GÂNDURI DESPRE Liturghia Bisericii Lutherane CONFESIONALE

Biserica Lutherană Confesionala este o Biserica liturgica. Liturghia implica o formula de închinare. Aceasta formula implica existenta anumitor parți speciale precum invocarea, mărturisirea si dezlegarea de păcat, kyrile eleison, cântarea imnului de slava, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Crezul Apostolic etc. In cadrul acestui articol vom încerca sa prezentam si sa explicam o parte dintre elementele care compun Liturghia Lutherană Confesionala. Specificam încă de la început ca Bisericile Lutherane Confesionale nu au o liturghie identică in toata lumea, dar toate aceste componente liturgice nu lipsesc ci doar sunt prezentate intr-o alta ordine decât cea expusa in cadrul acestui articol.

Elementele care compun Liturghia Lutherană Confesionala rămân extrem de valoroase pentru Biserica lui Cristos si ea reflectă tiparele istorice liturgice ale Bisericii așa cum au fost ele cunoscute de mii de ani. Când Martin Luther a făcut lucrarea lui Dumnezeu de reformare a Bisericii, el nu a renunțat la închinarea liturgică istorica al Bisericii. Reformele sale au fost caracterizate de precauție și de atenție. Martin Luther a preluat închinarea liturgica a Bisericii dar a îndepărtat erorile romano-catolice care fuseseră strecurate în ea. El a adus Evanghelia în prim-plan și a scăpat de tot ceea ce era in conflict cu aceasta. Preocupare lui Martin Luther a fost ca Evanghelia sa predomine și să devină centrul închinării Bisericii. Spre deosebire de alți reformatori din Secolul al XVI-lea, Martin Luther nu a considerat că cel mai bun mod de a promova Evanghelia în Biserică era prin tăierea legăturilor dintre Biserică si practicile sale liturgice istorice. Martin Luther a recunoscut marea valoare a închinării liturgice a Bisericii. Închinarea luterană este, așa dar, în conformitate cu închinarea istorica a Bisericii din vechime. Trebuie însa să recunoaștem că închinarea lutherana poate reflecta tradiții care sunt specifice pentru Africa, Asia de Est, Grecia, Italia, Franța, Romania, Germană și așa mai departe. Din punct de vedere istoric, închinarea creștina este înrădăcinată în mii de ani de tradiție și reflectă contribuțiile multor grupuri etnice. În acest fel, închinarea luterana transcende cultura contemporană și nu este leagă de nicio cultură anume.

Invocarea

In Liturghia Lutherană Confesionala, invocarea consta in utilizarea următoarei formule: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". De câte ori am auzit fiecare dintre noi aceste cuvinte? Și totuși, de fiecare data, ele mărturisesc cu prospețime despre identitatea noastră ca și copii ai lui Dumnezeu care am fost botezați în moartea și in învierea lui Isus Cristos.

Sfântul Apostol Paul surprinde frumos semnificația botezului nostru în Cristos când afirma in scrisoarea sa către Galateni că: "toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos v-aţi îmbrăcat cu Cristos" (Gal.3:27). Noi suntem îmbrăcați cu dreptatea lui. Spre deosebire de omul din parabola nuntii fiului de împărat despre care nu a avut nici o haină speciala pentru acest eveniment, atunci când vom sta în fața judecătorului noastră în ultima zi, noi vom fi îmbrăcați în puritatea Domnului nostru Isus Cristos.

Mărturisirea și dezlegarea (sau absolutia)

Noi ne putem apropia de Dumnezeu împreuna cu problemele noastre. In ciuda convertirii, noi ne trăim încă viața in aceasta lumea și in carnea noastră păcătoasă. Și astfel, pentru ca păcatul încă lucrează în noi, condamnarea data de Legea lui Dumnezeu ne confrunta cu judecata lui Dumnezeu ca nu cumva sa începem sa credem ca prin propriile noastre puteri am putea sa stăm in fata scaunului de judecata al atotputernicului Dumnezeu.

