predica pentru Duminica Învierii, 31 03 2024
” 1 După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdaléna, Maria, mama lui Iacób, şi Salomé au cumpărat miresme ca să vină şi să-l ungă. 2 Şi, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele [abia] răsărise 3 şi ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?”. 4 Dar privind, au observat că piatra fusese rostogolită, deşi era foarte mare. 5 Intrând în mormânt, au văzut un tânăr aşezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, şi au fost cuprinse de spaimă. 6 Dar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarinéanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră! 7 Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el merge înaintea voastră în Galiléea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus”. 8 Ieşind, au fugit de la mormânt, căci tremurau de spaimă şi de uimire. Şi nu au spus nimănui, pentru că se temeau.”
Duminica Paștelui sau Duminica Învierii este cea mai importantă sărbătoare a creștinismului deoarece aceasta vine să ne spună faptul că acel Isus din Nazaret care spunea despre sine: ”Eu şi Tatăl una suntem” (In.10,30) respectiv: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In.14,16), acel Isus din Nazaret care a fost trădat, arestat, torturat, ucis pe o cruce la Ierusalim și așezat într-un mormânt, trăiește. Duminica Învierii este Sărbătoarea în care cântăm cu toții: Cristos a înviat din morți!
Acel Isus din Nazaret care a spus: ”eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (In.10,11) este cel care, acolo la Golgota, atârnat de o cruce, a suferit tot ceea ce mânia lui Dumnezeu avea să reverse asupra omului păcătos. El a îndurat tot ceea ce iadul are pregătit pentru omul păcătos. Dar, iată, el trăiește. El și-a dat viața pentru fiecare dintre noi ca jertfă pentru păcat dar a luat-o înapoi pentru că el a împlinit voia tatălui. Prin moartea lui, toate profețiile și-au atins împlinirea iar Legea a fost și ea împlinită pe deplin. El a fost mort. A fost îngropat. Dar acum, cel născut din Sfânta Fecioară Maria a revenit la viață.
Și nu doar că a învins moartea și a revenit la viață ca o împlinire a cuvântului care spune: ”Când un om puternic, bine înarmat, îşi păzeşte casa, ceea ce are el este în siguranţă; dar dacă vine unul mai puternic decât el şi îl învinge, îi ia armele în care se încredea şi împarte [prada]” (Lc.11,21-22). El a învins moartea consumând în moarte sa întreaga dezamăgire pe care noi i-am adus-o lui Dumnezeu. Adam L-a dezamăgit pe Dumnezeu în grădina Edenului. David L-a dezamăgit pe Dumnezeu în Ierusalim. Petru l-a dezamăgit pe Dumnezeu în curțile lui Caiafa. Noi l-am dezamăgit pe Dumnezeu în viața noastră. Dar Domnul Isus Cristos nu l-a dezamăgit.
A fost o vreme în care părea faptul că vom fi distruși. Păcatele noastre păreau că ne vor învinge și ne vor robii pentru totdeauna. Părea că vom îndura dreptatea rușinii noastre. Că vom fi demascați ca păcătoși și vom suporta pentru eternitate mânia lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului. Dar acum nu mai avem de ce să ne temem. Domnul nostru Isus Cristos este viu.
Domnul Isus Cristos este viu și Dumnezeu nu mai este furios. Dumnezeu nu mai caută răzbunare ci, în schimb, vine la noi să ne dăruiască iertare, pace și viață veșnică. El vine și ni se dăruiește nouă pe sine însuși cu îndurare și iubire pentru că noi suntem de acum Mireasa sa preaiubită. Cristos este viu iar noi suntem de acuma din nou ai Tatălui, fii și fiice în Cristos.
