PREDICA PENTRU Miercurea Cenușii, ÎNCEPUTUL POSTULUI MARE, 17 02 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, această zi este una cu totul specială în calendarul Bisericii noastre. Este ziua care marchează începutul unui nou Sezon al Bisericii, sezon care poartă denumirea de Postul Mare. Miercurea Cenușii este o zi a cărei culoare liturgică este culoarea neagră. Este o zi a introspecției, asemenea întregului sezon pe care îl deschide. Este o zi în care privim la propria noastră persoană și la păcatelor noastre și ne exprimăm părerea de rău cu privire la acestea, mai ales că suntem conștienți de faptul că tocmai pentru a ne salva din aceste păcate, Domnul nostru Isus Cristos a fost răstignit. Predica din această zi este fundamentată pe Matei 6:1-6 și 16-21.

„¹ Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! ² Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. ³ Tu, însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ⁴ pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! ⁵ Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. ⁶ Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti!

¹⁶ Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. ¹⁷ Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ¹⁸ ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. ¹⁹ Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură! ²⁰ Adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură! ²¹ Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.”

Dragii mei, atunci când diavolul dorește să îi înșele pe creștini, ceea ce se întâmplă în mod continuu, el nu apare înaintea oamenilor într-o imagine grotescă, așa cum îl pictează numeroase tablouri pe baza imaginației omului. Din contră, de cele mai multe ori, el ne înșeală prin intermediul unor oameni ipocriți, adică a unor oameni care arată la exterior o evlavie care este însă falsă deoarece nu se regăsește și în interiorul lor. Pe acești oamenii ipocriți Sfântul Apostol Paul îi descrie scriindu-i Sfântului Timotei ca: ”având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Tim.3,5). De asemenea, creștinătatea pare din ce în ce mai focusată pe aspectele exterioare ale vieții, mai precis pe fapte vizibile. În ceea ce privește creștinismul post-modern, atenția este din ce în ce mai puțin îndreptată spre faptul că Isus Cristos s-a jertfit pentru ca păcatele noastre, ale tuturora, să fie iertate ci focusul este din ce în ce mai mult pe ceea ce creștinul face pentru a fi un om plăcut lumii și lui Dumnezeu.

Este un fapt real - și cred că deja cunoscut de către toată lumea - faptul că adevărata credință a unui om nu este una vizibilă pe fața acestuia. Este o tendință naturală a oricărui om, inclusiv numeroși așa-ziși creștini, să manipuleze imaginea pe care o afișează la exterior. Ei depun mereu eforturi ca la exterior să apară drept niște oameni foarte buni, evlavioși, plin de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor. De asemenea, acești oameni depun eforturi pentru ca faptele lor pline de evlavie și de iubire să fie cât mai bine cunoscute și mediatizate în societate. Dar, dragii mei, Sfânta Scriptură ne învață să nu avem încredere în astfel de oameni și nici să nu îi urmăm, indiferent de cât de remarcabil este spectacolul pe care aceștia îl creează prin faptele lor. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune prin cuvintele Sfântul Profet Ieremia: ”blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!” (Ier.17,5). Dragii mei, adevărata credință a omului nu este cea arătată la exterior pentru a fi văzută de oameni ci este cea prezentă în interiorul nostru și care este văzută numai de către Dumnezeu. Despre acest lucru vorbea Sfântul Apostol Paul când le spunea galatenilor: ”caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor?” (Gal.1,10).

