predica pentru a xix-a duminică după sfânta treiem, 23 10 2022
Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica pentru cea de-a XIX-a Duminică după Sfânta Treime se fundamentează pe Matei 9,1-8.
”1 Urcându-se în barcă, a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa. 2 Şi iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă! Iar Isus, văzând credinţa lor, i-a spus paralizatului: „Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate”. 3 Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii”. 4 Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre? 5 Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate» sau să spun: «Ridică-te şi umblă!»? 6 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!”. 7 Atunci, [cel paralizat], ridicându-se, s-a dus acasă. 8 Văzând aceasta, mulţimile au fost cuprinse de teamă şi îl glorificau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.”
Pericopa din această Duminică ne vorbește despre un grup de oameni care au adus înaintea Domnului Isus Cristos un om paralizat cu scopul obținerii vindecării. Sfântul Apostol Marcu este cel care detaliază acest eveniment, spunând în Evanghelia sa: ”Atunci au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul” (Mc.2,3-4).
Sfântul Apostol Matei spune faptul că: ”văzând credinţa lor” (Mt.9,2), Domnul Isus Cristos i-a adresat celui bolnav următoarele cuvinte: ”Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate” (Mt.9,2). Domnul Isus Cristos folosește aici cuvântul: ”θάρσει” care în limba română se traduce prin expresiile: ”ai curaj” sau ”fi curajos”.
Cuvântul acesta mai este folosit de către Domnul nostru Isus Cristos atunci când s-a adresat și femeii despre care Sfântul Apostol Matei ne spune că: ”de doisprezece ani avea hemoragie” (Mt.9:22). Acestei femei, Domnul Isus Cristos îi spune: ”Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” (Mt.9:22). Cu aceeași expresie se adresează Domnul nostru Isus Cristos și ucenicilor care erau șocați văzându-l mergând pe mare. Cu această ocazie, Mântuitorul le spune ucenicilor săi: ”Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt.14,27).
Mai este ceva foarte important de remarcat cu privire la cuvintele Domnului Isus Cristos. Domnul Isus Cristos folosește un cuvânt cu totul special. El se adresează celui paralizat cu expresia: ”fiule” în limba greacă: ”τέκνον”. De asemenea, dacă facem o paralelă cu vindecarea femeii care suferea de hemoragie, vedem faptul că și acesteia, Domnul Isus Cristos i se adresează cu expresia: ”fiică” în limba greacă: ”θύγατερ”.
De ce am dorit foarte mult să evidențiez în această Duminică specială tocmai aceste cuvinte? Pentru că, dragii mei, ele reprezintă glasul minunat al mântuirii. Sunt glasul Domnului nostru Isus Cristos așa cum acesta vine la noi în cuvintele Evangheliei. Cuvintele pe care Domnul Isus Cristos le adresează atât paraliticului cât și femeii suferinde de hemoragie sunt Evanghelie pură și sunt cuvinte de ”mântuire”.
Omul păcătos este complet lipsit de curaj în ceea ce privește viața sa spirituală. Știm însă foarte bine faptul că omul creat de către Dumnezeu a fost un om perfect care nu avea nici un motiv să îi fie frică de ceva. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cu privire la creație astfel: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune” (Gen.2,31).
La scurt timp însă, frica avea să îl înrobească pe om prin păcat. Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul a ajuns să fie înrobit de păcat, de moarte și de diavol. Iar păcatul, moartea și diavolul nu fac altceva decât să îl stăpânească pe om prin frică. Cuvintele lui Adam sunt clare în acest sens, atunci când îi spune lui Dumnezeu: ”Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică” (Gen.3,10).
Pentru absolut orice om, frica este caracteristica principală a vieții. Oricât de fericit pare omul văzut din exterior, orice om este stăpânit de frică în mod continuu. Frica absolută este frica de moarte, iar această frică este prezentă în fiecare om pentru că, dragii mei, frica reprezintă una dintre cele mai eficiente unelte prin care diavolul îl ține pe om în robia păcatului și a morții.
