PREDICA PENTRU DUMINICA RORATE COELI, A PATRA ȘI ULTIMA dUIMINICĂ DIN ADVENT, 19 DECEMBRIE 2021

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a patra și ultima Duminică din Sezonul Adventului, o zi care poartă denumirea de Duminica Rorate Coeli. Această denumire în limba latină se traduce în limba română prin expresia: ”coborâți ceruri”. Cea de-a patra lumânare din coronița de Advent este denumită ”lumânarea Sfinților Îngeri”. Luteranii aprind această lumânare amintindu-și de vestea cea bună pe care Sfinții Îngeri au adus-o păstorilor din Betleem cu ocazia nașterii Domnului Isus Cristos. Pentru această ultimă Duminică din Advent, cuvântul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos ne vorbește din Ioan 1:19-28.

„¹⁹Aceasta este mărturia dată de Ioan când iudeii au trimis de la Ierusalím unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?”. ²⁰Iar el a mărturisit, şi nu a negat. A mărturisit: „Nu sunt eu Cristos!”. ²¹L‑au întrebat: „Atunci cine? Eşti tu Ilíe?”. El a răspuns: „Nu sunt!”. „Eşti tu Profetul?”. A răspuns: „Nu!”. ²²Aşadar, i-au zis: „Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?”. ²³El a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului», după cum a spus Isaía profetul!”. ²⁴Iar cei trimişi erau dintre farisei. ²⁵L-au întrebat şi i-au zis: „Aşadar, de ce botezi dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilíe, nici Profetul?”. ²⁶Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, ²⁷care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei”. ²⁸Acestea s‑au petrecut în Betánia, dincolo de Iordán, unde boteza Ioan.”

Dragii mei, în această ultimă Duminică dinaintea Crăciunului, momentul în care vom celebra cu toții Sărbătoarea Nașteri Domnului Isus Cristos, lecționarul Bisericii ne trimite la una dintre cele mai importante întrebări pe care le găsim în paginile Scripturii, mai precis întrebarea: ”Cine eşti tu?” (In.1,19). În pericope din această Duminică, Sfântul Ioan Botezătorul ne dă o lecție specială cu privire la cum trebuie să răspundem acestei întrebări. Sfântul Ioan Botezătorul nu oferă un răspuns de tipul: ”Eu sunt Ioan, fiul lui Zaharia și al Elisabetei, profet inaintemergător al Domnului”. Cu toate că un astfel de răspuns ar fi fost unul foarte corect, el ar fi fost totuși unul insuficient pentru al prezenta cu adevărat pe Sfântul Ioan Botezătorul. Vedeți, dragii mei, numele pe care le purtăm, familiile din care provenim, poziția socială pe care o deținem, funcțiile sau pozițiile pe care le ocupăm în diverse companii sau instituții ale statului, toate acestea vorbesc despre noi, spunând lumii povestea noastră. Dar aceste informații nu prezintă o imagine completă a cine suntem și ce suntem cu adevărat cu adevărat ci sunt doar niște informații secundare despre noi. Nimic nu vorbește mai bine și nimic nu ne definește mai bine decât o face pruncul aflat în pântecul Sfintei Fecioare Maria. În fața Bisericii noastre este o statuie remarcabilă în acest sens. Vă invit să o contemplați cu mult mai multă atenție pentru că ea spune o poveste formidabil de frumoasă despre cine suntem noi.

