PREDICA Duminica SFINTEI TrEIMI, 7 06 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Iubiți credincioși, în mila lui Dumnezeu am ajuns în Duminica Sfintei Treimi, o Duminică specială care dă startul celui mai lung sezon al Calendarului Bisericesc, Sezonul Trinității. Este un sezon care are culoarea liturgică verde, o culoare care simbolizează creșterea Bisericii în Cristos. Culoarea acestei Duminici este culoarea alb, culoare care simbolizează sfințenia. Predica din acestă Duminică este fundamentată pe Ioan 3, 1-17.

^”1Era între farisei un om al cărui nume era Nicodím, un conducător al iudeilor. ²Acesta a venit la el noaptea şi i-a zis: „Rabbí, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. ³Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. ⁴Nicodím i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?”. ⁵Isus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ⁶Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este. ⁷Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou! ⁸Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh”. ⁹Nicodím a răspuns şi i-a zis: „Cum pot fi acestea?”. ¹⁰Isus a răspuns şi i-a zis: „Tu eşti învăţător al lui Israél şi nu ştii acestea? ¹¹Adevăr, adevăr îţi spun: noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi. ¹²Dacă v-am vorbit despre cele pământeşti şi nu mă credeţi, cum mă veţi crede dacă vă voi vorbi despre cele cereşti? ¹³Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. ¹⁴Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, ¹⁵pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.¹⁶Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ¹⁷Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.”

În Evanghelia pentru această Duminică, Duminica Sfintei Treimi, citim faptul că deși omul s-a revoltat împotriva creatorului său, Dumnezeu nu a încetat nicio clipă să îl iubească. Ba mai mult, Dumnezeu și-a demonstrat această dragoste într-un mod absolut uimitor, greu de pătruns de către rațiunea umană. Sfântul Apostol Ioan ne prezintă această iubire a lui Dumnezeu pentru om în următoarele cuvinte: ”atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat prin faptul că acesta a ales să suporte el însuși, în preaiubitul său Fiu, întreaga pedeapsă pe care dreptatea Legii o cerea cu privire la păcat. Astfel, Dumnezeu face din Fiul său o jertfă în care să își epuizeze mânia îndreptată împotriva păcatului astfel încât, omul păcătos și rebel să fie ridicat de către Cristos din robia păcatului, a morții și a diavolului pentru ca omul să trăiască împreună cu Mântuitorul său pentru totdeauna. Fiul lui Dumnezeu întrupat nu s-a jertfit pentru o idee abstractă și nici nu a făcut acest lucru în baza unei iubiri abstracte, ci pentru că el iubește în mod special pe fiecare om în parte, exact așa cum un părinte își iubește fiecare copil în parte într-un mod specific. Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste preciză ci nu una generică. Dumnezeu cunoaște toate detaliile vieții fiecărei persoane. Cuvântul inspirat ne spune astfel: ”Vouă, însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap” (Mt.10,30). Dumnezeu ne cunoaște perfect pe fiecare dintre noi. El știe toate păcatele noastre, oricât de bine tăinuite ar fi acestea. El cunoaște toate secretele, dorințele și pasiunile rele ale fiecăruia dintre noi. El știe cu exactitate care este starea reală a fiecăruia dintre noi. Și totuși, în loc să pronunțe asupra noastră condamnarea eternă, Scriptura ne spune că Dumnezeu a făcut alt ceva, mai precis: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8). Iubirea pe care Dumnezeu o are pentru fiecare om în parte s-a materializat în ceea ce Fiul lui Dumnezeu a făcut pentru noi, în jertfa pe care acesta din urmă a adus-o pentru noi pe cruce. Crucea devine astfel actul nostru de eliberare din robia păcatului, a morții și a diavolului dar, mai mult decât atât, ea devine actul nostru de adopție ca fii ai lui Dumnezeu în și prin Isus Cristos. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu duce mesajul Evangheliei lui Cristos la inimile oamenilor și naște în aceștia credința în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mântuirea fiecăruia dintre noi. Astfel, spune Sfântul Apostol Paul: ”Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom.8,16).

