Ce este, ce crede și cum se închină o Biserica Lutherană Confesională - Partea 1

Luteranii confesionali sunt creștini care trăiesc și cred în conformitate cu ceea ce învață Sfântă Scriptură. Cu alte cuvinte, Biserica Lutherană Confesională se fundamentează pe învățătura Sfinților Profeți și a Sfinților Apostoli. Astfel, spunem faptul că învățăturile promovate de către Biserica Lutherană Confesională se bazează pe Sfânta Scriptură, în spiritul simbolurilor de credință ale Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea. Simbolurile de credință ale Bisericii Lutherane Confesionale sunt: Micul Catehism al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Mărturisirea de Credință de la Augsburg (1530), Apologia Mărturisirii de Credință de la Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536) și Formula Concordiei (1577). Simbolurile antice – sau ecumenice - ale credinței creștine promovată de către Biserica Lutherană Confesională sunt: Crezul Apostolic, Crezul Niceo-Constantinopoletan și Crezul Athanasian. Biserica Lutherană Confesională consideră că misiunea sfântă primită de la Domnul Isus Cristos este predicarea corectă și din convingere a Evangheliei, administrarea Sfintelor Sacramente și a Absoluțiuni dar și promovare credinței luterane așa cum aceasta este expusă în Cartea Concordiei din anul 1580.

De ce este foarte importantă această introducere? În primul rând deoarece lumea creștină din România nu cunoaște aproape deloc ceea ce înseamnă spiritualitatea luterană, fiind astfel în pericolul de a confunda conceptul de: luteran cu termenul de evanghelic specific Bisericilor Baptiste, Penticostale sau Creștine după Evanghelie, Biserici cunoscute - mai mult sau mai puțin corect - sub numele de pocăiți sau Biserici Neo-Protestante. Acesta este motivul pentru care devine foarte important să înțelegem ce este un creștin luteran confesional și ce este o Biserică Lutherană Confesională. O Biserică Lutherană Confesională este o Biserică diferită din punct de vedere al istoriei, al dogmaticii și al închinării de toate celelalte Bisericii Protestante și Neo-Protestante deși toate acestea din urmă afirmă faptul că se fundamentează pe învățătura Sfintei Scripturi.

Istoric vorbind, Biserica Lutherană reprezintă cea mai veche tradiție creștină protestantă, datând din prima parte a Reformei din Secolul al XVI-lea, fiind - într-un fel - legată de persoana reformatorului german Martin Luther. La 31 octombrie 1517, Martin Luther - pe atunci doar un călugăr romano-catolic și doctor în teologie – a protestat împotriva unor învățături și practici ale Bisericii Romano-Catolice, exclusiv cu speranța de a reforma practicile bisericești pe care le considera ca fiind în contradicție cu Sfântă Scriptură. Din păcate - și chiar împotriva intențiilor sale - conflictul s-a accentuat și a dus la o separare distinctă de Biserica Romano-Catolică. Cei care au acceptat reformele lui Martin Luther a fost denumiți: luterani. Bazându-se pe învățătura Sfintei Scripturi, urmașii lui Martin Luther susțin învățături precum Sola Scriptura (Scriptura ca autoritate principală și absolută de credință și de viață), justificarea doar prin harul lui Dumnezeu și mântuire numai prin credința în Cristos. Pe măsură ce Reforma Luterană înainta în teritoriile germane, luteranii au adunat o serie de scrieri pe care le-au declarat ca fiind esențiale în înțelegerea credinței creștine. Una dintre cele mai influente lucrări ale Secolului al XVI-lea a fost „Confesiunea Augustana” sau „Mărturisirea de Credință de la Augsburg”. Acest rezumat a credinței luterane a fost scris de către Philip Melanchthon și a fost prezentat la Dieta Imperiala de la Augsburg în anul 1530. Luteranii de pe tot cuprinsul Imperiului au aderat la această declarație de credință. În anul 1580, după ce Martin Luther și Philip Melanchthon au trecut la cele veșnice, luteranii au adunat toate aceste documente ale credinței lor și au compus Cartea Concordiei, o lucrare vastă care cuprinde: Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea, Crezul Athanasian, Micul Catehism al lui Martin Luther, Catehismul Mare al lui Martin Luther, Mărturisirea de Credință de la Augsburg, Apologia Mărturisirii de Credință de la Augsburg, Articolele de la Schmalkalden și cele doua forme ale Formulei Concordiei - forma rezumată și forma detaliată. Cartea Concordiei a fost aprobată și adoptată de către cincizeci și doi de lideri luterani și de către cele treizeci și cinci de consilii locale ale teritoriilor germane locuite de către luterani. Acest lucru a dus la confesionalizarea credinței luterane. Cu alte cuvinte, oricine dorește să înțeleagă ceea ce cred luteranii, este suficient să studieze Cartea Concordiei.

