PREDICA DIN Joia Mare, JOIA DIN SĂPTĂMÂNA SFÂNTĂ, 1 02 2021

Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu suntem astăzi în Joia Mare, Joia din Săptămâna Sfântă, ziua în care ne amintim de ultima cină pe care Domnul Isus Cristos a trăit-o în compania Ucenicilor săi cu doar câteva ore înainte de arestarea sa. Este ziua în care Domnul Isus Cristos a instituit Sfântul Sacrament al Altarului sau Sacramentul Sfintei Cine, ziua în care Sfinții Apostoli au mâncat pentru prima data trupul adevărat al Domnului Isus Cristos și au băut pentru prima dată sângele Domnului nostru Isus Cristos. Pentru această zi specială din Săptămâna Sfântă, predica se fundamentează pe textul din Ioan 13, 1-15 și 34-35.

”¹ Înainte de Sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. ² În timpul cinei – când diavolul pusese deja [gândul] de a-l trăda în inima lui Iúda Iscarióteanul, fiul lui Símon –, ³ ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, ⁴ s‑a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s‑a încins. ⁵ Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. ⁶ A venit deci la Símon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?”. ⁷ Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu ştii acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. ⁸ Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. ⁹ Símon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. ¹⁰ Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. ¹¹ Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”.

³⁴ Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii! ³⁵ Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”

Evanghelia Sfântului Apostol Ioan ne spune faptul că, în noaptea în care a fost trădat, Domnul Isus Cristos i-a spălat picioarele trădătorului Iuda. Acest act al spălării picioarelor a fost un act de intimitate profundă prin care Domnul Isus Cristos ia asupra lui murdăria ucenicilor săi, transferându-le acestora dreptatea lui. Ceea ce ne surprinde foarte mult este să vedem faptul că Domnul Isus Cristos spală picioarele trădătorului Iuda. Acest lucru dovedește faptul că Dumnezeu îi iubește pe absolut toți oamenii, împlinind-se astfel cuvintele care spun: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16) respectiv cuvintele Domnului care spun: ”nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui și să trăiască” (Ez.33,11). Cu toate că Domnul Isus Cristos vine la Iuda pentru al curăța cu harul său și să îi ofere viața veșnică, după cum citim: ”Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine” (In.13,8), acesta din urmă nu beneficiază de curățarea lui Cristos deoarece respinge neprihănirea lui Cristos, preferând banii preoților. Și după ce Domnul Isus Cristos a fost răstignit, Iuda a urmat aceeași care ”a sinelui”, preferând să se supună propriei judecăți și remușcări decât să ne încreadă în mila și în dragostea lui Dumnezeu.

Prin gestul său, Domnul Isus Cristos a oferit o pildă practică cu privire la iubire. O iubire care nu este deloc ușoară deoarece nu se bazează pe meritul nostru de a fi iubiți. De altfel, dacă Dumnezeu ne-ar iubi pe baza unor merite, atunci fața lui nu s-ar întoarce către nici unul dintre noi, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit” (Rom.3,11-12). Pilda acesta ne-a fost dată de către Domnul nostru Isus Cristos nu doar ca să ne arate cum Dumnezeu ne iubește nu în funcție de meritele omului ci și ca să ne învețe faptul că noi înșine trebuie să manifestăm aceeași formă de iubire față de aproapele nostru. Astfel, ucenicii au văzut în mod practic ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne învață atunci când spune: ”să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mt.22,39). Acesta este pilda minunată pe care Domnul Isus Cristos a predat-o ucenicilor săi în Joia Mare, anume: să ne iubim unii pe alții, să ne iertăm unii pe alții și să ne purtăm unii altora poverile. Despre acest lucru este vorba în pilda spălării picioarelor ci nicidecum despre instituirea unui sacrament sau a unui ritual pe care Biserica lui Cristos ar trebui să îl observe ca atare în închinarea ei liturgică.

Dar Joia Mare este mai mult decât despre spălarea picioarelor ucenicilor. Așa cum am spus este ziua în care Domnul Isus Cristos a fost trădat și arestat. Este o zi a tristeții, reprezentând debutul patimilor sale cumplite, îndurate pentru mântuirea omului aflat în robia păcatului, a morții și a diavolului. Este o zi a tristeții pentru că Domnul Isus Cristos avea să fie abandonat și trădat chiar de către aceia cărora le-a spălat picioarele arătându-le cât de mult îi iubește. A fost abandonat de către aceia care spuneau: ”Îmi voi da viaţa pentru tine!” (In.13,37).

