PREDICA PENTRU A ȘASEA DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 19 07 2020

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, am ajuns în cea de-a șasea Duminică după Sfânta Treime. Predica pentru această Duminică este fundamentată pe Matei 5,17-26.

” ¹⁷ Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. ¹⁸ Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. ¹⁹ Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. ²⁰ Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. ²¹ Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. ²² Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. ²³ Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, ²⁴ lasă acolo darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! ²⁵ Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! ²⁶ Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban.”

Astăzi constatăm faptul că cei mai mulți dintre creștini au o înțelegere defectuoasă cu privire la ceea ce este Legea lui Dumnezeu și cu privire la care este rolul ei în mântuirea omului. Marea majoritate a Bisericilor Creștine din prezent predică, în mod direct sau indirect, faptul că mântuirea omului este dependentă de anumite fapte de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Confuzia merge, din păcate mult mai departe, astfel încât, găsim vorbindu-se astăzi despre ”Lege veche”, cu referire la Legea lui Dumnezeu, și despre ”Legea nouă”, cu privire la poruncile date de către Domnul Isus Cristos și pe care le consideră parte integrantă a Evangheliei Domnului Isus Cristos. Una peste alta, putem spune faptul că majoritatea covârșitoare a Bisericilor Creștine din prezent sunt Biserici predică și trăiesc această confuzie nefericită dintre Legea cu Evanghelia. Din acest motiv, cred că este extrem de important pentru Biserica lui Cristos să poată articula o învățătură corectă cu privire la distincția dintre Legea și Evanghelie și cu privire la modul în care acestea sunt implicate în mântuirea omului.

Despre Legea lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că nu este nici rea și nici arbitrară, după cum citim: ”Legea este sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom.7,12). Lucrul acesta este foarte adevărat deoarece această Lege întruchipează voia lui Dumnezeu, iar voia lui Dumnezeu pentru om este exprimată de către Sfântul Apostol Paul prin cuvintele: ”aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră” (1Tes.4,3). Astfel, ca o definiție, putem să spunem faptul că Legea lui Dumnezeu reprezintă o exprimare a sfințeniei lui Dumnezeu, o sfințenie pe care Legea o cere de la fiecare om în parte după cum citim: ”aşa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, pentru că este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt!” (1Pet.1,15-16). Vocea Legii lui Dumnezeu este cea care ne spune în pericopa noastră: ”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt.5,20). Legea lui Dumnezeu poruncește ca noi să trăim o viață de dreptate completă după standardele lui Dumnezeu, ”jumătățile de măsură” fiind considerate eșecuri.

Din prisma Legii, a fi sfânt înaintea lui Dumnezeu nu reprezintă o opțiune ci o obligație pentru fiecare om. Acesta este motivul pentru ca Dumnezeu nu a lăsat ca omul să decidă care este standardul de sfințenie dorit de către Dumnezeu ci el a pus Legea sa in inima omului după cum ne spune Sfântul Profet Ieremia: ”voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier.31,33). În acest fel, fiecare om a fost conștientizat de ceea ce Dumnezeu vrea de la el și fiecare om știe din prima clipă a existenței sale care este voia lui Dumnezeu cu privire la sfințenie. Sfântul Apostol Paul ne spune foarte clar faptul că toți oamenii: ”cunosc cele drepte ale lui Dumnezeu” (Rom.1,32) iar acest lucru se întâmplă deoarece Legea lui Dumnezeu este cea care vorbește conștiinței umane chiar dacă omul natural o urăște și i se împotrivește.

Pentru a înțelege bine cum lucrează Legea, este suficient să ne întoarcem în Grădina Edenului, unde vedem faptul că Dumnezeu i-a poruncit omului să facă voia sa spunând: „Din toţi pomii grădinii poţi mânca, însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri!” (Gen.2,16-17). Privind la acesta poruncă putem să remarcăm modul în care Legea lui Dumnezeu este compusă din obligațiile pe care omul trebuie să le împlinească cu strictețe dar și din consecințele de care omul le va suferi dacă va eșua în ascultarea sa. Pedeapsa pentru încălcarea Legii lui Dumnezeu este clară: ”vei muri!” (Gen.2,17), sentință confirmată și de către Sfântul Apostol Paul care spune: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23).

Știm din revelația Cuvântului lui Dumnezeu faptul că Adam și Eva, protopărinții noștri, au preferat să asculte mai mult de glasul diavolului decât de porunca lui Dumnezeu. Prin gestul lor de rebeliune, ei au călcat Legea lui Dumnezeu care spune: ”Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (E.20,3). Consecința sumbră consecință a neascultării lor este exprimată în următoarele cuvinte ale Legii: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească” (Deut.27,26). Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că datorită păcatului, acest blestem al Legii s-a întins asupra întregii omeniri, după cum citim: ”printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit.” (Rom.5,12).

Dragii mei, Legea lui Dumnezeu, nu este ceva de astăzi este iar mâine nu. Sfântul Apostol Paul vorbește despre valabilitatea Legii spunând astfel: ”Legea are putere asupra omului cât timp acesta este în viaţă” (Rom.7,1). Nici un om nu poate evita, sub nici o formă, autoritatea pe care Legea o exercită. Mai mult, în textul Evangheliei pentru astăzi, Cristos însuși ne spune faptul că: ”Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii!” (Mt.5,17). Legea rămâne mereu valabilă pentru om iar afirmația Legii: ”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt.5,20) este la fel de valabilă pentru absolut fiecare dintre noi. Prin aceste cuvinte, Domnul ne spune faptul că ”sfințirea” noastră trebuie să fie una totală ci nu doar una care să afecteze manifestările noastre exterioare, așa cum se întâmpla în cazul fariseilor. Legea nu stăpânește doar asupra exteriorului nostru ci cere o supunere a întregii noastre ființe după cum Cristos însuși ne spune: ”Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei” (Mt.5,21-22). Astfel, Legea lui Dumnezeu este o unealtă divină despre care citim: ”pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii” (Ev.4,12). Nu este nimic ascuns în ființa noastră pe care Legea lui Dumnezeu să nu îl scoată la iveală și să nu îl condamne. De aceea, spune Sfântul Apostol Paul: ”ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu, aşa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui [Dumnezeu]„ (Rom3,19-20).

