Gânduri despre sărbătoarea Crăciunului

Povestea reală a Crăciunului este redată detaliat de către Sfântul Evanghelist Luca. În capitolul al doilea al Evangheliei sale citim faptul că ajunși la Betleem, Iosif și Maria au fost găzduiți, în cele din urmă, într-un grajd. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis:

„Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Lc.2,8-14)

Finalul fiecărui an este mereu încărcat de emoție. Luna Decembrie este luna cadourilor, luna sărbătorilor de iarna; o luna cu multe zile de vacanță, petreceri, spectacole în aer liber, sporturi de iarnă și lista poate să continue. Cat de mult se schimba atmosfera și cât de mult se schimbă sufletele oamenilor, la general vorbind, în această perioadă din luna Decembrie. Credincioși sau ignoranți, aproape toți oamenii iau parte la aceste sărbători de iarna. Oamenii împodobesc bradul de Crăciun, iți fac cadouri unii altora, copiii fiind cei mai mari beneficiari ai acestui obicei special. Colindele răsună aproape peste tot. Oamenii sunt mai fericiți și mult mai orientați înspre familie, spre aproapele lor, spre binefacere și mai puțin înspre interesele egoiste care le marchează existenta de-a lungul anului. Cu toate acestea, așa cum arată Crăciunul în acest moment, putem să vorbim mai de grabă despre: „sărbătorile de iarnă” decât despre adevărata însemnătate a acestui moment, mai precis: „nașterea Mântuitorului promis”. Nu puține sondaje au avut ca obiect, în perioada aceasta, înțelegerea pe care oamenii o au cu privire la ceea ce se sărbătorește cu adevărat în această perioadă. Moș Crăciun este pe primul loc. Acest bătrânel legendar din Laponia reprezintă motorul acestor sărbători. Copii sau adulți, deopotrivă, așteaptă emoționați venirea lui Moș Crăciun împreună cu renii săi care trag sania sa plină de cadouri. Acest bătrânel simpatic reușește performanța ca într-o singură noapte să împartă cadouri tuturor oamenilor de pe fața pământului. Procentul celor care fac nota discordantă de la acest motiv al sărbătorilor de iarna este unul surprinzător de mic chiar și într-o societate care se „laudă” ca fiind creștină.

În următoarele rânduri, dorința mea este să ne întoarcem cu aproximativ doua mii de ani în urmă și să urmărim împreună - prin intermediul Scripturilor - ce a însemnat primul Crăciun din istoria omenirii. Evenimentele relatate de către Sfântul Evanghelist Luca s-au desfășurat în niște condiții cu totul diferite față de cele cu care ne-am obișnuit pentru această perioada. Dealurile din apropierea orășelului Bethleem erau destul de puțin animate. Localitatea însă era foarte animată. Aglomerația se datora unui decret imperial prin care administrația Imperiului Roman dorea să facă un recensământ al populație aflate sub autoritatea sa. Fiecare locuitor al acestui spațiu trebuia să se ducă în localitatea în care s-a născut pentru a fi numărat în acest recensământ. Ca atare, localitățile Orientului Apropiat erau foarte aglomerate în acea perioadă.

Vom lăsa însă aglomerația Bethlehemului deoparte și ne vom apropia de dealurile aflate în proximitatea lui. Aici pastori părea detașați de problemele cu care se confruntau oamenii din imperiu. Ei continuau să își facă umila treaba cu care fuseseră obișnuiți. Păstorii, în general, erau izolați la „periferia societății” nefiind deloc niște persoane care să își aducă aportul la evenimentele care animau viața evreilor din respectiva perioadă. De cele mai multe ori ei își petreceau viața izolați de restul populației, păzindu-și turmele departe de lumea dezlănțuită. Acest lucru este antagonist cu ceea ce au însemnat pastorii in vechiul Israel. Despre Abel, Sfânta Scriptură ne spune ca a fost păstor. El a fost un om credincios și din acest motiv citim faptul că:

„Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui” (Gen.4,4).

