Predica pentru a XIX-A duminică DUPĂ sFÂNTA TREIME, 18 10 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica pentru cea de-a XIX-a Duminică după Sfânta Treime se fundamentează pe Matei 9,1-8.

”¹ Urcându-se în barcă, a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa. ² Şi iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă! Iar Isus, văzând credinţa lor, i-a spus paralizatului: „Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate”. ³ Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii”. ⁴ Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre? ⁵ Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate» sau să spun: «Ridică-te şi umblă!»? ⁶ Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!”. ⁷ Atunci, [cel paralizat], ridicându-se, s-a dus acasă. ⁸ Văzând aceasta, mulţimile au fost cuprinse de teamă şi îl glorificau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere”

Pericopa din această Duminică ne prezintă un eveniment special care a avut loc în debutul misiunii Domnul Isus Cristos, pe când Mântuitorul se afla în: ”cetatea sa” (Mt.9,1), mai precis localitatea Capernaum, locul unde s-a desfășurat cea mai mare parte a misiunii sale pe acest pământ. Sfântul Apostol Matei ne vorbește, pe scurt, despre un grup de oameni care au adus înaintea Domnului Isus Cristos un om paralizat cu scopul obținerii vindecării. Sfântul Apostol Marcu este cel care detaliază acest eveniment, spunând în Evanghelia sa: ”Atunci au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul” (Mc.2,3-4). Așa dar, ne aflăm într-un cadru deja familiar, anume, Domnul Isus Cristos predicând Evanghelia sa unui număr mare de oameni care se înghesuiau să îl asculte. Sfântul Apostol Matei spune faptul că: ”văzând credinţa lor” (Mt.9,2), Domnul Isus Cristos i-a adresat celui bolnav următoarele cuvinte: ”Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate” (Mt.9,2). Domnul Isus Cristos folosește aici cuvântul: ”θάρσει” (tharsei) care în limba română se traduce prin expresiile: ”ai curaj” sau ”fi curajos”. Cuvântul acesta mai este folosit de către Domnul nostru Isus Cristos atunci când s-a adresat și femeii despre care Sfântul Apostol Matei ne spune că: ”de doisprezece ani avea hemoragie” (Mt.9:22). Acestei femei, Domnul Isus Cristos îi spune: ”Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” (Mt.9:22). Cu aceeași expresie se adresează Domnul nostru Isus Cristos și ucenicilor care erau șocați văzându-l mergând pe mare. Cu această ocazie, Mântuitorul le spune: ”Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt.14,27).

Mai este ceva foarte important de adăugat cu privire la cuvintele Domnului Isus Cristos adresate acestui om paralizat. Domnul Isus Cristos folosește un cuvânt cu totul special. El se adresează celui paralizat cu expresia: ”fiule” în limba greacă: ”τέκνον” (teknon). De asemenea, dacă facem o paralelă cu vindecarea femeii care suferea de hemoragie, vedem faptul că acesteia, Domnul Isus Cristos i se adresează cu expresia: ”fiică” în limba greacă: ”θύγατερ” (thugater).

De ce am dorit foarte mult să evidențiez aceste cuvinte? Nicidecum pentru a-mi etala cunoștințele de limba greacă. De altfel aceste cunoștințe de limba greacă sunt mult sub nivelul pe care l-ași fi dorit. Prin evidențierea acestor cuvinte am intenționat să vă arăt cât de minunată este vestea cea bună, Evanghelia lui Cristos. Cuvintele pe care Domnul Isus Cristos le adresează atât paraliticului cât și femeii suferinde de hemoragie sunt Evanghelie pură și sunt cuvinte de ”absoluțiune”.

