PREDICA PENTRU DUMINICA Sexagesima, a CINCEA DUMINICĂ DUPĂ EĂIFANIE, 7 02 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Suntem astăzi în cea de-a cincea Duminică după Epifania Domnului Isus Cristos, Duminică denumită în calendarul Bisericii noastre, Duminica Sexagesima. Suntem așa dar la opt Duminici distanță de Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos și în penultima Duminică înainte de începere Postului Mare, Sezon care anul acesta va începe la 17 Februarie, o dată cu Miercurea Cenușii. Pentru această Duminică predica se fundamentează pe textul din Luca 8,5-15.

” ⁵ Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului, dar a fost călcată în picioare şi păsările cerului au devorat-o. ⁶ O altă [parte] a căzut pe piatră şi după ce a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. ⁷ Altă [parte] a căzut în mijlocul spinilor, dar spinii, crescând în acelaşi timp, au înăbuşit-o. ⁸ Iar altă [parte] a căzut în pământ bun şi, crescând, a dat rod însutit”. După ce a spus acestea, a strigat: „Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!”. ⁹ Atunci l-au întrebat discipolii săi ce ar putea să însemne această parabolă. ¹⁰ El le-a spus: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, celorlalţi [li se vorbeşte] în parabole. Pentru ca «văzând, să nu vadă şi auzind, să nu înţeleagă».¹¹ Această parabolă înseamnă: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. ¹² Cei de-a lungul drumului sunt aceia care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi. ¹³ Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi. ¹⁴ Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbuşiţi de griji, bogăţii şi plăcerile vieţii şi nu ajung să rodească. ¹⁵ Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată şi generoasă, îl păstrează şi aduc roade întru răbdare.”

Dragii mei, pilda acesta este una dintre cele mai cunoscute și mai predicate parabole pe care Domnul Isus Cristos le-a rostit. Duminica trecută, Duminica Septuagesima, am predicat din Pilda lucrătorilor viei. Acolo am văzut faptul că accesul în Împărăția lui Dumnezeu se face exclusiv prin har ci nu prin eforturi proprii, indiferent cât de mari sunt acestea. Pilda din această Duminică se încadrează în aceeași linie, vorbindu-ne despre modul în care Evanghelia lui Cristos lucrează ca mijloc al harului lui Dumnezeu. Sfântu Apostol Paul ne spune foarte clar faptul că Dumnezeu naște credință în in ima omului prin predicarea Evangheliei după cum citim: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17). Fiind unealta prin care Dumnezeu lucrează credință și mântuire în om, Evanghelia este mereu sub asalt din partea diavolului și a demonilor săi care sunt reprezentați în această parabolă prin ”păsările cerului” (Lc.8,5) despre care spune pilda noastră: ”au devorat” (Lc.8,5) sămânța Evangheliei. Ispitele sunt alte instrumente pe care diavolul le folosește pentru a face Cuvântul Evangheliei ineficient in inima omului. Pilda noastră ne pictează plăcerile acestei vieți sub forma unui teren stâncos și lipsit de umiditate, o imagine a faptului că mulți oameni își dau inima unor lucruri greșite. O altă unealtă folosită cu succes de către diavol pentru a sufoca Evanghelia sunt îngrijorările acestei vieși care sunt potretizare de către spini care distrug credința după cum citim: ”spinii, crescând în acelaşi timp, au înăbuşit-o” (Lc.8,7). Dragii mei, Evanghelia lui Cristos și credința trebuie să fie tratate cu foarte mare seriozitate deoarece, dacă noi nu căutăm adevărata Evangheliei care naște adevărata credință, diavolul – inamicul adevărului – va da o luptă teribilă ca Evanghelia lui Cristos să nu aducă rod în inima omului și pentru ca credința să fie distrusă.

