui Dumnezeu într-un mod atât de curat și de simplu încât toți oamenii să o poată înțelege în mod corect. Reflectând la cuvintele Domnului Isus Cristos, nu avem cum să nu ne întrebăm de ce a fost necesară această re-predicare a Legii unor oameni despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”Tu, care te numești iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoști voia Lui, care știi să faci deosebire între lucruri, pentru ca ești învățat de Lege” (Rom.2,17-18). Fiecare dintre noi știm faptul că iudeii - în mod special aceia care se identificau cu partida fariseilor - depuneau toate eforturile necesare pentru ca faptele lor să fie în conformitate cu ceea ce Legea lui Dumnezeu poruncea. Obiectivul acestor oameni era trăirea unei vieți fundamentată pe ascultarea de porunca lui Dumnezeu, căutând astfel să obțină favoarea lui Dumnezeu, prin efortul lor de ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Acest efort nu era doar unul interior ci era unul pe care, deseori, fariseii îl doreau a fi public, pentru a fi cunoscut de către ceilalți. Acesta este motivul pentru care capitolul din care face parte pericopa noastră debutează cu avertizarea Domnului nostru Isus Cristos care spune: ”Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei” (Mt.6,1).

Mai este însă un lucru pe care deja îl știm despre farisei. Este evident faptul că acești oameni au înțeles faptul că dorința lor de a trăi o viață fundamentată pe poruncile Legii este o utopie pentru ființa umană. Cuvântul lui Dumnezeu spune foarte clar: ”noi ştim că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu, aşa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Rom.3,19-20). În loc însă să meargă la Dumnezeu după cum însuși Domnul Isus Cristos ne învață spunând: ”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt.11,28), farisei au făcut un pas total nefericit. În loc să se pocăiască și să caute mila lui Dumnezeu, acești oameni au diluat Legea lui Dumnezeu astfel încât să poată să pară că împlinesc cerințele lui Dumnezeu și că sunt neprihăniți. Deși au adăugat o multitudine de reguli cu privire la trăirea voinței lui Dumnezeu, realitatea este că ei nu au devenit mai stricți în ceea ce privește trăirea voii lui Dumnezeu ci, din contră, ei au înlocuit Legea lui Dumnezeu cu o serie de reglementari omenești care le facilitau atingerea standardului de neprihănire prin propriul efort. Domnul nostru Isus Cristos însuși remarcă această stare de fapt atunci când spune: ”Voi zădărniciţi porunca lui Dumnezeu ca să stabiliţi tradiţia voastră” (Mc.7,9).

Deși fariseii erau cunoscuți drept: ”învățători ai Legii”, a fost necesar ca Domnul Isus Cristos să îi re-învețe Legea lui Dumnezeu și să clarifice ceea ce Legea cere de la fiecare dintre noi. De exemplu, fariseii considerau că împlinesc porunca lui Dumnezeu care spune: ”Să nu comiţi adulter!” (Ex,20,14) doar pentru că nu își înșelau fizic soțiile. De asemenea, ei considerau că împlinesc Legea lui Dumnezeu care spune: ”Să nu ucizi!” (Ex.20,13) doar pentru faptul că nu au luat viața niciunui om cu propriile mâini. Cristos îi învață însă pe acești oameni că Legea lui Dumnezeu nu trebuie înțeleasă într-un sens atât de îngust ci le explică faptul că această Lege la care fariseii se raportau erau una mutilată. Domnul Isus Cristos le explică porunca ”Să nu ucizi!” (Ex.20,13) astfel: ”eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată” (Mt.5,22). De asemenea, Domnul Isus Cristos explică porunca: ”Să nu comiţi adulter!” (Ex,20,14) spunând: ”Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Mt.5,28). De altfel, în predica de pe munte, Domnul Isus Cristos folosește de mai multe ori combinația de cuvinte: ”Aţi auzit că s-a spus” respectiv: ”Eu însă vă spun”. Scopul Domnului Isus Cristos nu este acela de a da o nouă Lege, diferită de cea dată de către Dumnezeu prin Moise și care, la creațiune, a fost scrisă în inima omului. Nicidecum. În predica de pe Munte. Cristos nu face alt ceva decât să explice Legea lui Dumnezeu în modul în care Dumnezeu a intenționat-o ci nu în modul fantezist în care înțelegerea umană a mutilat-o. Cristos, prin predicarea aceasta, readuce Legea lui Dumnezeu la înțelegerea curată astfel încât să reveleze în mod corect voia lui Dumnezeu. De ce toate acestea? Pentru că prin Legea sa, Dumnezeu cere de la noi perfecțiunea absolută, după cum chiar Domnul Isus Cristos afirmă: ”fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!” (Mt.5,48).

