PREDICA PENTRU A CINCEA DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 12 07 2020

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din A Cincea Duminică după Sfânta Treime este fundamentată pe Luca 5,1-11

”¹ Pe când mulţimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezarét, ² [Isus] a văzut două bărci care stăteau lângă ţărm, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. ³ Suindu-se în una din bărci, care era a lui Símon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. ⁴ Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Símon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”. ⁵ Răspunzând, Símon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. ⁶ Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. ⁷ Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. ⁸ Văzând [aceasta], Símon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”. ⁹ Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o împreună; ¹⁰ la fel şi pe Iacób şi pe Ioan, fiii lui Zebedéu, care erau însoţitorii lui Símon. Însă Isus i-a spus lui Símon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. ¹¹ După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe [Isus].”

Dragii mei, așa cum ne-am obișnuit, citirile din Evanghelia lui Cristos conțin texte foarte complexe, texte care transmit un mesaj cu totul special și actual pentru Biserica lui Cristos. Evanghelia din această Duminică nu face excepție de la regulă. Pericopa din această Duminică ne prezintă un episod din lucrarea de predicare a Evangheliei pe care Domnul Isus Cristos a făcut-o în Capernaum. Din punct de vedere cronologic suntem la debutul acestei lucrări, aflându-ne la foarte puțin timp de la momentul în care Domnul Isus Cristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan. Cu toate acestea, Domnul Isus Cristos este foarte bine cunoscut în această regiune. Sfântul Evanghelist Luca observă acest lucru și îl relatează prin cuvintele: ”mulţimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Lc.5,1). Cuvintele acestea vorbesc despre un Isus care devenise un predicator popular în regiune dar, în același timp, descoperim și faptul că oamenii erau însetați să ”asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Lc.5,1). Un al lucru ușor de remarcat este acela să oamenii nu respectau absolut deloc vreo normă de distanțare socială ci, spune Luca: ” îl îmbulzeau” pe Domnul Isus Cristos. În acest context, pentru a putea fi auzit de mulțime în timp ce le predica vestea cea bună a Evangheliei, Domnul Isus Cristos apelează la unii dintre antreprenorii din regiune pentru a se folosi de una dintre bărcile acestuia. Este vorba despre Simon, un om cu care Mântuitorul deja se cunoștea destul de bine, Domnul vindecându-i soacra cu doar puțină vreme înainte. Acesta trebuie să fie și motivul pentru care, ascultând cererea lui Isus care spunea: ”Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!” (Lc.5,4), acest Simon răspunde spunând: ”la cuvântul tău, voi arunca năvoadele” (Lc.5,6); deși, din experiență știa foarte bine că nu avea cum să prindă pește pe timp de zi, atunci când atmosfera era foarte încinsă, mai ales că nu reușise să prindă pește nici măcar în timpul nopții. Ceea ce a urmat avea să schimbe radical viața lui Simon și nu numai a lui.

Scriptura ne spune faptul că, în ciuda oricăror așteptări negative venite din partea specialiștilor în pescuitul pe lacul Ghenezaret: ”au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde” (Lc.5,6). Foarte mulți dintre noi am tinde să credem că Domnul Isus Cristos i-a îndeplinit un vis lui Simon. O astfel de captură trebuie să fi fost una pentru care pescarii să se fi rugat toată viața lor. Totuși, Petru nu vine la Domnul pentru ai mulțumi pentru această captură de pește ci cuvintele lui exprimă teroarea care pusese stăpânire peste el în acele momente. Cuvintele: ”Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!” (Lc.5,8) sunt cuvinte care mărturisesc o schimbare majoră în sufletul și în mintea lui Petru. Petru, deși nu era martor la prima minune făcută de către Isus din Nazaret, este pentru prima dată când devine – prin credință - conștient de faptul că această pescuire nu este rezultatul întâmplării sau a științei sale pescărești ci este rezultatul direct al intervenției divine iar acest Isus nu este alt cineva decât atotputernicul Dumnezeu. Petru devine conștient cu privire la faptul că se află nu doar în prezența unui profet sau a unui sfânt a lui Dumnezeu ci că se află în prezența directă a lui Dumnezeu. Iar în prezența lui Dumnezeu, terorizat de Lege, Petru nu poate decât să își mărturisească starea de păcătos și să caute refugiu pentru mânia lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului. Petru mărturisește faptul că nu poate sta în prezența lui Dumnezeu pentru că este un păcătos. Același gând l-a marcat și pe Sfântul Profet Isaia care, în urma viziunii lui Dumnezeu, spune astfel: ”Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaót!” (Is.6:5). Raționamentul acesta este unul cu foarte mult sens. Legea lui Dumnezeu spune foarte clar: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească” (Deut.27,26). Petru, de asemenea în baza legii, știa faptul că: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire” (Rom.1,18). Astfel, Petru experimentează personal gândul că judecata lui Dumnezeu a sosit iar el și, datorită păcatului său, avea să experimenteze blestemul și mânia lui Dumnezeu în iadul cel veșnic. Ceea ce Petru nu înțelesese încă, era faptul că Fiul lui Dumnezeu întrupat nu se afla acolo pentru al judeca. Fiul lui Dumnezeu nu a coborât în lumea noastră ca să ne condamne ci ca să ne mântuiască.