Primul aspect pe care trebuie să îl înțelegem pe deplin la pilda aceasta este că Semănătorul este însuși Domnul nostru Isus Cristos. El este ”ὁ Λόγος” (Jn.1,1) Cuvântul însuși despre care Sfântul Apostol și Evaghelist Ioan ne spune: ”Θεὸς ἦν ὁ Λόγος” adică ”Cuvântul era divin” sau ”era Dumnezeu” (In.1,1) după cum traduc majoritatea versiunilor românești ale Sfintei Scripturi. Dumnezeu, datorită milei sale nemărginite, oferă acest Cuvânt omului păcătos și nevrednic astfel încât, prin credința în Cuvânt, omul să primească iertarea păcatelor, să fie eliberat din robia păcatului, a morții și a diavolului și să primească viața veșnică. Pilda din această Duminică ne spune în mod clar faptul că toată această mântuire este rodul harului lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu însuși este cel care seamănă Cuvântul divin pentru ca acesta să producă credința care duce la mântuire. Acesta este bunătatea absolută pe care Dumnezeu ne-o arată. El, cel care ne-a adus la viață prin Cuvânt, ne readuce la viață prin Cuvântul său, chemându-ne să fim ai lui și restaurând în noi ”imago Dei”, chipul lui Dumnezeu cu care noi am fost creați dar pe care l-am pierdut prin păcat. Evanghelia lui Cristos ne spune faptul că Dumnezeu nu s-a limitat doar la a face ispășire pentru păcatele noastre în Cristos pentru ca mai apoi să lase mântuirea la îndemâna efortului nostru ci Dumnezeu este cel care vine și seamănă Evanghelia mântuirii în inima noastră pentru naște în noi această credință care duce la mântuire după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credinţă” (Rom.1,16-17).

Evanghelia lui Cristos este mijlocul de răscumpărare și de sfințire a omului. Semănătorul seamănă Cuvântul Evangheliei acolo unde diavolul a făcut pământul infertil. Domnul nostru Isus Cristos însuși fertilizează acest pământ irigându-l și îngrășându-l cu sângele său vărsat pentru noi. Cea ce a fost al lui Dumnezeu prin creație dar răpit de către diavol prin păcat, este acum revendicat de către Domnul nostru Isus Cristos prin har și prin jertfa sa. Este doar harul lui Dumnezeu cel care face ca Fiul lui Dumnezeu să vină în lumea noastră, să ia asupra lui natura noastră și să devină unul ca noi, pentru a ne elibera din robia păcatului, a diavolului și a morții și să ne aducă înapoi la Tatăl nostru. Dumnezeu nu are nici un fel de obligație să facă acest lucru ci face acesta pentru că el ne iubește. El vine să semene sămânța Evangheliei pentru că, spune Sfântul Apostol Ioan: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17).

Dragii mei, așa cum am spus în debutul acestei predici, Evanghelia creează în noi credința mântuitoare dar această Evanghelie este sub un atac continuu. De aceea, această pildă a Domnului Isus Cristos este un veritabil avertisment pentru fiecare dintre noi. Suntem mereu sub asediul diavolului care insistă să înăbușe Cuvântul Evangheliei pentru ca credința noastră să slăbească și să fie pierdută, o dată cu ea pierzându-se și mântuirea noastră. Diavolul știe acest lucru și, dragii mei, face absolut tot ce îi stă în putință ca să ne facă să neglijăm Evanghelia lui Cristos care vine la noi prin Cuvântul predicat, prin absoluțiune și prin administrarea Sacramentului Euharistiei, punctele culminante ale Liturghiei Bisericii lui Cristos! Diavolul este cel care lucrează mereu ca noi să stăm departe de Biserica sa, fie că ne este somn și nu ne putem trezi la timp, fie că trebuie să mergem la muncă, fie că nu ne putem despărți de anumite obligații pe care le avem. Prin toate aceste mijloace, diavolul înăbușește Evanghelia lui Cristos pentru noi și distruge credința noastră care este susținută exclusiv prin această Evanghelie a lui Cristos care, repet, vine la noi prin Cuvântul predicat, prin absoluțiune și prin administrarea Sacramentului Euharistiei în Sfânta Biserică a Domnului nostru Isus Cristos.

