PREDICA PENTRU DUMINICA Quinquagesima, A ȘASEA DUMINICĂ ȘI ULTIMA DIN SEZONUL EPIFANIEI, 14 02 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, am ajuns astăzi în ultima Duminică din sezonul Epifaniei, zi care în Calendarul Bisericii noastre poartă denumirea de Duminica Quinguagesima. Numele acestei zile ne spune faptul că ne aflăm la cincizeci de zile distanță de Sărbătoarea Învierii Domnului Cristos, sărbătoare care, anul acesta, va avea loc la data de 4 Aprilie. De asemenea, noul sezon din calendarul Bisericii noastre, Sezonul Postului Mare, începe în acest an la 17 Februarie cu sărbătoarea numită Miercurea Cenușii. Pentru această Duminică, predica este fundamentată pe Luca 18,31-43.

” ³¹ Apoi, luându-i pe cei doisprezece, le-a spus: „Iată, urcăm la Ierusalím şi se vor împlini toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului, ³² căci va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat; ³³ şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia”. ³⁴ Însă ei nu pricepeau nimic din acestea, căci acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.³⁵ Pe când se apropia el de Ierihón, un orb stătea lângă drum cerşind ³⁶ şi auzind că trecea mulţimea, s-a interesat ce este. ³⁷ I-au adus la cunoştinţă că trece Isus Nazarinéanul. ³⁸ Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”. ³⁹ Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”. ⁴⁰ Atunci Isus, oprindu-se, a poruncit să fie adus la el. Când s-a apropiat, l-a întrebat: ⁴¹ „Ce vrei să-ţi fac?”. I-a răspuns: „Doamne, să-mi recapăt vederea!”. ⁴² Iar Isus i-a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. ⁴³ Îndată, orbul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat, glorificându-l pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând [acestea], a dat laudă lui Dumnezeu”

Dragii mei, în pericopa din această Duminică, cel puțin aparent, avem de-a face cu două relatări complet rupte una de cealaltă, singurul lucru care pare să fie în comun fiind faptul că ambele relatări vizează perioada în care Domnul nostru Isus Cristos călătorește din Galileea spre Ierusalim acolo unde Domnul ne spune că: ”se vor împlini toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului” (Lc.18,31). Privind cu mai multă atenție, cele două părți ale acestei pericope au un lucru în comun. Personajele implicate sunt în ambele situații niște ”orbi”. În prima parte a pericopei, cei orbi sunt chiar ucenicii Domnului Isus Cristos despre care pericopa noastră ne spune: ”ei nu pricepeau nimic din acestea, căci acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse” (Lc.18,34). În partea a doua avem de-a face cu un alt personaj pe care Evanghelia ni-l descrie astfel: ”un orb stătea lângă drum cerşind” (Lc.18,35). Așadar, putem să spune faptul că în calendarul Bisericii noastre, Duminica Quinquagesima este o veritabilă ”Duminică a orbului”.

Pericopa din această Duminică ne relatează două evenimente foarte apropiate din punct de vedere temporar. Ambele se petrec în timpul călătoriei pe care Domnul Isus Cristos o face din Galileea la Ierusalim. Aceasta nu este o călătorie obișnuită ci este una cu totul aparte, o călătorie unică, cu o însemnătate enormă pentru mântuirea noastră. Este foarte interesant să observăm faptul că Evanghelia Sfântului Luca este împărțită în două părți. Până la finalul capitolului 9 ni se redă misiunea pe care Domnul Isus Cristos a făcut-o timp de aproximativ 2 ani și jumătate. De la finalul capitolului 9 și până la finalul capitolului 24 ni se dau detalii despre ultima jumătate de an din viața Domnului Isus Cristos, perioadă care corespunde cu această călătorie din Galileea la Ierusalim. Debutul acestei călătorii ne este redat prin cuvintele: ”Când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalím” (Lc.9,51). Călătorind spre Ierusalim, în pericopa din această Duminică citim faptul că Domnul Isus Cristos ajunge în apropierea localității Ierihon. Am putea să admitem faptul că întreaga pericopă se desfășoară în proximitatea localității Ierihon, un orășel aflat cam la 25Km nord de Ierusalim.

