Înălțarea DOMNULUI ISUS CRISTOS LA CER, 21 05 2020

Sunt trei lucruri de maximă importanță pe care trebuie să le avem în vedere cu privire la importanța înălțării Domnului Isus Cristos la ceruri.

Primul lucru este acela că Domnul Isus Cristos s-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu Tatăl diferit față de cum a fost înainte de întruparea sa. Fiul lui Dumnezeu s-a întors în ceruri ca Dumnezeu-om, adică Dumnezeu adevărat și om adevărat. Trebuie să nu uităm că în momentul în care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în pântecul Sfintei Fecioare, el a devenit pentru veșnicie Dumnezeu-om. Uniunea hipostatică dintre firea sa divina și firea umană nu a fost desfăcută de înălțarea sa la ceruri.

În al doilea rând, trebuie să avem în vedere promisiunea pe care Domnul Isus Cristos a făcut-o înainte de înălțarea sa. Domnul Isus Cristos spune: ”eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.28,20).

Al treilea lucru îl găsim în mesajul pe care cei doi îngeri l-au transmis Sfinților Apostoli imediat după înălțarea Domnului Isus Cristos la ceruri. Acest mesaj spune astfel: ”acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer” (Fapte 1,11).

Cu privire la primul aspect, ași vrea să reținem faptul că pentru mântuirea noastră, Fiul lui Dumnezeu a coborât din ceruri iar Crezul Bisericii noastre spune: ”s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioara; a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat; s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi”. Pentru a putea să fie Mântuitorul nostru, a fost nevoie ca Dumnezeu să devină om. Astfel, el a devenit al doilea Adam, cel care a ascultat perfect de legea lui Dumnezeu și cel despre care, spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Astfel, deși Domnul Isus Cristos a ascultat perfect de Lege, Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2 Cor.5,21). Doar întrupându-se, Fiul lui Dumnezeu putea să devină o jertfă pentru ispășirea păcatului, o jertfă prin care ne-a izbăvit de sub blestemul Legii care s-a abătut peste noi datorită păcatului căci Legea spune: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească” (Deut.27,26). Atunci când păcatul a pătruns în lumea noastră prin neascultarea părinților noștri Adam și Eva, noi toți am fost duși, prin păcat, în robia morții și a diavolului. Din acea clipă, spune Sfântul Apostol Paul: ”moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit” (Rom.5,12). Toți oamenii, de la primul până la ultimul, au devenit supuși blestemului Legii. Salvarea nu putea să fie lucrată decât de cineva capabil să ia asupra sa acest blestem si să aducă satisfacție. Acest cineva este însuși Fiul lui Dumnezeu care și-a asumat natura umană din pântecul Sfintei Fecioare și a devenit Dumnezeu-om. În acest fel, spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Cristos, Dumnezeu-om, a dus păcatele noastre la cruce și acolo, atârnat între cer și pământ, a fost lepădat de către Dumnezeu și a fost adus de acesta ca o jertfă de bun miros pentru păcatele noastre, ale tuturora.

Scriptura ne spune că Domnul Isus Cristos a fost așezat în mormânt astfel desfășurându-se cea mai mare taină pe care omenirea a experimentat-o. Învierea lui Cristos s-a produs tot ca Dumnezeu-om. La înviere Fiul lui Dumnezeu nu a lepădat natura umană. El, trecând prin ziduri, s-a înfățișat înaintea Sfinților Apostoli în trup ci nu doar în Duh. Trupul să avea prezente chiar și rănile pe care crucea i le-a pricinuit. Doar pipăind aceste răni ale trupului, Sfinți Apostoli au putut crede pe deplin că el este și să mărturisească: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (1n.20,28)

La patru zeci de zile de la învierea sa, Scriptura ne spune că Domnul Isus Cristos s-a înălțat la ceruri ca Dumnezeu-om. Nu s-a înălțat doar ca Dumnezeu ci ca Dumnezeu-om. Și așa va fi pentru veșnicie. El este Dumnezeu adevărat și om adevărat pentru eternitate.