În textul Evangheliei de astăzi, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre un fariseu pe nume Nicodim, un om făcea parte dintre liderii spirituali ai poporului Israel. Acesta a venit în taină la Domnul Isus Cristos pentru a avea o discuție cu acesta. Cu toate că era un teolog înțelept și foarte apreciat, Nicodim nu a reușit să pătrundă înțelesul cuvintelor lui Cristos care spun: ”Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,3). Cuvintele Domnului Isus Cristos erau de nepătruns pentru Nicodim deoarece acesta era orb cu privire la identitatea Domnului Isus Cristos dar și la adevărata identitate trinitariană a lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne arată faptul că Nicodim nu îl vedea pe Isus Cristos ca Dumnezeu în trup ci doar ca pe un om binecuvântat de către Dumnezeu după cum trădează însăși cuvintele sale: ”Rabbí, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător” (In.3,2). Orbirea lui Nicodim îl împiedica pe acesta să poată vedea și înțelege modul în care Dumnezeu Triunic lucrează pentru mântuirea omului. Deși afirma faptul că înțelepciunea sa teologică se fundamenta pe Vechiul Testament, Nicodim nu reușea să pătrundă ceea ce Dumnezeu ne revela prin cuvintele: ”după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In.3,14). El nu înțelegea faptul că Dumnezeu Tatăl a iubit atât de mult lumea încât la trimis pe Dumnezeu Fiul să răscumpere această lume din robia păcatului, a morții și a diavolului prin însăși jertfa sa iar Dumnezeu Duhul Sfânt avea, să nască credință în inima oamenilor, credință care va accepta tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ca ei să fie mântuiți. Astfel, Dumnezeul Trinitar, Tată, Fiul și Duhul Sfânt – este cel care a creat, răscumpărat și sfințit lumea aceasta.

Pentru că era orb și surd spiritual, Nicodim nu putea vedea Împărăția lui Dumnezeu în persoana lui Isus Cristos. Situația lui Nicodim este situația fiecărui om din această lume. În mod natural cu toții suntem surzi și orbi spiritual, oricât de mult am studia pentru a fi înțelepți. Omul natural nu poate înțelege cu adevărat pe Dumnezeu cu toate că lucrările lui Dumnezeu sunt prezente în jurul nostru. Omul natural nu poate însă înțelege adevărata natură a lui Dumnezeu deoarece o astfel de înțelegere vine prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, care, prin predicarea Evangheliei lui Cristos naște în noi credință într-un mod misterios după cum însuși Domnul Isus Cristos spune: ”Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge” (In.3,8).

În cuvintele lui, Isus Cristos îi vorbește lui Nicodim despre Sacramentul Botezului. În acest Sacrament avem foarte clar revelat Dumnezeul Trinitar. În Sfântul Botez, Cuvântul lui Dumnezeu este combinat cu apa pentru a ne marca în numele lui Dumnezeu Trinitar, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Prin Botez, Dumnezeu ne-a regenerat și ne-a adoptat ca fii ai lui în Cristos după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Sau nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui?” (Rom.6,3) pentru ca, mai apoi, să adauge: ”Dar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el, ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi, consideraţi că sunteţi morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (Rom.6,8-11).

Cuvintele Domnului Isus Cristos adresate lui Nicodim vorbesc despre modul în care Dumnezeu Trinitar lucrează pentru mântuirea noastră. Despre Dumnezeu Tatăl, crezul Bisericii noastre ne vorbește astfel: ”Dumnezeu Tatăl Atotputernicul, Creatorul Cerului și al Pământului”. Aceste cuvinte mărturisesc faptul că Dumnezeu Tatăl este suveranul tuturor lucrurilor care există, inclusiv întreg neamul omenesc. Despre Dumnezeu Fiul, Duhul Sfânt l-a inspirat pe Sfântul Apostol Ioan să scrie astfel: "Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (In.1,3). Din aceste cuvinte aflăm că Fiul lui Dumnezeu a avut un rol în procesul creator, fiind, de fapt, acela prin care lumea acesta a luat ființă. Scriptura ne vorbește despre Fiul lui Dumnezeu ca fiind ”Cuvântul” (λόγος). Dar nu acesta este mesajul central al Evangheliei cu privire la Fiul lui Dumnezeu. Nucleul Evangheliei este mesajul care ne vorbește despre Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor. Evanghelia lui Cristos ne spune faptul că: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In.1,14). Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, nu s-a întrupat pentru a primi glorie pământească ci Evanghelia ne învață faptul că: ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii” (2Cor.5,19) pentru ca mai apoi să citim astfel: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor.5,21). Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a lua asupra sa blestemul pe care Legea îl rostește împotriva păcătosului și să primească pedeapsa pentru toate păcate după cum explică Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Astfel, Dumnezeul Trinitarian a împăcat lumea cu sine prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi.