Dragii mei, credința adevărată va lua mereu în serios atât atacurile diavolului cât și sfințirea noastră care se face prin Evanghelia lui Cristos. Diavolul ne urăște și face tot ce poate să ne țină departe de Evanghelia lui Cristos ispitindu-ne sau împovărându-ne inimile pentru ca noi să stăm departe de Evanghelie. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan îl descrie pe diavol ca fiind: ”dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea” (Apoc.12,9). Sfântul Apostol Petru spune despre diavol urătoarele lucruri: ”Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită!” (1Pet.5,8). El caută să facă sămânța Evangheliei să nu aducă rod în noi adică să nu nască acea credință care ne duce la mântuire. În Grădina Edenului, prin ispita lui mincinoasă, diavolul ne-a răpit de la Tatăl nostru ceresc și ne-a dus în robia păcatului și a morți. Acum, diavolul vrea să ne despartă de Evanghelia lui Cristos, de harul lui Dumnezeu, pentru ca noi să nu fim eliberați din robia păcatului, a morții și a diavolului, eliberare care vine prin Cristos și noi o primim exclusiv prin credința pe care Dumnezeu o lucrează în inima noastră prin Evanghelia care ne este administrată în Biserica lui Cristos prin predicare și prin administrarea Sacramentului Euharistiei. Pilda din această Duminică ne explică toate acestea foarte clar prin cuvintele: ”vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi” (Lc.8,12).

Dragii mei, avertizarea acestei pilde este una foarte serioasă. Cel care îi permite diavolului să înăbușe Evanghelia lui Cristos în propria inimă, va fi lipsit de Cristos și vor auzi cuvintele de condamnare a lui Dumnezeu care spun: ”Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui!” (Mt.25,41). De aceea, noi nu trebuie să îi lăsăm loc diavolului să ne asalteze cu minciunile sale care vin îmbrăcate în tot felul de ispite, de oportunități sau de greutăți. Diavolul va face tot ce poate să ne țină la distanță de Biserica lui Cristos și să ne țină la distanță de participarea în Liturghia Bisericii lui Cristos. De ce? Pentru că el știe foarte bine că în Liturghia Bisericii lui Cristos, Domnul nostru însuși vine să ne hrănească credința, să ne crească credința și să ne întărească credința, prin predicarea Cuvântului Evangheliei, prin absoluțiune și prin administrarea Sacramentului Euharistiei care nu este alt ceva decât Evanghelia lui Cristos care vine la noi substanțial prin adevăratul trup și adevăratul sânge ale Domnului Isus Cristos cu care noi ne împărtășim în mod fizic atunci când mâncăm pâinea consacrată și bem vinul consacrat în cadrul Euharistiei. Nu există altă cale prin care credința noastră să fie păstrată conectată cu Dumnezeu decât participarea noastră în Liturghia Bisericii lui Cristos.

Evanghelia lui Cristos face ca credința să strălucească în inimile celor care o aud. Doar Evanghelia lui Cristos are puterea de a alunga întunericul din inimile noastre. Domnul vine în Sfânta sa Biserică să semene în inimile noastre această sămânță a Evangheliei sale prin predicarea Cuvântului, prin absoluțiune și prin administrarea Sacramentelor. El vine să ne ofere iertarea păcatelor, să ne curețe de mizeria pe care o adunăm pe noi prin viața noastră de zi cu zi. El vine să ne hrănească căci, spune Domnul Isus Cristos însuși: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.4,4). Dumnezeu ne-a făcut ai săi în Sfântul nostru Botez și ne ține să fim ai săi prin Evanghelia lui Cristos care vine la noi prin predicare, prin absoluțiune și prin Sacramentul Euharistiei.

Dragii mei, Evanghelia lui Cristos trebuie păzită de atacurile diavolului dacă vrem ca ea să aducă roade în noi. Noi trebuie să rămânem credincioși Evangheliei trăind, Duminică de Duminică, miracolul predicării Evangheliei, a absoluțiunii și a Sacramentului Euharistiei. Acesta este unicul mod prin care credința noastă îl ține pe diavol departe de a ne face rău. Cuvântul Domnului spune că: ”prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef.2,8). Credința acesta se manifestă prin diverse fapte bune și de dragoste față de aproapele nostru însă nici una dintre aceste manifestări nu sunt mai clare și mai binecuvântate pentru sufletul nostru așa cum este participarea noastră în Liturghia Bisericii lui Cristos, locul unde Domnul nostru însuși vine să ne hrănească credința, să ne crească credința și să ne întărească credința, prin predicarea Cuvântului Evangheliei, prin absoluțiune și prin administrarea Sacramentului Euharistiei.

Amin!