CINCI SUTE DE ANI DE LA DISCURSUL LUI MARTIN LUTHER ÎN CADRUL DIETEI DE LA WORMS, 17-18 APRILIE 1521

Acțiunile reformatoare și scrierile lui Martin Luther din perioada 1517 - 1520 au provocat o furie fără precedent la Roma și l-au convins pe Papa Leon al X-lea să apeleze la arma letală a Bisericii Romano-Catolice, mai precis excomunicare. Papa avea puterea să îl condamne pe Martin Luther la mânia veșnică a lui Dumnezeu prin scoaterea acestuia în afara Bisericii și a mântuirii care se afla în mâinile acesteia.

La 15 Iunie 1520, Papa Leon al X-lea emite celebra bulă: „Exurge Domine” prin care critica un număr de patruzeci și unu de afirmații extrase din cele Noua Zeci și Cinci de Teze dar și din scrierile ulterioare ale lui Martin Luther și îl amenința pe reformator cu excomunicarea dacă într-o perioadă de șaizeci de zile nu va retracta toate aceste învățături. Martin Luther a primit o copie oficială a bulei - purtând sigiliul papal - la începutul lunii octombrie 1520. Inițial, reformatorul s-a îndoit cu privire la veridicitatea copiei și a crezut că este vorba despre un fals. Cu toate acestea el a comentat faptul că bula nu este altceva decât lucrarea lui Antihrist - indiferent de originea sa - în teza intitulată „Adversus Execrabile Antichristi Bullam” (sau: ”Împotriva Bulei Execrabile a lui Antihrist”) iar la 10 Decembrie 1520 a ars o copie a bulei papale în public.

Eforturile reformatoare ale lui Martin Luther nu au atras atenția doar Bisericii Romano-Catolice. În anul 1520, Frederick cel Înțelept a primit o vizită neașteptată din partea Împăratului Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea. Unul dintre motivele acestei vizite era dat de către îngrijorarea împăratului cu privire la Martin Luther. Carol era un susținător declarat al Bisericii Romano-Catolice dar era doar un tânăr de nouăsprezece ani, lipsit de tact și de experiență în dialog. Nu i-a fost deloc greu lui Frederick cel Înțelept, un maestru al politicii, să îl convingă pe tânărul împărat cu privire la faptul că Martin Luther nu trebuia predat autorităților din Roma ci - cel puțin pentru început, reformatorul trebuia anchetat cu privire la opiniile sale revoluționare în cadrul unei viitoare diete imperiale, ocazie cu care împăratul ar putea să se edifice cu privire la punctele principale din teologia călugărului de la Wittenberg.

Dat fiind faptul că Martin Luther nu a retractat nimic din ceea ce afirmase în perioada 1517-1520, la 3 ianuarie 1521, papa a emis bula: „Decet Romanum Pontificem” prin intermediul căreia l-a declara pe reformatorul german ca fiind oficial eretic și l-a excomunicat din Biserica Romano-Catolica. Un legat papal a purtat bula de excomunicare prin teritoriile germane cu scopul de a împrăștia teroare în rândul celor care îl simpatizau pe Martin Luther. Papa îi amenința cu excomunicarea pe toți aceia care îndrăzneau să îl susțină sau să se alieze în orice fel cu reformatorul german. În mod surprinzător însă, cu cat legatul papal înainta spre nord, cu atât mai multă ostilitate primea din partea populației germane. Sute de copii ale bule de excomunicare au fost arse de către germani sau aruncate în râuri. Roma constanta cu stupoare faptul că germanii erau puternic atașați de reformatorul de la Wittenberg.

La 6 Martie 1521, ținând cont de sfaturile primite de la Frederick cel Înțelept, Carol al V-lea îl cheamă pe Martin Luther să își susțină punctul de vedere la Dieta Imperiala de la Worms începând cu luna ianuarie 1521, având garanția împăratului că nu va fi în nici un fel de pericol. Martin Luther avea la dispoziție șase luni pentru ași pregăti punctul de vedere, timp suficient să își sistematizeze sistemul teologic și să pornească în lungul drum către Worms. Călătoria lui Luther către Worms s-a transformat într-o adevărata procesiune, reformatorul fiind primit ca un erou în fiecare cetate prin care trecea. Luther era, el însuși, surprins de enorma popularitate de care se bucura în rândul germanilor, lucru care s-s transformat într-o mare încurajare pentru el. În providența lui Dumnezeu, drumul acesta spre Worms îi oferea lui Martin Luther minunata ocazie de a predica Evanghelia germanilor însetați după Adevăr. Bisericile unde predica Luther deveneau supra-aglomerate. În data de 16 Aprilie 1521, Martin Luther a intrat în localitatea germana Worms ca să apară în fața Dietei Imperiale, fiind însoțit de căte profesorul Jerome Schurff.

