PREDICA PENTRU DUMINICA SFINTEI TREIMI (DUMINICA TRINITĂȚII), 30 05 2021

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în Duminica Sfintei Treimi, o zi specială care marchează debutul celui mai lung sezon al Anului Bisericesc, sezon numit Sezonul Trinității. Sezonul Trinității, pe lângă faptul că este cel mai lung al anului Bisericesc, este un sezon variabil deoarece el este legat de Sărbătoarea Învierii lui Cristos. Sezonul Sfintei Treimi are culoarea verde și este un sezon care este caracterizat de creșterea Bisericii în cunoașterea învățăturilor lui Cristos pentru creșterea în credință și în pocăință. Duminica Sfintei Treimi, în mod special, are însă culoarea liturgică: alb. Spre deosebire de celelalte sezoane care caracterizează prima jumătate a anului Bisericesc, Sezonul Trinității nu conține sărbători mari, precum Nașterea lui Cristos, Circumcizia, Epifania, Învierea, Înălțarea și Rusaliile. Cu toate acestea este un sezon minunat în care vom parcurge Evanghelia lui Cristos înțelegând minunata învățătură transmisă de mântuitorul nostru. Pentru această Duminică, textul pentru predică este din Ioan 3,1-18.

”¹Era între farisei un om al cărui nume era Nicodím, un conducător al iudeilor. ²Acesta a venit la el noaptea şi i-a zis: „Rabbí, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. ³Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. ⁴Nicodím i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?”. ⁵Isus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ⁶Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este. ⁷Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou! ⁸Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh”. ⁹Nicodím a răspuns şi i-a zis: „Cum pot fi acestea?”. ¹⁰Isus a răspuns şi i-a zis: „Tu eşti învăţător al lui Israél şi nu ştii acestea? ¹¹Adevăr, adevăr îţi spun: noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi. ¹²Dacă v-am vorbit despre cele pământeşti şi nu mă credeţi, cum mă veţi crede dacă vă voi vorbi despre cele cereşti? ¹³Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. ¹⁴Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, ¹⁵pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. ¹⁶Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ¹⁷Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. ¹⁸Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu”

Dragii mei, în multe privințe putem să spunem faptul că Sărbătoarea acesta a Sfintei Treimi este una cam ciudată. De ce spun acest lucru? Pentru că toate sărbătorile majore ale Anului Bisericesc sunt comemorări ale unor evenimente care vorbesc despre activitatea Domnului nostru Isus Cristos pentru mântuirea omului înrobit păcatului. Sărbătoarea Crăciunului ne vorbește despre nașterea Domnului Isus Cristos. Sărbătoarea Epifaniei ne vorbește despre revelarea Fiului lui Dumnezeu întrupat înaintea neamurilor. Avem, de asemenea, Sărbătoarea Schimbării la față a Domnului Isus Cristos iar ulterior celebrăm Duminica Palmarum care ne vorbește despre intrarea glorioasă a Domnului Isus Cristos în Ierusalim. Joia Mare este sărbătoarea în care celebrăm momentul instituirii Sacramentului Euharistiei iar Vinerea neagră este sărbătoarea în care comemorăm răstignirea Domnului nostru. Sărbătoarea Paștelui este sărbătoarea învierii Domnului Isus Cristos iar la patruzeci de zile celebrăm înălțarea sa la ceruri. Apoi, la finalul primei jumătăți a Anului Bisericesc, celebrăm pogorârea Duhului Sfânt la inițiativa Domnului nostru Isus Cristos. Toate aceste momente importante celebrează evenimente. Duminica Sfintei Treimi, adică sărbătoarea care marchează debutul noului sezon, nu comemorează un eveniment ci ne vorbește despre cine și cum este Dumnezeu care ni se revelează în Sfântul său Cuvânt.

Astfel, putem să spunem faptul că avem de-a face cu o sărbătoare ”ciudată” care ne vorbește despre o învățătură ”ciudată” a Bisericii noastre. Învățătura despre ”Dumnezeul Trinitar” sau ”Sfânta Treime” este un ”mister” al credinței creștine. Dar nu vorbim despre un ”mister” asemănător acelora pe care le întâlnim în cărțile sau filmele polițiste, mistere care, prin efortul și inteligența umană, sunt în cele din urmă rezolvate de detectivi cu experiență. Misterul Sfintei Treimi este ”o taină a lui Dumnezeu” pe care nici un om nu o poate pătrunde prin nici un fel de metodă, nici apelând la marii teologi ai Bisericii și nici măcar studiind Sfânta Scriptură cu cea mai mare seriozitate. Indiferent de cât de mult ne vom strădui, vom ajunge mereu la concluzia că Dumnezeul Trinitat, sau Sfânta Treime, este o taină pe care nu o putem înțelege și pătrunde cu mintea noastră muritoare.

