PREDICA PENTRU Duminica Tuturor Sfinților, 6 11 2022

”¹ Văzând mulţimile, [Isus] s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. ² Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa, zicând: ³ „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! ⁴ Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! ⁵ Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! ⁶ Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! ⁷ Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor [afla] milostivire! ⁸ Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! ⁹ Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! ¹⁰ Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! ¹¹ Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, [minţind], vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. ¹² Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri! Căci aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea voastră.”

Cuvântul ”sfânt” provine în limbile română și engleză din cuvântul latin ”sanctus” și face referire la „o persoană sfântă”. Cuvântul acesta apare în Noul Testament de cel puțin nouăsprezece ori, și de fiecare dată face referire la: „o persoană sfântă”. Cuvântul ”sfânt” face referire la o persoană „pusă deoparte de Dumnezeu pentru Dumnezeu”. De aceea numim Scriptura ca fiind ”Sfânta Scriptură”. În acest fel ne referim la faptul că Scriptura aparține lui Dumnezeu. În același sens numim și Biserica drept ”Sfânta Biserică” pentru că ea aparține lui Cristos.

În sânul creștinismului a existat și există o oarecare confuzie cu privire la termenul „sfânt”. Unii oameni au crezut și cred într-un mod eronat faptul că cuvântul „sfânt” însemnă „fără păcat” mai degrabă decât ”a fi pus deoparte pentru Dumnezeu”. Și astfel, toți acești numeroși creștini cred și proclamă ideea greșită că sfinții sunt niște oameni fără de păcat.

Privind însă la Scriptură, descoperim că ”sfinții” despre care ne vorbește Cuvântul nu au fost acei oameni care nu au cunoscut păcatul. Din contră, Cuvântul ne spune astfel: ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificaţi în mod gratuit prin harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus” (Rom.3,23-24). ”Sfinții din ceruri” sunt fără păcat nu pentru că nu au păcătuit, ci pentru că păcatul lor a fost iertați și Dumnezeu a încheiat lucrarea bună pe care a început-o în ei. ”Sfinții”, aici sau în ceruri, sunt acei oameni care au fost iertați de păcatele lor prin credință.

Noi suntem sfinții de pe pământ pentru că suntem puși deoparte pentru Dumnezeu prin Sfântul Botez. În apa Botezului noi am fost iertați și vinovăția noastră a fost înlăturată. Dar lucrarea bună pe care a început-o Dumnezeu în noi nu este încă încheiată. De aceea nici unul dintre noi nu este încă fără păcat. De aceea spune Sfântul Apostol Ioan: ”Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi” (1In.1,8). Noi păcătuim zilnic dar păcatele noastre sunt deja iertate în Cristos, Mântuitorul nostru.

Datorită jertfei lui Cristos pe cruce, păcatele noastre nu sunt puse împotriva noastră. Dumnezeu ne-a declarat neprihăniți prin har, prin răscumpărarea care este în Domnul nostru Isus Cristos și ne-a pus deoparte pentru Dumnezeu în apa Sfântului Botez. De aceea, credinciosul este ”o persoană sfântă care aparține lui Dumnezeu”, chiar dacă rămâne încă un păcătos, după cum spune Sfântul Apostol Ioan: ”Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat [încă] ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1In.3,2).

Sfinții lui Dumnezeu nu sunt oameni lipsiți de păcat ci oameni care au fost iertați de păcatele lor prin har. Ei sunt poporul sfânt al lui Dumnezeu care a fost răscumpărat cu un mare preț și care aparține lui Dumnezeu deși nu sunt încă fără păcat. De aici provine conceptul luteran de ”simul iustus et peccator”. Mai precis, aparținem lui Dumnezeu ca sfinți și, în același timp, suntem încă niște păcătoși în fiecare zi a vieții noastre. Suntem însă niște păcătoși care ne pocăim zi de zi de păcatele noastre și a căror păcate sunt iertate.

