A NOUA DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 02 08 2021

Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru si de la Domnul nostru Isus Cristos. Iubiti credinciosi, prin mila si indurarea lui Dumnezeu, ne aflam astazi in cea de-a noua duminica din sezonul Sfintei Treimi, un sezon care, precum am mai mentionat in alte ocazii, este caracterizat de aspectul didactic pe care il are. In acest sezon ce se intinde pe toata durata verii, pana la data de 21 noiembrie, biserica lutherana confesionala din intreaga lume este axata pe invataturile Mantuitorului nostru Isus Cristos si cresterea spirituala, dar si din punct de vedere al cunoasterii, a credinciosilor. Iar duminica aceasta nu face exceptie, textul Sfintei Evanghelii pentru astazi fiind asa-numita parabola "ispravnicului necredincios", regasita in Evanghelia dupa Sfantul Luca 16.1-13.

”¹ Şi le-a mai spus discipolilor: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunţat că i-ar risipi averea. ² El l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator!». ³ Atunci administratorul şi-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. ⁴ Ştiu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administraţie». ⁵ Şi chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator stăpânului meu?». ⁶ Acesta i-a spus: «Cu o sută de báţi de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci!». ⁷ După aceea, i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?». Acesta a răspuns: «O sută de kor de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi chitanţa şi scrie optzeci!». ⁸ Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.⁹ Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamóna nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă! ¹⁰ Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mai mari. Şi cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit şi în cele mai mari. ¹¹ Deci, dacă voi nu aţi fost credincioşi cu mamóna nedreaptă, cine vă va încredinţa adevărata bogăţie? ¹² Şi dacă nu aţi fost credincioşi cu [avuţia] străină, cine v-o va da pe a voastră? ¹³ Niciun [servitor] nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamónei”

Dragii mei, sa incepem prin a recunoaste ca Sfanta Scriptura contine invataturi pentru viata cea vesnica, iar unele dintre acestea nu sunt usor de inteles. Mai mult decat atat, daca ar fi sa cercetam evangheliile, s-ar putea sa descoperim ca aceasta pericopa aferenta zilei de astazi este una dintre pericopele cel mai dificil de descifrat daca nu petrecem timp incercand sa ii aflam tainele. De altfel, aceasta parabola a fost folosita de-a lungul timpului pentru a justifica anumite practici si sisteme de credinta eronate, precum vom vedea ulterior, inclusiv in vremea reformatorului Martin Luther, care, in predicile lui pe acest subiect, a denuntat aceste incercari de folosire nepotrivita a textelor Sfintei Scripturi.

Sa incepem prin a recunoaste faptul ca pentru biserica noastra Cuvantul lui Dumnezeu este singura norma infailibila (fara eroare), dupa care orice alta norma (sau regula) bisericeasca trebuie supusa. O caracteristica minunata a Cuvantului lui Dumnezeu este aceea ca nu prezinta contradictii; acest lucru insemnand ca, desi recunoastem ca exista pasaje dificil de interpretat si inteles, altele pe care mintea noastra umana inca nu poate sa le cuprinda, si chiar si paradoxuri, afirmam cu tarie faptul ca Scriptura nu are pasaje ce se contrazic unele pe altele, cum insusi Domnul nostru Isus Cristos afirma in Evanghelia dupa Sfantul Marcu: "Daca o imparatie este dezbinata in sine, acea imparatie nu poate dainui". De asemenea, in cartea Proverbelor putem citi in capitolul 30, versetul 5, faptul ca "Orice cuvant al lui Dumnezeu este incercat. El este un scut pentru cei ce se incred in El".

Astfel, privind catre parabola noastra, putem concluziona urmatoarele: este cu neputinta ca Domnul nostru Isus Cristos, prin aceasta pericopa, sa ii invete pe cei ce Il ascultau faptul ca a iti insela stapanul este o virtute, deoarece acest lucru ar contrazice Scripturile. Insasi Legea lui Dumnezeu este cea care ne invata "Sa nu furi." Trebuie deci sa aprofundam acest subiect pentru a putea descoperi adevaratul inteles al cuvintelor Mantuitorului. In acest sens, biserica noastra afirma cu tarie, spre folosul credinciosilor, o caracteristica a Bibliei puternic accentuata de catre Reforma Lutherana, anume ca Scriptura nu are nevoie de un interpretator extern, ci ea se interpreteaza pe sine - in alte cuvinte, precum am mai spus, ea este norma tuturor normelor de interpretare.