Domnul Isus Cristos știe mult mai bine de ce are Petru nevoie. Și pentru a satisface această nevoie era el acolo. Petru nu avea nevoie de mult pește ci avea nevoie de Evanghelie, avea nevoie de iertare și avea nevoie de mântuire. Nici una dintre aceste lucruri nu putea fi oferite de nimic existent în această lume. Nici de Lege, nici de bunăstare și nici de societate. De aceea, Cristos nu pleacă la cuvântul lui Petru, ci îi întoarce pescarului următoarele vorbe: ”Nu te teme” (Lc.5,10). Aceste cuvinte sunt cea mai simplă și minunată proclamare a Evanghelie. O propoziție atât de simplă dar atât de valoroasă pentru om. Prin aceste cuvinte simple, Domnul Isus Cristos îi spune lui Petru că el nu este acolo pentru al judeca și condamna ci este acolo pentru al salva, al mântui din păcatele lui pentru că: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Io.3,17). Cristos a venit în lume sa ne aducă pacea lui Dumnezeu, să rupă robia păcatului și să ne elibereze din moarte și din apăsătoarea robie a diavolului.

Ași vrea însă ca astăzi să nu rămânem doar la acest tablou zugrăvit de pericopa noastră. Știu că acesta este un aspect important, de aceea am ținut să îl și reamintesc. Dar acum ași vrea să ne îndreptăm privirea spre alt aspect. Cristos îi spune lui Petru astfel: ”de acum înainte vei fi pescar de oameni!” (Lc.5,10). Aceasta este a doua mare schimbare care se petrece cu Petru în acea zi. El este schimbat din starea de condamnat în starea de justificat dar, în același timp, el este schimbat din pescar de pește în ”pescar de oameni!” (Lc.5,10). Sfântul Apostol Luca ne spune astfel: ”După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe [Isus]” (Lc.5,11). Astfel Petru a părăsit barca de pescuit de pe lacul Ghenezaret pentru a se urca în barca lui Dumnezeu care este Biserica lui Cristos și a devenit ”pescar de oameni!” (Lc.5,10), adică un vestitor al Evangheliei lui Cristos.

La înălțarea sa la ceruri, Domnul Isus Cristos a dar Bisericii sale următorul mandat: ”mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!” (Mt.28,19-20). Astfel, Biserica lui Cristos a fost mandatată să devină barca de pescuit care merge pe marea acestei lumi păcătoase pentru a pescui oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu. În Cuvântul lui Dumnezeu, marea este spațiu dezolării, este locul unde locuiește ”leviatanul”, după cum citim în cartea lui Iov (Iov 41) și despre care vorbește și Sfântul Profet Isaia: ”În ziua aceea, Domnul îl va lovi cu sabia lui grea, mare şi puternică pe Leviatán, şarpele fugar, pe Leviatán, şarpele inelat, şi va ucide balaurul care e în mare” (Is.27,1).

Datorită păcatului, lumea acesta a ajuns în robia diavolului și, astfel, a ajuns un loc al dezolării în care stăpânește: ”dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea” (Ap.12,9). Prin puterea păcatului, diavolul ține omenirea în captivitatea morții astfel încât omul nu găsește nici o resursă interioară pentru a se elibera, acesta deoarece toți oamenii au păcătuit și își găsesc plăcerea în a păcătui. Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel veșnic și atotputernic, conform Scripturii, s-a coborât în această lume, dar nu oricum. El a coborât în această lume pentru a deveni parte din această lume. Astfel, ca ”Fiu al omului” și ca ”Fiu al lui Dumnezeu”, Dumnezeu-om, Cristos, prin împlinirea Legii și prin aducerea pe sine ca jertfă pentru încălcările de Lege ale întregii omeniri, a rupt, o dată pentru totdeauna, lanțurile robiei în care diavolul ținea omenirea.

Evanghelia lui Cristos, este mijlocul prin care Duhul Sfânt poartă această veste bună a mântuirii la oameni și tot prin Evanghelie, Duhul Sfânt naște credința în om. Este vorba despre credința în Isus Cristos și în ceea ce Dumnezeu a făcut prin el pentru a ne mântui. Astfel, Evanghelia lui Cristos devine ”năvodul” pe care Biserica lui Cristos îl folosește pentru a pescui în apele învolburate ale acestei lumi ostile.