Dragii mei, această călătorie spre Ierusalim nu este parcursă de către Domnul nostru Isus Cristos ca și când acesta nu ar fi avut idee despre ce îl aștepta la capătul drumului, în Ierusalim. Este o călătorie care durează nejustificat de mult pentru cei aproximativ 140 de kilometrii care trebuiau parcurși. În mod normal, distanța aceasta putea fi acoperită într-o săptămână. Dar drumul acesta este un drum care duce la moarte, iar Cristos este: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Domnul Isus Cristos străbate acest drum împovărat de păcatele noastre după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4). Apropiindu-se de Ierusalim, Domnul Isus Cristos dorește să îi înștiințeze pe ucenicii săi cu privire la ceea ce îl aștepta la finalul călătorie. Isus Cristos este Dumnezeu atotputernic și atotștiutor, astfel că el cunoștea foste bine ceea ce gândeau ucenicii cu privire la această călătorie. Aceștia se așteptau ca la Ierusalim, Domnul Isus Cristos să fie primit cu brațele deschise de către mai marii poporului și să fie recunoscut și încoronat ca rege la Israelului. Planul lui Dumnezeu îl purta însă pe Domnul Isus Cristos la Ierusalim cu un complet alt scop. Iar tocmai acest scop îl dezvăluie Domnul ucenicilor săi în pericopa noastră. Domnul spune astfel: ”Iată, urcăm la Ierusalím şi se vor împlini toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului, căci va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat; şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia” (Lc.18,31-33). În cuvintele acestea, Domnul Isus Cristos descrie ceea ce el va face pentru mântuirea omului. Mai mult, Domnul Isus Cristos arată faptul că taina aceasta a mântuirii omului a fost deja dezvăluită de către Dumnezeu prin Sfinții săi Profeții. Cu toate aceste trimiteri la învățătura Vechiului Testament, ucenicii păreau complet orbi cu privire la acest mesaj al Domnul Isus Cristos, după cum Sfântul Evanghelist Luca ne spune: ”acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse” (Lc.18,34).

Ceea ce spune Sfântul Evanghelist Luca este deosebit de interesant deoarece ne vorbește despre faptul că această: ”orbire spirituală” era una intenționată de către Dumnezeu. Lucrurile se rezumă la aceasta concluzie pentru că nu avem nici un fel de alt detaliu. Nu ni se explică motivul pentru care cuvintele lui Isus erau ascunse pentru ei, dar pare că intenția lui Dumnezeu era ca ei să nu înțeleagă cele spuse de către Cristos. O altă obiecție serioasă poate să fie ridicată aici. Ce motiv a avut Isus să le ofere o astfel de informație cu privire la ceea ce urma să se întâmple la Ierusalim dacă știa foarte bine faptul că aceștia nu vor înțelege cele spuse? Cred că răspunsul la această întrebare poate fi găsită într-un eveniment anterior, eveniment relatat de către Sfântul Apostol Matei. Citim astfel: ”De atunci a început Isus să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalím şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. Atunci, Petru, luându-l [deoparte], a început să-l certe, spunând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată” (Mt.16,21-22).

Domnul Isus Cristos știa foarte clar faptul că ucenicii aveau o imagine eronată despre ceea ce urma să se întâmple la Ierusalim. Neînțelegând care este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului în și prin Isus Cristos, ucenicii ar fi depus eforturi să îl împiedice pe Mântuitorul nostru să meargă la Ierusalim. Chiar dacă acum aceste cuvinte ale Domnului Isus Cristos erau ascunse înțelegerii ucenicilor, aceștia din urmă aveau să își aducă aminte de aceste cuvinte și să le înțeleagă la adevărata lor însemnătate cu ajutorul Duhului Sfânt, după învierea Domnului. Privind toată experiența lor spirituală cu Domnul Isus Cristos din prisma învierii, ucenicii vor avea tabloul complet al mântuirii lucrată de către Dumnezeu prin Fiul său Isus Cristos. Dar până atunci, ucenicii aveau să rămână niște: ”orbi spiritual” care, deși vedeau cu ochii trupești, nu reușeau să distingă nimic cu ochii spirituali suferind, astfel, de o ”dizabilitate spirituală”.

În partea a doua a pericopei, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează minunea vindecării unui orb. De data aceasta avem de-a face cu un orb din punct de vedere fizic. Un om cu o dizabilitate fizică. Din pricina acestei dezabilități, omul acesta nu putea să perceapă lumea înconjurătoare în mod complet. Cu toate acestea, omul acesta a fost capabil să perceapă ceea ce ucenicii Domnului nu au putut deși aceștia aveau ochii biologici complet sănătoși. Modul în care acest orb reacționează atunci când află că Isus trece prin apropiere, demonstrează faptul că el cunoștea cine este cu adevărat acest om care călătorea din Galileea la Ierusalim. Această concluzie reiese din cuvintele cu care acest orb se adresează Domnului Isus Cristos: ”Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!” (Lc.18,39). Cuvintele acestea nu trebuie tratate cu superficialitate deoarece ele sunt o veritabilă mărturisire de credință. Haideți să le privim mai cu atenție.