Perioada dintre a doua jumătate a Secolului al XVI-lea și până în Secolul al XVII-lea, luteranismul a fost caracterizat de ceea se numește: ortodoxia luterană. Această perioadă s-a manifestat printr-o dogmatizare a credinței luterane. Această perioadă demonstrează importanța cu care teologii luterani din Secolul al XVII-lea au pus accentul pe definirea luteranismului în termeni de doctrină și de închinare liturgică, aspecte foarte importante în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a Bisericii Luterane.

Prin intermediul studenților, luteranismul s-a răspândit foarte rapid în Scandinavia. Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda dar și Tarile Baltice au adoptat Reforma Luterană în primele decenii de la nașterea ei. Începând cu jumătatea a doua a Secolului al XVI-lea, ideile luterane au înaintat spre Boemia, Polonia, Ungaria și Transilvania. Deși au fost bine primite de către cler și de către laici deopotrivă, datorită lipsei de sprijin din partea autorităților civile, în multe dintre aceste regiuni a fost împiedicată formarea de Biserici. În cele din urmă, o bună parte dintre parohiile luterane din aceste zone au cedat și au revenit în sânul Bisericii Romano-Catolice în urma contra-reformei. Cu toate acestea, Bisericile Luterane nu au dispărut din respectivele regiuni ci au format parohii puternice care au influențat viața social-spirituală a comunităților în cadrul cărora au activat. Începând cu Secolul al XVII-lea, luteranii au înființat parohii în America de Nord iar mai târziu, începând cu Secolul al XIX-lea au fost înființate misiuni luterane în Africa si în Asia.

Așa cum am spus, învățăturile teologice luterane au fost rezumate in documentul numit Cartea Concordiei (1580). Această lucrare reprezintă o autoritate în materie de doctrină luterană. Bisericile care mărturisesc credința luterană așa cum acesta este rezumată în Cartea Concordiei au primit denumirea de: Biserici Luterane Confesionale. Datorită rădăcinilor sale în Biserica Romano-Catolică, Bisericile Luterane Confesionale - mai mult decât alte tradiții protestante - mențin multe elemente similare cu închinarea și tradiția Romano-Catolică.

Ce este un luteran confesional și ce este o Biserică Lutherană Confesională? Deși există o varietate de moduri în care s-ar putea răspunde la această întrebare, cel mai complet și simplu răspuns este următorul: un luteran confesional este o persoană care crede, învață și mărturisește adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu așa cum acestea sunt cuprinse și mărturisite în Cartea Concordiei. Pentru luteranii confesionali, autoritatea Sfintelor Scripturilor este una completă, sigură și finală. Sfintele Scripturi sunt acceptate de către credința luterană ca fiind Cuvântul real al lui Dumnezeu. Scriptura este Cuvântul pur, infailibil și inalterabil al lui Dumnezeu. Confesiunile Luterane de Credință din Secolul al XVI-lea reprezintă baza, regula și norma care indică faptul că toate doctrinele trebuie să fie judecate în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece Confesiunile Luterane de Credință din Secolul al XVI-lea sunt complet de acord din punct de vedere doctrinar cu Cuvântul lui Dumnezeu, ele servesc drept standard pentru Bisericile Lutherane Confesionale în a determina ceea ce este conform cu Sfintele Scripturi și trebuie predicat. Biserica Lutherană Confesională este o Biserică care predică Evanghelia lui Cristos și care crede adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu așa cum acestea sunt explicate și predate în Cartea Concordiei. Bisericile Lutherane Confesionale insistă asupra faptului că toate doctrinele trebuie să fie conforme cu standardele confesionale stabilite de către Confesiunile Luterane de Credință din Secolul al XVI-lea. Este dorința lui Dumnezeu ca Sfânta sa Biserică să fie în acord cu privire la doctrină astfel încât credincioșii să trăiască în pace unul cu altul. Acesta este motivul pentru care considerăm drept o comoara toate mărturisirile prețioase ale adevărului creștin pe care le avem în Cartea Concordiei. Pentru luteranii confesionali, nu există nici o altă colecție de documente sau declarații ale Bisericii lui Cristos care să prezinte atât de clar învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu precum o fac documentele care alcătuiesc Cartea Concordiei.

Marele reformator Martin Luther spunea că există o diferență între doctrină și viața creștină, o diferență: ca diferență între cer și pământ. Viața omului poate să fie una necurată, păcătoasă și chiar inconsistentă dar doctrina Bisericii lui Cristos trebuie să rămână mereu curată, sfântă și neschimbată. Este așa pentru că puritatea doctrinei este dată de către Cuvântul lui Dumnezeu și adevărul lui Dumnezeu este sigur, curat, sfânt și neschimbat. Acest lucru este spiritul confesional al luteranismului din Secolul al XVI-lea și acesta trebuie să fie și spiritul Bisericilor Lutherane Confesionale din întreaga lume.

