predica pentru duminica Palmarum (floriile), a șasea și ultima duminică din poStul mare, 28 03 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi am ajuns în ultima Duminică din Postul Mare, a șasea Duminică, zi care, în calendarul Bisericii noastre poartă numele de ”Duminica Palmarum”. Denumirea aceasta vine de la frunzele de palmieri despre care Sfânta Scriptură ne spune că erau presărate de către oameni înaintea Domnului nostru Isus Cristos în ziua în care acesta a intrat în Ierusalim. Tradiția poporului român numește această zi ”Duminica Floriilor”. Duminica aceasta este un reper important în calendarul Bisericii noastre nu doar pentru că este ultima Duminică a sezonului de Post ci și pentru că este urmată de Săptămâna Sfântă, ultima săptămână din viața Domnului nostru Isus Cristos pe acest pământ. Această ultimă săptămână petrecută de către Domnul Isus Cristos în Ierusalim, mai este cunoscută în tradiția poporului român și ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Culoarea acestei Duminici nu mai este violet - culoarea specifică sezonului de post - ci este culoarea roșie, o culoare care ne vorbește despre puterea lui Dumnezeu, despre lucrarea Duhului Sfânt care dă putere credincioșilor să mărturisească numele Domnului nostru Isus Cristos. Predica din această Duminică specială este fundamentată pe Matei 21:1-11.

”¹ Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, ² spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! ³ Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. ⁴ Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: ⁵ „Spuneţi fiicei Siónului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”. ⁶ Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. ⁷ Au adus măgăriţa şi mânzul, au pus hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. ⁸ Atunci, mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. ⁹ Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: „Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”.¹⁰ Când a intrat el în Ierusalím, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?”. ¹¹ Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazarétul Galileii”

Dragii mei, știm faptul că în Biserica Lutherană Confesională fiecare zi de Duminică este un mic Paște - o sărbătoare a învierii Domnului nostru Isus Cristos - acesta deoarece Duminica este ziua în care Domnul Isus Cristos a înviat din morți după ce s-a odihnit în mormânt vineri și sâmbătă. În același timp, Liturghia Bisericii noastre reactualizează Duminica Palmarum – sau Duminica Floriilor – deoarece ne amintește despre intrarea triumfală a Domnului Isus Cristos în Ierusalim despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că a fost întâmpinată de către popor cu cuvintele: ”Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” (Mt.21,9). Cuvântul ebraic ”Osana” înseamnă ”mântuiește-ne acum” și vine să spună faptul că în Isus din Nazaret s-a împlinit promisiunea de salvare a acestei lumi din robia păcatului, a morții și a diavolului așa cum Dumnezeu însuși a vestit prin Sfinții săi Profeți în Cuvântul Vechiului Testament.

În liturghia Bisericii noastre avem un imn pe care în cântăm în cadrul Liturghiei Sacramentului Euharistiei. Este vorba despre imnul ”Sanctus” în care folosim exact aceste cuvinte pe care le-au folosit locuitorii Ierusalimului să îl întâmpine pe Domnului Isus Cristos în Duminica Palmarum. Imnul ”Sanctus” este o cântare de laudă care mărturisește nevrednicia noastră de a sta în prezența lui Dumnezeu datorită păcatelor noastre iar mai apoi este o laudă adusă lui Dumnezeu pentru mântuirea pe care Dumnezeu a lucrat-o prin Domnul nostru Isus Cristos despre care

Sfântul Profet Isaia ne spune: ”Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5). De fapt, ori de câte ori celebrăm Sacramentul Euharistiei noi mărturisim faptul că Domnul Isus Cristos însuși vine la noi, prin prezența sa trupească, pentru a ne aduce iertarea păcatelor. Pe altarul Bisericii noastre este trupul și sângele Domnului care se dau pentru mântuirea noastră după cum citim: ”Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!”. Apoi, luând potirul şi mulţumind, le-a dat lor, spunând: „Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor!” (Mt.26,26-28). Este mai mult decât evident faptul că acestă prezență fizică a Domnului Isus Cristos cu noi merită toată lauda Bisericii.

