predica pentru sărbătoarea schimbării la față a domnului, a patra duminică după epifanie, 29 01 2023

” ¹ După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt ² şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. ³ Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilíe, care vorbeau cu Isus! ⁴ Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilíe”. ⁵ Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea; ascultaţi de el!”. ⁶ Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. ⁷ Dar, venind Isus şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!”. ⁸ Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. ⁹ Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Evenimentul schimbării la față a Domnului nostru Isus Cristos pe care îl celebrăm astăzi este o epifanie specială a Domnului nostru Isus Cristos care nu vine să demonstreze faptul că Isus din Nazaret este Mesia cel promis de către Dumnezeu prin gura Sfinților săi Profeți ci vine să îl arate în mod vizibil pe Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Schimbarea la față este evenimentul în care Cristos este descoperit pe deplin ca fiind slava lui Dumnezeu după cum citim: ”faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina” (Mt.17,2).

În Cartea Exodului, Dumnezeu îi vorbește Sfântului Profet Moise astfel: ”Nu vei putea să vezi faţa, căci nu poate omul să mă vadă şi să rămână viu” (Ex.33,20). Tocmai din acest motiv, Dumnezeu l-a ascuns pe Sfântul Profet Moise în crăpătura unei stânci. Domnul însuși este cel care l-a acoperit pe Sfântul Profet Moise cu mâna sa atunci când a trecut prin dreptul său. Sfântul Profet Moise a fost lăsat să vadă doar spatele lui Dumnezeu ci nu și fața.

O experiență asemănătoare citim faptul că a trăit și Sfântul Profet Ilie atunci când se afla pe munte. Cuvântul ne spune astfel: ”Atunci a fost un vânt mare şi puternic, să rupă munţii şi să despice stâncile în faţa Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După vânt a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de linişte adâncă” (1Rg.19,11-12). Sfântul Profet Ilie a fost îngrozit de toate aceste manifestări dar Cuvântul ne spune faptul că Dumnezeu nu a fost nici in furtună, nici în cutremur și nici în foc. Domnul a venit la Sfântul Profet Ilie printr-un: ”sunet de linişte adâncă” (1Rg.19,12).

Pe Muntele Tabor, Domnul Isus Cristos stă în prezenta a trei dintre ucenicii săi, mai precis Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacov. Cei trei ucenici privesc la Fiul lui Dumnezeu și nu sunt deloc înfricoșați. Ei nu își acoperă fața și nici nu se întorc cu spatele. Lucrurile par să fie total diferite față de ceea ce citim în relatările Vechiului Testament. Schimbarea la Față este evenimentul care ne spune faptul că Dumnezeu însuși a coborât în mijlocul nostru nu ca să ne îngrozească cu prezența sa ci pentru a ne vindeca și elibera din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Fiul lui Dumnezeu nu a venit printre păcătoși ca să fie judecătorul lor ci Sfântul Evanghelist Luca spune: ”Când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalím” (Lc.9,51). Fiul lui Dumnezeu a coborât între noi și a devenit unul ca noi ca să meargă la Ierusalim și acolo să se dăruiască pe sine ca ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Astfel, slava lui Dumnezeu se reflectă în dăruirea de sine pe care Dumnezeu o lucrează pentru mântuirea celui păcătos după cum citim: ”sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte” (Ev.9,14).

Tronul de slavă al Fiului lui Dumnezeu întrupat este la Ierusalim, suspendat între cer și pământ, servind ca altarul prin care Dumnezeu a împăcat lumea cu sine, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii” (2Cor.5,19). Prin Cristos, Dumnezeu nu mai privește la noi cu ostilitate ci el devine Tatăl nostru, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh” (Rom.8,3-4).

Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan începe astfel: ”În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (In.1,4). Deși Cuvântul Evangheliei ne spune că ”faţa lui a strălucit ca soarele” (Mt.17,2), această strălucire nu i-a ucis pe Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacob. Aceasta deoarece în Cristos, slava lui Dumnezeu nu se manifestă împotriva noastră ci pentru eliberarea noastră. Cristos este pe Muntele Tabor revelat ca Dumnezeu care vine nu pentru condamnare ci pentru eliberarea din puterea și din robia păcatului, a morții și a diavolului. Sfinții Apostol Petru, Iacov și Ioan, iertați de păcatele lor dar încă nedesăvârșiți, crezând în mesajul Evangheliei și totuși având îndoieli, nu au nicio dificultate să privească direct la fața strălucitoare a Domnului nostru Isus Cristos.

A fost o vreme in care omul a stat ascuns în întuneric, tremurând de frică cu privire la tot ceea ce se petrecea în jurul său. A fost o lungă noapte peste istoria acestei lumi. Speranța a fost multă vreme absentă din sufletul oamenilor. Lumina era ascunsă de ochii oamenilor și pământul era înrobit de întunericul păcatului. Dar diavolul, dragii mei, cel care a adus omenirea și întreg pământul în acest întuneric care părea fără sfârșit, nu este atotputernic. Diavolul nu poate rezista în fața puterii lui Dumnezeu așa cum păcatul nu poate rezista în fața dreptății lui Dumnezeu după cum citim: ”lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o” (In.1,5).

În Cristos, dreptatea lui Dumnezeu nu vine la noi prin judecată ci vine noi pentru mântuire. Este o mântuire care se realizează prin ”nebunia crucii”, Dumnezeu l-a zdrobit pe diavol, eliberându-ne din robia păcatului și a morții, prin cuiele care i-au pironit mâinile și picioarele pe cruce, zdrobind astfel capul diavolului și împlinind promisiunea lui Dumnezeu care spune: ”Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen.3,15).

La Schimbarea la Față Domnul li se adresează ucenicilor săi cu următoarele cuvinte: ”Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi” (Mt.17,7). Păcatul a lucrat enorm de mult rău, însă de departe cel mai rău lucru este frica. Viața omului este o continua frică. Frică de ce este în jurul nostru, frică de noi înșine, frică de viață, frică de moarte, frică de astăzi și frică de mâine. Dar Dumnezeu vine în Cristos cu o veste bună. Este timpul ca să ne ridică și să ne eliberăm de frică. În Cristos, Dumnezeu este cu noi și pentru noi după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom.8,31).

Robia noastră a luat sfârșit și noaptea s-a terminat. Diavolul încă mai are puterea să aducă suferință asupra noastră și păcatul mai are încă puterea să ne producă suferință iar moartea este încă prezentă dar, dragii mei, robia noastră față de păcat, de moarte și de diavol a încetat. Noi nu mai suntem prizonierii păcatului, ai morții și ai diavolului. Victoria împotriva păcatului, împotriva morții și împotriva diavolului a fost deja câștigară de acela despre care Dumnezeu spune: ”Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea” (Mt.17,5).

Pentru Martin Luther ”a asculta de Cristos” era sinonim cu ”a te încrede în Cristos”. De fapt, asta ne cere Dumnezeu: ”să ne încredem în Cristos”, să avem încredere în ceea ce ni s-a promis în Cristos. Iată ceea ce ne spune Sfântul Apostol Paul: ”v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1Cor.15,3-4) și, de asemenea, spune: ”sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8,38-39)

Amin!