Predica pentru sărbătoarea Înălțarii Domnului, 9 05 2024

”15 Apoi le-a spus: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! 16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. 17 Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor scoate diavoli, vor vorbi limbi noi, 18 vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca”.19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, 20 iar ei, plecând, au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau” 

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că înainte de înălțarea sa la cer, Domnul nostru i-a mandatat pe Sfinții Apostoli cu următoarele cuvinte: "mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!" (Mt.28,19-20). Acest mandat din partea lui Dumnezeu (Mandatul Dei) nu este o însărcinare cu privire la a cunoaște lumea prin diverse călătorii și nici măcar nu este o însărcinare care vizează vreo responsabilitate de a conduce Biserica lui Cristos. Este un mandat de a boteza, de a predica, de a hrăni și de a ierta. Acesta este scopul unic al Bisericii. Nimic altceva. Doar atât: Evanghelia predicată tuturor oamenilor.

Cu doar patruzeci de zile înainte, ”în timpul lui Ponțiu Pilat”, pământul Ierusalimului a fost udat de lacrimi, de sudoare și de sânge. Acolo, ”Piatra pe care au dispreţuit-o zidarii a ajuns în capul unghiului” (Ps.118,22). A ajuns în capul unghiului pentru că Dumnezeu a înălțat-o pe o cruce îmbibată de sângele său. Acolo, oamenii, alături de diavol, au căutat să distrugă templul care nu a fost făcut de mâini omenești. Dar Dumnezeu a făcut altceva. El a rupt blestemul Legii și a lăsat să curgă mila sa pentru toți oamenii. Așa Dumnezeu a construit Biserica lui Cristos. 

Strigătul de pe cruce: ”τετέλεσται” sau ”s-a sfârșit” (In.19,28) a anunțat moartea. Dar nu moartea noastră ci moartea păcatului, moartea Legii, moartea Iadului și moartea diavolului. Robia aceasta a păcatului și a morții în care eram ținuți prin păcat, a fost zdrobită de piatra din capul unghiului după cum citim: ”Oricine cade pe piatra aceea se va zdrobi, iar peste oricine cade ea, va fi zdrobit” (Lc.20,18). Strigătul ”τετέλεσται” sau ”s-a sfârșit” (In.19,28) a anunțat moartea a ceea ce era vechi și aducere la viață a ceea ce este nou.

Strigătul ”τετέλεσται” sau ”s-a sfârșit” afectează în același timp vechiul și noul. Moarte s-a sfârșit în moarte și din moartea morții s-a ridicat viața. Trecutul se termină la cruce și la cruce începe viitorul. De aceea vorbim mereu despre ceea ce a fost înainte de cruce și ceea ce este după cruce. Căci înainte de cruce a domnit Legea, dar, de la cruce încolo, Legea a fost acoperită de iubirea perfectă a lui Dumnezeu și de harul său mântuitor, și domnește Evanghelia. Pentru că  sângele care a udat crucea a revărsat asupra lumii iertarea și îndurarea lui Dumnezeu. 

Evanghelia este cea prin care Domnul Isus Cristos împlinește cuvintele care spun: ”celor din morminte, viață dăruindu-le”. Căci Evanghelia este vestea cea bună nu doar despre viață ci este vestea cea bună care este aducătoare de viață, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credinţă” (Rom.1,16-17).

Domnul Isus Cristos ne-a promis faptul că el va fi mereu cu Biserica sa, după cum spune cuvintele: ”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.24,20). Acesta este Evanghelia pe care noi, luterani, alegem să o credem în dauna vocii rațiunii noastre. De altfel, neîncrederea în ceea ce Dumnezeu a spus a reprezentat sursa căderii omului în păcat. Satana l-a ademenit pe Adam în păcat cu cuvintele: ”A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?” (Gen.3,1). 

Așa dar, Evanghelia pe care noi o mărturisim este despre prezența mântuitoare continua a Domnului nostru Isus Cristos printre noi ca Dumnezeu-om. Cuvintele Domnului Isus Cristos ne vorbesc despre faptul că el este mereu prezent cu Biserica sa, ca Dumnezeu-om, într-o prezență care vine la noi prin mijloacele harului. Este o prezență pe deplin manifestată în Evanghelie pe care o primim prin predicare și prin administrarea Sfintelor Sacramente. 

Domnul Isus Cristos este prezent cu noi, în Sfânta sa Biserică, ascuns în Evanghelia sa cea aducătoare de mântuire. Iar această Evanghelie vine la noi în Cuvânt, în apă și în pîine și vin. Vine la noi în Cuvântul despre care Domnul Isus Cristos însuși spune: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In.5,24). 

Vine la noi în apa botezului despre care Domnul Isus Cristos ne spune: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. Căci dacă am fost împreună sădiţi într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere,” (Rom.6,4-5)

Domnul Isus Cristos a instituit Sacramentul Euharistiei ca prezență a sa printre noi după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56). Cuvântul lui Dumnezeu ne învață faptul că pâinea și vinul cu care ne împărtășim în Sacramentul Euharistiei sunt cu adevărat trupul și sângele Domnului Isus Cristos după cum Domnul însuși ne spune: ”Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” (Mt.26,26) respectiv: ”Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu” (Mt.26,27-28). 

”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54).

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că la înălțarea la cer a Domnului Isus Cristos. un nor i-a ascuns prezența vizibilă pentru ochii ucenicilor. De atunci încolo, până când Domnul va reveni pe nori, prezența sa a devenit legată în mod direct de proclamarea Evangheliei și de credință. De aceea, unicul mandat primit de către Biserică de la Domnul Isus Cristos este acela care spune ”această Evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile” (Mt.24,14). 

Nimic nu este despre mântuirea noastră în afară de Evanghelie. De aceea, copiii lui Dumnezeu în această lume nu stau și privesc spre norii cerului pentru a detecta prezența Domnului lor ci ei participă în celebrarea Liturghiei Bisericii lui Cristos, locul unde prezența Domnului și Mântuitorului lor se manifestă pe deplin pentru că aici este proclamată Evanghelia în plinătatea ei, iar și iar, până la sfârșitul lumii, oferindu-le iertarea păcatelor, mântuire și viață veșnică.

Amin!