În Duminica Palmarum, oamenii din Ierusalim au recunoscut împlinirea profeției pe care Duhul Sfânt a dat-o prin Sfântul Profet Zaharia și despre care citim astfel: ”Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»” (Mt.21,5). Primindu-l pe ”regele” său, ”fiica Sionului” se bucură și îl întâmpină cu cuvintele Psalmului 118: ”Doamne, mântuieşte-mă! Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!” (Ps.118,25-26). Apoi, sunt adăugate cuvintele pe care corul Sfinților Îngeri le-au cântat atunci când s-a născut Fiul lui Dumnezeu la Betleem: ”Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu” (Lc.2,14). Oamenii aceștia recunosc faptul că participă la un moment mesianic prin puterea Duhului Sfânt, în puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, consemnat prin Sfinții Profeți ai Vechiului Testament, creează credință în inima acestor oameni astfel încât aceștia să se bucure pentru mântuirea care vine la ei în și prin Domnul Isus Cristos.

În relatarea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei descoperim expresia: ”Osana în înaltul cerurilor!” (Mt.21,9). Aceste cuvinte vin să arate faptul că există o conexiune între închinarea pe care sfinții Îngeri și păstorii din Betleem i-au adus-o Domnului Isus Cristos la momentul nașterii sale și închinarea pe care locuitorii Ierusalimului i-o aduc Domnului Isus Cristos cu ocazia intrării sale în Ierusalim. Acesta este motivul pentru care această pericopă este folosită atât în Duminica Ad Te Levavi – prima Duminică din Advent – cât și în Duminica Palmarum – ultima Duminică a Postului Mare. Astfel, Evanghelia lui Cristos face legătura inconfundabilă și incontestabilă între venirea Fiului lui Dumnezeu în trup și jertfa sa pentru mântuirea oamenilor.

Începând de la primele cuvinte din Cartea Genezei și până la ultimele cuvinte ale cărții Aposcalipsa, Duhul Sfânt lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu credință în inima omului. De aceea este extrem de important pentru un creștin să stea mereu conectat cu Cuvântul lui Dumnezeu, în mod special în Liturghia Bisericii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt lucrează credință prin intermediul Cuvântului ci nu în afara lui. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne vorbește despre mila și despre puterea lui Dumnezeu în Cristos Isus. Evanghelia ni-l prezintă pe Domnul Isus Cristos ca fiind ajutorul și Mântuitorul nostru. El este cel neprihănit care a venit în această lume a păcatului ca să se dea pe sine pentru noi, cei plini de păcate, pentru a ne salva din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Psalmul 118 prezintă această minunată conexiune între Betleem și Ierusalim. Întreg psalmul este unul de laudă, un exemplu minunat cu privire la modul în care credincioșii îi datorează laudă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce acesta a făcut pentru omul păcătos în vederea salvării acestuia. Evreii știau foarte bine că acesta este un psalm mesianic. Exodul reprezintă evenimentul mântuitor al Vechiului Testament care indică spre salvarea pe care Dumnezeu o va aduce din păcat, din moarte și de diavol. În Exod, Dumnezeu își salvează poporul ales din robia Egiptului, ascultând rugăciunile și strigătele lor pentru milă. Astfel, Dumnezeu l-a trimis pe Moise să elibereze poporul din robie. Dumnezeu trimite plăgile asupra Egiptului pentru ași dovedi autoritatea asupra creației, instituie Paștele pentru a prefigura eliberarea pe care o va lucra prin Mesia care vin în lumea noastră ca: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29) iar prin trecerea Mării Roșii își sigilează poporul pentru salvare. Faraon urmărește poporul Israel în Marea Roșie însă mâna puternică a lui Dumnezeu în nimicește și salvează poporul Israel. Toate aceste lucruri au indicat spre marea eliberare pe care Dumnezeu avea să o lucreze în și prin Domnul Isus Cristos și prin jertfa acestuia la cruce. Toate aceste lucruri au fost cunoscute tuturor acelora care l-au glorificat pe Fiul lui Dumnezeu la intrarea acestuia în Ierusalim.

