PREDICA PENTRU SĂRBĂTOAREA ÎnălțĂRII Domnului ISUS CRISTOS, 13 05 2021

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos. Suntem astăzi la patruzeci de zile de la învierea Domnului nostru Isus Cristos, zi în care Biserica Lutherană Confesională celebrează Înălțarea Domnului Isus Cristos la cer. Predica pentru această sărbătoare specială este fundamentată pe Fapte 1,1-11:

”¹ În prima carte, o, Teofíl, am tratat despre tot ce a făcut şi a învăţat Isus de la început ² până în ziua în care a fost înălţat, după ce, prin Duhul Sfânt, i-a instruit pe apostolii pe care îi alesese. ³ După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. ⁴ Şi în timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalím, ci să aştepte promisiunea Tatălui „pe care – [zicea el] – aţi auzit-o de la mine: ⁵ Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt după nu multe zile”. ⁶ Atunci, cei care se adunaseră l-au întrebat, zicând: „Doamne, în acest timp vei restabili împărăţia lui Israél?”. ⁷ Dar el le-a zis: „Vouă nu vă este [dat] să cunoaşteţi timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. ⁸ Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalím, în toată Iudéea şi Samaría şi până la marginile pământului”. ⁹ Şi spunând acestea, sub privirile lor, [Isus] a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor. ¹⁰ În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe ¹¹ şi le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer”

Dragii mei, în Cuvantul lui Dumnezeu pentru astăzi citim astfel: ”sub privirile lor, [Isus] a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fapte 1,9). În Vechiul Testament, norul era adesea un semn al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Ne aducem aminte faptul că Dumnezeu și-a manifestat prezența într-un nor cu ocazia eliberării miraculoase a poporului Israel din Egipt. Sfântul Profet Moise spune astfel: ”Domnul mergea înaintea lor, ziua într-o coloană de nor, ca să-i conducă pe drum, iar noaptea într-o coloană de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea. Coloana de nor nu se depărta ziua dinaintea poporului, nici coloana de foc noaptea” (Ex.13,21-22). Dumnezeu s-a arătat în nor și la momentul în care a dar poporului evreu Legea sa pe Muntele Sinai, după cum citim: ”Domnul i-a zis lui Moise: ,,Iată, eu voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă totdeauna încredere în tine!” (Ex.19,9) pentru ca mai apoi să citim astfel: ”A treia zi, de dimineață, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte şi sunet puternic de trâmbiță. Și tot poporul din tabără a fost cuprins de spaimă” (Ex.19,16). Dând paginile Vechiului Testament, descoperim faptul că tot un nor era cel care semnala prezența lui Dumnezeu în Tabernacol sau Cortul Întâlnirii după cum citim: ”Când intra Moise în cort, un stâlp de nor se cobora şi stătea la uşa cortului şi [Domnul] vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor stând la uşa cortului” (Ex.33,9-10). Mai apoi, într-un nor, Dumnezeu a coborât în Templul lui Solomon după cum ne relatează Cuvântul lui Dumnezeu: ”Când preoţii au ieşit din sanctuar, norul a umplut casa Domnului. Preoţii nu au putut să rămână acolo să slujească din cauza norului. Căci gloria Domnului a umplut casa Domnului.” (1Rg.8,10-11). Așa dar, vedem faptul că ”norul” este un element important în Vechiul Testament, fiind modul în care Dumnezeu se apropia de oameni pentru a se revela pe sine și pentru a se manifesta în mijlocul poporului său. ”Norul” era, astfel, semnul prezenței lui Dumnezeu cu poporul său.

Noul Testament face și el referire la ”prezența lui Dumnezeu în nor”. Schimbarea la față a Domnul nostru Isus Cristos de pe Muntele Tabor reprezintă un eveniment semnificativ în acest sens. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne relatează astfel: ”Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea; ascultaţi de el!” (Mt.17,5)

Unul dintre pasajele foarte importante ale Noului Testament foarte important este cel care ne relatează evenimentul revenirii în glorie a Domnului nostru Isus Cristos, unde citim astfel: ”Atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer; şi tot atunci îşi vor bate [pieptul] toate triburile pământului şi îl vor vedea «pe Fiul Omului venind pe norii cerului» cu putere şi mare glorie” (Mt.24,30).