Joia Mare mai este despre ceva cu totul și cu totul special. Este ziua în care Domnul Isus Cristos ne-a oferit darul sacramental al trupului și sângelui său, promițând faptul că: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (In.6,54-57). Această taină este realitatea centrală a credinței creștine fiind ceea ce însuși Domnul Isus Cristos ne cere să facem, după cum citim: ”Faceţi aceasta, [...] în amintirea mea!” (1Cor.11,25). Sacramentul Botezului este cel care ne definește ca creștini. Sfântul Botez este cel care spune că noi suntem ai lui Cristos și că, în Cristos, suntem fii și fiice ai lui Dumnezeu după cum citim: ”Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,26-27). În Sacramentul Euharistiei, Domnul Isus Cristos ni se oferă nouă, cu trupul și cu sângele său în pâine și vin, pe care le mâncăm și bem, primind iertarea păcatelor și împlinind cuvintele Domnului Isus Cristos care spun: ”ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni” (1Cor.11,26).

Principalul beneficiu pe care Dumnezeu ni-l oferă în Sacramentul Euharistiei este unul spiritual. Acest beneficiu ne este transmis prin mijloace trupești. Așa cum nu putem să administrăm Sacramentul Botezului unui ”suflet” ci îl administrăm unui ”trup”, la fel, și Sacramentul Euharistiei este administrat unui ”trup”. În Liturghia Bisericii lui Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu vine și ne atinge inima intrând prin urechile noastre. În schimb, trupul și sângele Domnului ne ating inima intrând prin gura noastră. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că acela care crede Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos și crede făgăduința pusă de către Dumnezeu în Sacramentul Euharistiei, primește iertarea păcatelor, viață și mântuire.

Observăm, în acest fel, faptul că Sacramentul Euharistiei lucrează același har și ne oferă aceleași beneficii pe care le oferă Evanghelia lui Cristos și Sacramentul Sfântului Botez. Dumnezeu nu a instituit Sacramentul Euharistiei ca să fie un fel de ”rapel” pentru Sacramentul Botezului, un mijloc al harului prin care crește eficiența harului oferit de Dumnezeu, așa cum ”rapelul” crește eficiența vaccinului anti-Covid19. Domnul Isus Cristos a instituit Sacramentul Euharistiei pentru că noi avem nevoie de acest Sacrament care este uzat pe tot parcursul existenței noastre. În absența Sacramentului Euharistiei nu am fi lipsiți de harul lui Dumnezeu, pentru că harul lui Dumnezeu vine la noi într-un mod eficient prin Evanghelia lui Cristos – citită și predicată – și prin Sacramentul Botezului. Însă, fără Sacramentul Euharistiei nu am fi cine Dumnezeu ne-a menit să fim pentru că tocmai Dumnezeu este cel care a instituit acest Sacrament pentru noi.

Sacramentul Euharistiei este esențial pentru credința creștină exact așa cum Sacramentul Botezului este esențial pentru credința creștină. Aici se ridică întrebarea: ”poate să existe credință fără Sacramentul Euharistiei?”. Nucleul răspunsului trebuie găsit în milostivirea și în voința activă a lui Dumnezeu în instituirea acestui Sacrament. Probabil că credința poate să trăiască și fără Sacramentul Euharistiei dar Dumnezeu a vrut ca noi să avem Sacramentul Euharistiei pentru a hrăni credința noastră. Omul poate trăi o vreme și fără mâncare, fără soare, fără companie. Dar, cu timpul, în absența acestora, viața se deteriorează până ajunge să moară. La fel stau lucrurile și cu Sacramentul Euharistiei. În anumite momente de dificultate sau de imposibilitate, credința noastă poate să supraviețuiască fără el, dar omul trebuie să nutrească o dorință sfântă după împărtășirea cu acest Sacrament binecuvântat. Noi nu vom renunța la a ne împărtăși cu Sacramentul Euharistiei pentru a ne satisface anumite nevoi ale vieții de zi cu zi. Dacă am proceda așa, ar fi o atitudine nefericită. Una este să ne aflăm în imposibilitatea de a participa la Liturghia Bisericii pentru a ne împărtăși cu Sacramentul Euharistiei și alt ceva este să dăm prioritate altor lucruri în viața noastră.