Dragii mei, luand seama la contextul in care se afla, a unei biserici sufocata de goana dupa avere, reformatorul Martin Luther a atentional in predicile sale faptul ca textul acestei parabole, folosit in mod nechibzuit, poate cu usurinta sa ne indrepte catre pacatul iubirii de bani. Insa, argumenta el, cuvintele Mantuitorului nostru transcend lumea materiala, iar "bogatiile nedrepte" mentionate in pericopa nu fac referinta la bani neaparat, atunci cand mentioneaza "Daca nu ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?". De fapt, in adevaratul sens al cuvantului folosit in text - mamona, cu totii avem parte de aceste averi nedrepte, din belsug. Putini sunt cei care pot spune ca nu au mai mult decat strictul necesar. Si nu sunt multi la numar, in societatea consumerista de astazi, ce nu se bucura de o calitate a vietii mult peste cea necesara supravietuirii. Insa este aceasta realitate un lucru rau?

Dragii mei, orice lucru sau posesiune pe care o avem, vine de la Dumnezeu, care, in intelepciunea Sa, distribuie aceste "bogatii" peste intreaga lume, dupa cum citim in Evanghelia dupa Sfantul Matei, la capitolul 5, versetul 45, ca "El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti". Cum se poate atunci ca in aceasta parabola averea sa fie numita "nedreapta" si sa aiba o conotatie negativa? Consider ca explicatia sta in versetul cu numarul 13, unde gasim scris "Nici o sluga nu poate sluji la doi stapani; caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tine numai la unul si va nesocoti pe celalalt. Nu puteti sluji lui Dumnezeu si mamonei". Punand acest lucru in context, putem observa ca de fapt nu darurile lui Dumnezeu in sinea lor sunt rele, ci nechibzuita folosire a lor - ce duce in cele din urma la despartirea omului de Dumnezeu, dupa cum Sfantul Apostol Paul scrie in prima sa epistola catre Timotei, la capitolul 6, versetul 10: "Caci iubirea de bani este radacina tuturor releleor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri."

Folosindu-se de aceste pasaje, Martin Luther mustra conducerea bisericii, afirmand ca ratacire si pacat este sa ne folosim de ceea ce avem peste nevoile noastre fara sa il ajutam pe aproapele nostru; aceste lucruri noi le avem in posesiune in mod nedrept, iar inaintea lui Dumnezeu aceasta avere reprezinta bunuri furate, deoarece crestinul trebuie sa invete sa dea si sa imprumute si sa stie sa traiasca, privat fiind de aceste bunuri. Asadar, spunea reformatorul: "marii bogatasi ai acestei lumi sunt de fapt cei mai mari dintre hoti", nu doar pentru ca poseda mult mai mult decat ar avea nevoie fara a face bine aproapelui, dar, asa cum ne invata si pericopa de astazi, ei se fura pe insisi, tinand la distanta adevaratele bogatii prin rautatea lor, dupa cum citim "Deci, daca nu ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?"

Dragii mei, pana acum am incercat sa explicam aceste confuzii ce apar adesea la o citire superficiala a acestui text. Haideti acum sa ne indreptam spre protagonistul central al parabolei noastre - "ispravnicul necredincios" (sau administratorul necredincios). In acest sens, pentru a nu confunda aceasta parabola cu o invatatura despre cum sa iti faci prieteni in lumea aceasta folosindu-te de furt, este esential sa intelegem contextul in care Domnul nostru Isus Cristos rosteste aceste cuvinte. Mantuitorul se adreseaza apostolilor, insa de fata sunt prezenti si fariseii, dupa cum ne spune versetul 14: "Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau si ei toate lucrurile acestea si isi bateau joc de El". Sa nu uitam ca fariseii erau cei care in mod deliberat cautau orice ocazie pentru a-l prinde pe Isus in capcana, acuzandu-L de blasfemii. Si asta deoarece invataturile Sale erau pentru ei de nesuferit, aratand in ei pacatul si rautatea - intelegerea distorsionata a Scripturilor. Ca si paranteza, aceasta "iubire de bani" caracteriza nu doar pe farisei, ci si pe liderii bisericesti din vremea lui Martin Luther, si pe multi dintre marii "bogati" din ziua de astazi.

