Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această Duminică este fundamentată pe textul din Luca 16,1-13.

”¹Şi le-a mai spus discipolilor: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunţat că i-ar risipi averea. ² El l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator!». ³ Atunci administratorul şi-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. ⁴ Ştiu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administraţie». ⁵ Şi chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator stăpânului meu?». ⁶ Acesta i-a spus: «Cu o sută de báţi de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci!». ⁷ După aceea, i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?». Acesta a răspuns: «O sută de kor de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi chitanţa şi scrie optzeci!». ⁸ Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii. ⁹ Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamóna nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă! ¹⁰ Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mai mari. Şi cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit şi în cele mai mari. ¹¹ Deci, dacă voi nu aţi fost credincioşi cu mamóna nedreaptă, cine vă va încredinţa adevărata bogăţie? ¹² Şi dacă nu aţi fost credincioşi cu [avuţia] străină, cine v-o va da pe a voastră? ¹³ Niciun [servitor] nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamónei”

Dragii mei, Scriptura ne surprinde deseori cu lucruri care, cel puțin la o citire superficială, par greu de înțeles iar, uneori, par chiar ostentative. Parabola acesta a administratorului necredincios pare să fie unul dintre aceste pasaje. Este foarte neobișnuit pentru un creștin să descopere în Scriptură faptul că Domnul Isus Cristos apreciază un comportament care este contrar Legii lui Dumnezeu și contrar morale creștine. Cel puțin la prima vedere, Mântuitorul are cuvinte de laudă la adresa unui om despre care citim că: ”a fost denunţat că i-ar risipi averea” (Lc.16,1) stăpânului său. Nu putem spune cu exactitate dacă acest om era un hoț care fura din averea stăpânului său sau era un ignorant care nu își făcea treaba așa cum era de așteptat și astfel aducea pierderi. Cert este că modul în care acest individ alege să își asigure viitorul este unul cu totul fraudulos. Cel puțin în acest punct avem toată siguranța să spunem faptul că în mod deliberat acest om a adus prejudicii averii stăpânului său.

Câteva afirmații au darul să ne contrarieze în această pildă. Prima dintre ele este aceea că care spune: ”Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune” (Lc.16,8), Cred că fiecare dintre noi ar fi găsit normal ca stăpânul să îl pedepsească sever pe acest slujitor ci nicidecum să îl laude. După această afirmație găsim o alta care are darul să ne lase în confuzie. Domnul Isus Cristos adaugă acest comentariu: ”fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii” (Lc.16,8). Cel puțin aparent, cuvintele acestea lasă să înțelegem faptul că cei care se străduiesc să trăiască o viață morală, conform cu principiile creștine, sunt mai puțini înțelepți în comparație cu cei care practică nedreptatea și încalcă Legea lui Dumnezeu. O ultimă idee controversată este afirmația: ”Faceţi-vă prieteni din mamóna nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă” (Lc.16,9). Expresia ”mamóna” (în limba greacă: μαμωνᾶ) se traduce aproape în orice versiune a Scripturii cu expresiile ”bogăție” sau ”avere”. Astfel, la prima vedere, Domnul Isus Cristos ne încurajează să folosim resursele câștigate prin diverse activități ilegale pentru a ne câștiga simpatia oamenilor și pentru a ne câștiga, în cele din urmă, viața veșnică.

Oricât de șocant vă va părea tot ceea ce v-am spus până acum, trebuie să admitem faptul că aceste concluzii par să reiasă din textul Evangheliei din acesta Duminică, text despre care noi spunem faptul că nu este alt ceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt negreșit cuvintele lui Dumnezeu despre care Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, ¹⁷ pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (2Tim.3,16-17).