Apoi, marea majoritate a oamenilor credincioși lui Dumnezeu au avut o viață de păstor. Păstori au fost Avraam, Isaac și Iacov împreună cu toți cei doisprezece Patriarhi. Despre Avraam citim în Sfânta Scriptură faptul că:

„a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile”(Gen.12,16)

iar despre Iacov citim faptul că:

„a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari” (Gen.30,43).

Moise a fost și el păstor în Madian pentru o perioada de patru zeci de ani și din aceasta postură a ajuns în prezenta lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune astfel:

„Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului” (Ex.3,1).

Apoi, după veacuri, primul împărat al Israelului, Saul, a fost chemat de către Dumnezeu din rândul păstorilor iar mai apoi, Samuel - în planul veșnic al atotputernicului Dumnezeu - l-a uns Împărat al Israelului pe David care era tot păstor. Iată cât de frumos relatează Scriptura Vechiului Testament acest moment:

„Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.” Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!” (1Sam.16,11-12).

Cat despre Sfinții Prooroci, citim despre Amos ca acesta era „unul din păstorii din Tecoa” (Amos 1:1) din vremea regelui Ozia, care domnea peste Iuda, și a regelui Ieroboam, care domnea peste Israel. Trecând în revistă aceste lucruri, ne este destul de dificil să înțelegem de ce se degradase atât de mult meseria de păstor, atât de mult încât acești oameni să ajungă să fie ignorați social și izolați de mulțime. Poate până la urma putem să explicăm acest fapt tocmai prin izolarea pe care o impunea păstoritul în sine. Ciobanii, fie vreme bună, fie vreme rea, doua zeci și patru de ore din două zeci și patru, șapte zile pe săptămână, stăteau departe de cetățile Israelului păzindu-și turmele de animalele sălbatice sau de atacurile tâlharilor. Astfel, este ușor de înțeles faptul că acești oameni se izolaseră de restul societății iudaice. Păstorii nu cunoșteau carte, nu erau experți în Tora, nu guvernau Iudeea, nu aveau funcții la Templu și nici nu participau la întâlnirile de la Sinagoga. Probabil că păstorii aceștia de pe dealurile Bethlehemului erau cel puțin la fel de ignoranți cu privire la viața spirituala a Israelului ca și restul păstorilor din Israel. Probabil că nici măcar nu au remarcat prezența acelei stele strălucitoare care i-a ghidat pe cei trei înțelepți din răsărit să ajungă la Mântuitorul Isus Cristos.

În acele clipe de noapte, în apropierea pastorilor, Scriptura ne spune faptul că:

„un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. (Lc.2,9)

Continuarea relatării Sfântului Evanghelist Luca este firesc de interes. Păstorii s-a înfricoșat datorita acestui eveniment. Este mai mult decât normală această reacție. În primul rând că prezența ființelor sfinte conduce pe om la o stare de panică puternică.

Îngerii au mai stat in prezenta oamenilor de-a lungul istorie. Ba chiar putem să spunem faptul că îngerii au marcat momentele districte ale planului de mântuire. Prima relatare a întâlnirii oamenilor cu îngerii o găsim, din păcate, imediat după ce Adam si Eva au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Ne amintim cu tristețe de momentul în care părinții noștri au fost alungați din gradina Edenului după cum citim:

„astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii” (Gen.3,24).