Omul este complet lipsit de curaj în ceea ce privește viața sa spirituală. Știm foarte bine că omul creat de către Dumnezeu a fost un om perfect care nu avea nici un motiv să se teamă de ceva. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cu privire la creație astfel: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune” (Gen.2,31). La scurt timp însă, situația avea să se schimbe radical. Omul, prin propria decizie și voință, a preferat să plece urechea la ispita diavolului și să încalce porunca lui Dumnezeu. Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul a ajuns să fie înrobit de păcat, de moarte și de diavol. Iar păcatul, moartea și diavolul nu fac altceva decât să aducă frică. Cuvintele adresate de către Adam lui Dumnezeu sunt clare în acest sens: ”Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică” (Gen.3,10). Prin păcat, frica a pus stăpânire peste întreaga ființă a omului deoarece el știa foarte bine care sunt consecințele păcatului, după cum spun cuvintele lui Dumnezeu: ”vei muri” (Gen.2,17).

Din momentul în care proto-parinții noștri au căzut în păcat, frica a devenit caracteristica principală a vieții omului. Oricât de fericit pare omul văzut din exterior, filozofia existențialistă observă foarte bine faptul că omul este în mod continuu stăpânit de frică. Frica absolută este frica de moarte, iar această frică este prezentă în fiecare om, indiferent cât de bogat sau sărac este, indiferent de cât de inteligent sau needucat este, indiferent dacă este român, bulgar, grec, italian sau american. Frica reprezintă una dintre cele mai eficiente unelte prin care diavolul îl ține pe om în robia păcatului.

Cartea Apocalipsei vorbește despre diavol folosind următoarele cuvinte: ”acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea” (Apoc.12,10). Diavolul face un lucru cu totul grozav. El este cel care ne ispitește încontinuu ca să încălcăm Legea lui Dumnezeu așa cum am văzut făcând cu strămoșul nostru Adam și tot el este cel care se folosește de Lege ca să ne pârască înaintea lui Dumnezeu ca fiind păcătoși. Nu vreau să spun prin aceste cuvinte faptul că Legea vine de la Diavol. Nicidecum! Legea aparține lui Dumnezeu iar Sfântul Apostol spune despre Lege astfel: ”Legea este sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom.7,12). Cu toate că este: ”sfântă şi dreaptă şi bună”, Legea nu are însă nici un fel de cuvânt de compasiune pentru cel care nu o respectă. Din contră, Legea conține atașată ei condamnarea celor care nu o împlinesc întocmai. Legea lui Dumnezeu aduce moarte peste toți cei care păcătuiesc și în cheia acesta putem foarte bine înțelege ceea ce Sfântul Apostol Paul a dorit să spună prin cuvintele: ”păcatul, ca să se arate păcat, mi-a produs şi a desăvârşit moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul prin poruncă să devină peste măsură de păcătos” (Rom.7,13). ”Lucru bun” despre care Sfântul Apostol Paul vorbește aici este Legea care prin faptul că ne descoperă clipă de clipă ca fiind păcătoși ne ține înrobiți fricii căci, așa cum am mai spus, moartea este cea care pune mereu și mereu sub dominația fricii.

Este foarte interesant să îl descoperim pe Domnul Isus Cristos în pericopa noastră adresându-se unul om complet paralizat cu expresia: ”Curaj” (θάρσει / tharsei). Omul respectiv nu avea, cel puțin din perspectiva umană, nici un fel de motiv pentru a privi lucrurile cu curaj. Omul acesta era paralizat complet. Cu alte cuvinte era în afara oricărei posibilități de ași trăi viața prin forțe proprii. În absența unui ajutor venit din exterior, acest om avea să experimenteze o moarte cruntă. Acest lucru este aducător de frică, chiar de groază. Mai mult, știm faptul că în tradiția evreiască, suferința era mereu văzută drept o consecință a păcatului. Și, în fond așa și este. Înainte de căderea în păcat a lui Adam suferința era o necunoscută pentru om. Suferința a apărut în urma păcatului lui Adam ca o consecință a neascultării de porunca lui Dumnezeu. Un om aflat într-o suferință atât de cruntă precum era acest paralitic, era cu siguranță un om căruia fiecare clipă de viață îi era stăpânită de frică.

