PREDICA PENTRU A XXII-a DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 8 10 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această a XXII-a Duminică este fundamentată pe Matei 18,21-35.

Dragii mei, parcurgând Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, descoperim faptul că în parabolele sale, Mântuitorul folosește de două ori ca personaj un rege. În prima dintre aceste două parabole - mai precis în parabola pe care o știm sub denumirea ”Nunta Fiului de Împărat” și pe care o avem detaliată în Evanghelia Sfântului Apostol Matei la capitolul 22 – Domnul Isus Cristos ne vorbește despre un rege care a dat o petrecere în care la care i-a obligat să vină pe toți cei din pătura de jos a societății după cum citim: ”Mergeţi aşadar la răscrucile drumurilor şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă” (Mt.22,9). Acolo, la acel banchet, ne aducem aminte faptul că Regele însuși le-a oferit tuturor oaspeților săi o haină de nuntă și i-a hrănit cu numeroasele sale bucate alese deși, cu siguranță, nici unul dintre participanți nu era vrednic de o astfel de petrecere. Pilda acesta minunată de arată faptul că Dumnezeu este un Împărat care prin har face loc în familia sa pentru toți acei păcătoși care răspund prin credință chemării Evangheliei Domnului Isus Cristos.

Parabola din această Duminică ne vorbește, de asemenea, despre un rege. Dumnezeu se prezintă pe sine în această poveste ca pe un: ”rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi” (Mt.18,23). Limbajul folosit aici este evident unul judiciar, arătându-ne faptul că avem de-a face cu un moment al judecății.. Știm bine faptul că în lumea antică, în general, nu exista o așa numită: ”separare a puterilor în stat” astfel încât conducătorul unui regat sau al unui imperiu era în același timp și cel care îndeplinea funcția de judecător. Înaintea lui erau aduse cazurile de încălcare ale legilor iar conducătorul ținutului era cel care decidea și pronunța sentința.

Ambele parabole ale Domnului Isus Cristos sunt niște expuneri escatologice. Ele vizează momentul de final al istoriei acestei lumi, ziua despre care Scriptura vorbește astfel: ”el a stabilit o zi în care avea să judece lumea cu dreptate” (Fapte 17,31). Este acea zi înfricoșătoare despre care Sfântul Apostol Ioan vorbește astfel: ”am văzut morţii, mari şi mici, care stăteau în picioare înaintea tronului. Atunci s-a deschis cartea. A mai fost deschisă şi o altă carte, cea care este a vieţii. Şi au fost judecaţi morţii din cele scrise în cărţi, după faptele lor. Marea a dat înapoi morţii care erau în ea. Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele sale” (Apoc.20,12-13).

Parabola din această Duminică este un tablou al acestei judecăți la care Dumnezeu va chema orice om, din toate timpurile și din toate locurile, după cum citim: ”împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi” (Mt.18,23). Este ziua aceea în care glasul lui Dumnezeu va fi auzit de fiecare om spunându-i: ”Dă cont de administraţia ta” (Lc.16,2). Este ziua despre care Sfântul Profet Ioel spune: ”mare este Ziua Domnului și foarte înfricoșătoare. Cine îi va putea rezista?” (Ioel 2,11) și pe care Sfântul Apostol Paul o descrie astfel: ”ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care îl va răsplăti pe fiecare după faptele sale. Celor care prin statornicia în a face bine caută gloria, cinstea şi nemurirea, le va da viaţă veşnică, iar celor care, din ambiţie şi nesupunere faţă de adevăr, din contra, se supun nelegiuirii, [le va da] mânie şi furie” (Rom.2,5-8). Este ziua în care Domnul Dumnezeu va judeca lumea acesta păcătoasă în conformitate cu Legea despre care Sfântul Apostol Paul spune că: ”este sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom.7,12).

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare la judecată iar această judecată se va face după Legea lui Dumnezeu. Legea este cea care fixează standardul de sfințenie pentru fiecare dintre noi, un standard care nu este unul opțional ci este unul mandatoriu pentru orice om după cum citim: ”voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt” (Lev.20,26). Legea lui Dumnezeu este obligație pentru fiecare om, indiferent de loc sau timp. Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar la acest capitol și ne spune: ”teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile sale, căci aceasta este totul pentru om!” (Eclez.12,13). Așa dar, datoria fiecărui om, indiferent de timpul și locul în care a trăit, trăiește și va trăi este să împlinească de Legea lui Dumnezeu în fiecare clipă a existenței sale, după cum ne spune însuși Dumnezeu: ”Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi” (Lev.20,22).

Față în față cu această Lege îl pune Dumnezeu pe om la judecata sa. Despre judecata lui Dumnezeu am citit deja că este: ”ziua cea infricoșătoare”. Este ziua în care Legea lui Dumnezeu va scoate la iveală toate ”datoriile noastre”, toate eșecurile noastre în a împlini voia lui Dumnezeu. Parabola noastră ne spune faptul că înaintea stăpânului a fost adus un om despre care citim: ”îi datora zece mii de talanţi” (Mt.18,24). Este o datorie exorbitantă iar momentul în care acest om a stat față în față cu stăpânul său trebuie să fi fost unul plin de groază. Sunt ferm convins faptul că datoria acesta uriașă îi era cunoscută slujitorului respectiv. Nu există om care să nu aibă conștiința faptului că încalcă Legea lui Dumnezeu. Despre Legea lui Dumnezeu, Scriptura ne învață ca a fost pusă de către Dumnezeu în inima omului, iar Sfântul Apostol Paul spune: ”deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile” (Rom.1,21) pentru ca mai apoi să adauge faptul că toți oamenii: ”cunosc cele drepte ale lui Dumnezeu” (Rom.1,32).