În acest fel, ne apropiem de relatarea înălțării la cer a Domnului Isus Cristos, așa cum o găsim în cartea Sfântului Evanghelist Luca, acolo unde citim faptul că prezența Domnului Isus Cristos a fost ascunsă de un ”nor”. Și de data acesta, ”norul” înseamnă faptul că Dumnezeu este prezent cu Biserica sa în continuare chiar și după înălțarea sa la ceruri după cum el însuși ne promite spunând: ”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.28,20). Așa da, cu ocazia înălțării sale la cer, Domnul Isus Cristos nu a părăsit lumea acesta ci doar a schimbat modul în care prezența sa urma să continue până la sfârșitul lumii.

Pentru a înțelege mai bine modul în care Domnul Isus Cristos își împlinește promisiunea de a fi prezent cu noi până la sfârșitul lumii după înălțatei sa la cer, trebuie să avem în vedere două aspecte foarte importante.

Primul aspect este acela care ne spune faptul că Mântuitorul nostru s-a înălțat la cer ca ”persoana” Domnului nostru Isus Cristos, adică s-a înălțat la cer ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, în același timp. Cu alte cuvinte, Domnul Isus Cristos nu s-a înălțat la cer doar în natura sa divină ci ca Dumnezeu-om pentru veșnicie. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu a fost întotdeauna ”Dumnezeu adevărat” dar nu a fost dintotdeauna om. El a devenit om, asumându-și natura umană din Sfânta Fecioară Maria: ”pe când Quirínius era guvernator al Síriei” (Lc.2,2), în vremea Împăratului ”Cézar Augúst” (Lc.2,1) și în timpul în care Irod cel Mare domnea peste Iudeea (Mt.2,7). Din acel moment, pentru eternitate, Fiul lui Dumnezeu a încetat să fie numai ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” - după cum ne spune Crezul de la Niceea – ci a devenit și ”Fiul omului” despre care Sfântul Apostol Paul ne spune: ”devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om” (Fil.2,7). Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan descrie acest eveniment cosmic cu importanță eternă astfel: ”ὁ Λόγος σὰρξ ἐγένετο καὶ ἐσκήνωσεν ἐν”, în limba română: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In.1,14). Din acel moment, Domnul Isus Cristos avea să fie pentru eternitate ”Fiul lui Dumnezeu” și ”Fiul omului”, în același timp, într-o uniune hipostatică pe care nici nașterea, nici moartea, nici învierea și nici înălțarea la cer nu o vor anula. De aceea, ”la dreapta lui Dumnezeu” (1Pt.3,22), Domnul Isus Cristos domnește asupra întregii creații ca ”Dumnezeu-om” și primește închinarea întregii creații ca Dumnezeu-om așa cum, tot ca Dumnezeu-om, Domnul Isus Cristos a învins păcatul, moarte și pe diavol prin jertfa sa pe cruce.

Al doilea aspect pe care trebuie să îl avem în vedere este acela care ne spune faptul că ”în-omenirea” Fiului lui Dumnezeu nu a fost parte a ceea ce numim ”starea de umilință a Fiului lui Dumnezeu”. La înălțarea la cer, Domnul Isus Cristos nu se neagă pe sine ca fiind ”Fiul Omului” ci el se înalță la cer - în glorie – ca Dumnezeu-om. Astfel, deoarece întruparea nu a fost anulată de înălțate, avem toate motivele să credem cuvintele care ne spun: ”nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat” (Ev.4,15). Acolo, ”la dreapta lui Dumnezeu” (1Pt.3,22), Domnul Isus Cristos nu s-a transformat în altceva. El continua să păstreze pe trupul său rănile crucii. Însă ceva s-a schimbat cu siguranță! De la învierea sa din morți, Domnul Isus Cristos a încetat să mai fie așa cum îl descria Sfântul Profet Isaia, anume: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa” (Is.53,3). Această caracteristică a fost valabilă pentru ”starea de umilință”, o stare în care - de bună voie și din iubire pentru om - Fiul lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Paul: ”fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (Fil.2,6). Acum, însă, situația s-a schimbat radical. Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, Dumnezeu-om, este acela despre care Scriptura ne spune: ”Viu sunt eu, spune Domnul: în faţa mea se va pleca tot genunchiul şi orice limbă îl va mărturisi pe Dumnezeu” (Rom.14,11). Înălțarea la cer este împlinirea ”glorificării Fiului lui Dumnezeu”.

