PREDICA PENTRU DUMINICA SFINTEI TREIMI, 12 06 2022

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în Duminica Sfintei Treimi, o zi specială care marchează debutul celui mai lung sezon al Anului Bisericesc, sezon numit Sezonul Trinității. Sezonul Trinității, pe lângă faptul că este cel mai lung al anului Bisericesc, este un sezon variabil deoarece el este legat de Sărbătoarea Învierii lui Cristos. Sezonul Sfintei Treimi are culoarea verde și este un sezon care este caracterizat de creșterea Bisericii în cunoașterea învățăturilor lui Cristos pentru creșterea în credință și în pocăință. Duminica Sfintei Treimi, în mod special, are însă culoarea liturgică: alb. Spre deosebire de celelalte sezoane care caracterizează prima jumătate a anului Bisericesc, Sezonul Trinității nu conține sărbători mari, precum Nașterea lui Cristos, Circumcizia, Epifania, Învierea, Înălțarea și Rusaliile. Cu toate acestea este un sezon minunat în care vom parcurge Evanghelia lui Cristos înțelegând minunata învățătură transmisă de mântuitorul nostru. Pentru această Duminică, textul pentru predică este din Ioan 3,1-17.

”¹Era între farisei un om al cărui nume era Nicodím, un conducător al iudeilor. ²Acesta a venit la el noaptea şi i-a zis: „Rabbí, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. ³Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. ⁴Nicodím i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?”. ⁵Isus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ⁶Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este. ⁷Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou! ⁸Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh”. ⁹Nicodím a răspuns şi i-a zis: „Cum pot fi acestea?”. ¹⁰Isus a răspuns şi i-a zis: „Tu eşti învăţător al lui Israél şi nu ştii acestea? ¹¹Adevăr, adevăr îţi spun: noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi. ¹²Dacă v-am vorbit despre cele pământeşti şi nu mă credeţi, cum mă veţi crede dacă vă voi vorbi despre cele cereşti? ¹³Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. ¹⁴Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, ¹⁵pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. ¹⁶Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ¹⁷Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.”

Reformatorul Martin Luther predica faptul că Sfânta Scriptură este suficient de simplă astfel încât și un copil să o poată înțelege. În același timp însă, privind retrospectiv în istorie, constatăm faptul că Scriptura aceasta simplă a produs numeroase derute, stând la baza multor dezbateri teologice aprinse și conducând la numeroase schisme în rândul creștinismului. De altfel, dragii mei, acestă Duminică a Sfintei Treimi există în calendarul Bisericii noastre tocmai datorită faptului că anumiți teologi, de altfel foarte înțelepți, au fost derutați cu privire la ceea ce Sfânta Scriptură învață despre ”οὐσία” sau esența lui Dumnezeu și au sfârșit în a predica o învățătură eretică. Ereziile primelor secole, în special erezia ariană, i-au forțat pe Episcopii Bisericii să i-a poziție și să elaboreze un simbol de credință concret cu privire la ”οὐσία” sau esența lui Dumnezeu pe care întreaga Biserică Creștină să îl mărturisească în lupta cu erezia. Astfel s-a elaborat credința trinitară a Bisericii. Nu ași vrea să înțelegeți faptul că Biserica a fost cea care a inventat această credință trinitară la Conciliul de la Niceea din anul 325, așa cum mulți eretici susțin în prezent. O astfel de abordare este falsă. Încă de la începutul ei, Biserica Creștină a celebrat botezul pruncilor și a adulților în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Încă de la începuturile ei Biserica a predicat un Dumnezeu care este o singură esență sau substanță în trei ”ipostasuri” sau persoane. La Conciliul de la Niceea doar a fost formulată o credință deja consacrată cu privire la Sfânta Treime, prin expresia: ”μία οὐσία καὶ τρεῖς ὑποστάσεις”.