Dacă Legea lui Dumnezeu descoperă întreaga omenire ca fiind păcătoasă și vinovată înaintea lui Dumnezeu iar Domnul Isus Cristos ne spune în textul Evangheliei de astăzi: ”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt.5,20), cum poate un om să mai nădăjduiască la Împărăția lui Dumnezeu? Legea pare să fie, pe drept cuvânt, o unealtă a lui Dumnezeu care ne închide ușa cerului după cum Sfântul Apostol Paul spune: ”când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit. Şi porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a descoperit că este spre moarte” (Rom.7,9-10). Privind la toate aceste afirmații, nu putem decât să strigăm plini de disperare, asemenea Sfântului Apostol Paul: ”Om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom.7,24)

Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre mântuirea omului dar nu vorbește despre faptul că această mântuire ar veni prin dreptatea adusă de către Lege, din contră, Sfântul Apostol Paul spune clar faptul că: ”prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui” (Rom.3,20). Despre mântuirea omului, Sfântul Apostol Paul spune: ”Acum însă, dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii, fiind mărturisită de Lege şi de Profeţi, acea dreptate a lui Dumnezeu care [vine] prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi aceia care cred” (Rom.3,21-22). Dreptatea acesta care vorbește Sfântul Apostol Paul este una care vine din afara omului, o dreptate pe care omul nu o poate lucra personal, o dreptate pe care Dumnezeu ne-o dă prin Cristos.

Această dreptate care vine în și prin Cristos nu este însă o dreptate care vine împotriva Legii lui Dumnezeu. Mântuitorul însuși spune faptul că: ” Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc” (Mt.15,17). Scriptura ne spune faptul că Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră, întrupat prin puterea Duhului Sfânt din pântecul Sfintei Fecioare Maria, nu pentru a distruge Legea lui Dumnezeu ci pentru a fi cel care o împlinește, cel care va face ceea ce oamenii nu au fost în stare să facă. Astfel, avem în vedere ceea ce Biserica noastră numește ”ascultarea activă” a lui Cristos. Domnul Isus Cristos, ”Fiul omului” și ”Fiul lui Dumnezeu” în același timp, a împlinit în mod perfect Legea lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Petru: ”El, care nu a săvârşit păcat, şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui” (1Pet.2,22). Este vorba despre o ascultate perfectă de Lege, fapt recunoscut și afirmat chiar și de către justiția umană coruptă care spune prin gura lui Ponțiu Pilat: ”eu nu găsesc în el nicio vină!” (In.19,6). Această ascultare de Lege, Cristos a lucrat-o în locul nostru, ca substitut al nostru. Apoi, Evanghelia lui Cristos ne vorbește și despre o ascultare pasivă pe care Cristos a împlinit-o tot pentru noi. Ascultarea pasivă este cea prin care Cristos a luat asupra sa toate păcatele lumii și a plătit plata cerută de către Lege pentru aceste păcate ale noastre. Scriptura ne spune la acest capitol faptul că: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor.5,21). Ascultarea pasivă vorbește despre modul în care Cristos însuși a plătit cu propriul sau sânge pentru vina păcatului nostru. Toată această ascultare el i-a oferit-o lui Dumnezeu Tatăl de bunăvoie. A fost planul lui Dumnezeu ca Fiul său să sufere pedeapsa pe care Legea a rostit-o împotriva păcătosului. Sfântul Profet Isaia spune: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Luând asupra lui păcatele fiecăruia dintre noi, suferind pedeapsa Legii pentru ele, Cristos s-a dovedit ascultător Tatălui ceresc.

Astfel, prin ascultarea sa activă și pasivă, adică ascultând perfect de Lege și dându-și viața ca plată pentru păcatele noastre, Cristos a împlinit acea dreptate despre care el însuși spune faptul că: ”o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor” (Mt.5,20). Această dreptate este pusă de către Dumnezeu în dreptul oricărui om care crede în Cristos după cum citim: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (In.3,16). Sfântul Apostol Paul spune faptul că ”toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus” (Gal.3,26). Noi nu suntem ”fii ai lui Dumnezeu” datorită unei dreptăți pe care noi am câștigat-o prin Lege deoarece Scriptura spune clar: ”prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Rom.3,20). Suntem însă cu adevărat ”fii ai lui Dumnezeu” pentru că noi credem Cuvântul Evangheliei care spune: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15). Noi suntem ”fii ai lui Dumnezeu” pentru că știm că dreptatea lui Cristos este dreptatea care o ”întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor”. Este dreptatea perfectă a lui Dumnezeu și e este a noastră prin credința în promisiunea pe care Dumnezeu ne-o dă în Evanghelia sa. Iar Evanghelia vine la noi în Cuvânt și în sacramente, locul unde Dumnezeu este prezent cu noi și pentru noi!

AMIN!