Cristos trăiește iar în învierea lui se împlinește cântecul pe care Sfinții Îngeri l-au cântat pe dealurile Bethlehemului: ”Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc.2,14). Cristos este pacea pe pământ, între Dumnezeu și oameni. El este: Prințul Păcii, Domnul Vieții, Leul lui Iuda. Și el trăiește. Toate celelalte lucruri eșuează. Toate lucrurile din creație îmbătrânesc, mor și putrezesc, dar nu și El. El a murit, dar nu a putrezit. El a plătit pe deplin plata păcatului. El S-a dat pe Sine ca Jertfă. El a fost bătut în cuie pe cruce și străpuns de sulița centurionului. Dar acum El trăiește.
Învierea lui Cristos a pus punct războiului din ceruri. Satana a fost aruncat în iad și legat în lanțuri. De asemenea, și toate păcatele care ne țineau înrobiți morții. Acum Cristos trăiește iar noi suntem liberi. Nu mai există nimic care să ne țină în robia păcatului, a morții și a diavolului. Nu mai există nimic care să ne țină despărțiți de Dumenze. Vechiul nostru dușman, diavolul, nu mai are nimic cu ce să acuze. Heruvimii cu săbii în flăcări au fost îndepărtați. Ei cântă acum lauda lui Dumnezeu și le spun femeilor: "Nu este aici, căci a înviat după cum a zis" (Mt.28,6).
Mântuitorul nostru trăiește. Și Dumnezeu nu mai este furios. Păstrați mereu asta în mintea și în inima voastră! Dumnezeu nu mai este furios. Cristos nu caută răzbunare. Nu-i învinovățește pe cei care l-au ucis. El nu ne învinovățește nici pe noi. Cererea pe care a agresat-o Tatălui pe cruce: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" (Lc.23,34) este îndeplinită prin învierea Sa. El revine la viață din moarte pentru a ierta, pentru a ne iubi și pentru a ne da viața veșnică.
Duminica învierii vine să ne spună faptul că păcatele noastre au fost toate iertate. Postul s-a încheiat. De acum, începe sărbătoarea. Și ceea ce ne-am abținut să cântăm dar inimile noastre au șoptit pe tot parcursul Postului Mare, acum izbucnește dintr-o dată din inimile noastre: "Aleluia!". Lăudați-L pe Domnul pentru că el trăiește. Aleluia! Isus a murit, dar nu mai este mort. Aleluia! Isus trăiește. Moartea a făcut ce-a fost mai rău, dar acum moartea este desființată. ”Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?” (1Cor.15,56).
De acum înainte să nu vă mai fie teamă. Domnul Isus Cristos trăiește și nu este supărat. Sacrificiul a fost făcut pentru voi. În sacrificiul lui pe cruce, păcatele voastre au fost șterse și uitate. Neprihănirea lui este declarată ca fiind neprihănirea noastă. Isus trăiește și ne îmbracă în viața și în neprihănirea lui. Astfel, Adam, David și Petru sunt restaurați. Noi suntem împăcați cu Tatăl în Fiul. Viitorul vostru este asigurat pentru că Domnul Isus Cristos trăiește.
Nu doar moartea și iadul, diavolul și demonii lui sunt desființați. Toate păcatele noastre sunt, de asemenea, anulate. Ele au dispărut dinaintea lui Dumnezeu. Au fost distruse de moartea și învierea lui Cristos. Dumnezeu le-a uitat pentru că a privit la moartea Fiului său. Isus trăiește. Aleluia!
Domnul Isus Cristos trăiește. Și el ne promite astfel în Evanghelia sa: ”pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi” (In.14,19). Pentru că Domnul Isus Cristos trăiește, noi suntem drepți înainta lui Dumnezeu. Suntem plăcuți și încântători pentru El. Sunteți iertați, suntem curați, suntem puri, suntem sfinți și plini de faptele sale bune și de numele său cel sfânt. Dumnezeu nu este mânios pe noi ci, din contră, El este bucuros că suntem iar al lui. Și Dumnezeu ne dorește și ne iubește pe deplin. Aleluia!