Viața lui Martin Luther până la 31 Octombrie 1517

Este foarte greu să vorbești despre istoria Europei - în mod special - dar și despre istoria acestei lumi - în general - fără să se facă referire la marele reformator german din Secolul al XVI-lea. Martin Luther a fost un teolog și un scriitor extrem de prolific iar gândirea sa teologică a influențat în mod radical și ireversibil istoria Bisericii lui Cristos dar și istoria Europei de Apus și a altor zone importante ale lumii. Ideea conform căreia omul trebuie sa fie liber în ceea ce crede și că fiecare om este prețios în ochii lui Dumnezeu sunt lucruri pentru care acest om simplu a ajuns să înfrunte, de unul singur, cea mai mare putere din vremea lui. Martin Luther, pe drept cuvânt, poate să fie creditat ca fiind responsabil pentru cea mai spectaculoasă trezire spirituală cunoscută vreodată în istorie, după Epoca Apostolică a Bisericii. Luther fost omul care s-a opus Bisericii Romano-Catolice, acea imensă, impenetrabilă și imbatabilă instituție a Evului Mediu și a cerut ca dreptul lui divin de a fi liber în a urma învățătura lui Dumnezeu să îi fie respectat.

Viața lui Martin Luther, văzută din exterior, a fost una extrem de simplă, gravitând in jurul teritoriilor numite: Turingia si Wittenberg din landul Saxonia, Germania. Doar câteva calatorii ocazionale l-au dus pe marele reformator german în afara acestei regiuni aflată la estul extrem al Sfântului Imperiu Roman.

În această perioadă a finalului de Secol al XV-lea, orizontul istoriei s-a schimbat radical în Europa Apuseană în mod special sub influenta umanismului, așa cum deja am remarcat. Din punct de vedere politic, momentul era dominat de figurile importante ale marilor împărați: Maximilian I și Carol al V-lea, al papilor: Leon al X-lea, Clement al VII-lea și Paul al III-lea dar și de numele unor mari oameni de arta sau de știința precum: Raphael, Michelangelo, Durer, Copernic și Paracelsus. Cu toate acestea, cel puțin în prima parte a vieții sale, Martin Luther nu a fost marcat aproape de loc de aceste schimbări majore deoarece, limitat la împrejurimile sale natale, reformatorul a crescut ca un copil tipic din Evul Mediu târziu.

Martin Luther s-a născut la Eisleben în ziua de 11 Noiembrie 1483 fiind, cel mai probabil, primul dintre cei nouă copii ai lui Hans si Margarete Luther. A fost botezat în cea de a doua zi de viață, primindu-si numele de la sfântul care patrona ziua respectivă - după cum era obiceiul în acea perioadă istorică.

Dat fiind faptul că oportunitățile de afaceri erau limitate în Eisleben, la doar câteva luni de la nașterea lui Martin, familia lui s-a mutat în orașul Mansfeld. La momentul acela, Mansfeld era o adevărată metropola a regiunii Turingia. Aici, datorita hărniciei și a seriozității, Hans Luther ajunge să devină coproprietar sau coacționar al unor mine de cupru și a unor topitorii. Acest lucru conduce la o creștere a calității vieți pentru familia Luther. Cu toate acestea, viața familiei Luther nu a fost niciodată una îmbelșugată. Din acest motiv Margarete Luther continua sa adune lemne de foc din pădure și le vindea pentru a aduce un plus de resurse la veniturile familiei.

Sub influența societății medievale în care trăiau, Hans și Margarete Luther aveau o serie de principii foarte stricte. Este deja foarte cunoscut faptul că tânărul Martin s-a lovit deseori de asprimea cu care părinții săi își educau copiii. Nu de puține ori părinții își pedepseau copii folosind metode violente. Din punct de vedere spiritual. sub atenta călăuzire a mamei sale, Martin Luther a îmbrățișat învățătura Bisericii Romano-Catolice. Copilăria i-a fost marcata de multe dintre viziunile superstițioase care caracterizau viața de credință din Evul Mediu. Cu toate acestea, reformatorul a arătat întotdeauna un deosebit de mare respect pentru părinții săi.

