PREDICA PENTRU A XXIV-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 22 11 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din ultima Duminică a acestui An Bisericesc este din Matei 21,1-13.

”¹ Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. ² Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. ³ Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, ⁴ însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. ⁵ Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. ⁶ Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!». ⁷ Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. ⁸ Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!». ⁹ Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!». ¹⁰ Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis. ¹¹ Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!». ¹² Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». ¹³ Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”

În pilda din această Duminică, ultima Duminică a Anului Bisericesc, Domnul Isus Cristos ne prezintă o pildă care este un veritabil tablou al Bisericii lui Cristos în această lume și în același timp este un veritabil avertisment pentru creștini. Pilda acesta nu are în vedere o lume a necredincioșilor ci, din contră, a acelor care sunt parte a Bisericii. Cele zece fecioare sunt toate, fără nici un fel de excepție, parte a anturajului acestei nunți, cunoscând foarte bine evenimentul la care sunt parte, cunoscând ritualurile și, de asemenea, cunoscând mirele și mireasa. De aceea, introducerea acestei parabole nu face nici o deosebire între cele zece fecioare ci ne spune astfel: ”împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui” (Mt.25.1). Așa dat, cele zece și-au luat lămpile și au fost gata, pline de entuziasm, să participe la ritualul nunții. Dragii mei, noi nu putem vedea în interiorul lămpilor așa cum nu putem vedea în interiorul inimii omului. Doar Dumnezeu poate să vadă toate aceste lucruri. Ceea ce noi vedem este doar exteriorul, iar acesta, de multe ori este înșelător.

Apoi, pilda noastră ne mai dă un detaliu interesant spunând: ”Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit” (Mt.25,5). Vedem în acest verset faptul că din punct de vedere moral, toate cele zece fecioare erau la fel. Toate au adormit. Cu alte cuvinte, toate erau păcătoase și nici una nu a reușit să rămână în picioare în așteptarea mirelui. Acest verset reprezintă o realitate a Bisericii lui Cristos. Biserica lui Cristos nu este o casă a acelora care trăiesc o viață de ascultare perfectă de Dumnezeu. De fapt, un astfel de om nici măcar nu există în această lume după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul” (Rom.3,10-12). Creștinii nu sunt, din păcate, oameni morali sau oameni mai morali decât cei necredincioși. Experiența vieții mi-a arătat clar acest lucru, din păcate. Nu este nevoie ca să pătrundem în inima unui om ca să știm că este un păcătos și nici măcar nu trebuie să investigăm cu atenție viața unui om ca să descoperim faptul că este un păcătos. Și la capitolul acesta, ca și în alte situații, trebuie doar să credem Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune foarte clar faptul că orice om din lumea acesta - indiferent de timpul și locul în care a trăit - trăiește sau va trăi, este un păcătos, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3,23). Așa dar, toate cele zece fecioare, fiind păcătoase, ne spune Biblia: ”au aţipit toate şi au adormit” (Mt.25,5).

A existat totuși o diferență între aceste zece fecioare, diferență care a făcut ca jumătate dintre ele să nu fie primite de către Mire în camera de nuntă. Diferența nu a fost propriu-zis cu fecioarele ci mai degrabă cu lămpile lor. Domnul Isus Cristos ne spune că jumătate dintre ele purtau lămpi goale după cum citim: ”Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor” (Mt.25,3,4). Aceste două versete sunt cheia înțelegerii acestei parabole și cheia înțelegerii Bisericii. Uleiul despre care Domnul Isus Cristos ne vorbește în această pildă este credința. Deși păreau a fi la fel și deși toate cele zece fecioare erau la fel de păcătoase, diferența dintre ele a făcut-o credința ci nu efortul lor de a rămâne treze pe tot parcursul întârzierii mirelui. Cinci dintre aceste fecioare au avut credința fermă că mirele va veni la nuntă chiar dacă întârzia atât de mult, pe când, celelalte cinci au avut îndoieli la acest capitol.