Dieta de la Worms s-a desfășurat în perioada 28 Ianuarie - 25 Mai 1521 fiind prezidată de către împăratul Carol al V-lea. Martin Luther a fost convocat să apară înaintea Dietei de la Worms pentru a retracta tot ceea ce afirmase cu privire la Biserica Romano-Catolică și cu privire la Papa de la Roma. De asemenea, el trebuia să își mărturisească public greșelile cu privire la ceea ce scrisese despre Sfânta Evanghelie, despre natura Bisericii și despre starea prezentă a creștinătății. Oponentul lui Martin Luther la aceasta dieta a fost deja cunoscutul Johannes von Eck, unul dintre cei mai remarcabili teologi romano-catolici din teritoriile germane și un apărător al papalității și al Bisericii Romano-Catolice.

Marele reformator german - deși tocmai fusese excomunicat de către Biserica Romano-Catolică și era acuzat de erezie - este surprinzător de bine primit la Worms. Atât Luther cât și reprezentanții Bisericii Romano-Catolice și cei ai Sfântului Imperiu Roman sunt puternic surprinși de popularitatea teologului din Wittenberg. Practic, nouă din zece germani îl primeau pe Martin Luther ca un erou și își arătau astfel împotrivirea față de Biserica Romano-Catolică. Lucrurile au mers atât de departe încât au existat voci care cereau inclusiv moartea Papei de la Roma. La Worms erau adunați cei mai puternici oameni ai Bisericii Romano-Catolice, cu toții pregătiți pentru o singura misiune, aducerea la tăcere pentru totdeauna a reformatorului german. Pentru prima dată, Martin Luther se afla, de unul singur, față în față cu toata puterea Bisericii Romano-Catolice, un moment greu de imaginat cu privire la încărcătura de care era caracterizat. O presiune greu de descris apasă pe umerii și pe conștiința reformatorului din Wittenberg.

În data de 17 Aprilie 1521, Martin Luther s-a înfățișat înaintea celor care îl acuzau. Teologul de la Wittenberg s-a înfățișat înaintea Dietei imperiale în calitate de eretic - de dușman al Bisericii - fiind deja excomunicat. Johannes von Eck a prezentat Dietei un număr de aproximativ douăzeci și cinci de scrieri aparținând lui Martin Luther, scrieri despre care afirma că sunt pline de erezii și cerea ca reformatorul să își declare poziția față de ele. Martin Luther, care a recunoscut faptul că toate aceste scrieri îi aparțineau, trebuia să aprobe le aprobe sau să se dezică de acestea. Este momentul în care reformatorul afirmă faptul că tot ceea ce ține de conștiința sa trebuie să rămână cu fermitate în subordinea Cuvântului lui Dumnezeu ci nicidecum să fie fundamentat pe afirmațiile conciliilor sau ale deciziilor papale. Totuși, Martin Luther a cerut Dietei să i se permită sa își pronunțe decizia a doua zi, deoarece avea nevoie un timp pentru a reflecta corect la ceea ce va urma să afirme.

În data de 18 Aprilie 1521, Martin Luther a revenit înaintea celor prezenți la Dieta de la Worms. Martin Luther a afirmat faptul că scrierile sale sunt de trei feluri: cârti devoționale, cârti care combat faptele abuzive ale Bisericii Romano-Catolice și cârti care, într-adevăr, conțin anumite afirmații aspre, pe care ar fi dispus sa le retracteze dacă, citez:

“ar putea ilustra voastră majestate, preacinstiții nobili, sau oricine altcineva care este în stare să‑mi demaște erorile, să mărturisească împotriva greșelilor mele, răsturnându‑le cu ajutorul scrierilor prorocilor sau ale evangheliștilor? De îndată ce mi se dovedește că greșesc, sunt gata să renunț la orice învățătură falsă, iar eu voi fi primul care va arunca în foc aceste cărți ale mele“.

În fața unui astfel de răspuns, lui Martin Luther i s-a cerut sa ofere o formulare concretă, lipsită de ambiguități. În acel moment, teologul de la Wittenberg a formulat celebra sa afirmație care a inaugurat una dintre cele mai mari schimbări din istoria omenirii, afirmație care a dus, practic, la nașterea Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea:

“de vreme ce ilustra voastră majestate și preacinstiții nobili doresc un răspuns simplu, îl voi da în felul următor, fără ocolișuri și fără să ascund nimic: dacă nu sunt convins prin mărturia Scripturilor sau prin pură rațiune, căci eu nu mă încred numai în papă sau numai în concilii, întrucât este știut că s‑au făcut vinovați de greșeli și contradicții, atunci rămân legat de Scripturile pe care le‑am citat, iar conștiința mea este înrobită de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot și nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te împotrivești propriei conștiințe”

iar mai apoi a rostit celebra sa frază:

“nu pot face altfel, aceasta este poziția mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin!”.