Mai presus de toate, mărturisirea și dezlegarea păcatelor (absoluția) ne țin sinceri cu noi înșine și sinceri în fața lui Dumnezeu. Actul de mărturisire a păcatelor nu este o fapta buna pe care sa o punem înaintea tronului Tatălui ci, mai degrabă, reprezintă o recunoaștere simpla a faptului că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și corect și că, atunci când noi ne măsurăm viața cu cererile acestui Cuvânt Sfânt, suntem puși fata in fata cu păcatul nostru si cu viața noastră dezordonata. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață sa ne mărturisim păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, Cuvântul Tău este adevărat; Am păcătuit."

Există trei moduri de bază de a gestiona problema păcatului și a vinovăției. O prima soluție este sa se ignore sau să se minimalizeze păcatul si vinovata. Aceasta modalitate de a gestiona problema reprezintă o ispita aproape continua pentru noi. Nu este, la urma urmei, ceea ce natura noastră umană păcătoasă dorește sa se întâmple? O altă modalitate este de a le instituționaliza, în special partea de vină. A treia cale este de a ne recunoaște, accepta si mărturisii păcatele și vinovăția. Acesta este modul de iertare a lui Dumnezeu. Primind iertare lui Dumnezeu, păcatul nostru este îndepărtat de la noi. Lutheranii confesionali știu acest lucru foarte bine de aceea, delegarea păcatelor reprezintă o bucurie si o întărire pentru sufletul credinciosului. Exista un confort minunat creat in inima credinciosului atunci când aude cuvintele: "te iert de toate păcatele tale". Aceste cuvinte nu reprezintă doar o proclamare impersonala ci ele înseamnă și realiza ceea ce Dumnezeu a promis. Isus Cristos însuși le-a spus ucenicilor Săi că: „celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20:23).

Prin mărturisire și dezlegarea de păcate noi ne pregătit pentru întâlnirea cu Isus Cristos. In spatele acelor cuvinte pline de mângâiere care ne promit că păcatele noastre sunt iertate se afla invitația: "veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25:34).

Kyrie eleison (Doamne, ai mila)

În această lume a păcatului și a morții, creștinii au o mulțime de oportunități să se alăture in atotcuprinzătoarea rugăciune „Kyrie eleison” sau "Doamne, ai milă". In jurul nostru, toți putem vedea rezultatele a ceea ce înseamnă ura, invidia, pofta și lăcomie. Văzând toate acestea, nu putem sa trecem cu vederea faptul ca toata lumea are nevoie de mila lui Dumnezeu. Nu este de mirare că Biserica, în închinarea ei, pledează înaintea lui Dumnezeu, în numele întregii omeniri pentru mila si indurare.

Cu toate acestea, atunci când noi strigam "Doamne, ai milă", acesta nu este un strigat al deznădejdii pentru ca, deși nu există nici un fel de încredere în puterile noastre, noi știm că Dumnezeu este într-adevăr milostiv. El dorește să aducă alinare pentru suferința care exista în jurul nostru. Rugăciunea noastră nu aduce întotdeauna un răspuns imediat, iar uneori, nu ne aduce răspunsul pe care îl căutăm, dar chiar și atunci, noi știm ca ne rugam unui Dumnezeu plin de îndurare. Asemenea mărturisirii păcatelor, strigătul nostru pentru milă va fi redus la tăcere în cer. Acolo vom vedea rezultatele majore ale milei lui Dumnezeu.

Gloria in Excelsis (Imnul de slavă)

În noaptea nașterii Domnului nostru Isus Cristos, îngerii au cântat înaintea pastorilor din Bethleem următorul imn: "slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2:14). Cu această ocazie, lauda îngerilor a dat glas la vestea cea bună că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup printre noi. Cerul a coborât pe pământ! Și de atunci, Biserica a continuat să se bucure în această minune a mântuirii noastre.