Această parabolă ilustrează minunat ceea ce Biserica noastră învață despre ”siguranța credinței”. Un prim aspect al acestei învățături este revelat de faptul că nici una dintre cele zece fecioare nu erau prezente la acea nuntă datorită competențelor lor de a sta treze pe tot parcursul ceremoniei. Nicidecum! Răspunsul corect este că fiecare fecioară de afla la acea nuntă doar prin harul mirelui. Miele le cunoștea foarte bine pe aceste fecioare. Știa bine că ele nu vor rezita să rămână treze, de aceea, în mila sa face un gest special pentru el. De dragul lor, Mirele a trimis un sol care să le trezească din somn, după cum citim: ”la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mt.25,6). Mirele ar fi fost foarte drept dacă revenea fără nici un fel de avertisment și le-ar fi lăsat pe toate aceste zece fecioare pradă somnului lor și să înceapă nunta fără ele. Dar mirele nu este așa. El le iubea pe aceste feciore păcătoase și a avut milă de ele, de aceea el a trimis pe cineva să le trenează.

Dragii mei, așa cum v-am spus, acesta este un veritabil tablou al Bisericii lui Cristos, al Bisericii noastre. Fecioarele acestea suntem fiecare dintre noi. Dumnezeu știe foarte bine slăbiciunile fiecăruia dintre noi și știe faptul că suntem incapabili să rămânem într-o trăire după voia lui pe tot parcursul așteptării revenirii lui. În așteptarea lui Dumnezeu noi trebuie să trăim conform Legii lui Dumnezeu, ascultând de toate poruncile acestei Legi. Însă, după cum spune Domnul nostru Isus Cristos: ”duhul este plin de avânt, dar trupul este slab” (Mt.26,41). În așteptarea noastră, fiecare dintre noi trăim în dreptul nostru experiența Sfântului Apostol Paul care spune astfel: ”Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau” (Rom.7,18-19). Așa dar, fiecare dintre noi adormim, asemenea acestor fecioare, prin păcatele noastre de zi cu zi. Însă Dumnezeu este bun cu noi și ne trimite mereu mesageri care să ne trezească din somnul păcatului nostru cu mesajul: ”Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mt.25,6). Acești vestitori sunt mijloacele harului: predicarea Evangheliei și administrarea Sfintelor Sacramente. În Sfânta sa Biserică, Dumnezeu mereu coboară la noi și ne trezește din somn prin Cuvânt și Sacramente, reamintindu-ne promisiunea lui Cristos și iertându-ne păcatele noastre.

Domnul Isus Cristos spune: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică” (Ioan 5,24). Credința nu se naște din înțelepciunea umană și nici din efortul faptelor umane ci este născută de către harul lui Dumnezeu prin Evanghelia lui Cristos. Sfântul Apostol Paul spune foarte clar: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17). Prin predicarea Evanghelie, Domnul Isus Cristos umple mereu și mereu lampa noastră cu uleiul credinței și ne trezește mereu și mereu din amorțeala în care ne poartă păcatele noastre. Același lucru îl face Dumnezeu pentru noi, individual, prin Botezul nostru despre care Sfântul Apostol Paul ne spune: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Și pentru că noi continuăm să ne trăim viața în acest trup al păcatului, Dumnezeu ne hrănește cu trupul și cu sângele său în Sacramentul Euharistiei după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56). Aceste lucruri vin la noi prin har doar în Biserica lui Cristos și doar prin Biserica lui Cristos.

Dragii mei, uleiul din lămpi este credința iar această credință nu este opera efortului nostru. Cristos însuși naște și întreține credința noastră prin Cuvântul său și prin Sfintele Sacramente. Participând regulat în liturghia Sfintei sale Bisericii, lămpile noastre sunt mereu și mereu umplute de către Cristos cu uleiul credinței. Stând departe de Biserica lui Cristos, noi vom avea lămpile cu noi - pentru că, cel puțin în aparență vom fi creștini - dar aceste lămpi vor fi fără ulei în ele. Astăzi, milioane de creștini au lămpile goale pentru că ei pun mai presus înțelepciunea lor decât înțelepciunea lui Dumnezeu și cred că se pot descurca singuri cu uleiul necesar lămpilor.