Apoi, de-a lungul istoriei, îngerii au mai interacționat cu oamenii. În cadrul Vechiului Testament găsim relatată întâlnirea dintre Sfântul Arhanghel Gabriel și Sfântul Profet Daniel. Cu aceasta ocazie, Sfântul Arhanghel Gabriel a purtat mesajul lui Dumnezeu cu privire la evenimentele istorice care urmau sa se întâmple, inclusiv cu privire la venirea Împărăției lui Dumnezeu (Dan.8,16 și 9,21). În tradiția ebraica se spune ca Sfântul Arhanghel Gabriel este acela care ar fi adus pedeapsa peste cetățile Sodoma și Gomora, acest lucru însă ne fiind confirmat sub nici o formă în Sfânta Scriptură. În perioada nou-testamentară, Sfântul Arhanghel Gabriel apare de două ori în relație cu oamenii. Prima relatare este întâlnirea sa cu Zaharia (Lc.1,19) căruia îi vestește miracolul nașterii fiului său, Sfântul Ioan Botezătorul. Cea de a doua întâlnirea este cea cu Sfânta Fecioară Maria, întâlnire în care Sfânta Fecioara a primit următoarea veste:

„ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” iar mai apoi faptul ca: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. (Lc.1,26-35).

Vedem, așadar, că îngerii sunt prezenți la alungarea primilor părinți din gradina Edenului, moment care coincide cu înstrăinarea completa a omului față de Dumnezeu dar și la momentul nașterii lui Isus Cristos, moment care coincide cu debutul glorioasei lucrări a lui Dumnezeu pentru mântuirea omului păcătos în Isus Cristos. Toate aceste relatări ale întâlnirii dintre oameni și îngeri sunt, aproape în totalitate, unele destul de „intime”, fiind limitate în amploare. În harul lui Dumnezeu, încă din veșnicii, niște necunoscuți păstori din Bethleem au fost aleși să experimenteze cea mai glorioasa arătate a ființelor cerești dintre toate relatate în paginile Sfintei Scripturi.

În „noaptea sfântă”, așa cum frumos spune un colind de Crăciun, pe dealurile din Bethleem, un înger al Domnului a luminat în întunericul nopții. Câțiva păstori care își păzeau turmele au avut parte de aceasta întâlnire miraculoasă. Deși păstorii erau foarte speriați de acest contact cu îngerul lui Dumnezeu, prezența acestuia aducea cea mai minunata veste pe care au purtat-o vreodată. Numai Sfânta Fecioară a mai avut parte de o veste atât de minunata precum aceasta care a fost adusă pastorilor. Îngerul le spune pastorilor:

„vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul”. (Lc.2,10)

Vestea este minunata pentru toți oamenii ci nu numai pentru acei păstori.

Care este această veste extraordinară nu numai pentru pastorii din Bethleem dar și „pentru tot norodul”? Îngerul Domnului face următoarea afirmație:

„astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul”. (Lc.2,11)

Dați-mi voie să fac o afirmație pe care mi-o asum. Aceasta este cea mai mare veste a tuturor timpurilor !!!. Omul primește în timpul vieții sale numeroase vești bune. Există și astfel de momente în viața fiecărui om, indiferent de cât de dificilă este această viață. Dar niciuna dintre aceste vesti nu rivalizează cu vestea adusă de acest înger al Domnului. Veștile bune cotidiene marchează, în general, doar momente limitate din viața aceasta. Rareori avem parte de vesti care sa ne marcheze pe durate foarte mari.

Vestea adusa păstorilor din Bethleem este singura veste care marchează în mod radical și decisiv viața fiecărui om care a trăit, trăiește sau o să trăiască în viitor pe acest pământ. Sfântul Apostol Ioan ne spune astfel:

„Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl” (In.1,14).

Aceasta este vestea adusă de către Sfântul Înger. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, conform planului veșnic făcut în taina Sfintei Treimi, pentru mântuirea omului păcătos. Acest plan venit din veșnicie a fost făcut doar:

„fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16).

Imediat după ce Adam și Eva au păcătuit și au rupt astfel orice legătură cu Dumnezeul lor, în mila lui cea infinită, Creatorul le-a făcut cunoscut planul veșnic cu privire la mântuirea lor din robia păcatului. Bunul Dumnezeu spune:

„vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Gen.3,15).

