PREDICa DUMINICA Exaudi, 24 05 2020
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu am ajuns în cea de-a șaptea și ultima Duminică din sezonul Paștelui, zi care în calendarul Bisericii noastre poartă numele de Duminica Exaudi. Această Duminică se află întotdeauna între ziua în care sărbătorim Înălțarea Domnului Isus Cristos și Duminica Cincizecimii, Duminica revărsării Duhului Sfânt sau Duminica Rusaliilor, așa cum este cunoscută în tradiția poporului român. Denumirea acestei Duminici provine de la expresia în limba latină Exaudi Domine, expresie care se traduce prin: ascultă-ne Doamne, așa cum găsim în Psalmul 17:1. Pentru această Duminică, predica este fundamentată pe textul din: Ioan 15:26-16:4:
”Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine. V-am spus acestea ca să nu vă scandalizaţi. Vă vor exclude din sinagogă. Mai mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. Şi vor face acestea pentru că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. Dar v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-am spus”
În pericopa din această Duminică, Domnul nostru Isus Cristos îi avertizează pe ucenicii săi cu privire la pericolele și necazurile care se vor abate asupra lor datorită faptului că urmează învățătura predată de către Domnul Isus Cristos dar și cu privire la grija personală pe care Mântuitorul o va avea pentru aceștia, trimițându-l pe Duhul Sfânt pentru a fi ”Mângâietorul” acestora. Scopul Mântuitorului este ca atunci când aceste lucruri se vor declanșa, ele să nu fie pentru ucenici un prilej de cădere din credință. Până la acel moment, deoarece Domnul Isus Cristos fusese necurmat cu ei, timp de aproape trei ani ucenicii nu au fost niciodată puși în vreo situație dificilă datorită credinței lor.
Dar această situație fericită avea să ajungă la final foarte curând. După cum știm din Sfânta Scriptură, în doar câteva ore ei îl vor vedea arestat și condamnat pe acela despre care credeau că va fi încoronat pe tronul lui David. Domnul avea să fie executat cu o brutalitate care avea să întreacă orice imaginație. Toate aceste lucruri vor aduce o groază uriașă asupra ucenicilor. Dar, după numai trei zile de la aceste evenimente înfiorătoare, ucenicii aveau să fie martorii învierii Domnului Isus Cristos. Mai apoi, la patru zeci de zile de la învierea sa, Domnul Isus Cristos avea să se înalțe la ceruri. Astfel, putem să spunem faptul că situația ucenicilor avea să se schimbe radical de mai multe ori în mai puțin de două luni. Toate aceste schimbări nu au fost însă rodul întâmplării ci toate au fost parte a planului pe care Dumnezeu l-a făcut încă din veșnicii pentru mântuirea omului.
Ceea ce ucenicii Domnului aveau să trăiască după înălțarea la ceruri a Mântuitorului lor avea să fie foarte diferit de toate experiențele lor anterioare. Domnul le spune ucenicilor săi astfel: ”au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (In.16,2). Conform Domnului Isus Cristos, viitorul avea să fie unul plin de ostilitate din partea acestei lumi. Și, dați-mi voie să vă spun faptul că acest viitor este valabil și pentru toți ucenicii lui Cristos, din toate locurile și din toate timpurile. Toată această situație în care vor fi prinși credincioșii lui Cristos are un singur motiv, iar acesta este expus chiar de către Mântuitorul nostru: ”se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine” (In.16,3).
