PREDICA PENTRU DUMINICA Cantate, A CINCEA DUMINICĂ DUPĂ ÎNVIEREA DOMNULUI, 15 05 2022

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a cincea Duminică după Învierea Domnului Isus Cristos, zi care, în calendarul Bisericii noastre poartă numele de Duminica Cantate. Această denumire provine din limba latină și o întâlnim în Psalmul 96 acolo unde, în primul verset, citim astfel: ”cantate Domino novum canticum”. În traducerea în limba română, această expresie spune: ”cântați Domnului o cântare nouă”. Predica pentru această Duminică este fundamentată pe Ioan 16:5-15

” ⁵ Însă acum mă duc la cel care m-a trimis şi nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?». ⁶ Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. ⁷ Totuşi, eu vă spun adevărul: este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi. ⁸ Şi când va veni el, va denunţa lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate şi cu privire la judecată. ⁹ Cu privire la păcat, pentru că nu cred în mine. ¹⁰ Cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl şi nu mă veţi mai vedea. ¹¹ Cu privire la judecată, deoarece conducătorul acestei lumi a fost judecat.¹² Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. ¹³ Însă, când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. ¹⁴ El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. ¹⁵ Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti.”

Privind în special la Europa și Statele Unite în post-modernism, este surprinzător să observăm cum o societate care s-a construit pe valorile creștinismului este în post-modernism atât de străină de creștinism. Acest lucru se întâmplă deoarece societatea post-modernă este una care se concentrează enorm de mult pe ceea ce se numește ”dreptate”. Lumea în care noi trăim este o lume în care ”dreptatea” este centrul universului. Iar pentru cineva care este fundamentat pe conceptul de ”dreptate” este cu adevărat imposibil să înțeleagă valorile predate de către creștinism.

Din păcate, însăși Biserica a fost prinsă în acest mod de gândire, motiv pentru care, în prezent, enorm de multe Biserici par să nu mai aibă multe lucruri în comun cu creștinismul. Acest lucru se întâmplă deoarece fundamentul creștinismului nu este ”dreptatea” ci fundamentul creștinismului este ”mila”. De aceea, este aproape imposibil pentru cineva care se concentrează pe ”dreptate” să înțeleagă o Biserică în care accentul principal cade pe doctrine și efortul principal este acela de a rămâne ancorată în învățătura creștină așa cum aceasta a fost predicată de către Sfinții Apostoli, de către Părinții Bisericii și de către Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea.

Pentru majoritatea covârșitoare a Bisericilor Creștine din prezent, concentrarea nu mai este deloc pe doctrinele Scripturii așa cum acestea au fost predicate de către Biserică de-a lungul timpului ci Biserica post-modernă este o Biserică aplecată asupra problemelor sociale, economice și politice ale acestei lumi, punând umărul la ceea ce este ”dreptatea socială”. Problema Bisericii din prezent nu mai este învățătura mărturisită sau doctrinele ci este ”cum să facem lumea acesta mai bună”. Din acest efort își trage seva mișcarea ecumenică post-modernă. În opinia filosofiei acestui veac, creștinii nu mai trebuie să privească la doctrine – pentru că doctrinele separă – ci creștinii trebuie să se unească între ei, ba chiar trebuie să se unească inclusiv cu non-creștinii, deoarece scopul principal trebuie să fie ”binele comun”.

Lumea post-modernă are un motto: ”Dumnezeu este iubire”. Acest motto este mereu interpretat într-o direcție în care dragostea lui Dumnezeu se exprimă prin ”dreptatea lui Dumnezeu”, Dumnezeu iubindu-i pe toți acei oameni care depun eforturi în privința împlinirii ”binelui comun” și urându-i pe toți aceia care aduc dezbinare și nefericire în acestă lume. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi iubește pe cei care urmează filosofia acestei lumi post-moderne și îi urăște pe cei care i se opun.