Luteranii confesionali au considerat întotdeauna faptul că aceste crezuri și confesiuni sunt necesare pentru bunăstarea Bisericii lui Cristos. La fel ca Biserica lui Cristos, toți creștinii sunt chemați să-și mărturisească credința astfel încât Biserica să continue să proclame Evanghelia pură. Este imposibil ca o Biserica să se declare ca fiind o Biserică non-confesională, la fel cum este imposibil ca o Biserica să fie una ne-mărturisitoare. De aceea, atunci când o Biserică Luterană acceptă Confesiunile Luterane de Credință din Secolul al XVI-lea, aceasta este modalitatea prin care aceste Biserici își mărturisesc credința și proclamă pentru lume credința și doctrina luterană pură. Biserica lui Cristos trebuie să își recapete acest spirit! Biserica lui Cristos trebuie fie deschisă la dorințele și la nevoile oamenilor dar nu și la erorile doctrinare care ne amenință în permanență. Biserica Lutherană Confesională trebuie să se opună erorilor doctrinare oriunde acestea apar și pot afecta unitatea Bisericii noastre. Ea trebuie să caute comoara unității doctrinare despre care Confesiunile Luterane de Credință din Secolul al XVI-lea vorbesc. Doar atunci ne vom putea numi cu adevărat creștini luterani în spiritul și în credința Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea.

Biserica Lutherană Confesională nu este caracterizată doar de o închinare liturgică cu un format specific ci este caracterizată și de o teologie care este în multe aspecte antagonistă teologiei reformate, baptiste, penticostale sau adventiste - de exemplu. Cercetătorii doctrinelor pot trece în revistă aspecte legate de Cristologie și în mod special legate de Eclesiologie, dar și multe altele. La aceste doua capitole apar însă cele mai grave diferențe între gândirea protestantă radicală și cea luterană.

Din punct de vedere al închinării, Biserica Lutherană Confesională este mai aproape de închinarea Romano-Catolică decât de închinarea non-liturgică a Bisericilor Protestante și Neo-Protestante. Pastorii luteranii confesionali poartă vesminte liturgice specifice, în Biserici există un Altar, există Crucifix, lumânări, există un format liturgic al Anului Bisericesc, există culori liturgice si alte elemente specifice precum utilizarea de tămâie. Pastorii și credincioșii își fac semnul crucii iar imnologia este cât se poate de simplă cu un acompaniament de orga ci nu cu instrumente muzicale moderne. Biserica Lutherană Confesională își începe închinarea prin tragerea clopotelor, se recită rugăciunea Tatăl nostru și Crezul Apostolic sau Crezul de la Niceea. În cadrul liturghiei există un moment în care are loc mărturisirea păcatelor și absoluțiunea acestora prin intermediul pastorului. Bisericile Lutherane Confesionale practică confesarea privată a păcatelor, mai ales că Martin Luther a încurajat acest lucru iar Bisericile Luterane au avut această practică timp de secole. Confesarea și absoluțiunea păcatelor este extrem de importantă deoarece Biserica Lutherană Confesională, prin slujitorii săi ordinați are obligația nu numai de a oferi credincioșilor trupul și sângele Domnului Isus Cristos ci și obligația de a apară trupul și sângele Domnului de a fi consumate de către oameni a căror inimi nu sunt eliberate de păcat prin iertarea oferită de către Dumnezeu. Liturghia luterană confesională conține rugăciuni cântate precum: Kyrie eleison, Gloria in Excelsis, Agnus Dei, Nunc Dimitris, etc. În cadrul închinării Bisericilor Lutherane Confesionale se citesc întotdeauna pasaje atât din Vechiul Testament cât și din Noul Testament, iar acest moment al slujbei este un moment la fel de important precum este predicarea și administrarea Sacramentelor.

Închinarea luterană confesională pune accentul exclusiv pe Domnul Isus Cristos, care este prezent pentru noi și împreuna cu noi prin intermediul Cuvântului citit și predicat și prin intermediul Sfintelor Sacramente. Închinarea luterană confesională este, prin urmare, una Cristo-centrică ci nu centrată pe om. Când luteranii confesionali se adună pentru închinare, ei nu meditează la niște concepte abstracte și nici nu dezbat diferite principii de viață. Luteranii confesionali nu vin la închinare nici pentru amuzament sau bună dispoziție, de aceea muzica este una sacră ci nu una modernă cu instrumente specifice trupelor care interpretează muzica laică. Pentru un creștin luteran confesional, Cristos este mereu viu și mereu activ în Biserica Sa, aceasta deoarece El a promis să fie prezent în Cuvântul Său și în Sfintele Sacramente. La închinare, Cristos ne strânge în jurul Cuvântului său și în jurul Sfintelor sale Sacramente și, astfel, El împlinește - mereu si mereu - această promisiune făcută Bisericii la înălțarea Sa.

