PREDICA PENTRU DUMUMINICA Quasimodo Geniti, A DOUA DUMINICĂ DUPĂ ÎNVIEREA DOMNULUI, 11 04 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, în mila lui Dumnezeu, în această zi suntem în cea de-a doua Duminică după Învierea Domnului, Duminică denumită în calendarul Bisericii noastre ”Quasimodo Geniti”. Numele acestei Duminici se poate traduce în limba română cu expresia: ”ca niște nou născuți”, așa cum găsim în prima epistolă a Sfântului Apostol Petru, unde citim: ”ca nişte copii de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual, curat, ca să creşteţi prin el spre mântuire” (1 Pet.2,2). Predica din această Duminică se fundamentează pe Ioan 20,19-31.

”¹⁹ În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”. ²⁰ Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. ²¹ Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. ²² Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt! ²³ Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.²⁴ Însă Tóma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵ Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”.²⁶ După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Tóma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!”. ²⁷ Apoi i-a spus lui Tóma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!”. ²⁸ Tóma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. ²⁹ Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!”.³⁰ Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. ³¹ Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.”

Dragii mei, din Cuvântul lui Dumnezeu aflăm faptul că Sacramentele Bisericii lui Cristos a fost instituite în jurul morții și învierii Domnului Isus Cristos și își au autoritatea tot din jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce și din învierea sa glorioasă din morți. Domnul Isus Cristos s-a oferit pe sine însuși, o dată pentru totdeauna, ca sacrificiu pentru a face ispășire pentru păcatele noastre înaintea Tatălui după cum citim: ”El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (1In.2,2). Prin jertfa lui Cristos, toate păcatele întregii omeniri au fost ispășite. Acum, o dată cu învierea Domnului Isus Cristos din morți, mântuirea a devenit a noastră și porțile Împărăției lui Dumnezeu au fost deschide pentru noi, cei despre care Scriptura spune: ”Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină” (Mt.4,16). Sfintele Sacramente sunt mijloacele pe care Domnului Isus Cristos le-a instituit și le-a hotărât să fie instrumentele prin care să ne ofere această mântuire pe care a câștigat-o prin jertfa și prin învierea sa din morți. Ne aducem cu toții aminte de faptul că, în noaptea în care a fost trădat de către Iuda și arestat de către liderii poporului evreu, Domnul Isus Cristos a instituit Sacramentul Euharistiei după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!”. De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta, ori de câte ori beţi, în amintirea mea!” (1Cor.11,23-25). Apoi, înainte să se înalțe la cer, Domnul Isus Cristos a instituit Sacramentul Botezului prin cuvintele care spun: ”faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt.28,19).

Cuvântul Evangheliei lui Cristos pentru această Duminică ne vorbește, în prima parte, despre un eveniment care s-a petrecut chiar în Duminica în care Domnul Isus Cristos a înviat din morți. Sfântul Apostol Ioan ne spune faptul că Domnul Isus Cristos a apărut în mijlocul ucenicilor săi și i-a întâmpinat cu cuvintele: ”Pace vouă” (In.20,19). Apoi, Evanghelia ne spune astfel: ”Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”” (In.20,21-23). Cuvintele acestea sunt cât se poate de clare și ne spune faptul că însuși Domnul Isus Cristos le-a dăruit Sfinților Apostoli Duhul Sfânt și i-a împuternicit pe aceștia – adică le-a oferit autoritatea – de a ierta păcatele celor care se pocăiesc de acestea. Acum, că prin moartea și învierea sa Domnul Isus Cristos a deschis porțile împărăției lui Dumnezeu pentru om, El le-a oferit Sfinților Apostoli ”cheile” după cum Domnul Însuți i-a spus Sfântului Apostol Petru: ”îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega [ceva] pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega [ceva] pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (Mt.16,19). Începând cu învierea Domnului Isus Cristos din morți, poarta Împărăției lui Dumnezeu este deschisă prin pocăință și iertarea păcatelor. Astfel, toți aceia care se pocăiesc mărturisindu-și păcatele, prin ”oficiul cheilor” primesc iertarea acestor păcate iar ușa Împărăției lui Dumnezeu este deschisă pentru ei. În schimb, toți aceia care își împietresc inima și nu se pocăiesc de păcatele lor, prin ”oficiul cheilor”, ușa Împărăției lui Dumnezeu va fi închisă pentru ei. Dragii mei, această primă zi de după învierea Domnului Isus Cristos este momentul în care Mântuitorul nostru a instituit Sacramentul Absoluțiunii, adică acel mijloc al harul prin care păstorul ordinat de câte Biserica lui Cristos primește autoritatea de a ierta păcatele acelora care se pocăiesc, o iertare care, fără urmă de îndoială, nu este una venită de la om ci este iertarea pe care însuși Dumnezeu o pronunță asupra păcătosului pocăit deoarece slujitorul ordinat al Bisericii lui Cristos acționează ”in persona Christi”.

