PREDICA PENTRU A PATRA DUMINICĂ DUPĂ EPIFANIE, 23 01 2022

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a treia Duminică după Epifania Domnului nostru Isus Cristos. Faptul că Învierea Domnului nostru Isus Cristos este celebrată anul acesta la o dată un pic mai târzie, face ca Sezonul Epifanie să fie unul mai lung decât în anii trecuți. Astfel, anul acesta vom celebra a Treia și a Patra Duminică după Epifanie, lucru mai rar întâlnit. Predica din a Treia Duminică după Epifanie este fundamentată pe Matei 8,5-13.

” ⁵ Intrând [Isus] în Cafárnaum, a venit la el un centurion, rugându-l: ⁶ „Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, suferind groaznic”. ⁷ El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca”. ⁸ Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu! ⁹ Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. ¹⁰ Auzind, Isus s-a mirat şi le-a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israél nu am găsit o astfel de credinţă. ¹¹ De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abrahám, Isáac şi Iacób, ¹² iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul din afară. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor”. ¹³ Apoi Isus i-a spus centurionului: „Mergi, să ţi se facă după cum ai crezut!”. Şi în ceasul acela a fost vindecat servitorul lui.”

Dragii mei, atunci când citim această pericopă ne încearcă niște sentimente destul de controversate. Pe de o parte avem o simpatie vizibilă pentru acest păgân care merge și îi cere ajutor Domnului Isus Cristos cu privire la robul său care era pe moarte. Îl vedem pe Domnul nostru Isus Cristos gata să meargă la casa centurionului pentru ca mai apoi să îl descoperim pe sutaș cerându-i Domnului nostru Isus Cristos să nu se deranjeze pentru a veni în casa lui în condițiile în care Cuvântul lui Cristos este unul suficient pentru a rezolva această problemă. O astfel de credință este cu adevărat una uimitoare și are darul de a ne stârni admirația. Dar apare o mică problemă. Această problemă este dată de faptul că noi nu avem posibilitatea de a merge la Domnul nostru Isus Cristos în persoană pentru ai cere ajutorul. Nici unul dintre noi nu a primit vreodată vreo ofertă de la Domnul nostru Isus Cristos pentru ca acesta să vină în casele noastre pentru a ne vindeca familia sau prietenii. Tot ceea ce noi avem este o promisiune pe care Evanghelia ne-o face că Dumnezeu este cu noi. Noi, cei care venim la Biserica lui Cristos, ști foarte bine faptul că Domnul Isus Cristos are toată puterea de a ne aduce vindecare deoarece el însuși spune: ”Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt.28,18). Dar este totuși ceva ce nu putem înțelege. Avem doctori bine pregătiți, avem medicamente, avem aparatură ultra-performantă dar, în același timp, avem și numeroase boli pe care nu reușim să le vindecăm și mulți dintre cei drag nouă fie au fost doborâți de astfel de boli fie sunt chinuiți de astfel de boli. Acestea sunt lucruri greu de îndurat și ne apasă foarte mult pe mulți dintre noi. Și pentru că ne apasă, noi ne rugăm lui Dumnezeu și ne tot rugăm și pare că Dumnezeu nu este disponibil să ne dea ceea ce îi cerem. Toate aceste lucru, trebuie să spunem, ne obosesc atât psihic cât și spiritual. Obosim spiritual pentru că viața noastră de credință este doborâtă de numeroase îndoieli. Ne este frică și nu avem prea multe speranțe. Sunt deja mult prea mulți morți în cimitire, prea multe boli, prea multe războaie, crime, minciuni și înșelători. Aceste aspecte negative ale vieții par că ne înconjoară peste tot în viața de zi cu zi. Le întălnim la serviciu, în familie, la Biserică. Nu prea putem să numim un loc unde am putea să mergem ca să găsim pacea. De cele mai multe ori nu ne rămâne de făcut decât să stăm lângă patul celor dragi și să sperăm, să tânjim și să visăm la un miracol gândindu-ne că este foarte probabil ca un astfel de miracol să nu aibă loc niciodată. Cunoaștem foarte bine relatările Cuvântului lui Dumnezeu dar, dar niciodată nu am fost martorii unor evenimente similare cu cele despre care citim. Citim despre modul în care Domnul Isus Cristos a fost disponibil să îl vindece pe robul centurionului. Citim despre modul în care Domnul a fost disponibil să îl vindece pe lepros. Sună minunat și încurajator dar cum rămâne cu secțiile de ATI pline de oameni care mor din pricina Covid19? Cum rămâne cu secțiile pline ale spitalelor de oncologie? Cu rămâne cu copiii care se nasc cu insuficiență cardiacă, cu autism sau cu alte boli grave?