Începând cu anul 1490, timp de șapte ani, Martin Luther a studiat la școala din Mansfeld iar in anul 1497, tatăl său l-a trimis să studieze la Magdeburg. Aici, tânărul Martin a avut parte de o viața foarte dură și plină de privațiuni. A fost găzduit de către Frații vieții în comun, o organizație religioasă cu origini în Olanda. După doar un an, Martin Luther s-a mutat la școala parohială Sfântul Gheorghe din Eisenach unde a studiat pentru aproximativ trei ani.

În primăvara anului 1501, Martin Luther s-a înscris la Universitatea din Erfurt. Foaia de înmatriculare reprezintă primul document scris pe care îl avem cu privire la Martin Luther. La Universitatea din Erfurt, Luther a experimentat o viață care se apropia enorm de mult de viața monahala din perioadă respectivă. A studiat artele liberale, studii care erau necesare pentru oricine dorea să devină avocat, medic sau teolog. După patru ani de eforturi a absolvit cu rezultate foarte bune. În anul 1505 a primit diploma de Master, obținând a doua medie din Universitate. Urmând dorința tatălui sau, Martin Luther începe să studieze dreptul, deși a făcut acest lucru pentru doar câteva săptămâni.

A urmat o scurta perioada în care viața lui Martin Luther a împletit momente de seriozitate cu momente de rebeliune specifica vârstei sale. Cu toate acestea, Martin Luther devenea din ce în ce mai marcat din punct de vedere spiritual, reflectând intens la viața sa și la veșnicia care urma acest moment trecător. Marcat de povara păcatelor sale dar și de percepția unui Dumnezeu drept care va judeca aspru pe fiecare păcătos, Martin Luther începe să se apropie de Scriptură. Este cunoscut faptul că petrecea timp studiind Scriptura în Biblioteca Universității din Erfurt. Trebuie, de asemenea, să amintim faptul că mai multe persoane din anturajul lui Luther au devenit călugări în Mănăstirea Ordinului Augustinian din Erfurt, două dintre aceste persoane fiindu-i profesori.

Un eveniment mai puțin expus de către cercetătorii dar care a marcat viața tânărului Luther s-a petrecut undeva în primăvara anului 1504. La vremea aceea, studenții purtau la brâu o mică sabie. În timp ce călătoarea spre casă pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, această sabie s-a desprins accidental din cureaua ei și i-a secționat piciorul lui Luther provocându-i o sângerare abundentă. Colegii de călătorie au fugit în căutarea de ajutoare lăsându-l pe Luther singur în agonia unei morți pe care o vedea ca iminentă.

Anul 1505 avea să rămână în istoria vieții lui Martin Luther ca un reper foarte important. Este anul în care ciuma avea să lovească nemilos orașul Erfurt. Epidemia a supus orașul terorii unei morți iminente și a umplut străzile de cadavre abandonate la voia întâmplării. Ideea unei pedepse venite din partea lui Dumnezeu a ajuns în scurt timp să domine conștiința tuturor oamenilor mai ales că, de la o zi la alta, moartea lua tot mai mulți dintre ei. Groaza era cu atât mai mare cu cât, în ultima sută de ani, ciuma a ucis aproape o treime din populația Europei. Aceste ecouri morbide reveneau acum în sufletul locuitorilor din regiunea Turingia.

Epidemia de ciumă l-a afecta în mod direct pe Martin Luther chiar dacă el nu s-a îmbolnăvit. Trei dintre prietenii săi apropiați au fost însă răpuși de boală. Toate aceste evenimente, succedate cu o mare iuțeală, l-au adus din ce în ce mai mult pe viitorul reformator față în față cu mânia lui Dumnezeu. Gândurile despre judecata lui Dumnezeu care urma încetării omului din viață și despre perspectiva unei veșnicii trăite sub condamnare și chin l-au condus pe Martin Luther la o dorință din ce în ce mai mare de a se dedica unei vieți de mănăstire.

