PREDICA PENTRU A XV-a DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 25 09 2022

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica pentru acestă Duminică este fundamentată pe Matei 6, 24-34

” ²⁴ Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamónei. ²⁵ De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca [sau ce veţi bea], nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca! Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul [mai mult] decât îmbrăcămintea? ²⁶ Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai [de preţ] decât ele? ²⁷ Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? ²⁸ Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu trudesc şi nu ţes. ²⁹ Totuşi vă spun că nici Solomón, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. ³⁰ Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, [oameni] cu puţină credinţă? ³¹ Deci nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! ³² Căci pe toate acestea le caută neamurile [păgâne]; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. ³³ Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! ³⁴ Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi! Ajunge zilei răutatea ei”

Sfântul Evanghelist Luca ne vorbește în Evanghelia sa despre un moment special din activitatea Domnului Isus Cristos spunându-ne astfel: ”Într-o [zi de] sâmbătă, [Isus] învăţa în sinagogă. Şi iată, era [acolo] o femeie infirmă de optsprezece ani: era adusă de spate şi nu putea deloc să se îndrepte. Văzând-o, Isus a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de infirmitatea ta!”. Apoi şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată şi-l glorifica pe Dumnezeu” (Lc.13,10-13). Aceasta este una dintre cele mai perfecte icoane pe care Evanghelia o pictează. Domnul Isus Cristos față în față cu o femeie mutilată de păcat, vindecând-o și restaurând-o astfel încât aceasta să îl poată glorifica pe Dumnezeu.

Dragii mei, icoana acesta este despre noi, despre omenirea căzută sub împovărătoarea robie a păcatului, a morții și a diavolului. Spuneam Duminica trecută faptul că păcatul este cu mult mai mult decât o rebeliune împotriva Legii lui Dumnezeu prin gândurile, cuvintele sau faptele noastre ci păcatul este o infecție majoră a ființei umane, o infecție care afectează trupul și sufletul deopotrivă, în cele mai profunde aspecte. Păcatul îl schimbă radical pe om și îl face hidos atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere emoțional, mental și spiritual.

Prin păcat, omul din toate timpurile și din toate locurile a devenit asemenea acestei femei: ”adusă de spate şi nu putea deloc să se îndrepte” (Lc.13,11). Păcatul ne-a înstrăinat de Dumnezeu și ne-a făcut să ne îndreptăm atenția spre o lume trecătoare, unde omul își trăiește o viață trecătoare, o viață în care poverile fiecărei zile ne țin încovoiați și nu ne dau voie să ne putem îndrepta.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că omul a fost creat într-un mod cu totul special, după cum citim: ”să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră şi să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul şi peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!” (Gen.1,26). Ce contrast între cele două tablouri pictate de Cuvântul lui Dumnezeu. Omul ”după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu, stăpânind peste întreaga creație respectiv omul ”infirm, gârbovit și mutilat”, incapabil să stea drept înaintea lui Dumnezeu.

Ce diferență tulburătoare dintre omul creat de Dumnezeu ca să ”stăpânească” și același om, de acestă dată mutilat de păcat care își trăiește viața sub blestemul care spune: ”blestemat să fie pământul din cauza ta! Cu trudă te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi mărăcini va face să răsară pentru tine şi vei mânca iarba câmpului. În sudoarea frunţii tale vei mânca pâine până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,17-19).

Ispitit de minciuna diavolului, omul a încălcat Legea lui Dumnezeu și a devenit un păcătos, trăindu-și viața muritoare asemenea fiarelor pământului, având o singură grijă tulburătoare, cea a zilei de mâine, întreaga sa ființă fiind de acum aplecată spre pământ căutându-și hrana și întreținerea de zi cu zi.

Așa suntem cu toții și nici o putere a trupului sau a minții noastre nu poate schimba acest tablou sumbru al existenței umane de după căderea în păcat. Dar, revenind la relatarea Sfântul Evanghelist Luca, citim astfel: ”Văzând-o, Isus a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de infirmitatea ta!” (Lc.13,11).