În această Duminică specială am mărturisit împreună Crezul Atanasian, unul dintre crezurile Biserici noastre, un crez care ne vorbește într-un mod excelent despre misterul Sfintei Treimi. Crezul Atanasian ne spune faptul că absolut ori de câte ori avem de-a face cu Dumnezeu Tatăl, avem de-a face nu doar cu o parte din Dumnezeu ci cu plinătatea lui Dumnezeu. În același fel, ori de câte ori avem de-a face cu Dumnezeu Fiul, avem de-a face nu doar cu o parte din Dumnezeu ci cu plinătatea lui Dumnezeu. De asemenea, ori ce câte ori avem de-a face cu Dumnezeu Duhul Sfânt, avem de-a face nu doar cu o parte din Dumnezeu ci cu plinătatea lui Dumnezeu. Știu că aceste afirmații nu au nici un sens pentru rațiunea umană, la fel cum nici un sens nu are crezul Bisericii noastre care spune faptul că în Sfânta Treime nu avem de-a face cu trei Dumnezeu ci cu un singur Dumnezeu, mai precis o singură esență divină - οὐσία – în trei persoane - ὑπόστασις.

Deși pare destul de ciudat, nu ar trebui să ne surprindă faptul că unele chestiunii privitoare la Dumnezeu rămân ”mistere” pentru înțelepciunea umană. Acest lucru se întâmplă din două motive importante. În primul rând, trebuie să nu uităm ci să admitem faptul că ființa umană a fost creată de către Dumnezeu ci nu există din eternitate. Omul a fost creat de către Dumnezeu ca o ființă limitată ci nu ca una atot-cunoscătoare și atot-puternică. În al doilea rând, trebuie să ne reamintim și să admitem faptul că păcatul a ruinat omul, corupând întreaga sa ființă, inclusiv facultatea de înțelegere. Datorită păcatului, prin propriile puteri, omul nu îl poate cunoaște pe Dumnezeu. Dar acest lucru nu trebuie să fie pentru noi o sursă de depresie, după cum vom vedea.

Deși Scriptura nu este un manual de teologie dogmatică în care să ni se expună învățătura despre Sfânta Treime, studiind Cuvântul lui Dumnezeu, ne întâlnim cu învățătura despre Sfânta Treime încă din primul capitol al cărții Geneza. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, şi duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor” (Gen.1,1-2). Apoi, descoperim faptul că întreaga creație s-a făcut prin intermediul Cuvântului - ὁ Λόγος - după cum citim: ”a zis Dumnezeu” (Gen.1,3) în limba greacă: ”ὁ θεός γενηθήτω”. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este cel care, în debutul Evangheliei sale, ne dă amănunte despre cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, ὁ Λόγος , Fiul lui Dumnezeu, despre care citim astfel: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Jn.1,14). Sfântul Apostol Ioan identifică Cuvântul - ὁ Λόγος – cu cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi despre care ne spune: ”Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (Jn.1,3).

În pericopa din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan pentru această Duminică specială, Cuvântul ne relatează o conversație specială care a avut loc între Domnul nostru Isus Cristos și Nicodim, unul dintre liderii spirituali ai poporului evreu. În timp ce Domnul Isus Cristos îi predică lui Nicodim învățătura despre lucrarea Duhului Sfânt, Mântuitorul face următoarea afirmație: ”Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este. Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou! Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh” (In.3,5-8). Prin aceste cuvinte, Domnul Isus Cristos îl învață pe Nicodim, dar și pe fiecare dintre noi, faptul că Duhul Sfânt este cel care, prin predicarea Evangheliei, ne aduce în Împărăția lui Dumnezeu. În Împărăția lui Dumnezeu nimeni nu poate intra din proprie inițiativă sau pe baza propriilor puteri. Doar prin Sacramentul Sfântului Botez ne deschide Domnul porțile Împărăției sale după cum citim: ”nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare –, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt” (Tit 3,5). Iar această lucrare a Duhului Sfânt este una care rămâne ”tainică” pentru om, Dumnezeu lucrând mântuirea omului în conformitate cu propriul său plan făcut din timpul veșniciei, un plan pe care omul nu îl poate niciodată pătrunde.