Data de 2 iulie 1505 avea să devină unul dintre marile repere ale vieții lui Martin Luther dar si a istoriei Reformei Luterane din Germania, devenind astfel vestită în întreaga lume creștină. Aflat pe drumul dintre casa părintească și Erfurt, Martin Luther - acum în vârstă de douăzeci și trei de ani - a fost prins în mijlocul unei furtuni violente. Evenimentul l-a afectat extrem de mult, în mod special datorită faptul că a fost convins ca nu o să mai supraviețuiască de această dată. Astfel, Luther i-a jurat Sfintei Ana că se va călugări dacă viața sa va fi salvată din această furtună a iadului.

Este puțin probabil să vorbim despre faptul că acest eveniment ar fi fost un simplu atac de panică spontan. Așa cum am văzut, de ceva vreme, Martin Luther a fost practic transformat prin intermediul mai multor evenimente speciale. Gândirea lui și atitudinea lui față de viață a devenit diferite. Viața lui Martin Luther a fost inundată de nevoia spirituală de a trai o viață după voia lui Dumnezeu. În toată această perioadă, viitorul reformator al Bisericii lui Cristos a înțeles pe deplin nevoia de a se împăca cu Creatorul sau și de a duce o viață devotată acestuia. Cu toate aceste, momentul trăit de către Martin Luther la 2 iulie 1505 poate fi considerat, fără ezitate, ca fiind momentul de convertire interioară a lui Martin Luther, o convertire care – cel puțin la un moment dat - a fost comparata cu convertirea Sfântului Apostol Paul pe drumul către Damasc.

În consecință, la doar două săptămâni de la momentul furtunii - mai precis la 17 iulie 1505 - Martin Luther, în ciuda opoziției întâmpinate în rândul familiei și a prietenilor, a devenit călugăr în Mănăstirea Ordinului Augustinian din Erfurt. Hans Luther a fost extrem de revoltat datorită deciziei fiului său și acest lucru a dat naștere unui conflict care a arunca o umbră adâncă peste relația tată-fiu pentru mai bine de două decenii.

În primul an trăit în calitate de călugăr, Martin Luther a trecut prin stadiul de novice. A fost o perioadă în care s-a familiarizat cu normele și cu reglementările vieții monahale, De asemenea, a fost un timp în care Luther s-a dedicat unui intens studiu al Sfintelor Scripturi. Cu toate aceste eforturi spirituale, Martin Luther nu a reușit să atingă nici pe departe pacea interioară pe care și-o dorea. Zilnic era devotat meditației, rugăciunii și descoperirii mântuirii. De șapte ori pe zi participa la Sfânta Liturghie, inclusiv la cea care se celebra în mijlocul nopții. Privațiunile pe care și le impunea erau imense. Mânca foarte puțin, vorbea reținut și făcea acest lucru doar în anumite momente, mai precis în timpul în care vorbitul era permis. De asemenea, se îmbrăca în cel mai rudimentar mod cu putință.

Ordinul Augustinienilor era foarte cunoscut pentru severitatea cu care se raportau la regulile de viață monahală. Cu toate că a căutat să îndeplinească toate cerințele care i se impuneau, Martin Luther nu a găsit pace spirituală ci, mai degrabă, cu trecerea timpului suferința sa spirituală s-a agravat. Astfel, nu este de mirare faptul ca tânărul călugăr s-a aruncat în cel mai sever tip de asceză. A urmat o perioadă în care Luther a mâncat foarte puțin și rar. Dormea, de asemenea, foarte puțin, folosind aproape tot timpul de care dispunea pentru a se spovedi și pentru a se ruga. Luther credea la acel moment că imitând patimile Domnului Isus Cristos și pedepsindu-și trupul, va câștiga lupta cu dorințele carnale care îl puneau în opoziție cu Dumnezeu.