Evanghelia pentru această zi de Miercuri ne vorbește despre faptul că adevărata viață de credință este una ascunsă și despre faptul că aceasta trebuie să rămână ascunsă. Ea nu trebuie să fie transformată într-un spectacol vizibil pentru cei din jurul nostru ci trebuie să fie vizibilă lui Dumnezeu. De aceea, noi nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la ce părere își vor face oamenii despre noi ci, mai degrabă, să ne concentrăm asupra lui Dumnezeu și fim mulțumiți de faptul că Dumnezeu ne cunoaște așa cum suntem cu adevărat. Absolut nimic nu îl poate împiedica pe Dumnezeu să ne vadă și să ne cunoască. El știe foarte bine când păcătuim, chiar dacă facem acest lucru în ascuns, departe de ochii acestei lumi. Dumnezeu știe cu adevărat care este credința din inima noastră indiferent de ceea ce noi arătăm lumii. În fața lumii, omul poate să fie cu ușurință un ipocrit. El își poate ascunde foarte bine păcatele și expune foarte intens evlavia. De fapt, acest lucru se întâmplă mereu într-o lume în care se afirmă faptul că mântuirea vine prin fapte de evlavie față de Lege. Sfânta Scriptură ne spune faptul că păcatul transformă omul în ipocrit. Vedeți, după ce au călcat porunca dată de către Dumnezeu, Adam și Eva nu s-au pocăit, ba din contră, ei s-au ascuns de Dumnezeu crezând că îl pot păcăli, exact așa cum putem să îi păcălim pe cei din jurul nostru. Au vrut cumva să ascundă de Dumnezeu urmele păcatul lor și să pară în continuare evlavioși. Ba mai mult, confruntați cu judecata lui Dumnezeu cu privire la păcatul lor, proto-părinții noștri au aruncat vina de la unul la altul, încercând fiecare să se disculpe cumva. Adam a arunca vina pe Eva iar Eva pe șarpe. Dumnezeu știa însă tot ce s-a întâmplat iar ipocrizia proto-parinților noștri a fost una complet inutilă.

Ași vrea să vă spun faptul că oricât de mult se va strădui cineva să arate lumii cât de spiritual și de bun creștin este și oricât de mult se va strădui cineva să placă acestei lumi, mereu va eșua. Acest lucru se întâmplă deoarece mereu va exista un amânunt fată de care cei din jurul nostru vor avea obiecții. Vedeți, oamenii sunt mereu concentrați ca să descopere și să pună accentul pe ceea ce nu este bine în viața noastră. În consecință, un creștin adevărat nu se va împovăra prin ași expune evlavia și credința înaintea oamenilor ci se va mulțumi cu faptul că aceasta este vizibilă lui Dumnezeu. Un creștin adevărat își va aminti ceea ce Domnul Isus Cristos ne spune: ”nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Mt.6,19-20). Faptele pe care omul le face pentru a câștiga admirație se încadrează perfect în acest verset. Faptele devin cu ușurință comori lumești care nu ne vor aduce fericirea. Pentru că, vedeți voi, Sfântul Apostol Paul spune: ”blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Gal.3,10). Cu alte cuvinte, când faptele noastre făcute înaintea oamenilor devin comoara noastră, noi trebuie să depunem eforturi continue pentru a evita orice fel de eșec. Aceasta pentru că orice eșec ne va pune sub blestem înaintea lui Dumnezeu și ne va face de ocară înaintea oamenilor. În contradicție cu părerea generală a acestei lumi, Domnul Isus Cristos spune că adevărata fericire este a acelor oameni care au comori în ceruri ci nu pe acest pământ, adică acei oameni care au comori care nu sunt vizibile ochilor acestei lumi. Despre acești oameni, Domnul Isus Cristos spune faptul că au fost răscumpărați prin jertfa sa pentru ca inima lor să fie eliberată din robia acestei lumi tocmai pentru ca ei să nu se mai îngrijească de ceea ce lumea aceasta își dorește de la ei sau crede despre ei.

Pentru un creștin adevărat, adevărata comoară este ceea ce el primește de la Dumnezeu ci nu ceea ce el face înaintea oamenilor sau înaintea lui Dumnezeu. Iertare păcatelor este comoara cea mai de preț pe care Dumnezeu o oferă omului prin suferințele și jertfa fiului său, Domnul nostru Isus Cristos. O comoară este sfințenia lui Cristos care ne este imputată nouă și care acoperă imperfecțiunea noastră. O comoară este Duhul Sfânt care locuiește în cel credincios și îl sfințește. O comoară este Evanghelia care ne este predicată, apa cea sfântă a Botezului și adevăratul trup și adevăratul sângele al Domnului Isus Cristos care ne sunt oferite în pâine și vin la Cina Domnului. Viața veșnică este comoara pe care noi o primim de la Dumnezeu și nimeni, niciodată, nu ne poate desparți de ea deoarece însuși Dumnezeu este cel care se îngrijește pentru ca noi să o avem în permanență prin mijloacele harului. De aceea, aceste comori sunt ale noastre și vor fi ale noastre pentru totdeauna spre deosebire de faptele noastre care astăzi pot să fie bune, mâine pot să lipsească, iar mai apoi pot să fie rele.