Dragii mei, în această Duminică vreau să vă mărturisesc ceva special. Este foarte, foarte greu să trăiești prin credință. Este foarte, foarte greu să mergi pe calea îngustă. Este foarte, foarte greu să își iei crucea și să o duci zi de zi. Calea crucii este una plină de durere și de suferințe. În pericopa noastră îl vedem pe centurion care primește un dar minunat de la Dumnezeu. Dar, în același timp vedem faptul că acestea sunt daruri pe care Dumnezeu le oferă după bunul plac. Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește astfel: ”Nu-mi este permis oare să fac ce vreau cu ceea ce este al meu? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?” (Mt.20,15). Putem oare să negăm faptul că Dumnezeu este bun și plin de milă doar pentru că nu simțim această bunătate și această milă în dreptul nostru de fiecare dată? Știu că pentru un om aflat în suferință și care nu mai vede nici o speranță de izbăvire, cel mai greu lucru pe care poți să i-l spui este: ”Dumnezeu te iubește”. Sau că: ”Dumnezeu știe cu ce probleme te confrunți”. Sau că: ”Dumnezeu a fost ca unul dintre noi în lumea noastră și a suferit el însuși suferințele și durerile noastre” după cum citim: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4).

Este totuși ceva semnificativ la acest centurion. Acest om chiar nu mai avea nici un fel de speranță pentru robul său. Medicina în antichitate era aproape inexistentă. Se cunoșteau mult prea puține lucruri despre organismul uman și despre boli iar medicamente nu existau aproape deloc. De altfel întreaga viața în lumea antică era una foarte grea. Speranța de viață era una foarte scăzută iar atât cât trăiau, cei mai mulți oameni o făceau într-o sărăcie lucie. Cei mai mulți trăiau în foamete, în mizerie, în incertitudine și frică cu privire la ziua de mâine. De asemenea, libertatea aproape că nu exista în lumea antică. În pericopa noastră citim despre centurion faptul că avea un sclav. Sclavia era aproape la ordinea zile. Dar nici centurionul nu era prea liber. Chiar el spune astfel: ”Căci şi eu sunt un om supus autorităţii” (Mt.8,9). Dragii mei, viețile acestor doi oameni, fie că ne referim la sclav fie că ne referim la centurion, erau niște vieți care nu prea valorau mare lucru pentru nimeni. De aceea, pentru centurion, Cuvântul primit de la Domnul Isus Cristos era singur lucru pe care el îl avea la dispoziție și prin urmare era un cuvânt enorm de prețios mai ales că centurionul nu era nici măcar parte a poporului lui Israel, poporul ales de către Dumnezeu.

Dragii mei, noi suntem complet diferiți și trăim într-o lume complet diferită. Noi avem la dispoziție medici bine pregătiți. Avem medicamente și echipamente medicale foarte avansate. Speranța de viață este una lungă în ciuda unor momente dificile prin care umanitatea mai trece din când în când, cum ar fi această pandemie de Covid19. Apoi, sclavia a fost de mult abolită. Nici unul dintre noi nu este sclav ci suntem cu toții niște oameni liberi. Dar, cel mai important, noi avem Biserica lui Cristos și avem Cuvântul lui Dumnezeu. Prin Cuvânt, Dumnezeu este mereu cu noi. Oricând dorim putem deschide Scriptura și putem să citim Cuvântul lui Dumnezeu iar acest Cuvânt aduce enorm de multă alinare multora dintre noi. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu ne aduce foarte multă vindecare și mai multă mângâiere decât am putea spera. De asemenea, avem Liturghia Bisericii lui Cristos în care putem participa și unde suntem mângâiați de harul lui Dumnezeu care vine la noi prin Cuvântul predicat, prin Absoluțiune și prin participarea la împărtășirea cu Sacramentul Euharistiei.

