PREDICA PENTRU A XXIII-a DUMINICĂ DUPĂ Trinitate, 20 11 2022

” ¹ Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. ² Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. ³ Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, ⁴ însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. ⁵ Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. ⁶ Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!». ⁷ Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. ⁸ Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!». ⁹ Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!». ¹⁰ Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis. ¹¹ Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!». ¹² Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». ¹³ Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”

Dragii mei, în ultima perioadă am spus faptul că multe dintre pildele Domnului nostru Isus Cristos pictează realitățile care caracterizează Biserica Creștină cu scopul ca Biserica să se elibereze din erorile în care s-a lăsat înecată prin îndepărtarea de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ca și celelalte pilde, nici acesta nu are în vedere o lume a necredincioșilor ci tocmai Biserica Creștină căreia Domnul nostru Isus Cristos îi trage un semnal de alarmă asupra unui pericol cu consecințe catastrofale și veșnice. La finalul acestei pilde citim niște cuvinte terifiante: ”Adevăr vă spun: nu vă cunosc” (Mt.25,12).

Pilda din această Duminică ne vorbește despre zece fecioare, fiecare dintre acestea fiind parte din anturajului acestei nunți, cunoscând ritualurile și, de asemenea, cunoscând mirele și mireasa. Nunta acesta este banchetul escatologic al Mirelui cu mireasa sa Biserica, iar fecioarele sunt imaginea Bisericii lui Cristos după cum citim ”împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui” (Mt.25.1).

Parcurgând pilda, descoperim faptul că între cele zece fecioare existau câteva similitudini. Toate erau bucuroase și pline de entuziasm să participe la acestă mare sărbătoare, însă, pe măsură ce timpul s-a scurs, entuziasmul lor a început să se transforme în plictiseală și, foarte probabil, chiar în dezamăgire, iar Scriptura ne spune astfel: ”Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit” (Mt.25,5). Acest verset reprezintă o realitate a Bisericii lui Cristos, o realitate a unei Biserici care - deși Sfântă pentru că aparține lui Cristos însuși - experimentează slăbiciunile lumii acesteia pentru că este compusă din păcătoșii acestei lumi.

Nu este nevoie ca să pătrundem în inima unui om ca să știm faptul că este afectat de slăbiciunile pe care le generează păcatul. Trebuie doar să credem Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune foarte clar faptul că orice om din lumea acesta - indiferent de timpul și locul în care a trăit, trăiește sau va trăi - este un păcătos, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3,23). Așa dar, toate cele zece fecioare au ceva în comun, mai precis toate sunt pline de entuziasm dar, în același timp sunt apăsate de aceleași slăbiciuni spirituale.

Există totuși o diferență între aceste zece fecioare, diferență care a făcut ca jumătate dintre ele să nu fie primite de către Mire în camera de nuntă. Domnul Isus Cristos ne spune că jumătate dintre ele purtau lămpi goale în timp ce cealaltă jumătate aveau cu ele ulei, după cum citim: ”cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor” (Mt.25,3,4). Aceste două versete sunt cheia înțelegerii acestei parabole și cheia înțelegerii Bisericii Creștine din prezent. Iar aceste versete primesc interpretări diferite în predicarea creștină.

Mulți predicatori afirmă faptul că uleiul din lămpi care a făcut diferența între cele două grupuri de fecioare este ”credința”. Și au foarte mare dreptate. Dar trebuie să mai facem un pas foarte important. Eu nu ași vrea să se înțeleagă faptul că fecioarele nechibzuite ar fi fost necredincioase. Ar fi foarte greșit să credem asta. De aceea sunt de părere că lămpile sunt cele care de fapt simbolizează credința. Iar toate fecioarele aveau respectivele lămpi cu ele pe tot parcursul așteptării. Ceea ce era însă complet diferit era acel ulei special care alimenta lămpile lor, adică ceva ce alimentează credința lor.

Uleiul pe care cele cinci fecioare înțelepte l-au luat în lămpile lor este promisiunea Evangheliei lui Cristos. Este harul lui Dumnezeu. Cheia mântuirii nu stă în credința noastră propriu-zisă ci stă în obiectul credinței noastre. Mântuirea noastră constă nu într-o credință oarecare, căci, spune Sfântul Iacov: ”Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci! Şi diavolii cred şi se cutremură” (Ic.2,19). Mântuirea noastră constă în a crede ceea ce Evanghelia ne spune despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în și prin Domnul nostru Isus Cristos, după cum citim: ”căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Ef.2,8-9).