Cuvintele de deschidere ale „Gloria din Excelsis” sunt urmate de un imn de laudă pentru Dumnezeul Triunic. Putem sa ne imaginam cum credincioșii vor cânta aceste cuvinte în ceruri: "noi te lăudăm , noi te binecuvântam , ție ne închinam, pe tine glorificam, iți mulțumim pentru marea ta glorie”. Scopul nostru este sa „il glorificam pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, singurul Lui Fiu, Mielul lui Dumnezeu, și Fiul Tatălui”. Și, ca si când acest lucru nu este suficient, pentru închinare noastră, cântăm de doua ori: "Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii” Aici este inima și substanța credinței creștine. În cer vom fi adunați în jurul tronului și a Mielului, mărturisind împreună că el este sfânt, el singur este Domnul. Pentru slava lui Dumnezeu, vom cânta împreună cu toate ființele cerești: „vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apoc 5:12)

Cuvântul lui Dumnezeu și predica

Despre citirea Sfintei Scripturi in cadrul închinării, facem următoarea afirmație: "acesta este Cuvântul lui Dumnezeu!". Sfânta Scriptura este mult decât un cuvânt de la Dumnezeu, Sfânta Scriptura este revelația lui în care Dumnezeu ne face cunoscuta voința sa sfânta si mila sa sfânta prin care dorește mântuirea noastră. Sfânta Scriptura ne trimite la Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Isus Cristos este revelația finală și deplină a lui Dumnezeu pentru noi, oglinda inimii Tatălui. Autorul epistolei adresata evreilor spune in versetul de deschidere: „după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul..." (Evrei 1:1-2). Numai prin El - doar prin Fiul lui Dumnezeu - suntem capabili să cunoaștem favoare și harul Tatălui.

În predicare, Cuvântul lui Dumnezeu este adus înaintea ascultătorilor credincioși. Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu este mai mult decât o simplă instruire. Prin predicare, Dumnezeu ne vorbește cu „sabia cu două tăișuri” despre condamnarea păcatului și despre promisiunea Evanghelie. Subiectul predicii este atât Dumnezeu cat si omul. Prin predicare ajungem la o mai bună înțelegere a propriei noastre persoane, în special nevoia noastră de iertare din partea lui Dumnezeu. Prin predicare, de asemenea, venim față în față cu mila și dragostea lui Dumnezeu.

Crezul Apostolic

În cursul lucrării sale pământești, Isus Cristos a pus deseori aceasta întrebare Apostolilor săi: "cine ziceți că sunt?". El nu cerea pentru opiniile intr-un mod dur ci intenționa sa stimuleze in ucenicii săi o mărturisire de credință. În realitate, această mărturisire de credința nu este diferită de mărturisirea păcatelor deoarece in ambele mărturisiri noi recunoaștem că ceea ce Dumnezeu ne-a spus este adevărat. Când ne mărturisim păcatele, noi recunoaștem adevărul că Dumnezeu ne vorbește despre noi afirmând că suntem păcătoși. Când ne mărturisim credința Bisericii noastre in cadrul crezului, mărturisirea noastră vorbește despre Dumnezeu - cine este și ce a făcut pentru noi.

În fiecare epocă, aceasta întrebare a Mântuitorului se pune in Biserica lui Cristos: „cine spuneți că sunt eu?” Astfel, Biserica a găsit următorul răspuns: "cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic...". Noi mărturisim un adevăr profund, un adevăr care a fost purtat pe buzele creștinilor din fiecare generație. Această mărturisire a lui Dumnezeu Triunic nu este proprietatea Apostolilor sau a sfinților, ci reprezintă mărturisirea întregii Biserici. Nu putini sunt sfinții și martirii care si-au pus viața in pericol pentru a apăra adevărurile pe care le mărturisește Crezul Bisericii. Un exemplu concret este Sfântul Atanasie care a fost exilat de mai multe ori pentru ca a aparat adevărului împotriva învățătorii falși din zilele lui. Sau reformatorul Martin Luther, care a stat ferm împotriva puterii Bisericii Romano-Catolice și a Sfântul Imperiu Roman. Si in zilele noastre există creștini credincioși care își riscă viața și, uneori chiar mor pentru ca mărturisesc aceste adevăruri cuprinse in Crezul Bisericii.

Sanctus

Aceasta parte a închinării Lutherane confesionale este recunoscut ca oferind o bucățică de rai. Formula Sanctus este: "sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, cerul și pământul sunt pline de slava Lui." Acesta este cântecul etern al îngerilor care înconjoară tronul lui Dumnezeu după cum găsim spus si de către Sfântul Prooroc Isaia (Isaia 6:1-4). Nu există nimic în această lume care sa se compare cu miracolul prezenței fizice a lui Isus Cristos in mijlocul poporul său.