Dragii mei, am spus că aceste cuvinte ale Domului nostru Isus Cristos nu i-a vizat doar pe ucenicii prezenți în ”camera de sus” ci sunt la fel de valabile și pentru noi, astăzi. Acest lucru deoarece, pe baza Sfintelor Scripturi, noi mărturisim aceeași credință pe care Biserica lui Cristos a mărturisit-o în primele ei secole de existență. Astfel, noi mărturisim faptul că omul este mort în păcat datorită neascultării sale față de porunca lui Dumnezeu. Mărturisim faptul că pentru salvarea noastră din păcat, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, luând asupra lui natura noastră umană. Noi mărturisim faptul că Isus Cristos a împlinit toată Legea lui Dumnezeu, Lege pe care noi nu putem să o împlinim datorită naturii noastre corupte de păcat. Noi mărturisim faptul că, deși nu a fost vinovat de nici un păcat personal, Isus Cristos a luat asupra lui păcatele întregii omeniri și astfel a devenit cel mai păcătos om din lume. Pentru aceste păcate, pe cruce, Isus Cristos a suferit mânia lui Dumnezeu în locul fiecăruia dintre noi deoarece acolo, el a suferit exclusiv pentru păcatele noastre. Apoi, noi mărturisim faptul că Isus Cristos este viu, pentru ca el a înviat dintre cei morți. Noi suntem martori ai învierii lui despre care mărturisim că această înviere este un adevăr istoric, la fel ca și întruparea și moartea Domnului Isus Cristos. Noi mărturisim faptul că jertfa lui Cristos este unica soluție pentru salvarea noastră. Noi mărturisim faptul că nu putem să facem nimic pentru a merita sau câștiga mântuirea noastră. Noi mărturisim faptul că nu putem nici măcar să ne pregătim pentru a primi harul lui Dumnezeu deoarece omul natural este plin de păcat și în robia diavolului. Noi mărturisim faptul că toată credința noastră este un dar de la Dumnezeu ci nu este rodul efortului nostru deoarece nu este cu putință ca prin propria noastră putere sau înțelepciune să urmăm voia lui Dumnezeu. Noi mărturisim faptul că Dumnezeu este cel care ne cheamă la credință, ce care zdrobește inima noastră împietrită de păcat și o schimbă cu una credincioasă. Noi mărturisim faptul că Dumnezeu lucrează credință prin Duhul Sfânt și face acest lucru numai prin Evanghelia lui Isus Cristos ci nu în afara acesteia.
Dragii mei, toate aceste lucruri pe care noi e mărturisim astăzi sunt lucrurile pe care primii creștini le-au mărturisit înaintea lumii și pentru aceste mărturii ei au suferit numeroase persecuții, nu de puține ori plătind cu viața pentru credința lor.
Mai este ceva interesand în cuvintele Domnului Isus Cristos. El spune astfel: ”va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (In.16,2). Cuvintele acestea par să vorbească niște persecutori care prin atitudinea lor ostilă cred că împlinesc voia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Domnului Isus Cristos vorbește nu despre o persecuție la care creștinii vor fi supuși de către cei necredincioși, de către atei sau de către păgâni, ci chiar de către aceia care pretind că se închină lui Dumnezeu. Aici se ridică o întrebare care are nevoie de răspuns. De ce ar ajunge niște creștini să persecute niște creștini?
Vedeți, astăzi, cei mai mulți creștini nu mai urmează învățătura Evangheliei lui Cristos. De exemplu, majoritatea creștinilor din prezent au adoptat în credința lor, din păcate, cea mai periculoasă erezie care a afectat creștinismul. Cu toate că a fost condamnat în Secolul al IV-lea, pelagianismul în forma sa moderată, numită sinergism a cucerit aproape tot creștinismul. De asemenea, marea majoritate a creștinilor de astăzi, nu mai sunt dispuși să accepte un Dumnezeu pe care nu îl pot înțelege cu propria lor rațiune sau un Dumnezeu care să nu fie în conformitate cu logica umană. Din acest motiv, de exemplu, mulți creștini din familia protestantă resping doctrina prezenței reale a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în Sfânta Euharistie. Ei nu reușesc să pătrundă rațional învățătura despre unirea hipostatică a naturii divine cu natura umana în Isus Cristos și, din acest motiv, aleg să respingă doctrina uniunii sacramentale. De asemenea, noi afirmăm faptul că ordinarea femeilor este o învățătură contrară Scripturii. Multe Bisericii Protestante din prezent nu văd însă nici un fel de probleme în a ordina femei ca pastori. Mai mult, cu toții știm ostilitatea pe care Biserica noastră o experimentează atunci când predicăm adevărul Scripturii care ne spune că practicarea relațiilor homosexuale este o abominație înaintea lui Dumnezeu. Astăzi sunt numeroase Biserici așa numite creștine care ne acuză că suntem ”homofobi”. Sunt creștini care au ajuns chiar la închisoare datorită unor astfel de acuzații. Nu mai vorbesc despre practica criminală a avortului. Este uluitor să vezi cum Bisericile numite ”creștine” au ajuns să apere această practică și să o declare ca fiind un: ”drept al omului”. În tot acest peisaj, Biserica noastră este un intrus nefericit și nedorit de creștinismul post-modern. Mărturisirea noastră este pentru creștinismul post-modern o ancorare încăpățânată în niște învățături demodate, chiar primitive, care nu mai sunt demne de dezvoltarea intelectuală a prezentului și care trebuie stârpită pentru că lezează societatea.