În Cuvântul său, Domnul Isus Cristos ne spune astfel: ”orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face” (In.14,13-14). Cristos însuși ne vorbește despre faptul că Dumnezeu va răspunde la cererile noastre. Isus Cristos ne-a promis că orice îi vom cere lui Dumnezeu în numele lui, Dumnezeu ne va da. Noi trebuie să credem aceste promisiuni și până când Dumnezeu ne va da ceea ce cerem trebuie să trăim prin credință. Iată ce ne spune Domnul nostru Isus Cristos în acest sens: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.4,4). Noi trebuie să ne găsim alinarea nu în împlinirea dorințelor noastre temporare ci în iertarea păcatelor pe care Dumnezeu ne-o oferă mereu și mereu în numele lui Isus Cristos. Această iertare a păcatelor pe care o primim ori de către ori ne mărturisim păcatele și ascultăm cuvintele Absoluțiunii și ori de câte ori ne împărtășim cu trupul și cu sângele Domnului în Sacramentul Euharistiei, ne dă speranța că Dumnezeu va răspunde nevoilor noastre pentru că noi suntem fii și fiice ai lui Dumnezeu prin botezul nostru în Cristos după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,26-27).

Pentru natura noastră umană afectată de păcat este enorm de greu să creadă promisiunea Evangheliei lui Cristos. De aceea, Dumnezeu nu s-a descoperit cărnii noastre ci duhului nostru. Duhul lui Dumnezeu s-a revelat duhului nostru prin apă și prin Cuvânt după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt după Duh, cele ale Duhului” (Rom.8,5). Dumnezeu însuși ne-a chemat și ne-a spălat în apa Sfântului Botez, curătându-ne și regenerându-ne și tot el continuă să ne cheme și să ne hrănească cu adevăratul trup și cu adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos. Doar prin această lucrare a Duhului Sfânt putem noi să îl numim pe Isus din Nazaret ca fiind: ”Domnul nostru și Dumnezeul nostru” după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1Cor.12,3). Prin Duhul Sfânt noi îl cunoaștem pe cel care vine și ne spune: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut” (In.14,6-7) și, de asemenea, ne spune: ”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (In.10,11). El este cel care a obținut mântuirea noastră prin propriul său sânge vărsat la cruce, prin propria sa umilință și suferință.

Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos ne vorbește despre ziua cea glorioasă în care Domnul Isus Cristos se va întoarce la noi și va împlini promisiunea care spune: ”voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In.14,3). În acea zi morții voi învia. Tot ceea ce este corupt va fi reînnoit. Fiecare lacrimă produsă de suferință va fi complet ștearsă. Fiecare întristare și fiecare durere va fi îndepărtată. Acestea nu sunt mituri, dragii mei. Nu sunt așteptări fanteziste ale unor creștini rămași fără nici un fel de altă speranță. Acestea sunt promisiunile Evangheliei lui Cristos. Sunt Cuvântul lui Dumenzeu iar Cuvântul lui Dumnezeu nici nu minte și nici nu este lipsit de putere după cum citim: ”cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place şi să aibă succesul pentru care l-am trimis” (Is.55,11). Jertfa Domnului nostru Isus Cristos la cruce nu este una zadarnică. Învierea lui nu este nici ea zadarnică și nici nu este un mit, așa cum promovează din ce în ce mai mult teologia liberală. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, viața lui, suferința lui, moartea lui, învierea lui și înălțarea lui la ceruri, toate acestea au fost făcute pentru noi! Pentru mine și pentru tine! Toate acestea sunt realitațile fundamentale ale Universului. Isus Cristos este Domnul, Dumnezeu nostru iar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”Cel drept va trăi din credinţă” (Rom.1,17). Domnul Isus Cristos ne iubește, ne iartă și niciodată nu uită de noi.

În pericopa noastră, Domnul Isus Cristos îi adresează centurionului următoarele cuvinte: ”Mergi, să ţi se facă după cum ai crezut!” (Mt.8,13). Așa dar, noi nu trebuie să mergem prin vedere ci prin credință în Dumnezeu. Prin credință știm faptul că ziua noastră va veni. Minunea va avea loc în viața noastră. Dezamăgirea nu va fi una veșnică. Va veni vremea când bucuria și pacea ne vor umple viața. Promisiunile Domnului nostru Isus Cristos se vor împlini. Acesta pentru că noi suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu iar numele lui Dumnezeu este peste noi prin botezul nostru. Noi suntem în Cristos și suntem ai lui Cristos iar Domnul Isus Cristos însuși ne promite spunând: ”eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt.28,20).

Amin!