Sacramentul Euharistiei mai poartă cu el o caracteristică foarte importanță. Crezul Apostolic ne vorbește despre Sacramentul Euharistiei folosind expresia greacă: ”ἁγίων κοινωνίαν” (haghion koinonian), respectiv expresia latină: ”sanctorum communionem”, de unde noi avem în limba română expresia: ”comuniunea sfinților”. În Sacramentul Euharistiei, Biserica vine la altar, înaintea lui Dumnezeu ca: “ἁγίαν καθολικὴν ἐκκλησίαν” (haghian katholiken eclesian) sau ”Biserică cea sfântă și atotcuprinzătoare”, așa cum mărturisește Biserica noastră. Sfântul Apostol Paul spune: ”Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine” (1Cor.10,17). De aceea, Sacramentul Euharistiei este un Sacrament al unității Bisericii, este “κοινωνία” (coinonia) celor botezați cu Cristos și unii cu alții.

Dragii mei, Dumnezeu știe că, desi războiul a fost câștigat prin jertfa lui Cristos, bătălia creștinului cu diavolul continuă. Dușmanul nu se recunoaște învins, de aceea Sfântul Apostol Petru spune: ”Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită! Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă” (1Pet.5,8-9). Iată de ce creștinul are permanent nevoie de harul lui Dumnezeu. Pentru că el rămâne pentru toată viața sa parte a acestui război spiritual. Iar Sacramentul Euharistiei este puterea lui Dumnezeu care ne ține tari în credință pentru a face față acestor bătălii spirituale la care suntem supuși zilnic fiecare dintre noi. Prin Sacramentul Euharistiei, Cristos este cu noi, Cristos este în noi iertându-ne și întărindu-ne credința mereu și mereu.

În final, ași vrea să mai adaug faptul că Sacramentul Euharistiei este momentul special în care lumea noastră se unește cu lumea cerească. Sacramentul Euharistiei este ”cerul care coboară pe pământ”, fiind participarea noastră, acum și aici, la Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, noi celebrăm Sacramentul Euharistiei ”împreună cu sfinții îngeri și arhangheli și cu întreaga oștire a cerului” deoarece, acolo unde Cristos este prezent, Împărăția sa este prezentă în toată plinătatea ei. Iar o împreună cu Împărăția lui Dumnezeu sunt prezenți sfinții lui Cristos din toate timpurile, printre ei fiind toți aceia dragi nouă care sunt acum cu Domnul Isus Cristos la banchetul vieții veșnice.

Dragii mei, Sacramentul Euharistiei este inima Săptămânii Sfinte, inima Liturghiei Bisericii noastre și inima întregii noastre existențe spirituale. Venim la Sfânta Biserică pentru a ne împărtăși din harul lui Dumnezeu oferit nouă în Cuvântul Sfânt și în împărtășirea cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos. Închinarea Bisericii noastre noastră nu este pentru al convinge pe Dumnezeu să ne mântuiască. Noi venim la Biserica nu pentru ai oferi ceva lui Dumnezeu ci pentru că Dumnezeu ne oferă harul său prin Cuvânt și prin Sacramente. Noi venim la Biserică pentru a ne împărtăși din harul lui Dumnezeu și pentru ai mulțumi pentru acest har. Dumnezeu este cel care ne-a eliberat din moartea în păcat prin jertfa ”Mielului” care este Domnul nostru Isus Cristos, Fiul celui Preaînalt. Dumnezeu este cel care ne-a eliberat din robia diavolului prin trupul și sângele lui Cristos care s-au dat pe cruce pentru noi și tot Dumnezeu este cel care întreține această libertate a noastră, hrănindu-ne în Sfânta sa Biserică, în mod neîncetat, cu trupul și cu sângele lui Cristos, același trup și același sânge care s-au dat pentru noi pe cruce. De aceea, acest lucru este atât de important pentru fiecare dintre noi. De aceea este important să ne împărtășim cu trupul și cu sângele Domnului nostru pentru că doar în Cristos avem iertarea păcatelor și nu este nici un alt nume dat prin care să punem să fim mântuiți!

Amin!