A doua jumătate din Sanctus conține o declarație la fel de îndrăzneață ca prima. Este vorba despre o comemorare a Duminicii Floriilor, intrarea Mântuitorului in Ierusalim. Așa cum mulțimile au strigat când Isus a intrat în Ierusalim, la fel noi spunem: "binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului" (Matei 21:9). Cerul pătrunde în lumea noastră prin Isus Cristos, regele nostru umil, care vine călare în mijlocul nostru în numele Domnului. Această mărturisire a prezenței reale a lui Isus așa cum este ea cuprinsa in Sanctus este atât de important încât Martin Luther a propus mutarea acestui pasaj liturgic imediat după cuvintele de invocare.

Cuvintele Domnului nostru

Exista astăzi mulți creștini pentru care cuvintele Domnului Isus Cristos nu sunt nimic mai mult decât un raport istoric, mai precis sunt relatări a ceea ce a făcut Isus și a ce a spus el. Noi, luterani confesionali, suntem binecuvântați pentru ca știm că aceste cuvinte înseamnă mult mai mult. Potrivit cu porunca lui Isus Cristos, noi, luteranii confesionali nu sărbătorim Sacramentul Euharistiei ca o simplă masă de pomenire, ci ca un sacrament sfânt prin care Isus Cristos însuși vine la noi și aduce cerul pe pământ pentru beneficiul nostru.

Desigur, când vom ajunge în cer, nu vom mai primi Sacramentul Euharistiei. Acolo îl vom avea Isus în toată plinătatea lui. Dar pentru moment el vine in lumea noastră infestata de păcat ca apărător și eliberator al nostru, oferindu-si propriul trup și sânge ca medicament al nemuririi. Cristos locuiește în noi și noi în El si cu atât mai mult ne împărtășim din această hrană sacra, cu atât mai mare devine dorința noastră de a fi împreună cu Cristos pentru totdeauna.

Agnus Dei

In Apocalipsa Sfântului Ioan, la un moment dat, ucenicul Domnului, vede un sul în mâna dreaptă a Celui care ședea pe scaunul de domnie. Apoi, "îngerul puternic" lansează o întrebare dificilă: "cine este vrednic să deschidă cartea și sa-i rupă pecețile?" Apoi, între scaunul de domnie și bătrâni își face apariția Mielul lui Dumnezeu. Fără îndoială caracteristica cea mai importantă din descrierea Sfântului Apostol Ioan este aceia ca acest miel pare să fi fost ucis.

Atunci când luteranii confesionali cântă Agnus Dei: "Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ai mila de noi", ei predica si se roagă in același timp. Acesta a fost, la urma urmei, mesajul Sfântului Ioan Botezătorul către ucenicii lui Isus (Ioan 1:29, 36). În pregătirea noastră pentru al sărbători pe Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, noi îl vestim, într-adevăr, pentru ca si-a dat viața pentru noi. Aici este Mielul lui Dumnezeu! Prin Agnus Dei noi ne rugăm celui care este acum prezent în trupul și sângele său alături de noi. Ne rugăm pentru milă, milă de la Cel care s-a sacrificat pentru noi.

Revenind încă o data la viziunea Sfântului Apostolului Ioan găsim o descriere a sfinților în haine albe. "Cine sunt ei?". Răspunsul pe care îl primește aceasta întrebare este: "aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului" (Apoc. 7: 13-14). Acesta este sângele răscumpărării noastre, sacrificiul de împăcare, care a fost prefigurat in prima noapte de Paște, in Egipt, atunci când sângele mieilor a fost stropit pe uși ca un semn că sângele a fost deja vărsat în casa respectiva. La fiecare celebrare a Sfintei Cinei, sângele si trupul Mielului sunt prezente pentru iertarea păcatelor noastre. În mod evident, aceasta este mila lui Dumnezeu prezentată in dreptul fiecăruia dintre noi.

