Predică Miericordias Domini, 26 04 2020

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila bunului Dumnezeu, ne-am regăsit în Casa Domnului pentru Duminica Misericordias Domini, a treia Duminică după învierea Domnului nostru Isus Cristos. Denumirea acestei Duminici vine de la traducerea în limba latină a Psalmului 32, unde ni se spune astfel ”Misericordia Domini plena est terra”. În limba română, această propoziție este tradusă astfel: ”pământul este plin de bunătatea Domnului”. Această a treia Duminică după învierea Domnului Isus Cristos mai este cunoscută și sub numele de Duminica Păstorului cel Bun. Predica din această Duminică este din Ioan 10:11-16.

”¹¹Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. ¹²Cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; ¹³pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. ¹⁴Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine ¹⁵aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi. ¹⁶Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor”

Evanghelia din această Duminică ne spune faptul că oile aud vocea plină de dragoste a păstorului lor și astfel avem o singură turmă și un singur păstor. În această pericopă, Domnul Isus Cristos ne învață ceea ce înseamnă să fi cu adevărat creștin și cum trebuie un adevărat creștin să în vadă pe Mântuitorul său. După cum vedem în pericopa noastră, a fi creștin adevărat nu înseamnă a deține o înțelepciune teologică avansată. Domnul Isus Cristos nu se prezintă în pericopa din această Duminică drept ”profesorul cel bun”, ”înțeleptul cel bun” sau ”mentorul cel bun”. În schimb însă, Domnul Isus Cristos spune despre sine: ”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Io.10,11). Acesta este modul în care Domnul Isus Cristos vrea să fie văzut de către toți aceia care sunt parte din Sfânta Sa Biserică. El vrea să fie văzut ca un păstor bun și iubitor, un păstor care are grijă de turma sa chiar și cu prețul vieții sale. Domnul Isus Cristos vrea ca noi să știm și să credem faptul că oile sale au fost și sunt mult mai prețioase pentru el decât este propria-i viață. De aceea, Domnul Isus Cristos a fost dispus să se jertfească pe cruce, să își dea propria viață ca o plată pentru păcatele fiecăruia dintre noi. Domnul Isus Cristos nu s-a dat la o parte de la a fi bătut, de la a fi batjocorit, de la fi disprețuit și de la a fi omorât. Toate acestea deoarece el ne iubește cu o dragoste pe care mintea noastră nu o poate niciodată cuprinde. Scriptura ne spune că: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Io.3,16-17).

Dragii mei, dacă Domnul Isus Cristos nu ar fi ales, de bună voie, să sufere pedeapsa lui Dumnezeu în locul nostru, cu siguranță noi am fi murit. Vedeți, Dumnezeu spune: „Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt!” (1Pet.1,16). Acesta este, într-o singură propoziție simplă, ceea ce Dumnezeu spune în Legea sa. Dumnezeu este sfânt și cere ca fiecare dintre noi să fie sfânt în toate aspectele, în ceea ce face, ceea ce gândește, ceea ce vorbește, ceea ce dorește și așa mai departe. Dumnezeu cere de la noi o sfințenie asemănătoare cu a lui. Dar, din păcate, nici unul dintre oameni nu este capabil să împlinească această cerință a lui Dumnezeu. Sfântul apostol Paul ne spune foarte clar astfel: ”Nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul” (Rom.3,10-12). Astfel, fiecare om, din toate timpurile și din toate locurile, mai precis întreaga umanitate, este incapabilă de a asculta de cerința lui Dumnezeu și astfel, întreaga umanitate, fără excepție, se află sub blestemul Legii care spune: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească” (Deut.27,26). Astfel, datorită păcatului, soarta oricărui om, așa cum am spus din toate timpurile și din toate locurile, este moartea, după cum Sfântul Apostol Paul spune: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23). Conform Legii lui Dumnezeu, toți suntem păcătoși și nici unul dintre noi nu poate împlini în viața lui cerința de sfințenie impusă de către Dumnezeu. Astfel, fiecare dintre noi este, conform Legii, condamnat la iadul veșnic.

Dar Scriptura ne spune faptul că Dumnezeu a iubit lumea. El nu ne-a urât pentru că am devenit păcătoși, chiar dacă Legea ne condamnă. Știu că este un paradox. Știu că noi oamenii nu avem capacitatea de a înțelege aceste lucruri. Dar noi le credem. Le credem nu pentru că le înțelegem ci le credem pentru că Dumnezeu însuși ni le spune. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât a ales să poarte pedeapsa pe care Legea o cere în dreptul păcătosului. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu Fiul. Despre el, Sfântul Profet Isaia spune: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4) pentru ca mai apoi să ne spună astfel: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5).

Dragii mei, dacă Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu din veșnicii, nu ar fi venit pe acest pământ să se întrupeze ca Dumnezeu-om, să asculte perfect de lege, să ia asupra sa toate păcatele fiecăruia dintre noi și să sufere pedeapsa lui Dumnezeu pe cruce pentru aceste păcate, nici unul dintre noi nu ar fi împăcat cu Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu cere ca sângele celui păcătos să fie vărsat după cum citim: ”sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ez.18,20). Cristos nu a păcătuit dar a luat asupra sa toate păcatele noastre, de aceea, Scriptura spune: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Fără jertfa acesta, fără acest sânge al Domnului Isus Cristos vărsat pentru păcatele noastre, noi am fi fost ”zdrobiți” de dreptatea lui Dumnezeu.