Conceptul acesta de ”Dumnezeu este iubire” a generat un alt concept aproape universal acceptat și promovat de societatea post-modernă, anume cel care spune faptul că: ”lumea acesta este una bună”. Iar o Biserică în care există îndrăzneala să se contrazică aceste valori ale societății post-moderne este o Biserică pe care societatea trebuie să o condamne și să o aducă la tăcere deoarece este un element care perturbă bunul mers al acestei lumi.

Totuși, dragii mei, lumea în care trăim nu merge după cum gândește societatea post-modernă cu după cum Dumnezeu ne spune. Dumnezeu ne revelează o lume care este cu totul diferită față de lumea pictată de către societatea post-modernă. Sfânta Scriptură ne învață faptul că lumea în care trăim se află în robia diavolului și, de asemenea, ne învață faptul că omul nu este sfințit prin faptele sale de participare la ”binele comun” ci prin mijloacele harului lui Dumnezeu din care omul se împărtășește cu credință în Cuvântul Evangheliei.

Astfel, în ciuda afirmațiilor filosofiei post-moderne, omul nu poate să facă această lume mai bună deoarece omul în sinea lui nu este bun. Doar ceva ce este bun poate să facă ceva bun după cum însuși Domnul Isus Cristos concluzionează: ”Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune” (Mt.7,16-18) iar Sfântul Profet Ieremia spune: ” Oare poate să-şi schimbe un etiopian pielea sau leopardul, petele? Şi voi, veţi putea oare face binele voi, care sunteţi învăţaţi să faceţi răul?” (Ier.13,23).

Evanghelia Domnului Isus Cristos ne spune faptul că Dumnezeu ne iubește nu pentru că noi face lucruri bune care merită dragostea lui ci pentru că Dumnezeu ne-a iertat păcatele prin faptul că l-a oferit pe însuși Fiul său ca înlocuitor al nostru și că a pus peste acesta toate păcatele noastre, aducând asupra lui moartea pe care păcatul o merită conform Legii. Apoi, tot Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos ne spune faptul că: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Prin faptul că Dumnezeu ne pune în Cristos, el ne declară sfinți, drepți și nevinovați de dragul exclusiv al Domnului nostru Isus Cristos.

Aici este marele paradox pe care creștinismul îl predică: anume că Dumnezeu îi declară drepți pe aceia în care nu se găsește nici un fel de dreptate. Dumnezeu îi declară sfinți pe aceia în care nu se găsește nici un fel de dreptate. Iar o astfel de învățătură nu poate să fie concepută de către societatea post-modernă pentru care orice om, indiferent de situația lui, este un om bun.

Dragii mei, pentru a fi creștin trebuie să încetezi să asculți glasul acestei lumi ci să asculți ”glasul lui Dumnezeu”. Pentru a auzi ”glasul lui Dumenzeu” nu trebuie să privim la cer și nici măcar în interiorul nostru. Nu de acolo ne vorbește Dumnezeu. Dumnezeu ne vorbește din și în Cuvântul său care este Sfânta Scriptură. Pentru a fi creștin trebuie să îl căutăm și să îl experimentăm pe Dumnezeu în Cuvântul Sfintei Scripturi. Astfel, noi trebuie să credem Legea care ne dovedește explicit faptul că suntem păcătoși și trebuie să credem Evanghelia care ne mângâie și ne numește ”sfinți”.

Diavolul este extrem de parșiv. Pe de o parte el este cel care ne ispitește să păcătuim învățându-ne faptul că noi suntem buni iar păcatele noastre nu au darul să îl supere pe Dumnezeu care este tolerant și iubitor. Pe de altă parte, după ce păcătuim, el se folosește de păcatele noastre pentru a ne arăta faptul că suntem niște nenorociți aflați sub mânia veșnică a lui Dumnezeu. Dar nu uitați faptul că Domnul Isus Cristos îl descrie pe diavol astfel: ”căci [diavolul] este mincinos şi tatăl [minciunii]” (In.8,44). Un creștin adevărat nu va da ascultare diavolului ci Scripturii.