Aceasta este vestea cea bună adusă de către îngeri păstorilor din Bethleem. Aceasta „sămânță” s-a născut în noaptea aceea. El este Dumnezeu-om, Fiul lui Dumnezeu, cel din veșnicii. El este acela despre care Sfântul Apostol Ioan spune, inspirat, că:

„toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (In.1,3-4).

Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru noi. Despre El mărturisește Crezul Apostolic spunând:

„[Cred in] Isus Cristos, Fiul sau unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioara; a pătimit sub Ponțiu Pilat, a fost răstignit, a murit si a fost îngropat, s-a coborât în locuința morților. A înviat a treia zi din morți, s-a înălțat la ceruri și sade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are sa vina sa judece viii și morții”.

El este Mântuirea noastră, vestea cea bună: „o mare bucurie pentru tot norodul”.

Aducerea acestei vesti minunate pentru omul păcătos nu putea să rămână doar o simplă veste adusa chiar și de un către un înger. Scriptura ne spune astfel:

„Deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”. (Lc.2,13-14)

Acest lucru este un al mare adevăr. Gloria trebuie data numai lui Dumnezeu. Dumnezeu este singurul care stăpânește peste mântuirea omului. Dumnezeu, încă din veșnicii a făcut planul de mântuire și, tot El, în înțelepciunea veșnică, a ales ca această mântuire să se întâmple numai prin har. Omul nu își aduce nici un aport la mântuirea lui. Omul nu are nici un motiv să primească slava. Doar Dumnezeu merita gloria veșnică pentru că numai și numai El este responsabil de mântuirea omului. Iată cum prezintă Confesiunea Augustana, una dintre mărturisirile de credință ale Bisericii noastre faptul că mântuirea este opera exclusivă a lui Dumnezeu:

„noi nu putem obţine iertarea păcatelor şi legitimitate în faţa lui Dumnezeu prin nici un fel de strădanie de-a noastră şi rod al ei precum merite, fapte şi îndeplinirea întru totul a celor pretinse nouă, dar că noi primim iertarea păcatelor şi devenim drepţi în faţa lui Dumnezeu, din har şi datorită lui Cristos, prin credinţă (gratis justificentur propter Christum per fidem), adică dacă credem că a pătimit Cristos pentru noi şi că ne sunt iertate păcatele şi ni se dăruieşte viaţa veşnică datorită Lui” (Confesiunea Augustana, Articolul IV - Despre îndreptățire).

Omul fără Cristos este dușmanul lui Dumnezeu. Omul în Cristos este copilul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Paul le scrie, inspirat, credincioșilor din Galatia următoarele rânduri minunate:

„Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus” (Gal.3,26).

Pentru că Dumnezeu ne-a înfiat cu toate că noi nu meritam, căci Sfânta Scriptura ne spune că:

„pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8),

de aceea toata slava trebuie sa fie numai a lui Dumnezeu.

„Gloria in excelsis Deo, et in terra pax hominibus bonae voluntatis” sau „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” reprezintă un imn care face parte din închinarea Bisericilor Lutherane Confesionale. Copiii lui Dumnezeu recunosc nemărginita dragoste și nemărginitul har al lui Dumnezeu. Luterani cântă împreună versurile superbei liturghii a Bisericii lui Cristos:

„Slava lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui. Te lăudăm, Te binecuvântăm, Te adorăm, Te preamărim Doamne, Dumnezeule, Împărate ceresc, Dumnezeu, Tatăl Atotputernic. O, Doamne, Fiul unul născut, Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Care iei asupra Ta păcatele lumii, ai milă de noi! Tu, care iei asupra Ta păcatele lumii, Primește rugăciunea noastră Tu, care șezi la dreapta Tatălui, ai milă de noi! Pentru că singur Tu ești sfânt, Doar Tu ești Domn, Doar Tu, Isuse Cristoase, cu Duhul Sfânt Într-u slava lui Dumnezeu, Tatăl. Amin”