Vedem, așa dar, faptul că deși poartă același nume, Bisericile din prezent predică o Evanghelie total diferită una față de alta. Vă rog să observați faptul că nu afirm că ceilalți nu sunt creștini sau că nu ar fi credincioși. Asta nu decid eu. Spun doar că celelalte Bisericii care se declară a fi ”creștine” predică o Evanghelie diferită față de cea pe care o predicăm noi.
Datorită faptul că respingem învățături precum cea care afirmă faptul că omul ar avea puterea să îl aleagă pe Dumnezeu, datorită faptului că predăm învățături precum prezența reală a lui Cristos în Sfânta Euharistie sau învățături precum faptul că în Sfânta Euharistie avem promisiunea iertării păcatelor, suntem respinși de toate Bisericile provenite din Reforma Radicală, denumite în România și Biserici Neo-protestante. Deoarece păstrăm în învățătura și în practica liturgică a Bisericii noastre elemente care sunt comune cu Bisericile Romano-Catolice, marea familie protestantă spune că suntem o Biserică nebiblică și chiar necreștină. Astfel, ajungem să experimentăm ostilitate din toate direcțiile deoarece Cristosul pe care Bisericile Luterane Confesionale în predică este diferit de Cristosul predicat de către Bisericile Luterane Liberale dar și de cel predicat de Bisericile provenite din Reforma Radicală.
Dragii mei, Cristos ne-a spus că vom suferi pentru credința noastră. Dar tot Domnul nostru Isus Cristos ne spune faptul că vom avea parte de un ajutor special, mai precis avem cu noi pe Dumnezeu Duhul Sfânt. El va fi mângâierea noastră în tot acest timp de ostilitate din partea lumii.
Domnul Isus Cristos nu ne-a descoperit toate aceste lucruri nu ca să ne înspăimânte ci ca să ne întărească în misiunea noastră. Domnul ne spune astfel: ”v-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere” (In.16,1). Isus dorește ca noi să știm că ne așteaptă astfel de necazuri. Suferința face parte din mărturisirea credinței noastre. Iată ce îi spune Sfântul Apostol Paul ucenicului său iubit, Sfântul Timotei, ”toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi prigoniţi” (2Tim.3,12). Dragii mei, noi împărtășim neprihănirea lui Cristos și împreună cu ea împărtășim și suferința lui Cristos. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Petru cu privire la acest aspect:”Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi” (1Pet.4,12-14), pentru ca mai apoi, în aceeași epistolă să ne spună astfel: ”dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta” (1Pet.4,15),
Dragii mei, atunci când astfel de încercări vin peste noi și atunci când oamenii se întorc împotriva noastră provocându-ne necazuri și durere, amintiți-vă ceea ce zice Sfântul Apostol Paul: ”mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede […] deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă” (Rom.1,16-17). Evanghelia lui Cristos este Evanghelia vieții veșnice și nimic nu ne va despărți de acesta și de dragostea lui Cristos pentru că Domnul este cu noi până la sfârșit.
AMIN