Față în față cu acest om complet neputincios, Domnul Isus Cristos rostește vestea cea bună a Evanghelie. Este vorba despre cuvintele care ne vorbesc despre eliberarea noastră din păcat și, în consecință, despre eliberarea de frică. Această eliberare a omului din robia păcatului, a morții și a diavolului a fost posibilă pentru că acest Isus din Nazaret aflat față în față cu omul paralizat, a luat asupra lui păcatele și neputința fiecăruia dintre noi. Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Acestea nu sunt cuvinte goale. Nici măcar nu sunt cuvinte alegorice. Sunt cuvinte literare. Literalmente, Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca să ia asupra lui păcatele noastre și astfel să ajungă el însuși sub condamnarea Legii, experimentând inclusiv frica pe care păcatul a adus-o asupra noastră. Cred că vă amintiți foarte bine cuvintele Domnului Isus Cristos care spun: ”Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit” (Mt.27,46). Cuvintele acestea au izvorât din sufletul Domnului nostru Isus Cristos atunci când a experimentat iadul cel veșnic deoarece, spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10).

Jertfa acesta a lui Cristos este cea care ne-a eliberat din robia păcatului, a morții și a diavolului. Cristos ne-a cuprins pe toți în moartea lui astfel încât moartea lui a devenit moartea noastră iar învierea lui a devenit viața noastră. Cristos însuși spune: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In.14,6). Cristos a venit în această lume să ne elibereze din robia diavolului și să alunge din sufletul nostru frica. Nu mai avem nici un motiv să ne temem deoarece, în și prin Cristos, Dumnezeu nu mai este cel care ne spune: ”te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,19) ci este Dumnezeu care ne spune astfel: ”acum suntem copii ai lui Dumnezeu” (1In.3,2) iar Cristos ni se adresează nouă cu cuvintele: ”τέκνον” (teknon) și ”θύγατερ” (thugater).

Cristos este Salvatorul nostru, de aceea el ne spune: ”Curaj” (θάρσει / tharsei) fiule și fiică. De ce? Pentru că Cristos însuși ne spune: ”Păcatele îţi sunt iertate” (Mt.9,2) Da! Privind la Lege noi suntem păcătoși și suntem sub blestem. Avem toate motivele în noi înșine să ne temem datorită păcatului nostru. Dar Cristos însuși vine la noi, în botezul nostru, și ne spune: ”Curaj” (θάρσει). De ce ”Curaj”? Pentru că Sfântul Apostol Paul ne spune: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Avem ”Curaj” (θάρσει) pentru că noi suntem: ”ai lui Cristos” (Gal.3,29). În Cristos păcatele noastre au fost iertate. Avem ”Curaj” (θάρσει) pentru că însuși Cristos vine și ne oferă trupul și sângele său în pâinea și în vinul consacrate la Sfânta Euharistie spunându-ne: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Jn.6,54). Trupul și sângele lui Cristos sunt cele despre care însuși Domnul Isus Cristos spune că ne sunt oferite nouă: ”spre iertarea păcatelor” (Mt.26,28). Împărtășindu-ne cu trupul și cu sângele lui Cristos, păcatele noastre sunt iertate iar noi nu mai avem motive să îl privim pe Dumnezeu cu groază ci putem privi la el plini de curaj deoarece știm acum că el este Tatăl nostru care ne iubește iar noi suntem pentru el ”τέκνον” (teknon) și ”θύγατερ” (thugater). Avem ”Curaj” (θάρσει) pentru că noi credem faptul că atunci când ne mărturisim păcatele noastre, păstorul nostru rostește iertarea pe care însuși Dumnezeu o rostește în dreptul nostru după cum citim: ”Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In.20,23). Avem ”Curaj” (θάρσει) deoarece Evanghelia lui Cristos ne spune astfel: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17) și prin gura Sfântului Apostol Paul ne spune: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15).

Noi suntem cei cărora Dumnezeu, în Cristos, ne spune: ”Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt.14,27). Credința noastră este ancorată în aceste cuvinte ale lui Cristos iar această credință ne face să primim cuvintele: ”Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate” (Mt.9,2) respectiv: ”Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” (Mt.9:22). Cristos este curajul nostru pentru că el este mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu.

Amin!