Pericopa pe care lecționarul Bisericii noastre o propune pentru Duminica Sfintei Treimi pare să fie fără o legătură specială cu acestă fundamentală doctrină pe care Biserica noastră a mărturisit-o la Conciliul de la Niceea. Pentru a predica despre Sfânta Treime se pot folosi alte texte ale Scripturii care ne vorbesc în mod explicit despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt așa cum este, spre exemplu, pericopa care ne descrie botezul Domnului Isus Cristos. Pericopa din acestă Duminică ne vorbește, mai degrabă, despre modul în care omul poate intra în împărăția lui Dumnezeu după cum citim: ”Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,3).

Împărăția lui Dumnezeu și Sfânta Treime sunt mistere similare. Sunt taine pe care mintea umană nu le poate sub nici o formă cuprinde de aceea ele trebuie să fie mereu acceptate numai prin credință. Rațiunea umană va fi mereu derutată de aceste învățături după cum vedem și în cazul lui Nicodim ale cărui cuvinte spun: ”Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?” (In.3,4). Sunt multe întrebări care derutează rațiunea umană. Cum poate să fie mântuit un om păcătos? Cum poate Dumnezeu să devină om și să fie și Dumnezeu în același timp? Cum poate Dumnezeu să se nască și să moară? Cum poate Dumnezeu să fie trei persoane distincte într-o singură unitate nedivizată? Rațiunea umană, oricât de mult se va strădui, nu va reuși niciodată să găsească un răspuns la aceste întrebări de aceea, creștinii post-moderni care se fundamentează atât de mult pe rațiune sunt la fel de derutați precum a fost și Nicodim.

De altfel, dragii mei, Nicodim este imaginea fiecăruia dintre noi în lupta noastră personală cu Dumnezeu. Poate să pară o afirmație bizară deoarece creștinul este cel mai adesea înțeles ca fiind un om care nu mai luptă cu Dumnezeu. Totuși, Scriptura ne învață faptul că în vechiul Adam, adică în carnea noastră păcătoasă, noi, creștinii, suntem constant martorii unei lupte interioare între credință și carne. Astfel, noi credem cu tărie tot ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne învață însă, aproape de fiecare dată, împotriva acestei credințe născută de Duhul Sfânt prin predicarea Evangheliei se ridică rațiunea, produsul cărnii noastre care experimentează lumea acesta într-un mod complet diferit. De exemplu, în timp ce credința vede un Dumnezeu despre care Scriptura mărturisește: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16), rațiunea vede o lume plină de corupție, sărăcie, suferință, pandemii și războaie. Credința proclamă un Dumnezeu care ne iubește în timp ce rațiunea proclamă un Dumnezeu căruia nu îi pasă de noi. Așa că, asemenea lui Nicodim, și noi venim pe furiș înaintea lui Dumnezeu pentru ai pune întrebările și problemele cu care sufletul nostru se confruntă mereu și mereu.

Un aspect foarte interesant în pericopa noastră este acela că înainte ca Nicodim să apuce să îl întrebe pe Domnul Isus Cristos, Mântuitorul însuși îi prezintă o minunată mărturisire de credință în cuvintele care spun: ”Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,3). Nu uitați, dragii mei, faptul că Domnul Isus Cristos ne spune astfel: ”Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie înainte ca să-i cereţi!” (Mt.6,8). Domnul Isus Cristos vede deruta lui Nicodim și vrea să îl pună pe acesta față în față cu adevărul, eliberându-l din robia necredinței lui după cum citim: ”veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (In.8,32).

Este absolut imposibil ca rațiunea umană să înțeleagă și să accepte faptul că omul nu este mântuit prin ascultarea de Lege ci prin credința în promisiunea Evangheliei. Acest handicap face parte din natura noastră coruptă de păcat. Noi ne dorim cu disperare ca Dumnezeu să vadă că suntem niște oameni buni și că facem lucruri bune. Dar în momentul în care Dumnezeu vine cu Legea sa și ne descoperă păcatele și eșecul nostru în a fi oameni buni, rațiunea noastră devine potrivnică lui Dumnezeu, nedorind un astfel de Dumnezeu care este atât de aspru cu noi. Însă Domnul nostru Isus Cristos nu spune că pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu noi trebuie să devenim oameni buni și să facem fapte bune ci el spune: ”dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,5). Domnul Isus Cristos nu ne spune că faptele noastre trebuie să fie schimbate ci el ne spune că întreaga noastră ființă trebuie să devină ceva nou, ceva diferit. Domnul Isus Cristos întărește acestă idee prin cuvintele care spun: ”Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune” (Mt.7,18). Cum nu poate un pom rău să facă fructe bune, la fel, oricât de mult se va strădui, omul natural nu poate face fapte plăcute lui Dumnezeu. Ca să facă roade bune, omul trebuie să devină alt ceva. Să se nască din nou în alt ceva. Pentru a face roade bune trebuie să fie un alt copac. Complet alt soi de copac. Despre acestă transformare misterioasă și radicală a omului vorbește expresia: ”nașterea din nou”.