Împărțirea elementelor Sfintei Cine

Încercați pentru o clipă să va imaginați mulțimea cerească stând în picioare înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu din ziua judecații. Și toți uniți in Cristos. Mirele si mireasa au devenit una. Prin mărturisirea noastră comună a adevărului, si noi, credincioșii luterani confesionali, suntem una în Cristos. Așa cum Cristos însuși ni se da la această masă sfânta, el întărește unitatea noastră și ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții cu o dragoste profundă

Nunc Dimittis (Cântarea lui Simion)

O alta contribuție adusa de lutheranii confesionali la liturghia Bisericii este utilizarea „Nunc dimittis” ca cântarea post comuniune: "eliberează în pace pe robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău." . La prima vedere se pare că aceste cuvintele ii aparțin lui Simeon si ne punem întrebarea ce legatura mai are aceasta cantare cu experiența noastră actuala? Cum pot Sacramentul Euharistiei sa fie comparata vreodată cu onoarea de a deține Pruncul Isus în brațe în timpul primei vizite a copilului la templul? (Luca 2: 25-38)

Desigur, ne-ar plăcea să fi fost si noi în templu și sa fi împărtășit din experiența lui Simeon. De altfel, ne-fi dorit sa participam la fiecare moment din viața Mântuitorului nostru. Sa fim împreună cu păstorii pentru al vedea pruncul Isus, sau să fi fost împreuna cu magii ca i-au oferit cadouri. Dar, așa cum Martin Luther a învățat, noi nu îl mai găsim pe Cristos în acele locuri. Prin evenimentele legate de încarnarea, nașterea, răstignirea și învierea Domnului nostru, Dumnezeu a realizat mântuirea noastră. Beneficiile jertfei lui Cristos - iertarea, viața si mântuirea sunt distribuite la noi prin mijloacele sale de har, Cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Sacramente. Noi ne putem sa ne întoarcem să stăm cu Simeon în templu, dar vestea bună este ca nici nu este necesar sa facem acest lucru deoarece Cristos este cu noi prin mijloacele harului.

Atunci când, la primirea Sfintei Cinei, cântăm cântecul de credință de credinta a lui Simeon - "Doamne, acum lasă pe servitorul tău în pace" - nimic nu ar putea fi mai potrivit. Într-adevăr, ochii noștri au văzut mântuirea lui Dumnezeu. Mai mult, noi am gustat și a văzut că Domnul este bun (Ps.34: 8.). Deci, ceea ce ar putea fi mai bine decât sa-l ținem pe Pruncul Isus în brațele noastre mâncând și bând trupul și sângele Domnului pentru iertarea păcatelor noastre? Acest lucru este cu adevărat raiul pe pământ, pentru că aici îl avem pe Isus și toate beneficiile lui.

Binecuvântarea

"Domnul să va binecuvânteze și să va păzească". Ne amintim din nou de cuvintele lui Isus din parabola cu oile și caprele: "veniți, voi, care sunteți binecuvântați de Tatăl meu să moșteniți împărăția". Binecuvântările despre care Dumnezeu ne vorbește ne pregătesc pentru marea chemare la judecata finala. De-a lungul liturghiei, Dumnezeu ne formează și pune în noi o credință profundă și de durată și o iubire persistentă și statornică unul pentru altul.

"Domnul sa facă sa strălucească fata Lui peste voi și să fie milostiv cu voi". Privitor la schimbarea la fata a lui Isus Cristos, Sfinții Evangheliștii ne spun că Mântuitorul a strălucit mai puternic decât soarele, fapt care l-a determinat pe Sfântul Apostol Petru să spună: "Doamne, este bine să fim aici". În ceruri vom avea același răspuns pentru că va fi bine, foarte bine, sa fim în prezența Luminii Lumii. Pentru moment, putem vedea doar vag, dar atunci vom vedea față în față. Totuși, este bine să fim aici chiar acum, în acest cer pe pământ pe care îl numim Biserica lui Cristos si liturghia ei, pentru încă de aici, Dumnezeu ne umple cu harul său.

"Domnul sa va înalțe și să vă dea pace Lui". Noi, creștinii suntem cu adevărat binecuvântați pentru ca Dumnezeu nu iși ascunde fața de noi. În toate celelalte religii exista îndoieli cu privire la atitudinea zeii lor față de credincioși. Cum poate fi altfel, având în vedere că zeii lor sunt doar niște ale propriei lor imaginații? Dumnezeu nostru este cu adevărat Creatorul Cerului și al Pământului. Dumnezeu nostru, prin Cuvântul său Sfânt și prin Sfintele Sacramente ne descoperă mila și harul Său.