Parabola noastră ne face cunoscută condamnarea pe care acest om păcătos a primit-o din gura judecătorului: ”să fie vânduți el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite [datoria]” (Mt.18,25). Dragii mei, o astfel de sentință este un blestem la fel de greu ca și datoria acestui om. Legea lui Dumnezeu nu poate avea cuvinte de milă față de omul care o încalcă. Legea nu face alt ceva decât să condamne și să rostească blestemul în dreptul fiecărui păcătos după cum citim: ”Sufletul care păcătuiește, el va muri” (Ez.18,20). Dragii mei, vă voi spune tranșant faptul că mesajul acestei pilde, cel puțin până la acest moment, trebuie să fie unul care să aducă peste noi aceeași groază pe care a adus-o asupra acestui om condamnat. De altfel, fiecare dintre noi este acest om condamnat. Prin păcatele noastre, păcatele pe care le săvârșim zi de zi, spune Sfântul Apostol Paul: ”îţi aduni mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care îl va răsplăti pe fiecare după faptele sale” (Rom.2,5). Condamnarea acesta este una dreaptă pentru fiecare dintre noi deoarece știm cât se poate de bine faptul că fiecare dintre noi este păcătos, dând dreptate cuvintelor Sfântului Apostol Paul care spun: ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3,23).

Parabola Domnului Isus Cristos nu oprește însă parabola la acest moment. Dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi fost drept însă mesajul pentru noi ar fi fost unul îngrozitor și fără speranță. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17). De fapt, acest mesaj minunat este expus în cea de-a doua parte a acestei parabole. Citim astfel: ”servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!». Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (Mt.18,26-27). Textul acesta generează, cel puțin la o citire superficială, două întrebări. Oare să fi fost acest rob inconștient cu privire la datoria imensă pe care o avea față de stăpân atunci când spune: ”Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!” (Mt.18,26)?. O a doua întrebare îl vizează pe stăpân. Oare a fost acest rege să fie atât de naiv încât să fie mișcat de cuvintele acestui rob necinstit și mincinos?

Dragii mei, nu vom putea răspunde la aceste întrebări decât cunoscându-l pe acest rege despre care Domnul Isus Cristos vorbește în această parabolă. Parabola aceasta nu ne vorbește despre un rege care abia aștepta să își reverse mânia asupra robului păcătos. Din contră, ea ne vorbește despre un Dumnezeu plin de iubire, de milă și de compasiune. Dragii mei, Dumnezeu – stăpânul în parabola noastră – nu a fost impresionat de cuvintele slujitorului săi și de aceea l-a iertat. Mai de grabă robul acesta netrebnic a avut curajul să îi spună stăpânului: ”ai răbdare cu mine” (Mt.18,26) tocmai pentru că știa că stăpânul acesta pe care el îl păgubise era un stăpân plin de iubire și de compasiune. El știa faptul că regele acesta nu este doar un om foarte bogat și puternic ci este și un om plin de milă pentru supușii săi. Și exact de acest aspect s-a agățat acest rob, chiar dacă era convins și el de absurditatea cuvintelor pe care le spune.

Dragii mei, parabola aceasta conține perfect enunțate cele două predici: Legea și Evanghelia. Cuvintele: ”să fie vânduți el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite [datoria]” (Mt.18,25) sunt vocea Legii în timp ce cuvintele: ”Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (Mt.18,27) sunt cuvintele pline de iubire a Evangheliei lui Cristos.

Evanghelia lui Cristos ni-l prezintă rege care, în harul său nemărginit, preferă să își ierte un slujitor neserios și să rămână cu paguba produsă de către acesta. Este vorba despre o pagubă pe care însuși Dumnezeu o acoperă și a făcut lucrul acesta în și prin jertfa Domnului Isus Cristos după cum citim: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5). Prin jertfa pe cruce, a Fiului său, Dumnezeu însuși a acoperit datoria colosală pe care noi o aveam față de el. Din acest motiv, noi putem să venim înaintea lui Dumnezeu fără teama că vom auzi din gura acestuia un mesaj de condamnare ci convinși pe deplin că vom auzi cuvintele binecuvântate care spun: ”Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii” (Mt.25,34). Aceasta deoarece prin credința în Cristos, noi suntem dintre aceia despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune: ”Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (Apoc.7,14). ”Sângele Mielului” este cel care a șters datoria noastră înaintea lui Dumnezeu și pentru sângele Domnului Isus Cristos, Dumnezeu ” iertat datoria” (Mt.18,27).

Dumnezeu este un Dumnezeu al milei, al dragostei și al iertării. Dragii mei, citind această parabolă eu sunt complet convins de faptul că regele și-a chemat slujitorul la judecată având dispoziția totală de al ierta. De aceea l-a pus pe acesta față în față cu gravitatea condamnării, pentru al stimula să se pocăiască. Legea lui Dumnezeu este o unealtă prin care Dumnezeu ne cheamă mereu și mereu la pocăință. Iar în Cristos, Dumnezeu este mereu gata să ierte pe oricine se pocăiește de păcatele lui și crede mesajul salvator al Evangheliei lui Cristos, locul în care ne este revelată dragostea lui Dumnezeu pentru om.

Amin