GÂNDURI DESPRE Comemorarea Sfinților și a CELOR morți

În Duminica Tuturor Sfinților, Bisericile Lutherane Confesionale își amintesc într-un cadru liturgic de biruința Domnului Isus Cristos asupra morții și a mormântului atât pentru toți aceia dragi nouă care sunt acum cu El în slava Împărăției lui Dumnezeu, cât și pentru noi înșine, aceia care privim cu speranță spre ziua aceea glorioasă în care ochii noștri îl vor vederea pe Domnul nostru Isus Cristos.

În calendarul Bisericii Lutherane Confesionale, în prima zi a lunii Noiembrie este Ziua Tuturor Sfinților. Cele mai multe dintre parohiile luterane confesionale transferă însemnătatea acestei minunate zile pentru următoarea Duminică. Acest lucru este făcut din motive practice, timpul oamenilor pentru a celebra acesta minunată sărbătoare fiind deseori limitat. În același fel stau lucrurile și cu celebrarea zilei Reformei Luterane, mai precis 31 Octombrie. Din motive practice, celebrarea Reformei Luterane este mereu transferată Duminicii premergătoare. Astfel, Biserica Lutherană Confesională celebrează liturgic Duminica Reformei Luterane în ultima Duminică a lunii Octombrie iar Duminica Tuturor Sfinților în prima Duminică a lunii Noiembrie. În acest an avem binecuvântarea ca prima zi a lunii Noiembrie, Ziua Tuturor Sfinților, să coincidă cu prima Duminica a acestei luni, Duminica Tuturor Sfinților, făcând ca acest transfer să nu mai fie necesar.

Pentru Bisericile Lutherane Confesionale este o adevărată binecuvântare să celebreze această sărbătoare a tuturor sfinților, punând accentul pe moarte, pe revenirea lui Cristos pentru judecată, pe cer și pe iad dar și pe promisiunea vieții veșnice pe care o avem în Evanghelia Domnului Isus Cristos. Credem cu tărie în faptul că Domnul Isus Cristos își va împlini aceste promisiuni și va finaliza lucrarea de eliberare a noastră din această lume a păcatului.

Contrar multor păreri care vin în prezent din lumea evanghelică și care ne acuză că încălcăm principiile protestantismului atunci când îi comemorăm pe sfinți, descoperim faptul că însăși Confesiunea Augustana stabilește celebrarea Duminicii Tuturor Sfinților, evident dintr-o perspectivă a Reformei Luterane:

„În ceea ce privește cultul sfinților, [Biserica] învață că sfinții pot fi comemorați pentru a le imita credința și faptele bune, conform chemării noastre. Astfel, împăratul poate imita exemplul lui David în război pentru a-i alunga pe turci din țara noastră natală. Căci amândoi sunt regi. Cu toate acestea, Scriptura nu ne învață să îi invocăm sfinții pentru a pleda în ajutorul nostru. Căci îl avem înaintea noastră pe Cristos ca singur mijlocitor, jertfă ispășitoare, mare preot și mântuitor. El trebuie chemat și El a promis că rugăciunile noastre vor fi ascultate. Mai mult, El aprobă cu tărie această închinare mai ales când El este chemat în toate suferințele.” (AC XXI:1-4).

Comemorându-i pe sfinții lui Cristos din toate locurile și din toate timpurile, noi mulțumim pentru harul lui Dumnezeu în Cristos manifestat în viața acestor sfinți și ne propunem să imităm credincioșia sfinților lui Cristos în diversele noastre vocații.

Pregătindu-ne pentru Duminica Tuturor Sfinților, vă invit să medităm la un articol scris de către Rev. Dr. Hermann Sasse în anul 1957, articol care poartă titlul: ”Despre amintirea morților în Liturghie” (în engleză: ”Remembrance of the Dead in the Liturgy”). În cadrul acestui articol, Rev. Dr. Hermann Sasse prezintă cu abilitate istoria dogmei, observând modul în care comemorarea morților a deviat de la amintirea credinței și a faptelor de credință ale sfinților și de la mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru sfinți, la rugăciuni înălțate sfinților pentru mijlocire și ajutor și la rugăciuni de mijlocire înălțate lui Dumnezeu pentru cei morți. Rev. Dr. Hermann Sasse remarcă faptul că în mod special rugăciunile de mijlocire în favoarea celor decedați s-au dezvoltat încurajate fiind de către învățături false cu privire la curățarea postmortem a sufletelor așa cum, de exemplu, învăța Origen. Mai târziu, o altă învățătură falsă, cea a purgatoriului, a condus la practica rugăciunilor de mijlocire în favoarea celor decedați. Aceste rugăciuni de mijlocire în favoarea celor decedați au găsit un teren fertil, de asemenea, într-o altă învățătură falsă. Este vorba despre învățătură care afirma faptul că Sacramentul Euharistiei ar fi un sacrificiu adus lui Dumnezeu pentru păcatele celor vii dar și pentru păcatele celor morți. Toate învățăturile prezentate anterior sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu și distrug doctrina justificării numai prin credință.