Domnul Isus Cristos își întinde mâna asupra acestei nefericite ființe și o restaurează, o repară de defectul ei, făcând-o capabilă să stea dreaptă înaintea lui Dumnezeu și să glorifice pe Dumnezeu. Dumnezeu îl trimite pe Fiul său necreat în lumea acesta hidoșită de păcat pentru a o restaura, pentru a o readuce la forma la care Dumnezeu a creat-o. Domnul Isus Cristos, chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vine în lumea morții pentru a restaura chipul lui Dumnezeu și viața în omul mutilat de păcat.

Fiul lui Dumnezeu face această restaurare a chipului lui Dumnezeu ”prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt” (Tit 3,5) care este Sfântul Sacrament al Botezului. Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Astfel, vechiul Adam, cel gârbovit de păcat sub blestemul Legii lui Dumnezeu, este pus la moarte cu Cristos, pentru ca în învierea lui Cristos să fie arătat omul cel nou, omul restaurat, iertat de păcatele sale și mântuit.

Dar vechiul Adam este rezistent în noi și se împotrivește mereu și mereu omului restaurat după cum citim: ”după omul lăuntric îmi găsesc plăcere în Legea lui Dumnezeu; dar văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prin Legea păcatului care este în mădularele mele” (Rom.7,22-23). Chiar și după botez, creștinul rămâne: ”Simul iustul et peccator” și, asemenea unui prunc nou-născut, el are nevoie continuu de îngrijirea lui Dumnezeu pentru a nu slăbi și pentru a nu muri.

De aceea, Domnul Isus Cristos continuă zi de zi să reînnoiască în noi chipul lui Dumnezeu prin Evanghelia sa care vine la noi prin predicarea Cuvântului, prin administrarea Absoluțiunii și prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei.

Credința noastră, cea care ne leagă cu Cristos în mântuirea noastră, este darul lui Dumnezeu născut în noi prin tainica lucrare a Duhului Sfânt făcută prin predicarea Evangheliei și tot Dumnezeu, tot prin predicare Evangheliei sale, ne întărește acesta credință pentru ași împlini promisiunea pe care Domnul Isus Cristos ne-a facut-o spunând: ”după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In.14,3).

Dragii mei, despre acestă credință prin care suntem restaurați ca fii și fiice a lui Dumnezeu este vorba în pericopa noastră. Este vorba despre Dumnezeu care nu mai este judecătorul nostru ci este Tatăl nostru din ceruri. Este despre Dumnezeu care nu ne mai spune prin vocea Legii: ”blestemat să fie pământul din cauza ta! Cu trudă te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale!” (Gen.3,17-19) ci vine și ne spune prin vocea Evangheliei sale: ”nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca [sau ce veţi bea], nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca!” (Mt.6,25).

Este despre Dumnezeu ca ”Tatăl nostru” despre care Martin Luther vorbește în Micul Catehism astfel: ”el îmi dă haine și încălțăminte, mâncare și băutură, casă și cămin, soție și copii, teren, animale și tot ceea ce am. El îmi oferă din zilnic din belșug tot ceea ce am nevoie pentru trup și pentru viață. El mă apără împotriva tuturor pericolelor și mă păzește și mă protejează de orice rău. Toate acestea El le face numai din bunătatea sa părintească”.

În botezul nostru, prin sângele său cel sfânt, Cristos a șters falsa noastră identitate ca robi ai păcatului, ai morții și ai diavolului și a restaurat în noi adevărata noastră identitate de fii și fiice ai lui Dumnezeu. Astfel, noi suntem numărați între copiii lui Dumnezeu aici și acum. De aceea Domnul Isus Cristos ne îndeamnă spunând: ”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga!” (Mt.6,33). Căutați mai întâi ceea ce ține de identitatea voastră, de chipul restaurat de către Domnul Isus Cristos în voi.

De aceea, dragii mei: ”nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi!” (Mt.6,34). Nu vă îngrijorați pentru că avem un Tată în ceruri. Fiți ca niște copilași care au încredere că părinții lor iubitori le vor asigura toate cele necesare vieții de zi cu zi. Nu vă îngrijorați pentru că Dumnezeu nostru este: ”un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr, care arată bunătatea pentru mii [de generaţii], iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Ex.34,6-7).

Dragostea și îndurarea lui Dumenzeu este peste cei răscumpărați în moartea și în învierea Domnului Isus Cristos după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”ştim că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi glorificat” (Rom.8,28-30).

Amin!