La cruce, Fiul lui Dumnezeu a plătit cu viața sa pentru păcatele noastre. Astfel, sângele a fost vărsat exact așa cum Legea cere. Dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută în și de sângele lui Cristos. Acest lucru a făcut ca Dumnezeu să ne vadă altfel. Dumnezeu ne vede drepți pentru că Legea nu ne mai condamnă. Condamnarea pe care legea a adus-o ca blestem asupra noastră a fost stinsă de sângele lui Cristos. Prin sângele lui Cristos noi suntem justificați înaintea lui Dumnezeu după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăţia harului său” (Ef.1,7).

Dragii mei, noi suntem astă ”fiii lui Dumnezeu” și ne adresăm lui Dumnezeu cu expresia ”Tată” nu pentru că ceva bun este în noi, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”în trupul meu nu locuieşte nimic bun” (Rom.7,18), ci pentru că sângele Domnului Isus Cristo ne-a spălat păcatele și astfel ne-a sfințit, împăcându-ne cu Dumnezeu. Toate aceste lucruri au devenit ale noastre în Sacramentul Sfântului Botez după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Iar despre cei care s-au îmbrăcat în Cristos, Scriptura spune astfel: ”Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus” (Rom.8,1). Cristos este astfel ceea ce el spune că este, astfel: ”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Io.10,11).

Acesta este bunătatea și iubirea lui Dumnezeu. În Cristos, Dumnezeu nu mai ne ține în socoteală păcatele. De fapt, acesta este cea mai mare veste bună pe care noi am putea să o auzim în viața noastră. Scriptura ne prezintă această veste astfel: ”Fericiţi cei cărora le sunt iertate nelegiuirile şi cărora le sunt acoperite păcatele. Fericit omul căruia Domnul nu-i consideră păcatul” (Rom.4,7-8). Dumnezeu nu mai privește la păcatele și slăbiciunile pe care noi încă le purtăm în trupurile noastre. Faptul că suntem încă păcătoși nu este un secret pentru nici unul dintre noi. Vedem acest lucru în viața noastră zi de zi. Chiar dacă nu mai suntem sub blestemul Legii, acesta nu încetează să ne arate cine suntem cu adevărat. Cum trebuie să fim și cum suntem în realitate. Dar acest păcat al nostru este acoperit de sângele lui Cristos. De aceea, deși păcatul nu ne-a părăsit ci el mai apare în viața noastră împotriva dorinței și voinței noastre, noi nu mai disperăm pentru că știm că îl avem pe ”păstorul cel bun”. În Cristos noi nu mai suntem obiectul mâniei lui Dumnezeu ci suntem obiectul harului lui Dumnezeu, a iubirii lui Dumnezeu, chiar și dacă rămânem încă păcătoși. Aceasta este vestea cea bună, vestea uimitoare, o veste greu de înțeles și de explicat rațional dar pe care o primim cu deosebită bucurie prin credință. Credem această veste pentru că Domnul însuși ne spune aceste cuvinte.

Domnul Isus Cristos este ”păstorul cel bun”. În textul Evangheliei de săptămâna trecută, ne aducem aminte de textul care spune: ”Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Io.20,21-23). Scriptura ne vorbește despre faptul că Domnul Isus Cristos a mandatat Biserica sa pentru a duce mai departe acest serviciu de iertare a păcatelor. Biserica predică Evanghelia, administrează Sacramentele și, prin Oficiul Cheilor, proclamă iertarea păcatelor în dreptul acelora care se pocăiesc. Păstorii Bisericii sunt chemați și rânduiți să ierte păcatele prin predicarea Evangheliei ”Păstorului cel bun” și prin administrarea adevăratului trup și adevăratului sânge a celui despre care pericopa noastră spune că își dă viața pentru turma lui. Cu toate acestea, păstorii Bisericii nu sunt ”Păstorului cel bun” ci, Domnul Isus însuși spune despre slujitorii Bisericii sale astfel: ”tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem” (Lc.17,10). Păstorii Bisericii nu acționează după buna lor plăcere ci împlinesc poruncile lui Dumnezeu exact așa cum Dumnezeu însuși le-a rânduit.

Ce doresc să învățăm din Evanghelia de astăzi. În mod special să memorăm în inima noastră cuvintele Domnului Isus Cristos: ”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Io.10,11). Apoi, îmi doresc să aveți în voi convingerea faptului că în Cristos avem iertate toate păcatele pe care le facem în acest trup supus morții. Prin sângele lui Cristos noi am fost spălați de nelegiuirea noastră. Cristos a urcat pe cruce în locul fiecăruia dintre noi și a înviat din mormânt pentru fiecare dintre noi. Apoi, păcatele noastre nu pot face ineficient sângele lui Cristos. Cât timp rămânem ancorați prin credință în promisiunea Evangheliei, Domnul Isus Cristos este Mântuitorul nostru după cum spune Sfântul Apostol Ioan: ”Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate” (1Io.1,9) iar mai apoi spune: ”dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (1Io.2,1-2). Cristos vrea să îl privim ca pe ”Păstorul nostru cel bun”, cel care ne iubește, ne adună, ne spală de păcatele noastre și ne face să fim turma lui, locul unde suntem la adăpost de cel rău. Cristos ne asigură că el însuși ne va apară de rău. Această turmă este Sfânta sa Biserică. Aici, în Biserica lui, Cristos însuși vine la noi în Liturghie, ne vorbește Evanghelia sa și ne hrănește cu trupul și cu sângele lui. Copii săi, Biserica sa, ascultă glasul lui Cristos și astfel vorbim despre ”o singură turmă şi un singur păstor” (Io.10, 16).

AMIN!