Aceeași atitudine sfidătoare la adresa harului este evidențiată de aceste fecioare și de modul lor de a acționa atunci când primesc mesajul despre venirea mirelui. În loc să rămână pe loc și să se pocăiască înaintea mirelui pentru lipsa lor de înțelepciune și credință, aceste cinci fecioare decid să rezolve problema tot pe cont propriu, lucru care dovedește lipsa lor de încredere în harul mirelui. Mai mult, ele nu vor să recunoască faptul că sunt ”nechibzuite” iar în efortul lor de a găsi o rezolvare pe cont propriu, aceste cinci fecioare ajung să piardă cerul.

Dragii mei, am spus în debutul acestei predici faptul că pilda acesta este despre Biserica lui Cristos. Ea este despre noi, cei care ne numim creștini. Pilda acesta este o radiografie a creștinismului post-modern, format din oameni care, prin credință rămân agățați de harul lui Dumnezeu în permanență și omeni care caută să își câștige locul în ceruri prin efortul propriu. De aceea, parabola aceasta nu ne vorbește despre niște fecioare păcătoase și niște fecioare sfinte ci ne spune astfel: ”Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte” (Mt.25,2). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”Frica de Domnul este începutul cunoaşterii, dar nebunii dispreţuiesc înţelepciunea şi disciplina” (Prov.1,7). Problema fecioarelor ” nechibzuite” este necunoașterea lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu nu vine altfel decât prin modul prin care Dumnezeu însuși a instituit acest lucru, mai precis prin mijloacele harului, Cuvântul și Sacramentele. Prezentul este însă martor al multor creștini care au pretenția că îl pot cunoaște pe Dumnezeu pe alte căi decât acelea în care Dumnezeu ni se revelează. Despre acești oameni Sfântul Apostol Paul ne spune: ”Pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit” (Rom.1,22) pentru ca mai apoi să adauge: ”Aceştia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună: au cinstit şi au adus închinare creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci” (Rom.1,25). Idolatria modernă nu mai înseamnă închinarea la pietre sau la lemn ci glorificarea înțelepciunii umane în defavoarea înțelepciunii lui Dumnezeu.

Dragii mei, pilda acesta este, de asemenea, un avertisment dat Bisericii. Lampa fiecăruia dintre noi este mereu și mereu în pericol să se stingă. De aceea avem mereu și mereu nevoie să o alimentăm cu credință iar această credință vine numai din harul lui Dumnezeu fiind născută de promisiunea lui Dumnezeu făcută nouă în Evanghelie ci nu vine prin efortul nostru sau prin înțelepciunea noastră. Cristos este Mirele care ne iartă păcatele și ne înmulțește mereu și mereu uleiul prin Cuvântul său predicat și citit și prin oferirea trupului și sângelui său pentru a ne împărtăși în cadrul Liturghiei Bisericii sale. Sfidând Cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Sacramente, vom ajunge în situația fecioarelor nechibzuite și vom rămâne în afara nunții Mielului cu Mireasa sa, Biserica. Biserica este locul unde Domnul Isus Cristos unește pământul cu cerul în harul său care se revarsă peste noi în Sfânta Liturghie prin Cuvânt și Sacramente. De aceea, sfidarea Bisericii este echivalentă cu sfidarea lui Cristos și conduce la uscarea lămpilor. Prin Cuvânt și Sacramente însă, Dumnezeu menține vie credința noastră astfel încât, atunci când vom auzi strigarea: ”Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mt.25,6) să fim pregătiți să intrăm cu Mântuitorul nostru în viața veșnică.

Amin!