Trebuie să fim fermi atunci când afirmăm faptul că luteranii confesionali resping rugăciunile adresate sfinților și invocarea acestora dar și rugăciunile de mijlocire în favoarea celor morți. Rev. Dr. Hermann Sasse ne amintește ceea ce Apologia Confesiuni Augustana ne învață, spunând faptul că această comemorare a sfinților pe care Biserica Lutherană Confesională o practică nu reprezintă o mijlocire în favoarea celor morți și nici o invocare a sfinților ci reprezintă, mai degrabă, un sacrificiu de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru harul manifestat în acești oameni pe timpul vieții lor. Rev. Dr. Hermann Sasse notează faptul că Luteranii Confesionali fac un lucru corect din punct de vedere al Sfintei Scripturi, atunci când își amintesc de cei morți și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ei în cadrul Liturghiei. Luteranii Confesionali fac acest lucru în cadrul fiecărei celebrări liturgice, în timp ce stau adunați în jurul altarului împreună cu ”sfinții îngeri și arhangheli și cu toată oștirea cerului” pentru al glorifica pe Domnul Isus Cristos care vine la noi cu adevăratul său trup și adevăratul său sânge.

Duminica Tuturor Sfinților este acel moment special în care Luteranii Confesionali își amintesc într-un mod deosebit de faptul că suntem deja cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu împreună cu sfinții din toate locurile și din toate timpurile. Conform Evangheliei, noi avem deja cetățenie în Împărăția lui Dumnezeu (Fil.3,20). Pe acest pământ noi suntem doar niște străini care nu au un loc al lor în această lume veche și moartă în păcat. Noi, ca cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu așteptăm cu mare nerăbdare să mergem acasă, la Tatăl nostru, unde să fim pentru eternitate împreună cu sfinții lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile (vezi Ev.13,14).

Chiar dacă suntem încă în această lume a păcatului, Rev. Dr. Hermann Sasse ne amintește faptul că noi am ajuns deja, prin jertfa lui Cristos, în Împărăția lui Dumnezeu, a cărei cetățenie am primit-o de la Domnul în botezul nostru. Suntem acolo, alături de toți aceia care, la rândul lor, au fost curățiți de păcatele lor prin sângele lui Cristos, unicul nostru mijlocitor (vezi Ev.12,22-25). Din acest motiv, în Liturghia Bisericii Lutherane Confesionale noi cântăm imnul Sanctus alături de corul ceresc. În Liturghia Bisericii Lutherane Confesionale cerul și pământul sunt unite în Cristos și în jertfa lui.

Prin urmare, Rev. Dr. Hermann Sasse spune astfel:

„Din această înțelegere a Bisericii și a Liturghiei divine trebuie să observăm cea mai timpurie formă de aducere aminte a celor morți. Dacă despre Biserica împrăștiată în lume se vorbește sub imaginea ordinii lumii antice ca „colonii” ale Bisericii din Cer, atunci Biserica de pe Pământ și Biserica din Cer sunt una, așa cum spune Ev.12,22, „Biserica într-o țară străină” (paroikia) și „Biserica din patrie” (patris)”.

Obosiți de schimbările acestei vieți; răniți de păcatul pe care îl săvârșim zilnic; hăituiți de atacurile diavolului și a discipolilor lui; noi ne luptăm din răsputeri pentru a finaliza cursa acesta a credinței la care am fost chemați de către Dumnezeu. Drumul nostru este orbit de atacurile celor care nu doresc ca noi să ajungem în gloria vieții veșnice. De aceea, trebuie să nu uităm că locul nostru nu este această lume a păcatului. Noi suntem aici într-un exil. Noi suntem o comunitate care trăiește pentru Împărăția lui Dumnezeu. Deși eșuam în efortul nostru și nu strălucim de glorie, noi știm că suntem în Cristos și suntem cetățeni cu toți sfinții ai Împărăției lui Dumnezeu.

Deci, putem să vorbim despre comemorarea celor morți și despre comemorarea sfinților, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru viața acestora, pentru rolul pe care aceștia l-au jucat în viața noastră și în viața Bisericii lui Cristos. Noi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ei și îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea o credință ca a lor și puterea de a ne trăi viața în credință. Acesta a fost forma în care cei morți au fost comemorați pe tot parcursul primelor două secole. Acest tip de comemorare a celor morți și a sfinților corespunde cu ceea ce ne învață reformatorul Martin Luther care spune astfel:

”Mulțumim lui Dumnezeu pentru biruința Sa asupra morții și asupra mormântului atât pentru cei care sunt acum cu El în slavă, cât și pentru pe noi înșine, cei care înaintăm în credință în așteptarea Zilei în care ochii noștri îl vor vedea. Înconjurați de un nor atât de mare de martori (Ev.12,1), așteptăm cu nerăbdare, anticipând viața veșnică în timp ce mâncăm și bem trupul și sângele lui Cristos recunoscând că, în acest Sacrament, ni se oferă iertarea păcatelor care poartă cu sine promisiunea învierea trupurilor noastre.”

Prin urmare, în această ”comuniune a sfinților”, suntem încurajați de către Martin Luther să ne rugăm astfel:

„Dumnezeule milostiv, Tatăl nostru ceresc, Tu ne-ai dat o pregustare a Împărăției tale atunci când venim la masa sfântă a trupului și sângelui Fiului Tău. Păstrează-ne puternici în credință în toate zilele pelerinajului nostru pe acest pământ pentru ca, în ziua venirii Lui, să putem sărbătorim împreună cu toți sfinții Tăi, sărbătoarea nunții Mielului în împărăția Sa care nu are sfârșit; prin Isus Cristos, Fiul Tău, Domnul nostru, care trăiește și domnește împreună cu tine și cu Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu adevărat, acum și în vecii vecilor. Amin" (LSB, p.212)”.