Pericopa din această Duminică ne spune faptul că Domnul Isus Cristos: ”a suflat asupra lor” (In.20,21). Aceste cuvinte ne duc cu gândul la relatarea cu privire la cea de-a șasea zi a creației, acolo unde citim astfel: ”Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie” (Gen.2,7). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că ”suflarea lui Dumnezeu” a fost aceea care l-a făcut pe om să fie viu, adică a dat omului nu o viață muritoare în timp ci una veșnică. Atunci când Dumnezeu ”i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Gen.2,7), Adam nu a devenit o ființă vie pe termen definit, adică pentru o anumită perioadă, ci el a devenit o ființă vie care urma să trăiască pentru eternitate. În felul acesta, Dumnezeu a împlinit propriile cuvinte care spuneau: ”Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră” (Gen.1,26). Nu faptul că Adam a fost modelat din țărâna pământului l-a făcut să fie după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ci această: ”suflare de viaţă” a făcut posibil acest lucru. Atunci când Dumnezeu: ”i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Gen.2,7), Adam a devenit o ”fiinţă vie” sfântă, curată și fără nici un fel de pată. Eva a fost, la rândul ei, creată din Adam și în acest fel, ea însăși a luat parte la chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică și ea a devenit o ”fiinţă vie” sfântă, curată și fără nici un fel de pată. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, nu a fost nevoie ca Dumnezeu să sufle suflarea de viață și peste Eva, așa cum a făcut-o în dreptul lui Adam, pentru ca acesta să fie o ”fiinţă vie” ci ea a primit viața și chipul lui Dumnezeu de la soțul ei, Adam.

Din păcate, ”chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu din om s-a pierdut în urma căderii în păcat, adică atunci când Adam și Eva au căutat să fie ca Dumnezeu și au ascultat minciuna diavolului care spunea: ”Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen.3,5). Păcatul nu a avut darul de ai ridica pe proto-părinții noștri pe culmile existenței ci i-a aruncat în abisul mizeriei păcatului, în robia morții și a diavolului. Ei au pierdut ”imaginea lui Dumnezeu” nemaifiind sfinți, nepătați și puri. Din contră, ei au devenit păcătoși iar moartea a devenit destinul lor veșnic. Așa cum ”imaginea lui Dumnezeu” a fost transferată de la Adam la Eva, la fel și efectul mortal al păcatului avea să se transfere la fiecare dintre urmașii lor după cum citim: ”printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit” (Rom.5,12). Începând cu căderea în păcat a lui Adam, natura umană a fost corupă în toate aspectele ei iar această natură coruptă s-a transmis asupra tuturor oamenilor.

