predica pentru Ajunul nașteri domnului, ajunul crăciunului, 24 12 2022

Predica pentru Ajunul Crăciunului este fundamentată pe Luca 2,1-20

”În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cézar Augúst ca să se facă recensământ pe tot pământul. ² Acest recensământ a fost primul, pe când Quirínius era guvernator al Síriei. ³ Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. ⁴ Şi Iosíf a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, ⁵ pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. ⁶ Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască ⁷ şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. ⁸ În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. ⁹ Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. ¹⁰ Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: ¹¹ astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. ¹² Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. ¹³ Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: ¹⁴ „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”. ¹⁵ Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii și-au spus unii către alţii: „Să mergem până la Betleém şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul!”. ¹⁶ Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosíf şi copilul culcat în iesle. ¹⁷ După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. ¹⁸ Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. ¹⁹ Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. ²⁰ Apoi păstorii s-au întors glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus.”

În Crezul Bisericii noastre există un moment în care îngenunchem și spunem următoarele cuvinte. ”pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, s-a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, și S-a făcut om”. Această afirmație este făcută cu privire la Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, cel despre care spunem că este: ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Despre Fiul lui Dumnezeu mărturisim faptul că este ”deoființă cu Tatăl” și, în același timp el este ”deoființă cu noi” deoarece ”s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, și S-a făcut om”

În persoana lui Isus din Nazaret, creștinii îl văd, îl cred și îl mărturisesc pe Dumnezeu care se în-omenește. Pe Dumnezeu care devine pentru eternitate Dumnezeu-om. Cuvintele Sfântului Înger Gabriel mărturisesc acest mister al credinței creștine atunci când îi spune Sfintei Fecioare Maria: ”Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui Davíd, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacób pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (Lc.1,31-33). Misterul credinței creștine mărturisește faptul că omul născut din Sfânta Fecioară Maria este Dumnezeul cel adevărat după cum spune Sfântul Apostol Ioan: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui” (In.1,14).

Prin gura Sfântului Profet Isaia, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (Is.9,6). Punctul culminant al acestei profeții sunt cuvintele care spun: ”un fiu ni s-a dat nouă”. Aceste cuvinte vin să spună faptul că întruparea Fiului lui Dumnezeu și nașterea lui la Betleem acum aproximativ două mii de ani reprezintă un dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor. Pentru ce anume? Crezul Bisericii noastre răspunde astfel: ”pentru a noastră mântuire”.

Fiul lui Dumnezeu coboară din cer și devine Fiul Mariei cu un singur scop iar acest scop este: ”pentru a noastră mântuire”. Fiul lui Dumnezeu nu coboară în lumea noastră nici ca să aducă fericire omului într-un anotimp friguros și neplăcut și nici ca să facă lumea acesta mai bună. Ci Fiul lui Dumnezeu coboară în lumea noastră și devine una cu noi pentru ca omul să fie eliberat din robia păcatului, a morții și a diavolului după cum citim: ”Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină” (Mt.4,16). Acesta deoarece, spune Sfântul Apostol Ioan: ”În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o” (In.1,4-5)

Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre o lume care ”zace în întuneric”, Sfântul Apostol Ioan spunându-ne: ”lumea întreagă zace sub [puterea] Celui Rău” (1In.5,19). Prin păcatul lui Adam, lumea creată de către Dumnezeu despre care ni se spune: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune” (Gen.1,31) a devenit străină de Dumnezeu el, o lume a suferinței, a ostilităților și a morții după cum citim: ”printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit” (Rom.5,12).

Evanghelia ne învață faptul că Dumnezeu este ”Tatăl nostru”, un tată care a iubit lumea acesta atât de mult încât, pentru salvarea ei de la moarte a făcut ceva absolut nebunesc după cum citim: ”Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi distruge” (1Cor.1,18) pentru ca mai apoi, Sfântul Apostol Paul să ne spună: ”Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor.1,25).

Nebunia Evangheliei lui Cristos este aceea că Dumnezeu a ales să nu judece și să nu condamne lumea pentru păcatul ei ci să o salveze din acestă robia a păcatului, a morții și a diavolului după cum citim: ”Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17). Cuvintele acestea ele Evangheliei ne vorbesc despre Dumnezeu ca îl trimite în lumea noastră pe Fiul său pentru ca el să elibereze lumea din păcat.

Dumnezeu însuși devine om prin întruparea Fiului său în pântecul Sfintei Fecioare Maria și născându-se în lumea noastră la Betleem. Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil.2,6-8). Astfel, de Crăciun sărbătorim nașterea Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, la Betleem.

Crăciunul este sărbătoarea în care spunem: ”Dumnezeu s-a făcut om și s-a născut la Bethleem”. Dumnezeu vine la noi nu ca judecător al nostru ci ca mântuitorul nostru din păcat. El ne mântuiește de sub blestemul legii punându-se pe sine însuși sub blestemul Legii nu prin comiterea de păcat ci prin asumarea naturii noastre și prin asumarea păcatului nostru. Astfel, Fiul lui Dumnezeu nu devine păcătos prin comitere de păcat ci este făcut păcătos de către Dumnezeu după cum citim: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4).

De aceea, Crăciunul este începutul a ceea ce Paștele devine sfârșitul. La Betleem începe ceea ce avea să se sfârșească la Ierusalim. Cuvintele îngerilor care spun: ”Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc.2,10-11) sunt completate de cuvântul Domnului Isus Cristos care spune: ”τετέλεσται” sau ”s-a împlinit” (In.19,30). Dumnezeu ne spune: ”μὴ φοβεῖσθε” sau ”nu vă temeți”. Nu vă temeți deoarece ceea ce a început la Betleem s-a împlinit la Ierusalim.

Fiul lui Dumnezeu s-a născut în mod real, a trăit în mod real și a murit pe cruce într-un mod real a și înviat din morți tot într-un mod real. El nu a rămas în mormânt alături de cei morți. Creștinii nu plâng la un mormânt pe mântuitorul lor. Acest mormânt nu există pentru că Isus Cristos este viu! El a înviat din morți și s-a înălțat la cer. Noi avem un salvator viu și acest lucru este foarte real. Nu este ficțiune! Mântuitorul nostru este viu și el mijlocește încontinuu pentru fiecare dintre noi. El ne iartă păcatele și ne oferă viața veșnică prin Evanghelia sa care vine la noi prin mijloacele harului: predicare, administrarea absoluțiunii și administrarea Sfintelor Sacramente.

Dragii mei, sărbătoarea nașterii Domnului Isus Cristos la Bethleem ne aduce aminte despre faptul că Dumnezeu însuși s-a coborât în lumea noastră și a luat personal parte la acesta, schimbând-o pentru totdeauna. A trăit viața noastră pentru ca noi să trăim viața veșnică. A murit pentru noi pentru ca noi să nu murim. A înviat pentru ca noi să înviem dintre cei morți. S-a înălțat la cer pentru ca și noi să fim puși în prezența lui Dumnezeu. Toate acestea ”pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

Amin