Dragii mei, pentru a înțelege corect despre ce anume este vorba în textul Evangheliei pentru astăzi, trebuie să reflectăm un pic asupra a ce este o parabolă. Spunem deseori despre o parabolă că este o relatare pământească despre o realitate care privește Împărăția lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sunt niște povești în limbaj omenesc care ne descoperă realitatea cerului. Definiția este una corectă și consistentă, însă necesită o clarificare importantă. Parabolele nu sunt menite să ne arate cum Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu lumea acesta ci sunt menite tocmai să ne arate cum Împărăția lui Dumnezeu este diferită de această lume, cum ea este diferită de modul în care noi ne-o imaginăm și o înțelegem cu rațiunea și emoțiile noastre corupte de păcat.

Dragii mei, deși poate că la prima vedere această parabolă este una controversată, greu de înțeles și de explicat, trebuie să vă spun că ea este o imagine minunată a harului lui Dumnezeu. Centrul de greutate al acestei parabole nu este dat de ceea ce face acest administrator necinstit ci este dat de modul în care acționează stăpânul. Lăsați-mă să vă explic.

În primul rând trebuie să remarcăm faptul că stăpânul nu a acționat imediat asupra slujitorului său ca să îl pedepsească pentru faptele sale așa cum Legea cerea. Din contră, parabola ne arată că stăpânul i-a lăsat timp la dispoziție acestui slujitor să acționeze. Dar în ce direcție anume să acționeze? Răspunsul la această întrebare este, cred eu, cheia întregii parabole. Cuvântul ne relatează zbaterea sufletească a acestui om imediat după ce a aflat care este destinul său: ”Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine” (Lc.16,3). Din cuvintele acestea reiese clar faptul că înaintea acestui om se derula un viitor sumbru în care urma să devină o ”scursură a societății”. În societatea ebraică, asemenea situației din prezent, aceste activități erau considerate ca fiind ”abisul” Dar omul acesta mai știa ceva. Ceva de nu reiese explicit din textul parabolei dar poate să fie cu multă ușurință înțeles dacă privim descrierea cu atenție. Acest administrator știa foarte bine faptul că stăpânul său era un om milostiv și plin de har. Planul lui s-a bazat pe faptul că stăpânul său este un om de onoare și că va răspunde cu milă la ceea ce el avea să facă.

Astfel, acest administrator - deși fusese deja fusese concediat din funcția pe care o deținea – se folosește în mod abuziv de drepturile pe care le aducea funcția de administrator pentru a modifica contractele stăpânului său în favoarea debitorilor. Trebuie să înțelegeți că acest om a făcut aceste modificări prevalându-se de autoritatea dată lui de către stăpânul său. Cu alte cuvinte, modificările aduse de el la contracte erau văzute de întreaga comunitate ca fiind modificări dictate și semnate de stăpânul însuși. Astfel, în vedem pe acest administrator punându-și absolut toată speranța în mila stăpânului său. El nu și-a cerut scuze pentru erorile comise în administrarea averii și nici nu a căutat să negocieze cu stăpânul său. Pur și simplu s-a aruncat în mila stăpânului său. Dacă stăpânul este cu adevărat milostiv - așa cum administrator îl știa - atunci el urma să onoreze contractele modificate și îl va păstra în continuare în funcție doar de dragul reputației bune pe care administratorul i-a câștigat-o în rândul comunității prin modul său de a acționa.

Dragii mei, această parabolă este o expunere minunată a harului lui Dumnezeu. De asemenea, putem spune că este o expune minunată a distincției dintre Lege și Evanghelie. De altfel, Legea lui Dumnezeu este cea care spune în dreptul fiecăruia dintre noi: ”Ce aud despre tine? Dă cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator!” (Lc.16,2). Legea este aceea care ne cheamă să ne judece în conformitate faptele noastre, după cum citim: ”fiecare dintre voi va da cont despre sine înaintea lui Dumnezeu” (Rom.14,12). Datorită păcatelor noastre fiecare dintre noi suntem niște administratori necinstiți a ceea ce Dumnezeu a vrut și vrea de la noi. Sfântul Profet Isaia ne spune astfel: ”fărădelegile voastre au devenit despărţitură între voi şi Dumnezeul vostru şi păcatele voastre au ascuns faţa lui de la voi, ca să nu asculte” (Is.59,2). Datorită păcatelor noastre, noi toți, fără excepție suntem sub mânia lui Dumnezeu după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire” (Rom.1,18).