Cu aceasta afirmații s-a născut cu adevărat Biserica Lutherană și Reforma din Secolul al XVI-lea.

Momentul este cu adevărat unul dintre cele mai importante repere din istoria Europei deoarece reprezintă prima declarație care afirmă libertatea de conștiință a individului. Niciodată în istorie, un om simplu, aproape neputincios, nu a reclamat un astfel de drept în fata acelora care dețineau puterea absolută atât din punct de vedere spiritual, militar cât și politic. Atitudinea lui Martin Luther reprezintă prima expunere moderna a conceptelor de libertate. Reformatorul nu a militat pentru libertatea sa ci pentru o libertate generală a tuturor oamenilor în probleme de conștiință.

În urma analizării poziției lui Martin Luther, la 25 mai 1521, Dieta de la Worms, prin Împăratul Carol al V-lea, a emis „Edictul din Worms” declarând următoarele:

„se interzice de acum înainte oricui să îndrăznească, fie prin cuvinte sau prin fapte, să primească, să apere, să susțină sau să favorizeze pe Martin Luther. Dimpotrivă, vrem ca el să fie prins și pedepsit ca un eretic notoriu, precum merită, să fie adus personal în fața noastră, după care îl vom condamna într-un mod corespunzător. Cei care vor ajuta la capturarea lui vor fi răsplătiți cu generozitate pentru munca lor”.

Nunțiul Papal prezent la Dieta, Girolamo Aleandro, a întocmit acuzațiile aduse lui Martin Luther. Acestea au fost încorporate în Edictul din Worms prin care Martin Luther era declarat ca fiind un eretic încăpățânat și s-a interzis citirea sau deținerea scrierilor sale.

Acesta a fost punctul culminant al conflictului teologic apărut între Martin Luther și Biserica Romano-Catolică cu privire la necesitatea reformării Bisericii, în special cu privire la practica vânzării de indulgențe. Cu toate acestea, au existat si alte probleme mult mai profunde, care au alimentat acest conflict teologic.

La nivel teologic, Martin Luther a contestat autoritatea absolută a papei asupra Bisericii lui Cristos prin menținerea expresă a faptului că doctrina indulgențelor – autorizată și promovată de către Papă - a fost una greșită. Martin Luther a susținut că mântuirea este numai prin credință (Sola Fide) fără referire la fapte bune, milostenie, penitență sau participarea la Sfintele Sacramentele ale Bisericii, Sfântul Botez și Sfânta Euharistie. Martin Luther a susținut faptul că Sfintele Sacramentele sunt un "mijloc de har", ceea ce înseamnă că în timp ce harul lui Dumnezeu este împărtășit prin Sfintele Sacramente, acțiunea în sine îi aparține exclusiv lui Dumnezeu fără să aibă loc vreo implicare a individului. Harul este opera exclusivă a lui Dumnezeu, fără să existe o cooperare din partea omului. Prin „mijloacele harului”, Dumnezeu naște credința în inima omului iar, prin această credință, creștinul devine capabil să urmeze și să împlinească voia lui Dumnezeu. Martin Luther a contestat, de asemenea, autoritatea Bisericii asupra doctrinelor, susținând că toate doctrinele și practicile Bisericii care nu se fundamentează pe Sfânta Scriptură trebuie înlăturate din învățătura Bisericii, afirmând astfel celebru principiu al Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea: ”Sola Scriptura”.

Pentru a proteja autoritatea Papei și a Bisericii, precum și pentru a menține activă doctrina indulgențelor, oficialii Bisericii Romano-Catolice l-au convins pe Împăratul Carol al V-lea cu privire la faptul că Martin Luther reprezintă o amenințare gravă pentru Biserică și i-au cerut să autorizeze condamnarea sa de către Sfântul Imperiu Roman. A fost momentul în care reformatorul a fost aproape convins că sfârșitul lui a fost pecetluit și că va sfârși, cel mai probabil, ars pe rug. Cu toate acestea, o scrisoare neașteptată avea să îi dea speranțe reale cu privire la supraviețuire. Împăratul Carol al V-lea, sub presiunea maselor a refuzat arestarea lui Martin Luther la Worms cu atât mai mult cu cât îi garantase personal lui Frederick cel Înțelept faptul că reformatorul din Wittenberg va fi în deplină siguranța pe toată perioada petrecută la Worms. Oponenții lui Luther au înțeles situația și au acceptat poziția dificilă în care se afla împăratul și au decis faptul că Luther trebuia să fie ucis pe drumul de întoarcere la Wittenberg fără să existe nici un fel de represiuni pentru cei care vor face acest lucru. În providența lui Dumnezeu, reformatorul Martin Luther a scăpat de asasinarea plănuită, fiind „răpit în secret” pe drum spre Wittenberg de către cavalerii lui Frederick cel Înțelept și dus în izolare la Castelul Wartburg.