Din păcate pentru sufletul său, prin toate aceste eforturi, Martin Luther4 se îndepărta din ce în ce mai mult de ceea ce el căuta și simțea ce în ce mai acut. Privind la un Dumnezeu drept și atotputernic - căruia nu-i reușea sub nici o forma să îi intre în voie și să îi îndeplinească cerințele - anxietatea lui Luther a devenit atât de puternică iar trupul său a devenit atât de slăbit încât ajunsese practic un muribund. Acest lucru a avut însă un efect providențial deoarece l-a apropiat foarte multe pe viitorul reformator de studiul Sfintelor Scripturi, și nu vorbim despre un studiu scolastic ci despre o dorința arzătoare de al cunoaște pe Dumnezeu într-un sens existențial și personal.

La 2 Mai 1507, Martin Luther a fost ordinat preot și cu această ocazie a primit ordinul de a începe sa studieze teologia. Astfel, Luther a început sa îi studieze pe: Gabriel Biel, Ockham, Duns Scotus, Petrus de Ailly și pe Toma d’Aquino. În paralel studia teologia Sfântului Augustin, Episcopul de Hippo. De altfel, teologia Sfântului Augustin era cea în care Martin Luther își găsea cea mai mare plăcere și căreia îi acorda o importanță deosebită. În această perioadă, Martin Luther a intrat în contact și cu gândirea lui Dionisios Aeropagitul dar și cu gândirea misticilor și a umaniștilor germani, precum: Tauler, Reuchlins și Wimpfeling. Toate aceste studii îl determinau pe Martin Luther să înțeleagă faptul că îi devenea aproape imposibil să se poată raporta corect la cerințele atotputernicului Dumnezeu, cu toate eforturile dramatice pe care le făcea zi de zi în această direcție.

Trebuie să remarcam faptul în această perioadă, a mai existat un aspect care a catalizat marea schimbare care urma să se petreacă în viața viitorului reformator. Este vorba despre întâlnirea și despre relația cu totul specială pe care Martin Luther avea sa o trăiască cu Johannes Staupitz, vicarul general al Ordinului Augustinian în teritoriile germane.

Despre Johannes Staupitz se cunoaște faptul că era profund influențat de teologia Sfântului Augustin dar era și un iubitor al Sfintelor Scripturi pe care le studia cu sârguință. În providența lui Dumnezeu, Johannes Staupitz avea să devină duhovnicul lui Martin Luther. Acest lucru care s-a dovedit foarte important deoarece tânărul călugăr, mânat de luptele sale spirituale, cerea să se spovedească și să discute cu duhovnicul său de multe ori pe zi. În acest fel, Staupitz a cunoscut foarte bine toate acele aspecte cu care Luther se confrunta și a fost mereu un stâlp pe care viitorul reformator s-a sprijinit.

La cererea lui Johannes Staupitz, în anul 1508, Martin Luther pleacă să studieze teologie la Universitatea din Wittenberg. Timp de un an aprofundează etica lui Aristotel și obține o diplomă de master în teologie. Este un moment important în viața lui Martin Luther deoarece în acest context, viitorul reformator al Bisericii ajunge să îl cunoască și să se apropie de Frederick cel Înțelept, printul elector al Saxoniei și fondatorul Universității din Wittenberg dar și de Georg Spalatin, capelan al printului Frederick. Cei doi aveau să joace un rol foarte important și chiar decisiv în nașterea și succesul ulterior al Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea.

În anul 1509, Martin Luther revine la Mănăstirea din Erfurt. Ordinul Augustinian se confrunta în această perioadă cu o serie de controverse interne. Acestea au fost destul de puternice, fapt care i-a condus pe liderii ordinului să apeleze la medierea Papei de la Roma. În toamna anului 1510, Martin Luther este însărcinat să călătorească la Roma pentru a susține cauza în fata cardinalilor Bisericii. Această călătorie avea să contribuie radical la viitorul marelui reformator.