La creațiune, Dumnezeu i-a vorbit omului astfel: ”umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate ființele care se târăsc pe pământ!” (Gen.1,28). Omul însă s-a dovedit un administrator necinstit și, ascultând de glasul diavolului, avea să se pună pe sine însuși sub blestemul lui Dumnezeu care spune: ”blestemat să fie pământul din cauza ta! Cu trudă te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi mărăcini va face să răsară pentru tine şi vei mânca iarba câmpului. În sudoarea frunţii tale vei mânca pâine până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,17-19). Sub același blestem al Legii am căzut fiecare dintre noi, deoarece Scriptura spune: ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3,23). Starea omului păcătos este una fără ieșire deoarece Legea pune pe absolut orice păcătos sub blestemul ei după cum citim: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească” (Deut.27,26).

Starea în care se afla acest administrator necinstit înaintea stăpânului său este starea fiecăruia dintre noi. Aflați sub condamnarea Legii, viitorul sună sumbru. Dar, așa cum am spus, omul din parabola noastră s-a încrezut în mila stăpânului său și a acționat complet încredințat că stăpânul său nu va manifesta alt ceva decât milă.

Dragii mei, despre mila stăpânului ne vorbește Evanghelia lui Cristos. Evanghelia ne vorbește despre un Dumnezeu care vrea să ofere gratuit bunurile sale exact acelor oameni care îl tratează în mod necinstit. Cuvântul lui Dumnezeu spune că: ”[Dumnezeu] l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16). Dumnezeu a făcut acest gest plin de har, de milă și de dragoste atunci când noi îi eram ostili preferând să urmăm calea diavolului decât Legea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Paul spune: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” (Rom.5,8). Dumnezeu l-a oferit pe Fiul său drept jertfă pentru păcatele întregii omeniri și vrea să ofere Împărăția sa chiar acelora care l-au ucis pe Fiul său.

Nimeni nu a fost, nu este și nu va fi vreodată vrednic de un astfel de har pe care Dumnezeu ni-l oferă fiecăruia dintre noi în Cristos. Această avere pe care noi o obținem de la Dumnezeu este una străină de noi. Ar putea ea să fie considerată o: ”mamóna nedreaptă” în ceea ce ne privește pe noi? Cuvântul Domnului spune: ”Faceţi-vă prieteni din mamóna nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă!” (Lc.16,9). Cine alt cineva ne poate primi în viața veșnică, altul decât însuși Dumnezeu? Dumnezeu este cel care ne primește în ”corturile veşnice” și face acest lucru nu în baza a ceea ce noi merităm ci în baza a ceea ce Cristos merită și ne împută acest merit nouă. Noi intrăm în ceruri în baza unei ”averi” care ne este oferită în Evanghelia lui Cristos după cum citim: ”ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16).

Noi, copiii lui Dumnezeu, ar trebui să învățăm ceva de la cei necredincioși. Așa cum aceștia din urmă profită de ”mamóna nedreaptă” așa și noi ar trebui să profităm din plin de darul harului lui Dumnezeu. Sună poate dur, dar asta este ceea ce Cristos spune prin cuvintele: ”fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii” (Lc.16,8). Fii veacului știu să profite din plin de ceea ce au pentru ași atinge scopurile. La fel, un copil al lui Dumnezeu ar trebui să se agațe cu credință de harul lui Dumnezeu ci nu să se mențină pe sine sub povara și condamnarea Legii lui Dumnezeu. Copilul lui Dumnezeu trebuie să se încreadă în mila lui Dumnezeu și să aibă curajul să acționeze complet încrezător în acest har, exact așa cum acest slujitor necredincios a făcut-o, convins de faptul că stăpânul său nu va fi altfel decât este.

Amin!