Este foarte greu să înțelegem din ce motive cinci dintre aceste fecioare nu au fost înțelepte în sensul în care să ia ulei în lămpile lor. Dar vedem faptul că în toate timpurile există numeroși creștini care se bazează pe orice altceva în ceea ce privește mântuirea lor mai puțin pe promisiunea Evangheliei lui Cristos, adică pe harul lui Dumnezeu. Cei mai mulți creștini din prezent refuză să creadă realitatea pe care Sfânta Scriptură o prezintă cu privire la om atunci când spune: ”duhul este plin de avânt, dar trupul este slab” (Mt.26,41) și consideră faptul că au toată puterea de a îndeplini ceea ce Dumnezeu cere de la ei în Lege și că faptele lor de ascultare sunt cele care îi conduc la mântuire.

Scriptura are însă mereu dreptate. Dragii mei, ”Duhul este plin de avânt, dar trupul este slab” (Mt.26,41). Dumnezeu știe foarte bine slăbiciunile fiecăruia dintre noi și știe faptul că suntem incapabili să rămânem într-o trăire după voia lui pe tot parcursul așteptării revenirii lui. În așteptarea lui Dumnezeu noi trebuie să trăim conform Legii lui Dumnezeu, ascultând de toate poruncile acestei Legi. Însă, în așteptarea noastră, fiecare dintre noi ajungem să adormim și experimentă concluzia Sfântului Apostol Paul care spune astfel: ”Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu” (Rom.7,18)

Domnul Isus Cristos spune: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică” (Ioan 5,24). Credința mântuitoare nu se naște din înțelepciunea umană și nici din efortul faptelor umane de ascultare față de Lege ci este născută de către harul lui Dumnezeu prin Evanghelia lui Cristos. Sfântul Apostol Paul spune foarte clar: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17). Credința se naște prin predicarea Evangheliei, prin proclamarea Absoluțiunii și prin administrarea Sfintelor Sacramente.

Prin predicarea Evanghelie, prin administrarea Absoluțiunii și prin administrarea Sfintelor Sacramente, Domnul Isus Cristos alimentează mereu și mereu lampa credinței noastră cu uleiul harului său mântuitor astfel încât, deși nu de puține ori ațipim și adormim, noi vom fi gata atunci când Mirele va sosi. Vom fi gata pentru că nu ne fundamentăm pe propriile noastre forțe spirituale ci pe promisiunile lui Cristos care spune: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27) respectiv: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56).

Asemenea fecioarelor neînțelepte, milioane de creștini din prezent ignoră, ba chiar disprețuiesc mijloacele harului. Milioane de creștini din prezent consideră faptul că pentru mântuire nu au nevoie de mijloacele de îndreptățire pe care Dumnezeu însuși le-a lăsat Bisericii sale căci efortul lor de ascultare de Lege întrece harul lui Dumnezeul. De aceea sute de milioane de creștini din prezent nu își iau în lămpile lor uleiul harului mântuitor care vine numai prin predicarea Evangheliei, prin proclamarea Absoluțiunii și prin administrarea Sfintelor Sacramente. Astăzi, milioane de creștini au lămpile goale pentru că ei pun mai presus înțelepciunea lor decât înțelepciunea lui Dumnezeu și cred că se pot descurca prin propriile forțe să își mențină lampa credinței aprinsă.

Dragii mei, am spus faptul că pilda acesta este despre Biserica lui Cristos. Pilda acesta este o radiografie a Bisericii formată din oameni care prin credință rămân agățați de harul lui Dumnezeu în permanență și omeni care caută să își câștige locul în ceruri prin efortul propriu. Toți se declară ca fiind credincioși dar credința lor nu este fundamentată pe același lucru. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”Frica de Domnul este începutul cunoaşterii” (Prov.1,7). Problema Bisericii post-moderne nu înseamnă negarea lui Dumnezeu ci constă în glorificarea înțelepciunii umane în defavoarea înțelepciunii lui Dumnezeu.

Acesta este semnalul de alarmă pe care pilda acesta îl trage. Domnul Isus Cristos unește pământul cu cerul în harul său care se revarsă peste noi în Sfânta Liturghie prin predicarea Evanghelie, prin proclamarea Absoluțiunii și prin administrarea Sacramentelor. De aceea, sfidarea Mijloacelor Harului este echivalentă cu sfidarea lui Cristos și conduce la mutilarea credinței. Prin Mijloacele Harului însă, Dumnezeu menține vie credința noastră astfel încât, atunci când vom auzi strigarea: ”Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mt.25,6) să fim pregătiți să intrăm cu Mântuitorul nostru în viața veșnică.

Amin!