Dar, dragii mei, aceste comori cerești nu sunt vizibile de cei care nu sunt spirituali. Sfântul Apostol Paul le scrie Corintenilor astfel: ”propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor.1,18). Pentru omul vechi este imposibil să creadă ceea ce ne spune Evanghelia. De fapt, omul necredincios vede mereu contrariul deoarece păcatul îl desparte de Dumnezeu. Cei nespirituali privesc la noi și nu văd nimic din toate aceste comori despre care Evanghelia ne vorbește. Ei văd la noi doar ceea ce este vizibil ochiului lor. Ei văd doar slăbiciunile noastre și problemele spirituale cu care ne confruntăm. Ei văd faptul că noi suntem la fel de păcătoși ca și ceilalți oameni. Ba mai mult, pentru a contrazice Evanghelia, lumea mereu va scoate în evidență păcatele noastre și ne va acuza de ipocrizie. De aceea, noi nu trebuie să ne străduim să fim pe placul acestei lumi pentru că niciodată nu vom reuși. Lumea poate vedea faptul că suntem păcătoși, dar noi nu ne temem de acest lucru. Pentru că noi credem Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune faptul că vechiul Adam, carnea noastră, este păcătos. Noi știm că nu suntem sfinți prin faptele noastre. Din contră, suntem conștienți de faptul că prin faptele noastre suntem păcătoși. Păcătuim zilnic și zilnic avem nevoie de pocăință. Deși ne numim creștini, nu suntem nici pe departe perfecți nici în faptele noastre și nici în credința noastră. Suntem de multe ori slabi, neîncrezători și lipsiți de speranță deși avem promisiunea Evangheliei. Noi nu reușim să fim perfecți în această viață pentru că, spune Sfântul Apostol Paul: ”fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele” (Rom.7,22-23). Noi suntem imperfecți în trăirea credinței noastre și Dumnezeu știe acest lucru foarte bine. Nu are rost să ne ascundem în tufișurile acestei lumi precum au făcut Adam și Eva.

Dar ceea știm noi și lumea nu știe este că mântuirea nu este rezultatul efortului nostru. Nu succesul nostru, nu cunoștințele noastre, nu sacrificiile noastre, nu iubirea pe care o arătăm aproapelui ne salvează, ci Cristos prin jertfa lui. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că noi suntem păcătoși și de aceea merităm moartea, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”plata păcatului este moartea” (Rom.6,23) pentru ca tot el să spună foarte clar: ”toţi au păcătui” (Rom.3,23). Dar Evanghelia lui Cristos ne spune că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat devenind asemenea nouă, în lumea noastră, și că el a luat de la noi păcatele noastre și suferințele noastre și impuritățile noastre și eșecurile noastre după cum spune Sfântul Profet Isaia: ”El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Is.53,4-5). Cristos a fost zdrobit la Cruce pentru păcatele noastre și prin jertfa lui, noi am fost eliberați de aceste păcate. Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa lui Dumnezeu pentru ca noi să fim răscumpărați și împăcați cu Dumnezeu. Chiar dacă la prima vedere părem aceeași oameni, în Cristos noi nu mai suntem asemenea celor necredincioși aflați sub condamnarea lui Dumnezeu, ci Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Rom.8,1).

Miercurea Cenușii este o zi de doliu. Este o zi în care ne amintim de păcatele noastre și de neputințele noastre în a fi după voia lui Dumnezeu. Ne amintim de blestemul pe care Dumnezeu l-a aruncat asupra omului în urma căderii în păcat: ”căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Gen.3,19). Noi suntem condamnați de Lege să mergem în țărână datorită păcatelor noastre, dar, în același timp, ochii noștri privesc țintă la ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi pentru a ne elibera din acest blestem. Ne aducem aminte că mântuirea noastră nu vine prin efortul nostru ci vine ”Solus Christus”. Vine prin Fiul lui Dumnezeu, care a luat asupra lui acest blestem și ne-a eliberat din păcat, din moarte și de sub robia diavolului după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal.3,13). Acum, noi nu mai trăim ca robi ai păcatului, ai morții și ai diavolului ci ca fii ai lui Dumnezeu răscumpărați prin Fiul său și așa vom fi indiferent de păcatele noastre pentru că ele toate au fost iertate în Cristos, iar această iertare a lui Dumnezeu vine la noi mereu și mereu prin mijloacele harului, Evanghelia, Sacramentele și Absoluțiunea.

Amin!