Doar pentru faptul că suntem ”simul iustus et peccator” nu înseamnă că păcatele noastre nu ne mai afectează cu absolut nimic sau că le tratăm ca și cum acestea ar înceta să existe. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Ioan: ”Cine comite păcatul este de la diavol, pentru că diavolul păcătuieşte de la început. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să nimicească lucrările diavolului.Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască, pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu” (1In.3,8-10)

”Simul iustus et pecator” nu înseamnă faptul că noi facem un obicei din a comite păcat exact așa cum procedam înainte de a fi ”născuți din apă și din Duh” (In.3,5). Dacă facem o practică din a păcătui, dacă nu îi iubim pe frații noștri, dacă batjocorim prețul pe care l-a plătit Cristos pentru păcatele noastre și îi urâm pe cei pe care Dumnezeu îi iubește, atunci suntem ai diavolului. Însă, dacă Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în noi și noi în Cuvântul lui Dumnezeu, atunci fiecare păcat pe care îl comitem ne va durea enorm și ne va trimite mereu și mereu la pocăință.

Astfel, viața de ”simul iustus et pecator” este o viață continuă de pocăință pentru că este o viață de străduință în renunțarea la păcat. Este o viață în care mereu ne străduim să renunțăm la păcat dar în care eșuam în efortul nostru. De aceea, ori de către ori păcătuim, ne aducem aminte cu credință cuvintele Evangheliei care spun: ”Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate” (1In.1,9) Viața de ”simul iustus et pecator” este o continuă luptă de renunțare la păcat, de pocăință și de strădanie în practicarea neprihănirii.

A practica neprihănirea înseamnă a fi devotat Evangheliei lui Cristos. Înseamnă o continuă pocăință și o continuă rămânere în mijloacele de neprihănire pe care Dumnezeu le-a instituit și le-a dat Sfintei sale Biserici pentru noi. Aceste mijloace ale harului sunt: predicarea Evangheliei, Sfântul Botez, Sfânta Absoluțiune și Sfânta Euharistie. Dragii mei, rămânerea în aceste mijloace ale neprihănirii ne definește ca adevărați creștini.

De asemenea, ”simul iustus et pecator” înseamnă și faptul că rămânerea noastră în aceste mijloace ale harului este una imperfectă și șovăitoare pentru că trupul nostru este slab și păcătuim zilnic mult. Dar, prin credință, noi avem încredere în Dumnezeu pentru că Cristos și-a dat viața pentru noi. El ne-a spălat în apele Sfântului Botez ca să fim ai Săi, deși El a știut întotdeauna cât de bolnavi și de slabi suntem; cât de încăpățânați și de egoiști suntem; cât de răi suntem și cât de greu ne este să renunțăm la păcat.

Cristos a făcut totul pentru mântuirea noastră într-o dragoste perfectă și are toată autoritatea de a-și ține promisiunile și de a acționa conform Evangheliei sale. El are autoritatea de a ne face ucenicii săi, adică de ai sfinți pe păcătoși prin proclamarea Evangheliei sale în Cuvântul predicat, în Absoluțiune și în Sacramente. Aceasta este ceea ce Dumnezeu ne-a promis în Evanghelia sa și ceea ce a făcut Dumnezeu în și prin Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos.

Noi, cei născuți din nou, credem acest mesaj al Evangheliei. Sfinții lui Dumnezeu se uită întotdeauna la lucrurile obiective ale lui Dumnezeu, la ceea ce El a spus, a promis și a făcut. Pentru că toate păcatele, îndoielile noastre și slăbiciunile noastre vor trece, dar ”Verbum Domini manet aeternum” adică ”cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci” (1Pt.1,25). Iar Domnul ne face următoare promisiune: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27).

Noi suntem sfinții lui Dumnezeu pentru că suntem îmbrăcați în Cristos. Suntem sfinții lui Dumnezeu pentru că noi credem promisiunea Domnul Isus Cristos care spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54). Suntem sfinții lui Dumnezeu pentru că noi credem promisiunea lui Cristos care ne spune: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In.5,24)

Astfel, prin credință noi suntem bucuroși atunci când lumea ne batjocorește și ne prigonește și rostește tot felul de rele și minciuni împotriva noastră din pricina lui Cristos. Suntem bucuroși atunci când oamenii ne spun că suntem ipocriți, sau păcătoși sau că nu suntem creștini adevărați. Ne bucurăm pentru că noi privim la Mântuitorul nostru iar Domnul Isus Cristos însuși ne spune: ”Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri” (Mt.5,12).

Amin!