Noi, toți - cei care ne aflăm în ”barca” Bisericii lui Cristos – suntem ”pescari de oameni”. Noi, toți, aruncăm în ”marea acestei lumi” năvodul Evangheliei lui Cristos. Facem acest lucru complet convinși de cuvintele Sfântului Apostol Paul care spun că Evanghelia este: ”puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). Domnul Isus Cristos însuși descrie acest lucru în cuvintele: ”împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare” (Mt.13,47). Lumea în care Biserica lui Cristos aruncă năvodul Evangheliei este însă o mare neprimitoare și ostilă. De altfel, din câte știm, nici un pește nu are dorința sau voința de a se prinde în plasa pescarului deoarece îl vede pe pescar ca pe un dușman. Așa este și omul. El nu este interesat de Evanghelia lui Cristos și, mai mult, îl vede pe Dumnezeu ca pe un dușman, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd” (1.Cor.1,18).

Năvodul este cel care aduce moartea pentru pești. La fel și Evanghelia ne pune în Cristos prin moartea noastră în Botez, după cum citim: ”toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui” (Rom.6,3) pentru ca mai apoi, Sfântul Apostol Paul să ne spună că în Botezul nostru noi: ”am murit împreună cu Cristos” (Rom.6,8). Așa dar, Evanghelia lui Cristos îl conduce pe om la moartea prin Botez, dar aceasta este o moarte dătătoare de viață, după cum citim: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Oamenii prinși în ”năvodul Evangheliei” nu au ca destin moartea ci viața veșnică în și prin Cristos. Evanghelia lui Cristos este un năvod aducător de viață, unul care ne mută din lacul murdar al acestei lumi în Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă noi vom continua să trăim în apele murdare ale acestei lumi.

De aceea, Biserica trebuie mereu și mereu să navigheze pe apele periculoase ale acestei lumi și să arunce năvodul Evangheliei. Este o muncă istovitoare. Știu asta! De asemenea, trebuie să recunoaștem că nu de puține ori ajungem în situația să spunem și noi, asemenea lui Petru: ”toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic” (Lc.5,5). Dar, frații și surorile mele în Cristos, nu uitați că, deși noi suntem ”pescari de oameni” în ”barca Bisericii lui Cristos” și aruncând în ”marea” acestei lumi ”năvodul” Evangheliei lui Cristos, adevăratul pescar este Cristos însuși ci nu noi. Nu uitați că atunci când a mandatat Biserica să iasă în larg la pescuit, Cristos a spus și următoarele cuvinte: ”eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.28,20). Cristos însuși este pescarul! El este cel care vine și ne spune, asemenea lui Petru: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!” (Lc.5,4). Iar Cristos are toată puterea să ne umple plasele.

Marea poate să fie agitată, plină de furtuni și ostilă pescuitului. Există mii de motive să renunțăm să aruncăm năvoadele. Vom putea spune că în regiunea noastră Balcano-mediteraneană societatea este prea progresistă sau poate prea tradiționalistă pentru a mai se prinde în năvodul Evangheliei. Că naționalismul multora dintre compatrioții noștri reprezintă o piedică în calea pescuitului dintr-o astfel de barcă ”mulți-națională”. Că barca este una foarte mică și foarte fragilă. Că, mai degrabă, pare că se apropie furtuna decât vremea prielnică pentru a ieși în larg la pescuit. Toate acestea pot să fie lucruri adevărate și coerente, fiind piedici reale pentru pescuit. Dar nu uitați! Adevăratul pescar este Cristos ci nu noi. Noi suntem doar slugile lui! Prin credință, asemenea lui Petru, trebuie și noi să răspundem: ”la cuvântul tău, voi arunca năvoadele” (Lc.5,5). Da, vom arunca năvoadele chiar dacă în fața ochilor noștri nu se derulează nici un fel de speranță. O vom face pentru că noi credem că Domnul Isus Cristos ne va umple năvoadele cu pești, exact așa cum a făcut-o în cazul lui Petru.

Dragii mei, eu cred cu tărie că ”barca” Bisericii lui Cristos în această regiune Balcano-Mediteraneană va face o pescuire cu adevărat miraculoasă. Și noi vom ajunge să fim cu barca plină, asemenea lui Petru. Cred asta nu pentru că noi ne pricepem la pescuit sau pentru că avem experiență. Cred lucrul acesta pentru că însuși Cristos este cel care ne spune: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!” (Lc.5,4). Doar atât trebuie noi să facem iar de restul se va ocupa însuși Domnul nostru Isus Cristos!

Amin!