Nu cu mult timp în urmă, după minunea hrănirii unei mari mulțimi de oameni, Domnul Isus Cristos îi întreabă pe ucenici astfel: ”Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (Mt.16,13). Răspunsul pe care Sfântul Apostol Petru îl dă acestei întrebări, în numele tuturor ucenicilor, este ceea ce noi considerăm ca fiind prima mărturisire de credință a Bisericii lui Cristos. Sfântul Apostol Petru răspunde astfel: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Mt.16,16). Dragii mei, cuvintele orbului din Ierihon: ”Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!” (Lc.18,39), sunt doar o exprimare diferită a aceleași credințe.

Scrierile Vechiului Testament, la care însuși Domnul Isus Cristos făcea trimitere, spuneau faptul că Mesia avea să fie un urmaș al Sfântului Împărat David. Fiind din linia regală a Israelului, Mesia avea să restaureze tronul lui Israel. Numindu-l pe Isus ”Fiul lui Davíd”, acest orb mărturisea faptul că Isus din Nazaret este moștenitorul tronului lui David despre care vorbeau profețiile Vechiului Testament. Cu alte cuvinte, orbul acesta mărturisea faptul că Isus din Nazaret este cu adevărat Mesia! Mai mult, adresându-se lui Isus cu cuvintele: ”îndură-te de mine!”, acest om admitea faptul că Isus din Nazaret avea toată puterea să facă ceea ce numai Dumnezeu putea să facă. Credința generală în Israel cu privire la vindecarea unui orb era că numai Dumnezeu putea face așa ceva după cum citim: ”De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere”(In.9,32). Orbul nostru știa foarte bine acest lucru. Dar el mai știa ceva foarte important. Știa și credea profeția Sfântului Profet Isaia care spune: ”În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, iar ochii orbilor vor vedea din beznă şi întuneric” (Is.29,18). De asemenea, el auzise deja despre ceea ce acest Isus din Nazaret făcea, mai precis: ”orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt.11,5). Orbul acesta știa și credea din tot sufletul lui că acest Isus care trece prin dreptul Ierihonului este Mesia cel promis de Dumnezeu, de aceea, dragii mei, cuvintele lui: ”Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!” (Lc.18,39) mărturisesc asemenea Sfântului Apostol Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Mt.16,16). Cuvintele orbului nu sunt doar o simplă implorarea a mile ci sunt o veritabilă mărturisire de credință, de aceea răspunsul Domnului Isus Cristos este următorul: ”Credinţa ta te-a mântuit” (Lc.18,42). Această credință minunată nu este însă rezultatul efortului uman ci este lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în inima omului prin Evanghelie și prin Sacramente. Vă rog să vă aduceți aminte de cuvintele pe care Domnul Isus Cristos i le spune Sfântului Apostol Petru după ce acesta își mărturisește credința: ”nu carnea şi sângele ţi-au revelat [aceasta], ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt.16,17).

Dragii mei, pericopa aceasta ne vorbește despre două categorii de orbi, orbi spiritual și orbi fizic. Ceea ce au în comun cele două tipuri de orbi este că vindecarea lor nu poate să fie lucrată decât de către Dumnezeu. Din păcate, astăzi, enorm de mulți dintre cei care se numesc creștini sunt în realitate orbi spiritual. Doar Cuvântul Evangheliei ne poate face să depășim această stare de orbire spirituală. Cât timp credința noastră este fundamentată pe alt ceva decât pe Evanghelia lui Cristos, orbirea noastră spirituală va persista iar ceea ce noi vom trăi va fi doar un șir lung de superstiții. Omul nu poate să iasă singur din această orbire, fie spirituală fie fizică. Este nevoie de intervenția miraculoasă a lui Duhului Sfânt. Doar Dumnezeu poate să nască adevărata credință în om iar Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17)

Dragii mei, ce învățăm noi din pericopa acesta? În primul rând faptul că suntem credincioși datorită lui Dumnezeu ci datorită meritelor noastre. Apoi, sănătatea trupului nostru este tot darul lui Dumnezeu ci nu meritul nostru. Tot ceea ce avem, atât cât avem, este numai darul lui Dumnezeu. O a doua lecție este cea a mulțumirii pe care i-o datorăm lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că după cea fost vindecat de orbirea lui, acest om din Ierihon: ”l-a urmat, glorificându-l pe Dumnezeu” (Lc.18,43). Vindecându-ne de orbirea noastră, Dumnezeu schimbă viața noastră. Ne face să nu mai găsim plăcere în trăirea în păcat. Ne face să nu mai fim egoiști, să ne iubim aproapele, să îl iertăm și să îl ajutăm. Ne face conștienți că tot ce avem este doar din mila lui Dumnezeu. Acest lucru ne face să îl iubim pe Dumnezeu și să îi fim recunoscători. Acest lucru s-a întâmplat și cu orbul din Ierihon și mai apoi cu ucenicii Domnului. Ei au mers după Isus și l-a glorificat pe Dumnezeu, mulțumindu-i necontenit. Această cale este calea creștinismului adevărat!

Amin!