Martin Luther călătorește la Roma insolit de un alt călugăr. El se îndrepta spre orașul care era inima Bisericii, hotărât să profite la maxim din punct de vedere spiritual și astfel să ajungă cât mai aproape de Dumnezeul cel atotputernic. Călătoria de la Erfurt la Roma a durat doua luni. Au fost două luni de mers pe jos, de dormit sub cerul liber și de expunere la numeroase pericole. Dar tânărul călugăr nu vedea nimic din toate acestea ca pe o povară sau ca pe o barieră ci el aștepta cu înfrigurare momentul în care va intra pe poarta măreței cetăți.

Acest moment emoționant a avut loc în luna Octombrie. Martin Luther a intrat în Roma într-o perioadă în care aceasta se afla la apogeul luxului său Medieval. Michelangelo terminase de pictat Capela Sixtină iar Rafael aproape că terminase si el de decorat apartamentele papale. Toate acestea au făcut ca Roma să fie o revelație uimitoare și șocantă pentru tânărul călugăr care pășea emoționat pe străzile ei. Era mânat de ideea că se află cu adevărat într-un oraș sfânt și că se afla în prezența lui Dumnezeu.

Dar tot acest sentiment înălțător avea să se spulbere în foarte scurt timp. Foarte rapid, Martin Luther avea să descopere partea întunecată a acestui măreț oraș pe care inițial îl percepea ca fiind plin de sfințenie. Roma era o metropolă în care se discuta mai mult despre bani și despre afaceri decât despre creștinism. Biserica din Roma se transformase într-o mașină de strâns și de făcut bani și era total înstrăinată de scopurile ei spirituale. Foarte curând, Martin Luther a realizat ca nu se afla într-o Biserică, în prezența lui Dumnezeu, ci se afla în mijlocul celei mai mari corporații existente la momentul respectiv. Luther a constatat faptul că Roma nu avea nimic sfânt în ea. Totul în Roma de rezuma la finanțe și putere. Liderii Bisericii lui Cristos, în frunte cu Papa, nu erau nici pe departe slujitori ai lui Dumnezeu ci erau niște veritabili oameni de afaceri și iscusiți conducători de oști.

Cu aceasta ocazie, Martin Luther a concluzionat faptul că Roma este un loc spiritual locuit aproape în totalitate de oameni lipsiți complet de spiritualitate și morală creștină. Viitorul reformator avea să descopere faptul că în Roma se practicau la vedere păcate care aveau să îl șocheze. Această experiență l-a devastat complet pe tânărul călugăr care se lupta din răsputeri sa se apropie de Dumnezeu și să trăiască pietatea cerută de către Dumnezeu.

În Roma - inima Bisericii lui Cristos - nimeni nu mai vorbea limba lui Dumnezeu și nu mai avea ambiții similare lui Luther. Totul se rezuma la profit financiar, profit pe care Biserica era bucuroasă să îl obțină inclusiv de pe urma credincioșilor sinceri veniți la Roma în pelerinaj. Cu aceasta ocazie, Martin Luther a luat contact cu indulgențele Bisericii. Acestea erau documente papale care - în urma achiziționării la un anumit preț - garantau iertarea păcatelor și salvarea din chinurile purgatoriului - locul în care omul își ispășea păcatele pentru sute de mii de ani înainte de a i se permite să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu. Datorita acestor condiții, vânzarea indulgentelor reprezenta o afacere foarte profitabilă pentru Biserica Romano-Catolică. Pentru Martin Luther a fost însă pentru prima dată când a realizat cât de antagonistă este credința sa față de ceea ce Biserica Romei practica. Drama lui Luther nu a constat neapărat în superficialitatea cu care Biserica Romei slujea lui Dumnezeu ci în faptul că această Biserica nu mai reflecta nimic din ceea ce însemna creștinismul.