Atunci când Cristos a plecat de la noi, el a promis că va fi totuși cu noi. Iar atunci când Cristos vorbește despre ceea ce face, începând de la întrupare, el se referă la ceea ce va face pentru noi ca Dumnezeu-om. Astfel, el a promis să fie cu noi ca Dumnezeu-om, adică și în natura sa divină dar și în natura sa umană. Pentru ași împlini această promisiune, cu doar câteva momente înainte de pătimirea sa, Cristos a instituit Sacramentul Cinei Domnului spunând: ”Acesta este trupul meu cel care este pentru voi” respectiv ”Acesta este potirul noului legământ în sângele meu” (1Cor.11,24 și 25). Cuvintele acestea pe care ni le reamintește Sfântul Apostol Paul sunt cele care ne vorbesc despre modul în care Domnul Isus Cristos este prezent cu noi până la sfârșit. Avem așa dar parte de o prezență nouă, de o prezență sacramentală. În această prezență sacramentală care are loc în Sacramentul Cinei Domnului, Fiul lui Dumnezeu este prezent cu noi exact așa cum a fost prezent în mijlocul ucenicilor săi și așa cum este prezent în ceruri, adică este prezent ca Dumnezeu-om. Sfântul Apostol Paul vorbește despre această prezență sacramentală astfel: ”Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor.10,16). Dragii mei, chiar dacă prezența lui Cristos cu noi este acum ascunsă în pâinea și în vinul cu care noi ne împărtășim în Sacramentul Cinei Domnului, această prezență nu este cu nimic mai diferită decât cea pe care au experimentat-o ucenicii acum aproximativ două mii de ani. El este prezent cu noi ca Dumnezeu-om.

Acest lucru este, desigur, un altă mare taină a credinței noastre. Nu putem spune cum se face acest lucru. Dar acest lucru nu ne împiedică să credem că în pâinea consacrată primit adevăratul trup al Domnului Isus Cristos iar în vin primim adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos. Noi credem acest lucru pentru că Domnul Isus Cristos însuși ne spune acest lucru. Nu Sfântul Apostol Paul o spune, nu Matei, Marcu sau Luca. Cristos este cel care spune: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” respectiv ”Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu” (Mt.26,27-28). Iar masa aceasta nu este una simplă ci este modul în care Cristos însuși ne oferă rodul jertfei sale pe cruce, iertarea păcatelor, după cum el însuși spune că este: ”spre iertarea păcatelor” (Mt.26,28).

Dragii mei, ași vrea să înțelegeți acest aspect important. Din momentul înălțării la ceruri, Cristos este alături de noi și noi alături de el, în Sacramentul Cinei Domnului. De aceea, lutheranismul nu este doar un sistem teologi interesant de studiat, nu este doar un sistem dogmatic la care subscriem ci este despre întâlnirea noastră cu Cristos în Evanghelie, în Absoluție și în Sacramente, aceasta având loc în Liturghia Sfintei sale Biserică, după cum el ne-a promis. În Liturghia Bisericii noi ne întâlnim cu Dumnezeu-om și el ne hrănește cu harul său, iertându-ne de păcatele noastre, întărindu-ne credința și dându-ne ocazia să pregustăm cerul.

Am spus ”dându-ne ocazia să pregustăm cerul”. Și acesta este cel de-al treilea lucru pe care îmi doresc să îl rețineți. Atunci când noi participăm la Liturghia Bisericii lui Cristos, noi ne întâlnim cu Mântuitorul nostru, Dumnezeu-om, într-o anticipare a Împărăției lui Dumnezeu. Deși suntem încă în această lume păcătoasă, liturghia Bisericii aduce cerul aici pentru noi pentru că noi ne întâlnim cu un Cristos înălțat, ne întâlnim cu Mântuitorul nostru în Împărăția lui. Liturghia Bisericii este liantul care leagă înălțarea Domnului Isus Cristos la ceruri cu revenirea sa în glorie, cu parusia de la finalul istorie. Cristos a promis spunând: ”voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In.14,3). În Liturghia Bisericii, Împărăția lui Dumnezeu vine la noi și astfel, noi pregustăm eternitatea alături de Mântuitorul nostru, de ceata Sfinților Îngeri și de sfinții lui Cristos din toate timpurile și din toate locurile.

Dragii mei, despre asta este vorba când vorbim despre lutheranism și despre Biserica Lutherană. Vorbim nu despre un sistem teologic valoros - deși cu siguranță teologia luterană este neprețuită – nu vorbim despre o istorie vastă – deși acesta este o mare comoară – ci este vorba despre părtășia noastră cu Fiul lui Dumnezeu întrupat, jertfit pentru noi, înviat și înălțat la ceruri. Este vorba, mai presus de orice, de părtășia noastră cu Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu-om, în Împărăția lui Dumnezeu, pregătindu-ne astfel, prin iertarea păcatelor pe care Dumnezeu o pronunță în dreptul nostru, pentru marea întâlnire cu eternitatea acolo unde vom fi pe deplin, în mod plenar, cu Domnul nostru!

Amin!