Simbolurile tradiționale, ritualurile și ceremoniile care sunt asociate Liturghiei luterane confesionale au rolul de a armoniza aspectul exterior al sanctuarului și al acțiunilor exterioare ale congregației prin cuvintele care sunt vorbite sau cântate. Ceremoniile de închinare servesc pentru a sublinia și pentru a atrage atenția asupra diverselor aspecte ale mesajului evanghelic al Liturghiei. Ceremoniile liturgice ale Bisericii Lutherane Confesionale - dintre care cele mai multe își au originea în Biserica Apostolică și Post-Apostolică - sunt într-adevăr utile pentru menținerea solemnității închinării și pentru a cultiva respectul și devotamentul printre închinători. Liturghia istorică a Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea oferă un echilibru adecvat și varietate în cadrul Liturghiei din fiecare Duminică. Prin cuvintele spuse în cadrul Liturghiei, închinători sunt capabili să audă mesajul atemporal al lui Dumnezeu pentru poporul său, dar și de a răspunde cu rugăciuni de mulțumire, de laudă și de cerere. Liturghia captează astfel atenția închinătorilor prin mijloace obiective, pline de har și de adevărurile neschimbătoare ale Sfintei Scripturi, mai degrabă decât prin propriile emoții subiective și nesigure ale omului.

Pentru credincioșii luterani confesionali, Liturghia este un moment sfânt, adică un timp cu totul special pus deoparte pentru a fi petrecut cu Dumnezeu. Într-adevăr, în timpul închinării, credincioșii sunt adunați în prezența sfântă a Domnului Isus Cristos și astfel ei au parte de un timp petrecut în raiul venit pe pământ, acest lucru fiind valabil deoarece Domnul nostru ne iartă păcatele și ne oferă viață veșnică în prezent împreună cu El, pentru totdeauna. Această înțelegere luterană confesională a Liturghiei explică de ce mulți dintre aceia care se confruntă pentru prima dată cu modul luteran confesional de închinare, îl descriu ca fiind unul demn, respectuos și sacru spre deosebire de închinarea celor mai multe dintre Bisericile Protestante și Neo-Protestante. Bisericile Lutherane Confesionale acceptă arta bisericească a icoanelor și a statuilor pe care o consideră ca fiind o formă de predicare a Evangheliei în lipsa cuvintelor fără însă a le aduce închinare sau adorare icoanelor respectiv statuilor.

Pastorii luterani confesionali continuă să poarte o îmbrăcăminte liturgică specială numită vesmânt. Aceste articole speciale de îmbrăcăminte acoperă individualitatea omului și subliniază atribuțiile sacre ale slujitorului lui Dumnezeu. De-a lungul Anului Bisericesc, există o anumită ordine a lecturilor sfinte și a rugăciunilor, punându-se accentul pe evenimentele majore din viața Domnului Isus Cristos și pe modul în care aceste evenimente ne afectează în prezent. Predicarea în Biserica Lutherană Confesională se baza pe o prezentare clară a distincției dintre Lege și Evanghelia lui Cristos. În timpul închinării, există momente în care credincioșii luterani stau așezați, momente în care stau ridicați și momente în care îngenunchează, prin aceste lucruri exprimându-și respectul și devotamentul față de Dumnezeu. Pastorii luterani confesionali fac semnul crucii asupra credincioșilor și credincioșii - la rândul lor - își fac semnul crucii în diferite momente ale Liturghiei. Așa cum am amintit, luteranismul confesional a continuat să facă uz de frumoasa artă eclesiastică cum ar fi icoane sau statui ale Domnului Isus Cristos, ale Sfinților Apostoli sau ale altor figuri importante din Scriptură sau din istoria Bisericii. Toate acestea oferă frumusețe, demnitate și respect serviciului de închinare publică a Bisericii. Ele ne ajuta să ne concentrăm atenția asupra lui Cristos și asupra darurilor sale pentru noi. Foarte multe dintre Bisericile Luterane Confesionale sunt decorate minuțios și sunt bogat ornamentate. Cu toate acestea. lutheranismul confesional nu face o normă din astfel de lucruri, Bisericile Lutherane Confesionale având libertatea de a se apropia după propria lor bucurie de toate aceste elemente liturgice pentru al glorifica și lăuda pe Dumnezeu.