Dumnezeul Trinitar nu s-a implicat salvarea noastră doar atunci când Domnul Isus Cristos s-a sacrifica pe cruce pentru noi. Dumnezeu Duhul Sfânt este la cârma mântuirii noastre în fiecare clipă și ne sfințește în mod continuu pentru că omul este ”simul iustus et peccator” pentru întreaga sa viața. Cuvântul lui Dumnezeu spune astfel: ”aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost justificaţi în numele Domnului Isus Cristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (1Cor.6,11). Duhul Sfânt ne reamintește în mod necontenit mesajul Evanghelie, prin predicare și prin administrarea Sacramentelor, oferind iertarea păcatelor tuturor acelora care se pocăiesc. Duhul Sfânt este cel care lucrează pentru ca noi să fim fiii lui Dumnezeu după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abbá, Tată!” (Rom.8,14-15). Cu privire la lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt, Micul Catehism al lui Martin Luther vorbește astfel: ”Eu cred că eu nu pot, prin propria mea rațiune sau tărie să cred în Isus Cristos, Domnul meu, sau să vin la El; dar Duhul Sfânt m-a chemat prin Evanghelie, m-a luminat cu darurile Sale, m-a sfințit și m-a ținut în adevărata credință. În același fel El cheamă, adună, iluminează și sfințește întreagă Biserică Creștină de pe pământ și o păstrează cu Isus Cristos în singura credința adevărată”

Dragii mei, Dumnezeu Trinitar rămâne un mister care nu poate fi explicat în mod corect prin exemple pământești, oricât de mult ne vom strădui. Dar cel mai mare mister al Dumnezeului Trinitar este mila sa și iubirea sa neîntreruptă pentru omul păcătos. De nepătrunsă este această dragoste prin care Dumnezeul Trinitar a lucrat-o și o lucrează pentru ca niște dușmani ai săi să devină fiii și fiicele sale. Dumnezeul Trinitar - Tată, Fiul și Duhul Sfânt - a creat, răscumpărat și sfințit poporul său. Ca și Sfântul Apostol Ioan, putem spune că Dumnezeu Trinitar: ”a iubit atât de mult lumea”. Aceasta este învățătura pe care Domnul Isus Cristos i-o predă lui Nicodim în textul Evangheliei noastre. Domnul Isus Cristos îl învață pe Nicodim despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ca oamenii păcătoși să intre în Împărăția lui Dumnezeu ci nu despre ceea ce noi trebuie să facem pentru a fi mântuiți. De aceea, discuția Domnul Isus Cristos cu Nicodim nu este o dezbatere teologică amănunțită, ci este o predicare pură a Evangheliei. Domnul Isus Cristos îl instruiește pe Nicodim în acele lucruri necesare pentru mântuirea lui. Domnul Isus Cristos îi spune faptul că trebuie să se nască de sus. Aceasta este o naștere spirituală, o naștere supranaturală ci nu una naturală. Botezul este nașterea supranaturală în Cristos prin Evanghelie. Este o naștere supranaturală pentru că ea nu este lucrată de către om ci este opera unilaterală a lui Dumnezeu însuși. Este opera Dumnezeului Trinitar. Sfântul Apostol Paul descrie în chip minunat modul în care Dumnezeul Trinitat lucrează la mântuirea noastră în cuvintele: ”Dar când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru –nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare –, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, pe care l-a revărsat din belşug asupra noastră prin Isus Cristos, mântuitorul nostru, pentru ca, justificaţi prin harul lui, să devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice” (Tit 3,4-7)

Amin!