Pentru ca omul să fie sfințit din nou, Evanghelia Domnului Isus Cristos ne spune faptul că a fost necesar ca Dumnezeu să îl trimită pe Fiul său ca Mediator. Acesta a luat asupra sa natura umană într-un mod supranatural din Sfânta Fecioară Maria, o natură necoruptă de păcat, devenind astfel un ”fiul al omului” adică un ”fiul al lui Adam”. Ca Dumnezeu-om, Fiul lui Dumnezeu avea să recâștige pentru om toate binecuvântările pe care Adam le-a pierdut prin căderea în păcat. Acest lucru avea să se întâmple prin suferința, moartea și învierea Domnului Isus Cristos după cum citim: ”după cum prin greşeala unuia singur condamnarea [a ajuns] la toţi oamenii, tot la fel, prin actul de dreptate al unuia singur, [a ajuns] la toţi oamenii justificarea care dă viaţă. Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi” (Rom.5,18-19). Prin Cristos, Dumnezeu a refăcut chipul său în om iar acesta este copleșitoare lucrare pe care harul lui Dumnezeu o face în om prin Cuvântul Evangheliei. Prin Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Sfânta Fecioară Maria, Dumnezeu restabilește în om ceea ce i-a oferit lui Adam atunci când: ”i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Gen.2,7). Prin moartea și învierea lui Cristos, Dumnezeu ne recreează într-o manieră asemănătoare cu prima creație, de aceea vorbim despre moartea și învierea lui Cristos ca fiind ”noua creație”. În noua creație, în camera de sus, îl găsim pe Domnul Isus Cristos despre care ni se spune: ”a suflat asupra lor” (In.20,21). Astfel, peste ucenicii înspăimântați și împovărați de durere, Domnul vine și aduce ”pacea” recreând în ei ”chipul lui Dumnezeu”.

Dragii mei, așa cum Sacramentele sunt legate de moartea și învierea Domnului Isus Cristos, la fel este și ”oficiul pastoral”. Domnul Isus Cristos însuși este cel care își consacră ucenicii să predice Evanghelia și să administreze iertarea păcatelor. Toate acestea se întâmplă în Duminica Învierii Domnului nostru Isus Cristos după cum citim: ”cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”(In.20,21). Prin ”oficiul pastoral” Dumnezeu însuși lucrează prin mijloacele stabilite e el ca sa restaureze imaginea lui Dumnezeu în poporul său iar acest lucru este realizat prin lucrarea Duhului Sfânt care provine de la Tatăl și de la Fiul și care a fost dat de câte Domnul Isus Cristos ucenicilor săi. Duhul Sfânt nu a fost dat pentru binele individual sau personal al Sfinților Apostoli ci pentru ca aceștia să poată ieși în lume și să predice Evanghelia lui Cristos despre care citim: ”ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). Prin Evanghelia lui Cristos, Duhul Sfânt ne face moștenitori ai vieții veșnice, născând în noi adevărata credință, recreând în noi chipul lui Dumnezeu după cum citim: ”Primul om este făcut din pământ: este pământesc; al doilea om este din cer. Cum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti, şi cum este cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc” (1Cor,15,47-49).

Domnul Isus Cristos este cel care l-a învins pe diavol și ne-a eliberat din robia păcatului, a morții și a diavolului. Acolo unde Adam a eșuat, pierzând chipul lui Dumnezeu, Cristos a biruit, recreând în noi chipul lui Dumnezeu. De aceea, odată cu învierea lui Cristos noi nu mai trăim sub teroarea păcatului ci trăim pacea lui Dumnezeu.

Dragii mei, Domnul Isus Cristos folosește și astăzi aceleași mijloace pentru ași mângâia discipolii speriați, adică pe fiecare dintre noi. El folosește apă care să ne spele de mizeria păcatului. El folosește apă și vin ca să ne ofere adevăratul său trup și adevăratul său sânge spre iertarea păcatelor noastre. El se folosește de păstorii Bisericii sale pentru a ne oferi absoluțiunea păcatelor și pentru a predica Evanghelia lumii întregi. Astfel, adevărata Biserică a lui Cristos, oricât de mică și de fragilă ar fi, trăiește fundamentată pe aceste mijloace ale harului prin care Cristos ne promite spunând: ”eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt.28,20).

Amin!