La întrebarea: ”Cine eşti tu?” am putea oferi zeci de răspunsuri. Acum, cu ocazia sărbătorilor suntem niște cumpărători frenetici. Suntem niște decoratori de case și, mai presus de orice, suntem niște petrecăreți pe cinste. Cei mai pioși dintre noi ar putea să răspundă că suntem niște păcătoși care căutăm mereu și mereu să împlinim voia lui Dumnezeu fără nici un succes. Toate aceste sunt adevărate însă, în definitiv, nici una dintre aceste lucruri nu contează. Știți ce contează cu adevărat? Răspunsul Sfântului Ioan Botezătorul care spune: ”Nu sunt eu Cristos” (In.1,20) este unul deosebit de important. Nici unul dintre noi nu este Cristos! Dar răspunsul lui Ioan Botezătorul spune că acest Cristos există cu adevărat! Mesia cel promis de către Dumnezeu prin gura Sfinților Profeți ai Vechiului Testament este cu adevărat! Este cu adevărat un Mesia care vine la noi trimis de către Tată. Acest Mesia nu vine ca să preia conducerea acestei lumi ca un Împărat al gloriei ci vine ca să primească înțepătura cuielor lui Ponțiu Pilat. El vine ca să i se așeze pe cap nu o coroană de aur masiv ci o umilitoare și dureroasă coroană de spini. Mesia nu a venit ca să fie adulat de către oameni, ca să fie în lumina reflectoarelor ci ca să fie umilit și batjocorit de oameni după cum citim: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa” (Is.53,3). Oamenii nu l-au luat pe acest Mesia pentru al așeza pe tronul Israelului - așa cum mai toți evreii așteptau să se întâmple cu trimisul lui Dumnezeu – ci el a fost țintuit pe cruce primind acolo blestemul lui Dumnezeu după cum citim: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: „Blestemat oricine este atârnat pe lemn” (Gal.3,13). Răspunsul Sfântului Ioan Botezătorul ne spune faptul că acest Cristos există! El este Isus din Nazaret despre care Sfântul Ioan Botezătorul mărturisește astfel: ”Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Iar acum, pentru că v-am amintit aceste cuvinte ale Sfântului Ioan Botezătorul, lăsați-mă să vă reamintesc chiar cuvintele Domnului Isus Cristos care spun: ”pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi„ (In.14,19).

Așadar, dragii mei, la întrebarea: ”Cine eşti tu?” nici unul dintre noi nu va răspunde spunând: ”Eu sunt Cristosul”. Noi nu suntem Cristosul exact așa cum nici Sfântul Ioan Botezătorul nu a fost Cristosul! Dar, avem aici un ”dar”! Raspunsul nostru la întrebarea ”Cine eşti tu?” nu este: ”Eu sunt Cristosul” ci este: ”Eu sunt al Cristosului”! Noi suntem Creștini adică suntem ai lui Cristos! Purtăm numele lui în inima noastră. Sfântul Apostol Paul ne spune foarte clar astfel: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27) pentru ca mai apoi să adauge, spunând: ”voi sunteţi ai lui Cristos” (Gal.3,29). Suntem ai lui Cristos pentru că noi am fost botezați în Cristos. Am fost spălați de păcatele noastre în sângele lui Cristos după cum citim: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Suntem ai lui Cristos pentru că venind la Altarul Sfintei Biserici noi ne împărtășim cu adevăratul trup și cu adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56). Suntem ai lui Cristos pentru că noi ascultăm Cuvântul și credem Cuvântul după cum tot Cristos ne spune: ”cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică” (In.5,24). Suntem ai lui Cristos pentru că el a murit pentru ca noi să nu murim și el a înviat pentru ca noi să înviem și el ne chamă pe fiecare dintre noi, promitându-ne astfel: ”Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea” (In.10,28). Noi suntem ai lui Cristos! Și astfel noi suntem fii și fiice ai lui Dumnezeu. Noi nu suntem dumnezei! Ci suntem ai lui Dumnezeu. Purtăm asupra noastră numele sfânt al lui Dumnezeu care ne-a fost dat în Cristos iar acest nume sfânt care a fost pus peste noi, în Sfântul Botez, este cel care deschide porțile cerului pentru noi, este cel care alungă demonii, este cel care alungă vinovăția, este cel care alungă frica, este cel care alungă rușinea aruncându-le în cea mai adâncă groapă a iadului. Iadul nu mai are acum nici o putere asupra noastră pentru că noi suntem ai lui Dumnezeu și purtăm numele lui Dumnezeu peste noi. Iadul nu mai are nici o putere asupra noastră pentru că acolo pe cruce, atărnat între cer și pământ, Cristos a consumat tot iadul în suferința lui după cum spun chiar cuvintele lui Cristos: ”Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mt.27,46). Iadul nu mai are nici o putere asupra noastră deoarece puterea lui a fost învinsă de suferința și de lacrimile lui Cristos. Întruparea, nașterea, viața, activitatea, patimile, moarea și învierea lui Cristos au distrus puterea iadului asupra noastră.