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că Dumnezeu însuși a pus Legea sa în inima fiecărui om pentru ca fiecare om să cunoască modul în care viața sa trebuie trăită în sfințenie astfel încât să fie plăcută lui Dumnezeu. Din acest motiv a fost necesar ca Domnul Isus Cristos să readucă Legea la adevărata ei înțelegere. Prin păcat, omul nu doar că a devenit un călcător al Legii lui Dumnezeu dar, în dorința sa de a se autojustifica, omul, mereu și mereu, a mutilat Legea lui Dumnezeu astfel încât să găsească o cale de scăpare de blestemul Legii care spune: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor” (Rom.1,18). Mai mult, pentru că Legea lui Dumnezeu reprezintă o unealtă prin care Duhul Sfânt sapă adânc în taina ființei noastre pentru a ne descoperi ca păcătoși, este necesar ca omul să aibă o înțelegere corectă a acesteia.

Așa dar, Domnul Isus Cristos nu stabilește în predica de pe munte o Lege nouă ci el doar proclamă Legea lui Dumnezeu așa cum ea a fost lăsată de către Dumnezeu pentru ca să se împlinească cuvintele pe care Scriptura le spune prin gura Sfântului Apostol Paul: ”Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea să fie dată celor care cred prin credinţa în Isus Cristos” (Gal.3,22). Privind la predica de pe munte nu avem cum să nu înțelegem la modul cel mai clar cât de păcătoși suntem fiecare dintre noi. Sfântul Apostol Paul admite acest rol al Legii spunând: ”nu am cunoscut păcatul decât prin Lege şi n-aş fi cunoscut pofta dacă Legea n-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” (Rom.7,7)

Scriptura ni-l prezintă însă pe Domnul Isus Cristos ca pe un predicator al Legii ci al Evangheliei. Atunci de ce în predica de pe munte Domnul Isus Cristos transformă Legea într-o povară imposibilă de purtat de către om. Scriptura ne vorbește astfel: ”Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i mântuieşte pe cei cu duhul mâhnit” (Ps.34,19). Legea este folosită de către Dumnezeu ca să zobească inima mândră și plină de auto-îndreptățire a omului. Privind la predica de pe munte nici un om nu mai poate afirma faptul că nu are păcate și tot ceea ce mai poate face este să vină la piciorul crucii lui Cristos. La cruce, Dumnezeu ne-a predat Evanghelia sa aducătoare de viață.

Pericopa din această Duminică din Evanghelia Sfântului Apostol Matei conține cuvintele binecuvântate ale Evangheliei lui Isus Cristos. Domnul însuși spune: ”vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră” (Mt.6,25). De ce nu trebuie să ne îngrijorăm pentru viața noastră deși suntem păcătoși iar Legea spune clar: ”cei care practică astfel de lucruri sunt vrednici de moarte” (Rom.1,32)?

Pericopa noastră ne vorbește despre un Dumnezeu care se îngrijește de noi ci nu despre unul care ne condamnă. Ne vorbește despre un Dumnezeu pentru care suntem mai prețioși decât orice altă creatură. Este un Dumnezeu pe care pericopa noastră în numește ”Tatăl vostru ceresc” (Mt.6,32). Prin jertfa Domnului nostru Isus Cristos la Cruce, Dumnezeu cel atotputernic care spune prin Lege: ”sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc” (Ex.20,5) a devenit Tatăl nostru după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus” (Gal.3,26). Pentru Sfântul Apostol Ioan, mesajul Evangheliei lui Cristos este o certitudine după cum citim: ”vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem” (1In.3,1).

Suntem copii ai lui Dumnezeu și nu avem nici un fel de motiv de îngrijorare cu privire la viața noastră nu pentru că raportarea noastră la poruncile Legii este una în acord cu voia lui Dumnezeu. Noi suntem cu toții păcătoși și, asemenea Sfântului Apostol Paul, strigăm zi de zi: ”Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom.7,24). Evanghelia lui Cristos este glasul foarte plăcut al lui Dumnezeu care vine și ne spune: ”Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu” (Is.43,1). Evanghelia lui Cristos oferă confort conștiinței noastre făcând următoarea promisiune: ”Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus” (Rom.8,1).

Dumnezeu este de acum Tatăl nostru. El este acela care ne oferă harul său nu numai pentru mântuire ci este un Tată iubitor care se îngrijește inclusiv de viața noastă cotidiană. El este acela care ne dă ”pâinea noastră cea de toate zilele” (Mt.6,11). Dumnezeu are pentru noi o dragoste providențială îngrijindu-se de toate nevoile noastre de zi cu zi astfel încât noi, eliberați de această povară, să ne putem bucura de harul pe care Dumnezeu îl manifestă pentru noi în Isus Cristos.

În pericopa noastră, Domnul Isus Cristos ne învață să avem încredere în providența lui Dumnezeu spunând: ”nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră” (Mt.6,25). Acesta este o stimulare a credinței noastre în Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că: ”ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom.8,28). Uneori, viața nu ne permite să vedem mai departe de următoarea clipă, dar promisiunea Evangheliei este aceea că Dumnezeu este cu noi, este Tatăl nostru. Despre credință, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd” (Ev.11,1). Fiind chemați la credință în promisiunea lui Dumnezeu, noi suntem chemați să facem ceea ce Domnul Isus Cristos spune în pericopa noastră: ”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga!” (Mt.6,33).

Amin!