Revenind la text, sa remarcam faptul ca acuzatiile facute impotriva acestui "ispravnic necredincios" nu sunt relatate a fi unele care sunt sustinute de dovezi. Mai mult, nu ne este descoperit cine sunt acuzatorii. Pericopa noastra incepe prin a ne spune ca acest ispravnic este "parat" sau "acuzat", iar cuvantul in greaca folosit aici este ”diabolo”. Da, este acelasi cuvant din care deriva si numele Satanei, acuzatorul fiecaruia dintre noi, cel al carui ocupatie era sa ne parasca inaintea tronului lui Dumnezeu, asta pana cand Domnul Isus S-a inaltat in glorie sa Il alunge. In mod similar, acuzatorii lui Cristos pe intreaga durata a misiunii sale pe pamant, au fost fariseii, cei pe care Mantuitorul ii numeste in Evanghelia dupa Ioan, capitolul 8, versetul 44: "Voi aveti de tata pe diavolul si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii".

In acelasi timp, parabola se incheie cu stapanul laudand pe ispravnicul sau pentru ca "lucrase intelept", desi titlul pus lui este de "necredincios" - un termen folosit de catre Isus intr-un mod ironic, poate chiar sarcastic, deoarece in ochii fariseilor ce Il ascultau, El era cel necredincios, pretinzand ca este Fiul lui Dumnezeu, dar stand la masa cu pacatosii si cu vamesii. Dar ce anume il face intelept pe ispravnicul din pericopa noastra: iertarea datoriilor. Aici este esenta acestei parabole, ce are ca scop pregatirea apostolilor pentru evenimentele ce urmau sa se desfasoare - acea calatorie catre Ierusalim, unde Domnul nostru Isus Cristos avea, prin moartea Sa pe cruce, sa stearga datoriile unei lumi pacatoase ce avea catre Creatorul sau o datorie imposibil de platit. Iar deznodamantul acestei datorii catre Dumnezeu nu putea sa fie decat moartea vesnica. Prin sacrificiul Sau, Domnul nostru Isus Cristos ne-a eliberat, luand asupra lui pacatele noastre si fiind pedepsit in locul nostru pentru ele. Sub acest blestem al pacatelor se afla fiecare om, deoarece cu totii am calcat si calcam Legea lui Dumnezeu, dupa cum explica si Sfantul Apostol Paul in epistola sa catre Romani, la capitolul 3, versetul 10: "Nu este nici un om drept, nici unul macar".

Asadar, de dragul necredinciosilor, pe cruce, Isus Cristos devine El acel ispravnic "necredincios". Din dragoste pentru noi, "pe cel ce nu a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim dreptatea lui Dumnezeu, in El" (2Cor 5:21). Acum, noi toti cei care suntem copii ai lui Dumnezeu suntem ispravnici drepti. Prin mila lui Dumnezeu noua, tuturor, ne-au fost date cheile catre Imparatia lui Dumnezeu si suntem astfel trimisi sa impartasim aceasta mare bucurie. In primul rand, noi suntem ispravnicii (sau administratorii) mijloacelor harului, ale Cuvantului lui Dumnezeu si ale Sacramentului marturisirii si iertarii pacatelor, ce confera indurarea lui Dumnezeu tuturor celor ce asculta si cred. In al doilea rand, noi suntem administratorii "mamonei nedrepte", bogatiilor acestei lumi prin care ne asiguram ca aproapele nostru are cele necesare traiului de zi cu zi, dar si prin care facem posibila predicarea Cuvantului si administrarea Sfintelor Sacramente, sprijinind si sustinand Biserica lui Cristos.

In rugaciunea "Tatal nostru", luata din Evanghelia dupa Sfantul Matei, capitolul 6, versetul 12, noi ne rugam "Iarta-ne noua pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". In textul original, cuvintele "pacat" si "gresiti" nu se regasesc, ci cuvantul in greaca ὀφειλήματα - datorii. Deci de fapt, Cristos ne invata sa spunem "Iarta-ne noua datoriile noastre, precum si noi iertam datornicilor nostri". Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca ne rugam Tatalui nostru din ceruri sa nu ia seama la pacatele noastre si sa nu desconsidere rugaciunea noastra din cauza lor. Nu suntem nici vrednici si nici nu meritam lucrurile pentru care ne rugam, insa le cerem de la Dumnezeu apeland la harul, mila si indurarea Sa, recunoscand faptul ca datorita pacatelor noastre nu meritam altceva decat pedeapsa. In mod similar, si noi, cu bucurie vom ierta si face bine tuturor acelora ce au datorii fata de noi, sau care ne-au gresit.

Si toate acestea pentru ca noi am fost iertati de catre Ispravnicul care a administrat "nedrept" pacatele si datoriile noastre, pentru ca in loc sa ne dea ceea ce fiecare om merita - moarte, El ne-a daruit viata fara de sfarsit.

Amin!