Prin naștere apare o ființă nouă. Însă ”nașterea din nou” nu este posibilă dacă ceea ce este vechi nu moare. De aceea această ”naștere din nou” este ”din apă şi Duh” (In.3,5). Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Prin ”apă şi Duh” omul vechi coboară în mormânt în timp ce omul nou vine la viață. Carnea este ucisă de apele potopului Legii lui Dumnezeu iar Duhul dă o nouă viață prin predicarea Evangheliei. Iar în toată acestă lucrare, la fel ca și în cazul nașterii naturale, omul este pasiv. Nașterea din nou este lucrarea Dumnezeului Triuni, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeul: ”μία οὐσία καὶ τρεῖς ὑποστάσεις” sau ”o singură esență în trei persoane”.

Cuvântul lui Dumnezeu, ὁ Λόγος, este Dumnezeu care vine la noi pentru a aduce lumina mântuirii în mijlocul celor care zăceau în întunericul robiei păcatului, a morții și a lui Satan. De aceea îl găsim pe Domnul Isus Cristos spunând atât de des cuvintele: ”ἀμὴν λέγω σοι” sau ”adevăr vă spun”. Domnul Isus Cristos însuși este adevărul care ne este spus nouă de către Dumnezeu după cum citim: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut” (In.14,6-7). Domnul Isus Cristos este icoana Sfintei Treimi înaintea ochilor noștri. El este cel în care întreaga Treime lucrează mântuirea noastră, în întruparea, răstignirea și învierea sa. Mântuirea nu vine prin Lege ci vine prin credința în Domnul Isus Cristos despre care Cuvântul mărturisește astfel: ”după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In.3,14-15). Acesta este crezul Bisericii Apostolice și Post-Apostolice, crezul Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea și crezul Bisericii noastre din prezent. Anume faptul că: ”atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17).

Noi nu suntem reînnoiți prin propriul nostru efort de ascultare de Lege. Pentru a fi reînnoiți noi trebuie să ne ”naștem din nou”, o naștere care nu vine din noi ci din afara noastră, fiind lucrată de către Dumnezeu Duhul Sfânt prin predicarea Evangheliei care ne vorbește despre cum Dumnezeu Tatăl, în marea sa iubire pentru om, îl trimite pe Dumnezeu Fiul să coboare în lumea noastră, să ia asupra sa natura umană, să devină astfel Dumnezeu-om – Fiul omului și Fiul lui Dumnezeu – și să se aducă pe sine ca jertfă de răscumpărare pentru omul păcătos.

Astfel, dragii mei, noi nu vom putea crede niciodată misterul Sfintei Treimi dacă nu vom crede misterul mântuirii noastre așa cum acesta ne este revelat în paginile Evangheliei. Duhul Sfânt lucrează de la Rusalii și până în prezent la păstrarea și la predicarea Evangheliei iar la Rusalii, Biserica lui Cristos din toate locurile și din toate timpurile a fost chemată să predice Evanghelia lui Cristos despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului” (Rom.1,16) pentru ca mai apoi să ne spună faptul că: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17). Biserica lui Cristos nu poate exista în afara mandatului său de a predica Evanghelia lui Cristos iar despărțirea Bisericii de predicarea Evangheliei înseamnă despărțirea Bisericii de Dumnezeul Triunic. O Biserică credincioasă va predica mereu și mereu pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt lucrând mântuirea noastră.

Amin!