Da, Scriptura însăși – prin Lege – ne spune faptul că suntem murdari de păcat și că păcatul nostru merită condamnarea veșnică din partea lui Dumnezeu. Dar tot Scriptura ne spune – prin Evanghelie – faptul că Dumnezeu este un tată iubitor al cărui dragoste este mai mare decât mizeria păcatului nostru și că, cu sângele lui Cristos, e însuși spală de pe noi mizeria aceasta a păcatului. În Cristos, Dumnezeu ne-a adoptat ca fii ai săi și, deși noi continuam să fim păcătoși, Dumnezeu nu încetează să fie Tatăl nostru. Iar Tatăl nostru din ceruri ne va lua să fim cu el pentru veșnicie iertând păcatele noastre în și prin Isus Cristos.

Dragii mei, tot ceea ce am spus până acum trebuie să fie crezut dacă vrem să mergem în viața veșnică. Dar cum poate un om păcătos, un om fără pasiune și dorință după Dumnezeu să creadă toate aceste lucruri?

În pericopa din acestă Duminică am citit cuvintele Domnului Isus Cristos care spun astfel: ”când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni” (In.16,13). Sfânta Scriptură este cea care ne învață faptul că Duhul Sfânt este cel care, folosindu-se de predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, naște credință în omul în care este necredință și dă viață în omul în care este moarte.

Duhul Sfînt, ”ὁ Παράκλητος”, vine la noi pentru a face o lucrare dublă. Prin predicarea Legii pe care o avem în Sfânta Scriptură și pe care însuși Domnul nostru Isus Cristos a predicat-o atunci când a fost în trup printre noi, Duhul Sfânt ne conștientizează cu privire la cine suntem cu adevărat. Cine suntem, cum suntem și încotro ne îndreptăm. Nu societatea post-modernă ne poate spune adevărul despre noi ci doar Duhul Sfânt prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Apoi, după ce Legea ne-a convins despre faptul că nu suntem buni și a trezit în noi strigătul de disperare care spune: ”om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom.7,24), prin predicarea Evangheliei, Duhul Sfânt ne poartă spre promisiunea lui Dumnezeu care spune: ”Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.” (In.3,16-17). Iar apoi, prin gura Sfântului Apostol Paul ne spune astfel: ”Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus” (Rom.8,1). Deși mulți creștini vor accepta aceste concepte, din păcate, cele mai multe Biserici din prezent fapt din expresia ”cei care sunt în Cristos Isus” o reîntoarcere la Lege afirmând că Dumnezeu ne așază în Cristos prin har după care a rămâne în Cristos înseamnă a împlini Legea în viața ta.

Pe acești oameni Duhul Sfânt îi contrazice cu Evanghelia lui Cristos dovedind că rămânerea în Cristos se face tot prin har, tot prin mijloacele harului. Dumnezeu ne așează în Cristos prin Botez și ne ține în Cristos prin predicarea Evangheliei și prin administrarea ei în Sfânta Absoluțiune și Sfânta Euharistiei.

Cuvântul Evangheliei ne spune astfel: ”Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate” (1In.1,9) iar Domnul Isus Cristos ne mărturisește astfel: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54).

Dragii mei, Biserica adevărată a Domnului nostru Isus Cristos va fi mereu ancorată în învățătura Scripturii deoarece prin predicarea corectă și completă a Scripturii, Duhul Sfânt lucrează credință în om. Iată de ce pentru Biserica noastră atenția acordată doctrinelor și corectitudinii credinței este una atât de mare. Pentru că noi nu credem că lumea acesta va fi salvată prin ”dreptatea binelui comun” ci va fi salvată doar prin lucrarea Duhului Sfânt care, prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu schimbă necredința în credință și învie ceea ce este mort.

Oricât de dreaptă va ajunge lumea aceasta, fără credință în Cristos nu există mântuire și credința nu poate exista acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu nu este predicat în puritatea lui după cum citim: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos.” (Rom.10,17).

Amin!