Este adevărat că Satana încă ne mai atacă agățându-se de păcatele pe care continuăm să le comitem în viața noastă dar aceste păcate nu mai au de-acum puterea de a ne înstrăina de Dumnezeu. Noi suntem încă păcătoși, căci vechiul Adam încă se luptă cu noul om în fiecare dintre noi. Satana încearcă mereu și mereu să profite de aceste păcate pentru a pune asupra noastră povara suferinței, a neîncrederii, a deznădejdii dar, toată furia lui nu ne mai poate despărții de Dumnezeu pentru în Cristos au fost rupte lanțurile care ne țineau robi în păcat și în moarte și am fost repuși în familia lui Dumnezeu și împăcați cu Dumnezeu după cum citim: ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii” (2Cor.5,19). În Cristos, Dumnezeu a stins focul iadului, a consumat acuzațiile iadului și întreaga lui furie pentru că Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos a suportat toată pedeapsa pentru păcatele noastre, mânia lui Dumnezeu dezlănțuindu-se asupra lui după cum citim: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5). Acolo, atârnat pe cruce complet dezbrăcat Cristos a suferit umilința supremă și moartea veșnică prin care l-a zdrobit definitiv și irevocabil pe Satana și împlinind astfel promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o protopărinților nostrii, Adam și Eva, atunci când l-a blestemat pe diavol cu următoarele cuvinte: ”Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gn.3,15). Crucea Domnului Isus Cristos, acea suferință nevinovată pentru păcatele lumii a satisfăcut tot ceea ce cere justiția Legii lui Dumnezeu care spune: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26). Nici diavolul, nici demonii lui, nici guvernele, nici sinoadele nu mai pot avea vreo pretenție asupra noastră. Nu mai există cineva care să ne mai poată acuza înaintea lui Dumnezeu pentru că Domnul Isus Cristos ne-a salvat și tot el este mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu după cum citim: ”unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi” (1Tim.2,5-6). În Cristos fiecare dintre noi, cei care credem în cuvintele Evangheliei, suntem în completă siguranță deoarece crucea lui Cristos a alungat moartea iar moartea nu mai stăpânește nici o clipă peste noi!

De fiecare dată, la Crăciun, în vedem pe Domnul Isus Cristos în pruncul de la Betleem și îl prezentăm pe Cristos ca un bebeluși culcat în iesle înconjurat de Sfinții săi Părinți, de păstorii din Betleem și de animale din grajd. Dar Betleem-ul a fost doar un prim pas spre cruce. El nu a rămas la Betleem și nici măcar la Nazaret ci Domnul Isus Cristos a mers la Ierusalim după cum foarte frumos ne spune Sfântul Evanghelist Luca: ”Când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalím” (Lc.9,51). Ierusalimul a fost locul unde Domnul Isus Cristos a făcut ispășire pentru păcatele tuturor oamenilor și locul unde a fost așezat în mormăind. Dar Evanghelia ne spune că Domnul Isus Cristos nu a rămas în mormânt! El a înviat din morți și trăiește. S-a înălțat la cer și stă la dreapta Tatălui Său. El conduce Universul ca Dumnezeu-Om, pledând și mijlocind încontinuu pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Și totuși, în vremea Crăciunului vrem să ne amintim de faptul că Domnul Isus Cristos a fost un prunc. Să ne amintim de faptul că Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ, s-a întrupat și a intrat în lumea noastră ca unul dintre noi, asumându-și natura noastră trupească și suferind tot ceea ce noi suferim ba încă de neimaginat mai rău. El a suferit toate aceste lucruri pentru mântuirea fiecăruia dintre noi. Dragii mei, acesta este motivul pentru care atunci când în crezul Bisericii noastre facem afirmația: „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”, noi – lutheranii confesionali – îngenunchem, Acesta pentru că mărturisim cel mai înalt mister și cea mai concretă manifestare a iubirii lui Dumnezeu pentru omul păcătos după cum ne spune Sfântul Apostol Ioan: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.” (In.3,16-17).

Amin!