În anul 1511, Martin Luther s-a întors în Mănăstirea din Erfurt mai deziluzionat și mai dărâmat spiritual decât fusese atunci când - plin de entuziasm spiritual - pornise pe drumul către Roma. Tăcut și dezamăgit, tânărul călugăr și-a reluat stilul de viață anterior, spovedindu-se de aproape patru ori pe zi. Uneori aceste spovedanii durau și cate cinci ore fiecare. Restul timpului îl petrecea în penitență și în rugăciune. Martin Luther devenise din ce în ce mai înstrăinat inclusiv de garanția iertării păcatelor primite de la duhovnic cu toate că depunea eforturi uriașe pentru ași mărturisi chiar și cele mai neînsemnate lucruri pe care le făcea și despre care avea teama că sunt în contradicție cu voia lui Dumnezeu. Dar nici așa, Luther nu simțea sub nici o formă ușurarea iertării acestor păcate. Devenea din ce în ce mai conștient de faptul că în loc să ajungă să îndeplinească voia lui Dumnezeu, în realitate ajungea să se înstrăineze și chiar să își urască Creatorul.

În providența lui Dumnezeu, Johannes Staupitz a observat acest dezastru spiritual în care se adâncea ucenicul său. Astfel, în anul 1512, Staupitz se hotărăște să îl scoată pe Luther din lumea mănăstirii și să îl trimită să își ia doctoratul în teologie la Universitatea din Wittenberg. Urmează momente de calm spiritual pentru Martin Luther care se pregătește să devină profesor de teologie cu toate ca era de părere că acest efort pe care urma să îl depună era unul care îl va ucide deoarece era foarte slăbit. În harul lui Dumnezeu, Martin Luther găsește putere să finalizeze cu succes cerințele universitare și devine doctor în teologie. Acest grad universitar îi conferea lui Martin Luther nu doar posibilitatea de a preda teologie ci si privilegiul de ași exprima opiniile teologice și filozofice în cadrul diverselor dispute teologie. Desigur că acest lucru era posibil doar în măsura în care aceste idei erau în consonanță cu ceea ce Biserica Romano-Catolică preda.

Activitatea de profesor la Universitatea din Wittenberg a debutat cu o serie de prelegeri teologice pe Cartea Psalmilor (1513-1514), Epistola Sfântului Apostol Paul către Romani (1515-1516), Epistola Sfântului Apostol Paul către Galateni (1516-1517) si Epistola către Evrei (1517-1518). Prelegerile ținute de către Martin Luther în această perioadă demonstrează faptul ca Martin Luther se afla într-un proces de transformare și ca se detașase - într-o oarecare măsură - de gândirea scolastică, oferind o interpretare teologică uneori diferită față de cea predată de către tradiția Bisericii. Ținând cont de acest lucru, avem fundamentul să afirmăm faptul că reforma teologica a lui Martin Luther nu a fost un eveniment spontan ci a fost un proces complex, dezvoltat pe o perioada de mai mulți ani de studii.

În aceasta perioadă, pe lângă munca academică, Martin Luther a prelat și responsabilitatea de predicator la parohia Bisericii din Castelul Wittenberg. Această îmbinare de eforturi a făcut ca Martin Luther să se dezvolte ca teolog dar și ca slujitor am Bisericii. Astfel, în anul 1514, Luther deja era principalul predicator al orașului Wittenberg. Predicile lui Martin Luther erau cat se poate de ancorate în realitate, lipsite de patos retoric, fiind pline de experiențe din viața reală. Pe lângă interpretarea Sfintelor Scripturi, lui Martin Luther îi făcea o mare plăcere sa memoreze pasaje din Biblie și să lucreze la materiale pentru cateheză, lucru care va prezenta un imens avantaj pentru viitor.

În debutul acestei expuneri istorice, am vorbit despre faptul că în anul 1515, papa Leon al X-lea a readus în actualitate celebrele indulgențe. Scopul său era ca prin vânzarea acestor documente bisericești să aducă resurse financiare la bugetul Bisericii în vederea construiri Catedralei Sfântul Petru din Roma. Mai mult, în comerțul cu indulgențe era implicat și Albert von Brandenburg, care, în dorința de a deveni Arhiepiscop de Mainz, cumpărase funcția cu bani împrumutați de la banca și era nevoit să returneze suma respectivă dar și să plătească Papei favoarea făcută.