În timp ce Domnul Isus Cristos îl învăța pe Nicodim despre lucrarea de mântuire a omului din robia păcatului, a morții și a diavolului, Mântuitorul spune astfel: ”nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In.3,13-15). Fiul lui Dumnezeu cel veșnic, prin propria sa inițiativă și voință, a coborât din cer în lumea noastră păcătoasă și s-a făcut unul asemenea nouă pentru ca să împlinească Legea lui Dumnezeu în locul nostru și să se aducă pe sine ca jertfă pentru păcatul întregii lumi, eliberând astfel pe om din robia păcatului, a morții și a diavolului. Domnul Isus Cristos este cel pe care Dumnezeu l-a înălțat în pustiul păcatului pentru ca orice om sortit iadului crede în mesajul Evangheliei să fie mântuit și să aibă viață veșnică după cum citim: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17). În cuvintele celui care este Cuvântul - ὁ Λόγος – aflăm faptul că mântuirea omului își are sursa în Dumnezeu Tată care, în incomprehensibila sa iubire la trimis la cruce pe Dumnezeu Fiul iar acest mesaj al Evangheliei ne este pus în inimă prin lucrarea de predicare a Cuvântului pe care o lucrează Dumnezeu Duhul Sfânt.

Domnul Isus Cristos i-a predicat lui Nicodim faptul că ființa umană este, datorită păcatului, înrobită de către diavol, în moarte. Acest lucru înseamnă că fiecare om, încă de la concepție, se află în robia păcatului, a morții și a diavolului până când Domnul Isus Cristos, prin propriul sânge adus ca jertfă la cruce, îl revendică pentru Dumnezeu. Fără eliberarea lucrată de către Cristos la cruce, nici un om nu s-ar putea elibera vreodată din robia păcatului, a morții și a diavolului și ar fi sortit condamnării veșnice. Evanghelia ne spune însă că Dumnezeu Tatăl a lucrat, prin fiul său, ispășirea tuturor păcatelor pentru absolut toți oamenii, din toate timpurile și din toate locurile astfel încât, Fiul lui Dumnezeu a devenit: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29).

Nicodim s-a lupta cu această învățătură a Evangheliei Domnului Isus Cristos. În aceeași situație se află fiecare am natural. Cuvântul însuși mărturisește faptul că: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1Cor.1,18). Cu privire la Cuvântul mântuitor al Evangheliei, în pericopa noastră citim cuvintele Domnului Isus Cristos care spun: ”noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi” (In.3,11). Mărturia pe care o predică Evanghelia Domnului Isus Cristos este aceeași cu mărturia pe care au predat-o Sfinții Profeți ai Vechiului Testament dar și aceeași cu mărturisirea predată de către Sfinții Apostoli. Această ”mărturie” ne vorbește despre faptul că tot efortul necesar mântuirii omului a fost făcut în mod complet și desăvârșit de către Dumnezeu prin Fiul Său întrupat, Domnul nostru Isus Cristos.

Datorită acestei minunate promisiuni pe care Duhul Sfânt ne-o oferă în Evanghelia Domnului Isus Cristos, noi putem să îl lăudăm pe Dumnezeul nostru Trinitar - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – pentru tot ceea ce a făcut pentru ca omul înrobit păcatului, morții și diavolului să fie ”îmbrăcat cu Cristos” (Gal.3,27) prin Sacramentul Sfântului Botez și primind, prin credință, mesajul Evangheliei, primesc prin har viața veșnică după cum Domnul Isus Cristos spune: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In.5,24). Apoi, Domnul însuși întreține și crește credința tot prin Evanghelia lui Cristos care vine la noi prin prezența adevăratului trup și adevăratului sânge al Domnului nostru Isus Cristos prezente în pâinea și vinul cu care ne împărtășim în Sacramentul Euharistiei după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56) pentru ca mai apoi să ne spună: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54).

Astfel, Duminica Sfintei Treimi ne învață faptul că Dumnezeu își arată dragostea pentru noi, trimițându-L pe singurul Său Fiu în lume, pentru a salva lumea, luând asupra sa toate păcatele lumii și lăsându-se ridicat pe o cruce drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru toate aceste păcate. Duhul Sfânt ne dă darurile mântuirii, născându-ne din nou în familia lui Dumnezeu și umplându-ne cu daruri și cu toate binecuvântările pe care Dumnezeu nostru milostiv le-a pregătit pentru noi, inclusiv iertarea păcatelor, mântuire și viață veșnică.

Amin!