În psalmul 118, Sfântul Împărat David preia limbajul Sfântului Profet Moise și spune astfel: ”Domnul este tăria şi lauda mea: el este mântuirea mea. Strigăte de bucurie şi de biruinţă [se aud] în corturile celor drepţi: Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate, dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut lucruri minunate” (Ps.118,14-16). Cuvintele care spun: ” Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate” (Ps.118,14) sunt cuvintele folosite cu aproximativ patru sute e ani mai devreme de către Sfântul Profet Moise atunci când se referă la Fiul lui Dumnezeu care i-a salvat pe israeliți din robia Egiptului, care va veni în trup să ne salveze din robia păcatului și care, apoi, se va înalță la dreapta Tatălui, după cum citim: ”Dreapta ta, Doamne, s-a glorificat prin putere; dreapta ta, Doamne, l-a doborât pe duşman” (Ex.15,6)

Toate aceste evenimente care au marcat salvarea poporului evreu din Egipt sunt reactualizate în mintea acelor oameni din Ierusalim care îl glorifică pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia, cel despre care Sfântul Profet Moise spunea: ”Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine – să ascultaţi de el!” (Deut.18,15).

Dragii mei, Săptămâna Sfântă care debutează astăzi este despre exodul nostru din robia păcatului, a morții și a diavolului care se împlinește în Cristos. Noi știm faptul că locul nostru nu este în acesta lume, după cum citim: ”noi nu avem aici o cetate stabilă, ci o căutăm pe aceea care trebuie să vină” (Ev.13,14). În liturghia Bisericii lui Cristos noi ne alăturăm cerului între pentru a ne închina și pentru al lăuda pe acela care este: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Liturghia Bisericii lui Cristos este oaza de cer unde noi suntem invitați să stăm la banchetul ceresc pregătit de către Domnul Isus Cristos pentru noi. În Liturghia Bisericii lui Cristos, Mântuitorul nostru vine la noi prin Cuvântul său și prin Sacramentul Euharistie pentru a ne spăla de păcatele noastre. Astfel, ”vechiul Adam” este lăsat deoparte după cum citim: ”lăsaţi deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare!” (Ef.4,22) exact așa cum, la intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim, oamenii își așterneau hainele înaintea lui. În felul acesta, prin pocăință, ”vechiul Adam” este îngropat împreună cu toate dorințele sale păcătoase în apa Sfântului Botez, o apă înroșită de sângele Domnului Isus Cristos care se revarsă asupra noastră pentru a ne spăla de ”vechiul Adam” și pentru a ne spăla de păcatele noastre. Din apa sfântului Botez apare ”omul nou” care trăiește înaintea lui Dumnezeu în neprihănirea lui Cristos, lăudând victoria Fiului lui Dumnezeu asupra păcatului și primind dreptatea pe care acesta a câștigat-o pentru noi.

Toate aceste lucruri se află în spatele cuvintelor: ”Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” (Mt.21,9). În mijlocul tristeții și în mijlocul durerilor, în drumul nostru spre Noul Ierusalim, Domnul nostru vin la noi și ne mângâie cu promisiunea sa care spune: ”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt,28,20). Mai mult, Domnul Isus Cristos ne spune astfel: ”după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In.14.3).

În această Duminică, iată-ne așezați în comuniunea sfinților cântând împreună laudă Domnului nostru. Comunitățile noastre sunt mici dar Scriptura ne spune că în lauda noastră noi suntem uniți cu Biserica lui Cristos din toate timpurile și din toate locurile, mergând împreună spre Ierusalimul ceresc. Suntem alături de ceata Sfinților Îngeri cântând laude Regelui și Mântuitorului nostru în timp ce ne apropiem de Altarul Bisericii lui Cristos pentru a primi trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos, care s-a dat pentru noi, pentru iertarea păcatelor și pentru eliberarea noastră din robia păcatului, a morții și a diavolului, spunând împreună: ”Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” (Mt.21,9).

Amin!