Vânzarea de indulgențe nu a pătruns în Wittenberg, deoarece Frederick cel Înțelept nu agrea acest lucru. Însă mulți dintre membrii parohiei lui Martin Luther s-au deplasat la Magdeburg pentru a putea profita de ocazia achiziționării unei astfel de indulgențe. Pentru Luther, indulgența papală conferea celui care o achiziționa un fals sentiment religios de siguranță cu privire la mântuire. Indignat cu privire la această consecință, Martin Luther și-a exprimat îngrijorarea de la amvonul Bisericii sale. De asemenea, ei și-a canalizat studiile tocmai pentru a înțelege mai bine acest subiect legat de justificarea credinciosului și despre iertarea păcatelor.

Afundat în studiul Sfintei Scripturi, Martin Luther a înțeles faptul că salvarea nu poate să fie una atât de ieftină încât să fie obținută prin intermediul achiziționării unei simple indulgențe. Viitorul reformator începea să înțeleagă faptul că mântuirea este obținută de către Cristos și oferita omului păcătos în dar de către un Dumnezeu iubitor. Tot ceea ce trebuia omul putea să facă era să își pună inima golită de păcat la picioarele lui Cristos și să primească din mâna Acestuia darul mântuirii.

Luther a început să înțeleagă faptul că omul nu are nevoie de minuțioasele și împovărătoarele ceremonii ale Bisericii menite să îl conducă pe om la mântuire. Problema mântuirii nu era între om și Biserica ci între om și Dumnezeu. Acest moment era unul cu adevărat revoluționar pentru spiritualitatea creștină și l-a marcat definitiv pe călugărul aflat acum la Wittenberg. Luther experimenta pentru prima dată emoția nașterii din nou, a convertirii la adevărata credință în Cristos. În astfel de condiții - în care mântuirea reprezenta un dar din partea lui Dumnezeu pentru omul păcătos - Martin Luther înțelegea cât se poate de clar faptul că Biserica Romano-Catolică săvârșea un mare abuz atunci când căuta să comercializeze această mântuire și căuta să obțină un beneficiu financiar de pe urma jertfei lui Cristos. Pas cu pas, Martin Luther s-a transforma vizibil dintr-ul fiul devotat al Bisericii Romano-Catolice în acel om care avea să devină cel mai mare oponent al abuzurilor comise de către aceasta.

În astfel de circumstanțe, Martin Luther s-a revoltat vizibil împotriva abuzurilor care caracterizau Biserica Romano-Catolică. Privitor la comerțul cu indulgente, Luther a redactat o scrisoare adresată Arhiepiscopului de Mainz, prin intermediul căreia nu critica indulgențele în sinea lor ci, mai degrabă, Luther deplângea modul total nespiritual în care acestea erau comercializate. De asemenea, el avertiza asupra efectului nefast pe care aceste indulgențe le aduceau în viața spirituală a creștinului. Principala obiecție a viitorului reformator era aceea ca oamenii deveneau din ce în ce mai puțin conștienți de păcatul lor și de gravitatea acestuia. De asemenea, oamenii deveneau din ce în ce mai puțin conștienți de faptul că iertarea se afla unilateral în puterea lui Dumnezeu.

Pentru că nu a primit atenția cuvenită cu privire la problemele ridicate în scrisoarea sa, Martin Luther s-a hotărât să convoace o dezbatere publică cu privire la această problemă arzătoare pentru Biserica. În consecință, la 31 Octombrie 1517 a pironit pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg un document în limba latină conținând nouăzeci și cinci de teze pe care dorea să le aducă în dezbatere academică. Spre surprinderea lui Martin Luther, cele nouăzeci și cinci de teze au fost traduse de către studenții săi în limba germană și au fost răspândite cu mare iuțeală în toată Germania.