Înălțarea Domnului nostru Isus Cristos la cer nu înseamnă, așa cum deja am amintit, debutul unei absențe a Mântuitorului din mijlocul nostru. Din contră, doresc să vă reamintesc faptul că exact la momentul înălțării sale, Domnul Isus Cristos însuși a promis: spunând: ”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.28,20). Domnul Isus Cristos continuă să fie prezent cu Sfânta sa Biserică exact așa cum a fost prezent și înainte de înălțarea sa la cer, mai precis ca ”Dumnezeu adevărat” și ca ”om adevărat”. Doar că prezența acesta este una ascunsă, așa cum a fost și prezența lui Dumnezeu ascunsă în nor. Domnul Isus Cristos este prezent cu noi, în Sfânta sa Biserică, ascuns în Cuvântul Evangheliei. Astfel, Domnul Isus Cristos este prezent cu noi în citirea și în predicare Evangheliei și, în același timp, el este prezent - ca Dumnezeu adevărat și ca om adevărat - în pâinea și în vinul consacrate în Sacramentul Euharistiei. Domnul însuși a instituit Sacramentul Euharistiei ca prezență a sa printre noi după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56). Cuvântul lui Dumnezeu ne învață faptul că pâinea și vinul cu care ne împărtășim în Sacramentul Euharistiei sunt cu adevărat trupul și sângele Domnului Isus Cristos după cum Domnul însuși ne spune: ”Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” (Mt.26,26) respectiv: ”Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu” (Mt.26,27-28). Cu alte cuvinte, pâinea și vinul cu care ne împărtășim în Sfânta Euharistie nu sunt alt ceva decât împărtășirea cu prezența Domnului nostru Isus Cristos care vine cu trupul și cu sângele său să fie prezent cu noi și în noi pentru a împlini în noi mântuirea câștigată prin jertfa sa la cruce după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54). Această prezență a Domnului Isus Cristos pe care o trăim în Sfânta Euharistiei este un miracol asemenea întrupării, a învierii și a înălțării la cer a Domnului Isus Cristos, un miracol care nu are egal în întreaga creație.

Deși, începând cu înălțarea Domnului Isus Cristos, prezența Mântuitorului nostru este una ascunsă vederii noastre, noi credem, știm și simțim faptul că el este prezent cu noi în aceeași măsură în care a fost prezent cu ucenicii săi. Mai mult, credem că Domnul este la ”la dreapta lui Dumnezeu” (1Pt.3,22) și, în același timp, el este cu fiecare dintre noi, fie că suntem în România, Bulgaria, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Brazilia, Statele Unite sau oriunde alt undeva în această lume. Domnul Isus Cristos însuși a promis că va fi cu fiecare dintre noi într-un chip complet, fără divizare și fără diminuare.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că la înălțarea la cer a Domnului Isus Cristos. un nor i-a ascuns prezența vizibilă pentru ochii ucenicilor. De atunci încolo, până când Domnul va reveni pe nori, prezența sa a devenit legată în mod direct de credință. El nu mai este vizibil ochilor biologici dar rămâne la fel de vizibil ochilor spirituali care văd prin credință. Ochii spirituali îl văd – prin credință – pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, în Cuvântul Evangheliei, în apa Sfântului Sacrament al Botezului, în Cuvântul Absoluțiunii și în pâinea și vinul Sacramentului Euharistiei. De aceea, copiii lui Dumnezeu nu stau și privesc norii cerului pentru a detecta prezența Domnului lor ci ei participă în celebrarea Liturghiei Bisericii lui Cristos, locul unde prezența Domnului și Mântuitorului lor se manifestă iar și iar, până la sfârșitul lumii, oferindu-le iertarea păcatelor, mântuire și viață veșnică.

Amin!