De aceea, este foarte interesant să îl descoperim pe Domnul Isus Cristos în pericopa noastră adresându-se unul om complet paralizat cu expresia: ”Curaj”. Omul paralizat nu avea, cel puțin din perspectiva umană, nici un fel de motiv pentru a privi lucrurile cu curaj. Omul acela era în afara oricărei posibilități de ași trăi viața prin forțe proprii. În absența unui ajutor venit din exterior, nu îi rămânea să experimenteze decât o moarte cruntă. Acest lucru este aducător de frică.
Față în față cu acest om complet neputincios, Domnul Isus Cristos proclamă vestea Evangheliei. Este vorba despre cuvintele care ne vorbesc despre eliberarea noastră din păcat și, în consecință, despre eliberarea din frică. Această eliberare a omului din robia păcatului, a morții și a diavolului a fost posibilă pentru că, spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13).
Acestea nu sunt alegorice ci literalmente, Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca unul dintre noi ca să ia asupra lui păcatele noastre și astfel să ajungă el însuși sub condamnarea Legii, experimentând inclusiv frica pe care păcatul a adus-o asupra noastră. Cred că vă amintiți foarte bine cuvintele Domnului Isus Cristos care spun: ”Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit” (Mt.27,46). Cuvintele acestea au izvorât din sufletul Domnului nostru Isus Cristos atunci când a experimentat iadul cel veșnic deoarece, spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10).
Jertfa lui Cristos este cea care ne-a eliberat din robia păcatului, a morții și a diavolului. Cristos ne-a cuprins pe toți în moartea lui astfel încât moartea lui a devenit moartea noastră iar învierea lui a devenit viața noastră. Cristos însuși spune: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In.14,6). Cristos a venit în această lume să ne elibereze din robia diavolului și să alunge din sufletul nostru frica. Nu mai avem nici un motiv să ne temem deoarece, în și prin Cristos, Dumnezeu nu mai este cel care ne spune: ”te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,19) ci este Dumnezeu care ne spune astfel: ”acum suntem copii ai lui Dumnezeu” (1In.3,2) iar Cristos ni se adresează nouă cu cuvintele: ”τέκνον” și ”θύγατερ”.
Dragul nostru Claudiu, astăzi, Domnul nostru Isus Cristos vine la tine și îți spune personal: ”Curaj fiule”. Cristos însuși vine ți își spune: ”Păcatele îţi sunt iertate” (Mt.9,2) Îți sunt iertate păcatele deoarece Cristos te-a îmbrăcat în moartea și în învierea sa după cum citim:”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Cristos îți spune astăzi ”Curaj” pentru că tu ești: ”al lui Cristos” (Gal.3,29). În Cristos păcatele tale au fost iertate.
Dragă Claudiu, Cristos însuși vine astăzi și îți spune: ”Curaj” deoarece Evanghelia lui Cristos ne spune astfel: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15). Ai ”Curaj” pentru că însuși Cristos vine și îți oferă astăzi trupul și sângele său în pâinea și în vinul consacrate la Sfânta Euharistie spunându-ți: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Jn.6,54). Trupul și sângele lui Cristos sunt cele despre care însuși Domnul Isus Cristos spune că sunt oferite ție: ”spre iertarea păcatelor” (Mt.26,28).
Noi, toți împreună cu Claudiu, suntem cei cărora Dumnezeu, în Cristos, ne spune: ”Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt.14,27). Credința noastră este ancorată în aceste cuvinte ale lui Cristos iar această credință ne face să primim cuvintele care spun: ”Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate” (Mt.9,2) respectiv: ”Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” (Mt.9:22). Cristos însuși este curajul nostru pentru că el este mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu iar noi suntem parte a Sfintei sale Biserici.
Amin!
Rev. Sorin H. Trifa